Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 21.11.2018
casat

2r-867/18 — recunoașterea valabilității contractului de vânzare cumpărare a bunului imobil și recunoașterea dreptului de proprietate asupra bunului imobil

HOTĂRÂRE
21.11.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
recunoaşterea valabilităţii contractului de vânzare cumpărare a bunului imobil şi recunoaşterea dreptului de proprietate asupra bunului imobil
Temei legal
cazurile în care nu se dă curs cererii de apel, restituirea cererii de apel, comunicarea actelor de procedură
Citează această cauză
2r-867/18 — recunoașterea valabilității contractului de vânzare cumpărare a bunului imobil și recunoașterea dreptului de proprietate asupra bunului imobil (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2r-867/18 Prima instanță: Judecătoria Orhei, sediul Central (jud: V. Cupcea) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Panov, B. Bîrca, V. Cotorobai) DECIZIE 21 noiembrie 2018 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu judecătorii Galina Stratulat Victor Burduh examinând, fără înștiințarea participanților la proces, recursul declarat de către Barbu Grigore, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Barbu Grigore împotriva Primăriei comunei Seliște, raionul Orhei, intervenienți accesorii Instituția Publică „Agenția Servicii Publice”, Ovcinicov Nina și notarul public Levința Valentina cu privire la repunerea în termen, recunoașterea valabilității contractului de vânzare- cumpărare a bunului imobil și recunoașterea dreptului de proprietate asupra bunului imobil, împotriva încheierii din 06 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost restituit apelul declarat de către Barbu Grigore, prin intermediul avocatului Dariev Boris, împotriva hotărârii din 14 mai 2018 a Judecătoriei Orhei, sediul Central, c o n s t a t ă : La 13 martie 2017, Barbu Grigore a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei comunei Seliște, raionul Orhei, intervenienți accesorii Instituția Publică „Agenția Servicii Publice”, Ovcinicov Nina și notarul public Levința Valentina, cu privire la repunerea în termen și recunoașterea valabilității contractului de vânzare-cumpărare a lotului aferent casei din 25 martie 1998,

autentificat și înregistrat la notarul Levința Valentina cu nr. 1-2024, în temeiul căruia a procurat de la Ovcinicov Nina lotul destinat pentru construcția casei de locuit cu suprafața de 0,0631 ha, situat în raza s. Seliște, raionul Orhei, recunoașterea faptului că lotul destinat pentru construcția casei de locuit, ce i-a aparținut cu drept de proprietate Ninei Ovcinicov și înstrăinat lui Barbu Grigore, este identificat prin planul geometric întocmit de OCT Orhei la 02 februarie 2016 și are numărul cadastral XXXXX, recunoașterea ca fiind ilegal refuzul Primăriei Seliște de a semna și aplica ștampila pe titlul de autentificare a dreptului deținătorului de teren, cu obligarea primarului și secretarului comunei Seliște să semneze și să aplice ștampila pe titlul de autentificare a dreptului deținătorului de teren, recunoașterea dreptul de proprietate asupra terenului nr. cadastral XXXXX, 1 amplasat în raza sat.

Seliște, rnul Orhei și obligarea OCT Orhei de a înregistra dreptul de proprietate asupra terenului menționat. Prin hotărârea din 14 mai 2018 a Judecătoriei Orhei, sediul Central, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. La 16 mai 2018, Barbu Grigore, reprezentat de avocatul Dariev Boris, a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii primei instanțe. Prin încheierea din 05 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Barbu Grigore, fiindu-i comunicat apelantului despre necesitatea prezentării apelului motivat și dovezii achitării taxei de stat în mărime de 120 de lei, în termen de 10 zile de la data recepționării încheierii. Totodată, acestuia i-a fost explicat că, în cazul în care nu va lichida neajunsurile în termenul stabilit, cererea de apel nu va fi considerată depusă și va fi restituită.

Prin încheierea din 06 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, apelul declarat de către Barbu Grigore, prin intermediul avocatului Dariev Boris, a fost restituit în temeiul prevederilor art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă – apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1). La 05 octombrie 2018, Barbu Grigore a declarat recurs împotriva încheierii din 06 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii contestate și restituirea cauzei spre rejudecare în instanța de apel. În motivarea recursului, recurentul a invocat că încheierea din 05 iulie 2018 nu i- a fost expediată, motiv din care nu a avut posibilitatea de a înlătura în termenul stabilit neajunsurile cererii de apel.

