2r-770/18 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- termenul de declararea a apelului repunerea in termen
2r-770/18 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
dosarul nr. 2r-770/18
prima instanță: Judecătoria Dondușeni ( jud. L. Țurcan)
instanța de apel: Curtea de Apel Bălți ( jud. Iu. Grosu, O. Moraru, A. Ciobanu)
DECIZIE
07 noiembrie 2018 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție
în componența:
Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală
judecătorii Iurie Bejenaru
Mariana Pitic
examinând recursul declarat de către Valentina Lesnic,
în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Valentina Lesnic
împotriva Consiliului comunal Tîrnova cu privire la contestarea actelor
administrative,
împotriva încheierii din 19 iulie 2018 a Curții de Apel Bălți, prin care a fost
refuzat repunerea în termenul de declarare a apelului și a fost restituit ca tardiv apel
declarat de Valentina Lesnic împotriva hotărârii din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei
Dondușeni,
constată:
La data de 25 mai 2012 Valentina Lesnic a depus cerere de chemare în judecată
împotriva Consiliului comunal Tîrnova cu privire la anularea procesului-verbal nr. 5
din 02 decembrie 2011 și hotărârii Consiliului „Cu privire la amplasarea și
schimbarea cutiei de gaze”.
Prin hotărârea din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Dondușeni cererea de
chemare în judecată depusă de Valentina Lesnic a fost respinsă integral.
Nefiind de acord cu hotărârii instanței de fond, Valentina Lesnic la 26 ianuarie
2013 a contestat-o cu apel, solicitând casarea hotărârii din 21 decembrie 2012 a
Judecătoriei Dondușeni și emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.
Prin încheierea din 27 iunie 2013 a Curții de Apel Bălți s-a respins cererea
Valentinei Lesnic privind repunerea în termen a apelului împotriva hotărârii din 21
decembrie 2012 a Judecătoriei Dondușeni. S-a restituit Valentinei Lesnic cererea de
apel cu toate actele anexate ca depusă peste termen.
La data de 02 iulie 2013 Valentina Lesnic a declarat recurs, solicitând admiterea
acestuia, casarea încheierii din 27 iunie 2013 a Curții de Apel Bălți și remiterea
cauzei în instanța de apel pentru examinare în fond a cererii de apel.
1
Prin decizia din 25 septembrie 2013 a Curții Supreme de Justiție a fost respins
recursul declarat de Valentina Lesnic și a fost menținută încheierea din 27 iunie 2013
a Curții de Apel Bălți.
La data de 27 iunie 2018, Valentina Lesnic a depus cerere de apel împotriva
hotărârii din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Dondușeni, solicitând repunerea în
termenul de declarare a apelului, admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe
și emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.
Prin încheierea din 19 iulie 2018 a Curții de Apel Bălți a fost refuzat repunerea
în termenul de declarare a apelului și a fost restituit ca tardiv apelul declarat de către
Valentina Lesnic împotriva hotărârii din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei
Dondușeni.
La data de 07 august 2018, Valentina Lesnic a declarat recurs împotriva
încheierii din 19 iulie 2018 a Curții de Apel Bălți, solicitând admiterea recursului,
casarea încheierii instanței de apel și remiterea cauzei în instanța de apel pentru
examinarea cererii de apel.
În motivarea recursului a indicat că, încheierea contestată este neîntemeiată și
ilegală deoarece la adoptarea acesteia instanța de apel a interpretat și aplicat eronat
normele de drept material și procedural.
A menționat că, termenul de declarare a apelului a fost omis din cauza
îndeplinirii defectuoasă a atribuțiilor de serviciu din partea avocatului Nelea Suveică,
desemnată de către Oficiul Teritorial Bălți, pentru a-i acorda asistență juridică
garantată de stat.
A indicat că instanța de apel nu a avut temei de a-i refuza în dreptul de acces la
justiție și dreptul de a beneficia de un apel efectiv.
