2ra-1744/18 — repararea prejudiciului material si moral

2ra-1744/18 — repararea prejudiciului material si moral (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2ra-1744/18

prima instanță: Judecătoria Centru, mun. Chișinău (jud. C. Roșca)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. I. Secrieru, A. Danilov, Iu. Cimpoi)

ÎNCHEIERE

07 noiembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Iurie Bejenaru

Mariana Pitic

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către

Inspectoratul General al Poliției,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Ghenadie

Baranovschi împotriva Inspectoratului General al Poliției cu privire la repararea

prejudiciului material și moral,

împotriva deciziei din 15 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respins apelul declarat de către Inspectoratul General al Poliției și a fost menținută

hotărârea din 15 iulie 2016 a Judecătoriei Centru, municipiul Chișinău,

c o n s t a t ă:

La data de 06 iulie 2015 Ghenadie Baranovschi a depus cerere de chemare în

judecată împotriva Inspectoratului General al Poliției cu privire la repararea

prejudiciului material și moral.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la data de 06 mai 2011 a fost

întocmit în privința sa procesul-verbal nr. 384311901166 cu privire la contravenție,

prin care a fost învinuit în comiterea contravenției prevăzute de art. 242 alin. (2) din

Codul contravențional și i-a fost aplicată sancțiunea contravențională sub formă de

amendă în mărime de 1000 de lei (50 u. c.) și 6 puncte de penalizare.

A menționat că, la data de 12 mai 2011, prin BC „Victoriabank” SA, în baza

ordinelor de încasare a numerarului nr. RS8V-A000 și nr. NG8V-AOOO, a achitat

integral suma amenzii și comisionul băncii.

A susținut că, nefiind de acord cu procesul-verbal cu privire la contravenție și

decizia privind aplicarea sancțiunii contravenționale, a contestat aceste acte în

instanța de judecată.

A afirmat că, prin hotărârea din 14 mai 2012 a Judecătoriei Centru,

mun.Chișinău contestațiile sale asupra procesului-verbal și deciziei menționate au

fost respinse, însă prin decizia din 31 iulie 2012 a Colegiului penal al Curții de Apel

1

Chișinău a fost casată această hotărâre judecătorească și cauza a fost restituită spre

rejudecare.

A relevat că, la data de 21 mai 2013 Judecătoria Centru, mun. Chișinău,

rejudecând cauza, a admis contestația sa, a anulat procesul-verbal cu privire la

contravenție și decizia din 06 mai 2011 și a încetat procesul contravențional în

privința sa.

A invocat că, în perioada 22 iulie 2012-08 august 2013, a beneficiat de

asistență juridică în procesul contravențional, angajând avocați în baza contractelor

de asistență juridică nr. 00645/72 din 22 iulie 2012, nr. 00645/73 din 24 iulie 2012,

nr. 00645/73-3 din 17 august 2012 cu acordul suplimentar la contract și nr. 320 din

05 iunie 2013 și achitând pentru asistența juridică acordată de avocați suma de

9127,80 de lei.

A declarat că, suma amenzii, comisionul băncii și onorariile avocaților le

apreciază ca prejudiciu material.

A mai declarat că, în urma acestei cauze contravenționale, i-a fost cauzat

prejudiciu moral, care constă din suferințe fizice și psihice, pe care le-a suportat în

urma acestui caz contravențional.

A solicitat încasarea de la pârât a sumei de 10133,80 de lei, cu titlu de

prejudiciu material, a sumei de 50000 de lei, cu titlu de prejudiciu moral, a

cheltuielilor de asistență juridică suportate în prezenta cauză în sumă de 1000 de lei

și a taxei de stat în sumă de 404,01 lei.

Prin hotărârea din 15 iulie 2016 a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău a fost

admisă parțial acțiunea depusă de către Ghenadie Baranovschi și au fost încasate de

la Inspectoratul General al Poliției în beneficiul lui Ghenadie Baranovschi suma de

4000 de lei, cu titlu de prejudiciu material, suma de 500 de lei, cu titlu de prejudiciu

moral și taxa de stat în sumă de 404,01 lei. În rest acțiunea a fost respinsă ca

neîntemeiată.

Prin decizia din 15 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost respins apelul

declarat de către Inspectoratul General al Poliției și a fost menținută hotărârea primei

instanțe.

