2ra-2359/18 — constatarea nulității actelor juridice

Dosarul nr. 2ra-2359/18

Prima instanță - (Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani) C. Guzun

Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) L. Bulgac, G. Dașchevici, S. Gîrbu

ÎNCHEIERE

14 noiembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Mariana Pitic

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Andrei Verzacov,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Andrei Verzacov

împotriva Valetinei Verzacov, Agenției Proprietății Publice și Consiliului

municipal Chișinău, intervenienți accesorii Galina Verzacov, Ștefan Verzacov și

Dumitru Verzacov, cu privire la constatarea nulității actelor juridice,

împotriva deciziei din 10 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

respins apelul declarat de Andrei Verzacov și s-a menținut hotărârea din 13

decembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

c o n s t a t ă :

La 22 ianuarie 2014 Andrei Verzacov s-a adresat cu cerere de chemare în

judecată, ulterior concretizată prin cererea din 28 februarie 2014 (f.d. 16-18),

împotriva Valentinei Verzacov, Agenției Proprietății Publice, intervenient

accesoriu Galina Verzacov, solicitând:

- constatarea nulității și anularea contractului de vânzare-cumpărare,

transmitere-primire a locuinței în proprietate privată din 30 noiembrie 2004, în

privința apartamentului nr. 30 din bd. Moscova, 12/1, mun. Chișinău, încheiat între

Valentina Verzacov și Departamentul Privatizării;

- anularea hotărârii Comisiei republicane pentru privatizare a fondului de

locuințe din mun. Chișinău nr. 564 din 27 octombrie 2004, în partea ce ține de

privatizarea ap. 30 din bd. Moscova, 12/1, mun. Chișinău, ca fiind ilegală.

În motivarea acțiunii reclamantul a invocat că nu a cunoscut și nu a participat

la procesul de privatizare, și a aflat despre acest fapt de la fosta sa soție, Galina

Verzacov, când s-a pus problema partajului apartamentului.

A indicat că pentru a clarifica unele aspecte necunoscute referitor la

privatizarea apartamentului, a depus la Agenția Proprietății Publice o cerere prin

care a solicitat să facă cunoștință cu materialele dosarului de privatizare a

apartamentului, care i-a fost repartizat anterior tatălui său.

1

A menționat că cererea dată a fost depusă deoarece nu a participat la careva

proces de privatizare, nu și-a dat acordul, nu a depus cerere în acest sens și nici nu

a făcut cunoștință cu decizia organului competent al statului prin care să fie

hotărâtă privatizarea spațiului locativ.

Împreună cu răspunsul Agenției Proprietății Publice din 15 ianuarie 2014,

recepționat la 17 ianuarie 2014, i-au fost remise copiile tuturor materialelor

dosarului de privatizare. Studiind materialele recepționate, a constatat prezența

cererii scrise din numele său, prin care ar fi dat acordul pentru privatizare, însă pe

care de fapt nu a scris-o și nu a semnat-o.

Astfel, reclamantul Andrei Verzacov a invocat că contractul de vânzare-

cumpărare a apartamentului a fost încheiat contrar procedurii legale și în baza unor

acte false.

La fel, a menționat că și cererea din partea intervenientului accesoriu Galina

Verzacov, de asemenea este falsă, nu este scrisă și nici semnată de către ea.

A relatat că prin actele contestate, s-a hotărât în mod ilegal, în baza art. 17 din

Legea privatizării fondului de locuințe, transmiterea în proprietate privată a

apartamentului, fără acordul tuturor membrilor majori care locuiesc în apartament.

Chiar dacă în materialele dosarului se vorbește de consimțământul membrilor

adulți ai familiei, de fapt el nu a existat, iar cererea anexată nu este scrisă și nici

semnată de reclamant, astfel, procesul de privatizare s-a făcut fără știrea și acordul

lui în baza unor cereri false.

Reclamantul a indicat că a aflat despre procesul de privatizare în anul 2013,

când intervenientul accesoriu Galina Verzacov a înaintat o acțiune de determinare

a cotelor-părți din apartament, fără să pună în discuție acest aspect în mod

extrajudiciar. Tot atunci, pârâta Valentina Verzacov i-a comunicat că într-adevăr a

privatizat apartamentul, fără a-i aduce acest fapt la cunoștință.

Astfel, Andrei Verzacov consideră că contractul contestat este lovit de

nulitatea absolută, deoarece a fost încheiat cu încălcarea normelor imperative ale

legii.

Prin cererea de concretizare a acțiunii din 28 februarie 2014 (f.d. 16-18),

reclamantul Andrei Verzacov a comunicat că la 20 ianuarie 2014 a depus cerere

prealabilă privind contestarea hotărârii Comisiei republicane pentru privatizare a

fondului de locuințe din mun. Chișinău nr. 564 din 27 octombrie 2004, cu care a

făcut cunoștință la momentul recepționării copiilor tuturor materialelor dosarului

de privatizare de la Agenția Proprietății Publice.