Astfel, în încheierea din 06 septembrie 2018, instanța de apel a menționat că încheierea prin care nu s-a dat curs cererii de apel a fost expediată avocatului Dariev Boris prin poșta electronică la adresa dariev@mail.md, adresă ce nu a fost indicată de către ultimul în mandat, precum nici în cererea de apel. Mai mult ca atât, în cartea de vizită a avocatului Dariev Boris este indicată altă adresă și anume dariev1959@mail.ru. Totodată, Barbu Grigore a menționat că, deși apelul nemotivat a fost depus de către avocat cu consimțământul dânsului, de fapt nu a încheiat cu Dariev Boris contract de asistență juridică pentru a-i apăra interesele la Curtea de Apel Chișinău și nici nu a mai ținut legătura cu ultimul.

În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Materialele cauzei atestă că încheierea din 06 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost expediată în adresa recurentului Barbu Grigore la data de 13 septembrie 2018, potrivit scrisorii de însoțire nr. 8108 (f.d. 108), lipsind date cu privire la recepționarea acesteia. În cererea de recurs, Barbu Grigore a indicat că a primit copia încheierii contestate la 22 septembrie 2018. Astfel, recursul, declarat la data de 05 octombrie 2018, se consideră depus în termen. La 25 octombrie 2018, în adresa intimaților Primăria com. Seliște rnul Orhei, Ovcinicov Nina și notarul public Levința Valentina a fost expediată spre cunoștință copia recursului declarat de către Barbu Grigore, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței la recurs.

2 Intimații nu și-au valorificat dreptul procedural respectiv și nu au depus referință. Examinând recursul declarat, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră întemeiat și care urmează a fi admis, cu casarea încheierii recurate și restituirea cauzei spre rejudecare în instanța de apel la faza primirii cererii de apel, din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 427 lit. b) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, restituind spre rejudecare problema soluționată prin încheierea casată.

Conform art. 368 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art. 364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel, în termen de 10 zile de la repartizarea dosarului, dispune printr-o încheiere, fără înștiințarea participanților la proces, să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.

Art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă stipulează că instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1). În conformitate cu art. 100 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată și actele de procedură se comunică participanților la proces și persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite, prin poștă, cu scrisoare recomandată și cu aviz de primire, prin intermediul biroului executorului judecătoresc, la adresa electronică indicată în cererea de chemare în judecată sau înregistrată prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act și confirmarea primirii lui, precum și prin delegație judiciară.

Din suportul probator prezent la materialele dosarului rezultă că la 16 mai 2018, Barbu Grigore, reprezentat de avocatul Dariev Boris, a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii din 14 mai 2018 a Judecătoriei Orhei, sediul Central. În cererea de apel, avocatul Dariev Boris a indicat adresa pentru corespondență – XXXXX, precum și un număr de telefon mobil (f.d. 86). Prin încheierea din 05 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Barbu Grigore, fiindu-i comunicat apelantului despre necesitatea prezentării apelului motivat și dovezii achitării taxei de stat în mărime de 120 de lei, în termen de 10 zile de la data recepționării încheierii. Totodată, acestuia i-a fost explicat că, în cazul în care nu va lichida neajunsurile în termenul stabilit, cererea de apel nu vor fi considerată depuse și va fi restituită.

La 13 iulie 2018, copia încheierii din 05 iulie 2018 a fost expediată avocatului Dariev Boris la adresa electronică dariev@mail.md (f.d. 99). Prin încheierea din 06 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, apelul declarat de către Barbu Grigore, prin intermediul avocatului Dariev Boris, a fost restituit în temeiul prevederilor art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă – apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1). Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, verificând legalitatea încheierii contestate în raport cu materialele cauzei, 3 consideră că instanța de apel neîntemeiat a restituit apelul declarat de către Barbu Grigore, la materialele cauzei lipsind date cu privire la comunicarea ultimului a copiei încheierii din 05 iulie 2018, prin care nu s-a dat curs cererii de apel.