Instanța de apel, raportând dispozițiile art. 383 alin. (3) și 384 alin. (2) lit. u)

din Codul contravențional, ale art. 14 alin. (1) și (2) și 1405 alin. (1) din Codul civil

și ale art. 96 alin. (1) CPC la circumstanțele cauzei, a conchis că, apelantul urmează

să compenseze intimatului amenda achitată de acesta și cheltuielile de asistență

juridică suportate în legătură cu examinarea cauzei contravenționale, în cuantumul

în care acestea din urmă sunt reale, necesare și rezonabile.

Referitor la caracterul real și necesar, instanța de apel a reținut că, faptul

achitării onorariilor avocatului se confirmă prin înscrisurile anexate la dosar, astfel

încît sunt reale, apărarea acestuia în procesul contravențional fiind necesară în

contextul realizării efective a dreptului la apărare, garantat de art. 26 al Constituției

Republicii Moldova.

Cu referire la caracterul rezonabil, instanța de apel a conchis că, suma de 2994

de lei, adjudecată de prima instanță cu titlu de cheltuieli de asistență juridică, este

rezonabilă în raport cu complexitatea cauzei, având în vedere că, cauza

contravențională respectivă a fost examinată de două ori în prima instanță și o dată

2

în instanța de recurs, aceasta implică necesitatea avocatului de a participa în multiple

ședințe judiciare, însă, totodată, cauza respectivă nu a implicat necesitatea

acumulării și prezentării probelor suplimentare, soluția instanței privind nulitatea

actelor contestate fiind axată exclusiv pe motive de procedură.

Instanța de apel a respins argumentele apelantului precum că, la data

întocmirii procesului-verbal cu privire la contravenție și a deciziei de sancționare,

agentul constatator activa în cadrul Serviciului Poliției Rutiere al Comisariatului

General de Poliție mun. Chișinău, subordonat Ministerului Afacerilor Interne,

deoarece conform art. 7, 8 și 12 ale Legii cu privire la activitatea Poliției și statutul

polițistului, Ministerul Afacerilor Interne exercită exclusiv atribuțiile oferite de

aceste norme, inclusiv de control asupra activității Poliției, iar unitatea centrală de

administrare și control al Poliției este apelantul, ceea ce denotă că, anume acesta este

succesorul în drepturi al organelor de poliție, care au activat anterior.

De asemenea, instanța de apel a respins și argumentele apelantului cu trimitere

la art. 13 al Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile

ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor

judecătorești, deoarece alin. (1) al acestei norme prevede că, repararea prejudiciilor

vizate în speță se efectuează din contul bugetului de stat, iar amenzile se restituie din

fondul în care acestea au fost virate sau de către organul care a beneficiat de aceste

sume, însă art. 10 al Legii cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului

prevede că, Poliția este finanțată de la bugetul de stat și din alte surse neinterzise de

lege.

Prin urmare, instanța de apel a conchis că, anume apelantul este responsabil

de despăgubirea intimatului, concluzie susținută și prin constatările expuse în decizia

Curții de Apel Chișinău din 06 noiembrie 2014, menținută prin încheierea Curții

Supreme de Justiție din 25 martie 2015 (f. d. 17-23).

Cu referire la cuantumul prejudiciului moral, instanța de apel a conchis că,

suma de 500 de lei, adjudecată de către prima instanță, în contextul în care intimatul

nu a contestat în ordinea stabilită cu apel hotărârea, este echitabilă și proporțională

suferințelor psihice cauzate intimatului prin inițierea în privința acestuia a unei cauze

contravenționale și impunerea sa de a apela la instanțele judecătorești, simplul fapt

al constatării încălcării admise și înlăturarea efectelor acesteia nefiind suficiente

pentru compensarea integrală a suferințelor suportate de intimat.

La data de 23 iunie 2018 Inspectoratul General al Poliției a declarat recurs

împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei

instanței de apel și hotărârii primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri cu privire

la respingerea acțiunii.

În motivarea recursului a indicat că, nu este de acord cu decizia instanței de

apel și hotărârea primei instanțe, deoarece instanțele judecătorești nu au aplicat

legea, care urma să fie aplicată.

A menționat că, sarcina compensării prejudiciului material și moral cauzat

intimatului revine subiectului responsabil (prin intermediul funcționarilor săi), care

a aplicat ilicit amenzile contravenționale - Comisariatul General de Poliție,

subdiviziune din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, entitate juridică autonomă

și distinctă, parte procesuală care nu se regăsește în cercul copârâților reflectați în

3

cererea de chemare în judecată. Or, cu toate că s-a invocat acest fapt în instanțele de

judecată, Ministerul Afacerilor Interne nu a participat în cadrul prezentului proces.

A relatat că, în Recomandarea Curții Supreme de Justiție nr. 80 din 21

octombrie 2015 privind subiectul responsabil de achitarea sumelor bănești izvorâte

din litigiile intentate de angajații MAI și subdiviziunilor subordonate acestuia, se

menționează faptul că, odată cu adoptarea Legii nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu

privire la activitatea Poliției și statutul polițistului a fost instituit Inspectoratul

General al Poliției, ca unitate centrală de administrare și control al Poliției, cu statut

de persoană juridică și cu competență pe tot teritoriul Republicii Moldova, aflat în

subordinea managerială a Ministerului Afacerilor Interne.

A susținut că, în Recomandarea menționată se mai specifică faptul că,

Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției reprezintă două

entități juridice distincte care se bucură de autoadministrare financiară și instanțele

judecătorești, la soluționarea cauzelor de acest gen, urmează să pornească de la

premisa autonomiei financiare a Ministerului Afacerilor Interne și Inspectoratului

General al Poliției, precum și de la existența raporturilor juridice ale salariatului cu

una din instituțiile nominalizate.

A afirmat că, Inspectoratul General al Poliției are calitatea de angajator, ca și

Ministerul Afacerilor Interne, însă nu este persoana juridică cu care au fost create

raporturile de serviciu în privința agentului constatator Igor Șerban, angajat al

Serviciului cercetărilor accidentelor rutiere al Comisariatului General de Poliție.

A declarat că, Comisariatul General de Poliție, instituția în care a activat

agentul constatator Igor Șerban, este o subdiviziune, care făcea parte din cadrul

Ministerului Afacerilor Interne conform Hotărârii Guvernului RM cu privire la

aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Ministerului

Afacerilor Interne, structurii și efectivului-limită ale aparatului central al acestuia

nr.778 din 27 noiembrie 2009 (pînă la modificările operate prin Hotărârea

Guvernului RM nr. 990 din 26 decembrie 2012 cu privire la modificarea și

completarea unor hotărâri ale Guvernului), iar ultimul a făcut parte din personalul

MAI.

A mai declarat că, în lista subdiviziunilor subordonate Inspectoratului General

al Poliției prezentate exhaustiv de către legiuitor în anexa nr. 2 la Hotărârea

Guvernului RM nr. 986 din 24 decembrie 2012, prin care a fost aprobată structura și

efectivul-limită ale Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor

Interne, subdiviziunea unde a activat agentul constatator menționat și, anume,

Comisariatul General de Poliție nu se regăsește, ceea ce denotă încă o dată faptul că,

ultimul la momentul aplicării contravenției intimatului a activat în cadrul

Ministerului Afacerilor Interne și nu în cadrul Inspectoratului General al Poliției.

A invocat că, instanța de apel a interpretat și aplicat eronat art. 1405 alin. (1)

din Codul civil.

A menționat că, instanțele de judecată eronat au aplicat prevederile art. 383

alin.(3) din Codul contravențional. Or, art. 383 alin. (l) din Codul contravențional

reglementează expres că, cheltuielile de administrare și de conservare a probelor, de

retribuire a apărătorului, alte cheltuieli aferente procesului contravențional se

suportă de contravenient sau de stat în modul stabilit de legislație.

4

A susținut că, amenda achitată de către intimat a fost încasată de către

Ministerul Finanțelor - Trezoreria de Stat, organul care a beneficiat de aceste sume

și care reprezintă statul, respectiv suma data urma să fie restituită de la bugetul de

stat prin intermediul instituției citate, din fondul în care acestea au fost virate, dar

nicidecum din contul Inspectoratului General al Poliției.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la data de 15 mai

2018.

Recurentul a recepționat decizia instanței de apel la data de 15 iunie 2018.

Astfel, recursul, declarat la data de 23 iunie 2018, este în termen.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul

în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

5

Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din

oficiu.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de către Inspectoratul General al

Poliției nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural

de către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO, recursurile

trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate

în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea

de lucruri (cauza Rebai și alții contra Franței, 25 februarie 1995), pe cînd în recursul

declarat de către Inspectoratul General al Poliției, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Astfel, din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial

și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul declarat de către Inspectoratul General al Poliției ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Inspectoratul General al Poliției se consideră

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Iurie Bejenaru

Mariana Pitic

6