În conformitate cu art. 425 Cod de procedură civilă, termenul de declarare a
recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.
Curtea de Apel Bălți a pronunțat încheierea contestată la data de 19 iulie 2018,
dar date care ar confirma recepționarea acesteia de către recurentă la dosar lipsesc.
Astfel, recursul, declarat la data de 07 august 2018, este în termen.
În conformitate cu art. 426 alin. (3) Cod de procedură civilă, recursul împotriva
încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza
copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la
recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.
Examinând recursul declarat, Colegiul civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră neîntemeiat și care urmează a
fi respins cu menținerea încheierii contestate, din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, instanța de recurs,
după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și
să mențină încheierea.
Din suportul probatoriu prezent la materialele dosarului rezultă că, prin
hotărârea din 21 decembrie 2012 a judecătoriei Dondușeni cererea de chemare în
judecată depusă de Valentina Lesnic a fost respinsă integral.
Nefiind de acord cu hotărârii instanței de fond, Valentina Lesnic la 26 ianuarie
2013 a contestat-o cu apel, prin care a solicitat casarea hotărârii din 21 decembrie
2
2012 a judecătoriei Dondușeni și emiterea unei noi hotărâri prin care cererea de
chemare în judecată să fie admisă.
Prin încheierea din 27 iunie 2013 a Curții de Apel Bălți a fost respinsă cererea
Valentinei Lesnic privind repunerea în termen a apelului împotriva hotărârii din 21
decembrie 2012 a judecătoriei Dondușeni. S-a restituit Valentinei Lesnic cererea de
apel cu toate actele anexate ca depusă peste termen.
Prin decizia din 25 septembrie 2013 a Curții Supreme de Justiție a fost respins
recursul declarat de Valentina Lesnic și a fost menținută încheierea din 27 iunie 2013
a Curții de Apel Bălți.
La data de 27 iunie 2018, Valentina Lesnic a depus cerere de apel împotriva
hotărârii din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Dondușeni, solicitând repunerea în
termenul de declarare a apelului, admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe
și emiterea unei noi hotărâri cu privire la admiterea acțiunii.
Urmare, prin încheierea din 19 iulie 2018 a Curții de Apel Bălți a fost refuzat
repunerea în termenul de declarare a apelului și a fost restituit ca tardiv apelul
declarat de către Valentina Lesnic împotriva hotărârii primei instanțe.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de
Justiție consideră că instanța de apel prin încheierea din 19 iulie 2018 legal și
întemeiat a restituit apelul declarat de Valentina Lesnic ca fiind tardiv.
În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. b) Cod de procedură civilă, instanța de
apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului
legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanța de apel a refuzat să
efectueze repunerea în termen.
În conformitate cu art. 110 Cod de procedură civilă, termen de procedură este
intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța
(judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței
trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de
acte.
În conformitate cu art. 111 alin. (3) Cod de procedură civilă, termenul de
procedură stabilit în ani luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei
calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii
evenimentului ori momentului care a condiționat începutul lui, iar în conformitate cu
art. 112 alin. (2) CPC, dacă ultima zi a termenului este nelucrătoare, acesta expiră în
următoarea zi lucrătoare.
În conformitate cu art. 113 alin. (1) Cod de procedură civilă, dreptul de a efectua
actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori
stabilit de instanța judecătorească (judecător).
Instanța de recurs găsește ca neîntemeiat dezacordul recurentului cu încheierea
din 19 iulie 2018 a Curții de Apel Bălți, prin care a fost refuzat în repunerea în
termenul de declarare a apelului și restituit ca fiind depus tardiv apelul declarat de
către Valentina Lesnic.
În susținerea opiniei enunțate instanța de recurs reține că după restituirea prin
încheierea din 27 iunie 2013 a Curții de Apel Bălți, menținută prin decizia din 25
septembrie 2013 a Curții Supreme de Justiție, a apelului declarat de către Valentina
Lesnic, ultima la data de 27 iunie 2018 a depus la Curtea de Apel Bălți, o cerere de
3
apel împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând repunerea în termenul de
declararea a apelului, invocând faptul că a omis termenul de adresare a apelului din
vina avocatului Nelea Suveică care ia acordat asistență juridică garantată de stat
ineficientă.