În textul încheierii din 06 septembrie 2018, Curtea de Apel Chișinău a specificat că încheierea din 05 iulie 2018 a fost expediată avocatului Boris Dariev la adresa electronică dariev@mail.md, indicată în mandatul acestuia. Analizând conținutul mandatului avocatului Boris Dariev cu nr. 0891446 din 09 martie 2017, instanța de recurs constată că în acesta a fost indicată adresa poștală XXXXX, precum și un număr de telefon fix, iar la rubrica „adresă electronică” este scris cu creionul simplu dariev@mail.md (f.d. 2). De asemenea, în cererea de chemare în judecată, cererea de apel, precum și în cererile depuse de către recurentul-reclamant Barbu Grigore și avocatul Boris Dariev pe parcursul examinării cauzei în instanța de fond, nu a fost indicată nicio adresă electronică, ci doar cea poștală menționată în mandat și adresa domiciliului recurentului – XXXXX.

În circumstanțele relevate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că la caz, nu au fost respectate prevederile legale cu privire la comunicarea actelor de procedură, copia încheierii din 05 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău nefiind comunicată în modul prevăzut de lege recurentului-apelant Barbu Grigore și avocatului acestuia Dariev Boris, or, actele de procedură se comunică participanților la proces la adresa electronică indicată expres de către aceștia în cererile depuse. Cât privește adresa electronică scrisă cu creionul în mandatul avocatului, nu este clar de către cine a fost indicată și dacă aparține avocatului Dariev Boris, în condițiile în care în cartea de vizită a ultimului, prezentată la cererea de recurs de către Barbu Grigore, este menționată altă adresă electronică - dariev1959@mail.ru.

Din considerentele menționate și având în vedere faptul că s-a stabilit în mod cert încălcarea de către instanța de apel a normelor de drept procedural și în consecință îngrădirea dreptului de acces la justiție, garantat de Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de Barbu Grigore, a casa încheierea din 06 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău și a restitui cauza spre rejudecare în instanța de apel, la faza primirii cererii de apel. În conformitate cu art. 427 lit. b), 428 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se admite recursul declarat de către Barbu Grigore.

Se casează încheierea din 06 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Barbu Grigore împotriva Primăriei comunei Seliște, raionul Orhei, intervenienți accesorii Instituția Publică „Agenția Servicii Publice”, Ovcinicov Nina și notarul public Levința Valentina cu privire la repunerea în termen, recunoașterea valabilității contractului de vânzare-cumpărare a bunului imobil și recunoașterea dreptului de proprietate asupra bunului imobil, cu 4 restituirea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, la faza primirii cererii de apel. Decizia nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu judecătorii Galina Stratulat Victor Burduh 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-03-14
0,94
3ra-241/18 — recunoașterea ilegalității refuzului, obligarea de a examina cererea prealabilă și transmiterea terenului în locațiune
prima instanţă: Judecătoria Orhei dosarul nr. 3ra-241/18 Judecător: V. Cupcea instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău Judecători: N. Vascan, V. Clima, E. Palanciuc Î N C H E I E R E 14 martie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial ş
CSJ 2018-03-28
0,94
2r-251/18 — declararea nulității contractului
prima instanţă, Judecătoria Ştefan Vodă dosarul nr. 2r-251/2018 judecător: M. Ţurcan instanţa de recurs, Curtea de Apel Chişinău judecători: Iu. Cimpoi, N. Simciuc, V. Pruteanu instanţa de revizuire, Curtea de Apel Chişinău judecători: Iu.
CSJ 2020-11-11
0,93
2ra-1078/20 — constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare și titlului de autentificare a dreptului deținătorului de teren
Dosarul nr. 2ra-1078/20 Prima instanță: Judecătoria Hîncești, sediul Central (jud: L. Roic-Botezatu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: I. Secrieru, Iu. Cotruță, V. Mihaila) DECIZIE 11 noiembrie 2020 mun. Chișinău Colegiul civi
CSJ 2018-07-04
0,93
2ra-1310/18 — recunoasterea dreptului de proprietate asupra imobilului
dosarul nr. 2ra-1310/18 prima instanţă: Judecătoria Orhei, judecătorul: S. Procopciuc instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecătorii: V. Sîrbu, V. Mihaila, A. Minciuna Î N C H E I E R E 04 iulie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, co
CSJ 2018-10-03
0,93
2ra-1656/18 — recunoasterea nula a contractului de vinzare cumparare
Dosarul nr.2ra-1656/2018 Prima instanță: Judecătoria Străşeni (T. Andronic) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (L. Bulgac, S. Gîrbu, G. Daşchevici) D E C I Z I E 03 octombrie 2018 mun.Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contenci
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă