2r-972/18 — Accesul la informatie
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Accesul la informatie
- Temei legal
- Restituirea apelului, depunerea tardivă a apelului
2r-972/18 — Accesul la informatie (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr.2r-972/18 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru, judecător: D. Sîrbu Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători: N. Simciuc, I. Țurcan, Iu. Cotruța DECIZIE 19 decembrie 2018 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Nicolae Craiu examinând recursul declarat de Consiliul municipal Chișinău, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Valeriu Dumitriu către Consiliul mun. Chișinău cu privire la obligarea examinării cererii, cu eliberarea informației și repararea prejudiciului moral, împotriva încheierii din 31 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost restituit apelul Consiliului mun.
Chișinău, c o n s t a t ă : La 20 aprilie 2018, Valeriu Dumitriu a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului municipal Chișinău în care a solicitat obligarea examinării cererii din 22 februarie 2018 cu eliberarea documentului solicitat și repararea prejudiciului moral în sumă de 5000 de lei. Prin hotărârea din 28 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, acțiunea a fost admisă parțial. Consiliul municipal Chișinău a fost obligat să examineze și să furnizeze reclamantului Dumitriu Valeriu informația solicitată prin cererea din 22 februarie 2018. Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 05 iunie 2018, Dumitriu Valeriu a contestat hotărârea instanței de fond cu apel nemotivat, prin care a solicitat admiterea apelului, casarea hotărârii și adoptarea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie admisă integral.
La 24 iulie 2018, a declarat apel și Consiliul municipal Chișinău. Concomitent cu cererea de apel reprezentantul Consiliului municipal Chișinău a solicitat și repunerea în termen pe motiv că reprezentantul Consiliului, începând cu 11 iunie 2018 și până la 22 iulie 2018, s-a aflat în concediu de odihnă anual. Prin încheierea din 31 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins cererea Consiliul municipiului Chișinău cu privire la repunerea în termen a apelului și i s-a restituit acestuia cererea de apel depusă împotriva hotărârii din 28 1 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cu toate actele, ca fiind depusă în afara termenului legal. La 21.11.2018, Consiliul municipal Chișinău a declarat recurs împotriva încheierii din 31 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău.
În motivarea recursului a indicat că dispozitivul hotărârii a fost înregistrat în cancelaria Primăriei la 11.06.2018, iar reprezentantul Consiliului la acel moment se afla în concediu anual și respectiv a fost în imposibilitate să conteste hotărârea primei instanțe din 28 mai, mai mult decât atât nu cunoștea soluția emisă de instanța judecătorească. Astfel, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii contestate cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel. Verificând prin prisma art. 425 Cod de procedură civilă, instanța de recurs constată că recursul declarat împotriva încheierii instanței de apel din 31 octombrie 2018, este depus în termen. Examinând materialele dosarului în raport cu criticile invocate în recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ consideră recursul neîntemeiat și pasibil de a fi respins din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să-l respingă și să mențină încheierea. În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. b) Cod de procedură civilă, instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanța de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen. După cum denotă materialele cauzei, Colegiul civil și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău, prin încheierea din 31 octombrie 2018, în baza art. 369 alin. (1) lit. b) Cod de procedură civilă, a dispus respingerea cererii Consiliului mun.
Chișinău privind repunerea în termenul de declarare a apelului și a restituit cererea de apel cu actele anexate, din considerentul că motivele invocate de către apelantul-recurent nu justifică omiterea termenului de declarare a apelului. În conformitate cu art. 116 alin. (1) – (3) Cod de procedură civilă, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. Cererea de repunere în termen se depune la instanța judecătorească care efectuează actul de procedură și se examinează în ședință de judecată. Participanților la proces li se comunică locul, data și ora ședinței. Neprezentarea lor însă nu împiedică soluționarea repunerii în termen.
La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.). Potrivit art. 362 Cod de procedură civilă, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel, indiferent de faptul dacă partea a fost sau nu prezentă la pronunțarea dispozitivului hotărârii. Completul menționează că, Curtea de Apel Chișinău, legal și corect a concluzionat că apelantul-recurent neîntemeiat a omis termenul de contestare a 2 hotărârii judecătorești și lipsesc careva temeiuri plauzibile, justificate factologic și legal, pentru a repune în termen cererea de apel.
Astfel, nu poate fi considerat întemeiat argumentul recurentului prin care a invocat că reprezentantul Consiliului mun. Chișinău în perioada (11.06.2018 - 22.07.2018) se afla în concediu de odihnă și a fost în imposibilitate de a depune apelul în termen, precum și că nu ar fi cunoscut despre soluția instanței de judecată, or, după cum atestă înscrisurile din dosar, reprezentantul Consiliului mun. Chișinău, la 28.05.2018, data pronunțării dispozitivului hotărârii instanței de judecată a fost prezent în ședința de judecată. În atare situație, Colegiul reține că, situațiile în care termenele procedurale sunt omise din cauza faptului că reprezentanții persoanelor juridice se află în concedii: anuale sau de boală, deplasări etc., nu pot fi reținute ca dovezi justificative, deoarece persoanele juridice pot înlocui aceste persoane cu altele.
Este de menționat că, legislația procedurală de rând cu stabilirea anumitor drepturi procedurale participanților la proces, instituie și obligația părților de a se folosi cu bună-credință de drepturile lor procedurale, în scopul contracarării oricăror abuzuri de drepturi, la caz, crearea unei aparențe de prelungire a termenului de depunere a apelului. Respectiv, reînnoirea acestui termen pe motive, care nu au putere de convingere, poate fi contrară principiului securității raporturilor juridice. În conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1)-(3) Cod de procedură civilă, sancțiunile procedurale sunt urmările nefavorabile, stabilite de normele de drept procedural civil, care survin pentru subiectul obligat în raport procedural în caz de neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură, precum și în caz de exercitare abuzivă a unui drept procedural.
Efectuarea necorespunzătoare a actelor de procedură va fi invocată, în fiecare caz de comitere a încălcării legii, de către judecător sau de participantul care are interes să o invoce. Prin urmare, instanța de recurs relevă că soluția adoptată de instanța de apel prin încheierea recurată este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, având în vedere și obligația părților privind exercitarea drepturilor procedurale cu bună-credință și în termen. Față de cele ce preced și având în vedere faptul că cele formulate în recurs nu constituie temei de casare a încheierii recurate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi respins, cu menținerea încheierii din 31 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău.
Ținând cont de cele expuse și în temeiul art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Consiliul municipal Chișinău. 3 Se menține încheierea din 31 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Valeriu Dumitriu către Consiliul mun. Chișinău cu privire la obligarea examinării cererii, cu eliberarea informației și repararea prejudiciului moral. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Nicolae Craiu 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.