În această ordine de idei este evident că apelul depus de către Valentina Lesnic
la data de 27 iunie 2018 împotriva aceleiași hotărâri din 21 decembrie 2012 a
Judecătoriei Dondușeni, este unul tardiv.
Or, conform art. 362 alin. (1) Cod de procedură civilă, termenul de declarare a
apelului este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, dacă legea
nu prevede altfel.
La caz, se va reține că Valentina Lesnic a declarat apel în afara termenului legal,
solicitând repunerea în termen a acestuia, însă fără a invoca careva temeiuri de fapt și
de drept susceptibile de a fi apreciate de instanță ca temeiuri pentru repunerea în
termenul de declarare a apelului.
Prin urmare, depunerea cererii de apel în afara termenului este ilegală, fapt ce
impune respingerea recursului declarat în acest sens și menținerea încheierii din 19
iulie 2018 a Curții de Apel Bălți.
În conformitate cu art. 116 alin. alin. (1) și (3) Cod de procedură civilă,
persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de
procedură pot fi repuse în termen de către instanță. La cererea de repunere în termen
se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie
efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea,
să fie prezentate documentele respective etc.).
Instanța de recurs reține că Valentina Lesnic a fost prezentă la pronunțarea
dispozitivului hotărârii din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Dondușeni, fapt ce se
confirmă prin recipisa semnată de ultima (f.d. 142, Vol. I), cunoscând de existența
hotărârii primei instanțe.
În acest context, nu poate fi reținut argumentul Valentinei Lesnic drept motiv
întemeiat de omitere a termenului de declarare a apelului precum că, avocatul său
Nelea Suveică i-ar fi acordat asistență juridică ineficientă, or, apelanta-recurentă
urma să țină cont de prevederile art.56 alin.(3) Cod de procedură civilă și era obligat
să se folosească cu bună-credință de drepturile procedurale.
În conformitate cu art. 56 alin. (3) Cod de procedură civilă, participanții la
proces sunt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. În
cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligațiilor procedurale, se
aplică sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă.
În conformitate cu art. 61 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile sunt obligate
să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Instanța
judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se
urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare.
La caz, Colegiul notează că, o astfel de soluție este compatibilă cu respectarea
garanțiilor unui proces echitabil, în sensul articolului 6 din Convenția Europeană
pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, având în vedere
că prelungirea nejustificată a termenului pentru exercitarea apelului ar împiedica
rămânerea irevocabilă, ca urmare a expirării termenului de atac, a hotărârii
4
judecătorești emise în instanța de fond și ar leza, în acest mod, principiul securității
raporturilor juridice.
Alte argumente invocate în recurs nu pot fi acceptate de către instanța de recurs
în vederea casării actului judecătoresc contestat, în condițiile când instanța de apel, în
soluția sa, s-a conformat prevederilor legale.
Astfel, din considerentele menționate și având în vedere că, încheierea instanței
de apel este întemeiată și legală, iar argumentele invocate de către recurentă sunt
neîntemeiate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține
încheierea din 19 iulie 2018 a Curții de Apel Bălți.
În conformitate cu art. 427 lit. a), 428 Cod de procedură civilă, Colegiul civil,
comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție
decide:
Se respinge recursul declarat de către Valentina Lesnic.
Se menține încheierea din 19 iulie 2018 a Curții de Apel Bălți, în cauza civilă la
cererea de chemare în judecată depusă de Valentina Lesnic împotriva Consiliului
comunal Tîrnova cu privire la contestarea actelor administrative.
Decizia este irevocabilă.
Președintele ședinței,
judecătorul Oleg Sternioală
judecătorii Iurie Bejenaru
Mariana Pitic
5