La 11 februarie 2014 a recepționat răspunsul Agenției Proprietății Publice,

prin care s-a respins cererea prealabilă, cu mențiunea că comisia pentru privatizare

a respectat procedura legală de privatizare a fondului locativ, în baza documentelor

prezentate de solicitant, fără să atragă atenția că documentele ce au fost prezentate

de solicitant erau false.

Totodată, Agenției Proprietății Publice a indicat că comisia de privatizare nu

este un organ în atribuțiile căruia intră determinarea veridicității actelor prezentate

de solicitant, fapt ce denotă că la emiterea actului administrativ contestat nici nu s-

a verificat prezența acordului membrilor adulți care locuiesc în spațiul locativ dat.

Consideră că toate aceste circumstanțe confirmă faptul că procesul de

privatizare a avut loc fără ca el să cunoască, cu încălcarea procedurii.

2

Prin încheierea protocolară din 20 iunie 2014 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Rîșcani, în calitate de copârât, în proces a fost atras Consiliul mun. Chișinău.

(f.d.107-verso)

Prin încheierea protocolară din 29 iunie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Rîșcani, în calitate de intervenienți accesorii, în proces au fost atrași Ștefan

Verzacov și Dumitru Verzacov. (f.d.159- verso)

Prin hotărîrea din 13 decembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

cererea de chemare în judecată depusă de Andrei Verzacov împotriva Valentinei

Verzacov, Agenției Proprietății Publice și Consiliului mun. Chișinău, intervenienți

accesorii Galina Verzacov, Ștefan Verzacov și Dumitru Verzacov, cu privire la

constatarea nulității actelor juridice, s-a respins ca fiind neîntemeiată.

În motivarea soluției, instanța de fond a constatat că hotărârea Comisiei

republicane pentru privatizare a fondului de locuințe din mun. Chișinău nr. 564 din

27 octombrie 2004, în partea privatizării apartamentului litigios, a fost adoptată la

29 octombrie 2004, iar cererea prealabilă a reclamantului Andrei Verzacov a fost

depusă către Consiliul mun. Chișinău tocmai la data de 19 februarie 2014, iar în

adresa Agenției Proprietății Publice la 20 ianuarie 2014, cu omiterea a aproximativ

10 ani din momentul adoptării hotărârii.

Astfel, instanța a reținut că termenul de adresare a cererii privind anularea

hotărârii a fost omis, astfel că acțiunea lui Andrei Verzacov în partea anulării

hotărârii Comisiei republicane pentru privatizare a fondului de locuințe din mun.

Chișinău nr. 564 din 27 octombrie 2004, în partea ce ține de privatizarea ap. 30 din

bd. Moscova, 12/1, or. Chișinău, este tardivă.

Referitor la pretenția privind constatarea nulității și anularea contractului de

vânzare-cumpărare, transmitere-primire a locuinței în proprietate privată din 30

noiembrie 2004, în privința apartamentului nr. 30 din bd. Moscova, 12/1, mun.

Chișinău, încheiat între Valentina Verzacov și Departamentul Privatizării, instanța

a menționat că contractul a fost încheiat în temeiul hotărârii comisiei de

privatizare, care este valabilă.

La 19 decembrie 2017 Andrei Verzacov a declarat apel împotriva hotărârii

primei instanțe, solicitând casarea hotărârii, cu emiterea unei noi hotărâri de

admitere a acțiunii.

Prin decizia din 10 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul

declarat de Andrei Verzacov și s-a menținut hotărârea din 13 decembrie 2017 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.

La 13 septembrie 2018, prin intermediul oficiului poștal (f.d. 201), Andrei

Verzacov a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând

admiterea recursului, casarea deciziei și remiterea cauzei spre rejudecare în

instanța de apel.

În motivarea recursului, reiterând argumentele de fapt și de drept invocate pe

parcursul examinării cauzei, recurenta a exprimat dezacordul cu decizia contestată,

invocând că concluziile instanțelor ierarhic inferioare de judecată contravin

circumstanțelor cauzei.

Totodată, recurentul consideră că instanțele de judecată au aplicat la caz o

lege care nu trebuia să fie aplicată.

3

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Materialele dosarului atestă că copia deciziei integrale a fost expediată

participanților la proces la 30 mai 2018 (f.d. 196), însă dovada legală de

recepționare a acesteia de către recurent lipsește. Din aceste considerente, recursul

din 13 septembrie 2018, se consideră declarat în termen.

În conformitate cu art. din 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind

admisibilitatea recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate

în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură

civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se

invocă că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau

4

în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de

acces la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza

Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct.

230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs,

întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se

bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva

Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât

pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor

în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale

procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de

drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea

Botten împotriva Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p.

141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire

cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de

Andrei Verzacov nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Andrei Verzacov.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Mariana Pitic

Dumitru Mardari

5