Bilge și alții împotriva Turciei

Publicat la 3 noiembrie 2025 SECȚIUNE Cererea nr. 5970/19 Mustafa BİLGE și alții împotriva Türkiye depusă la 7 ianuarie 2019 comunicată la 13 octombrie 2025 OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă la expropriarea de facto a unei parcele de teren deținute în comun de solicitanți. La 25 iulie 2014, reclamanții au introdus o procedură de compensare în fața Tribunalului Civil de Primă Instanță din Istanbul împotriva Direcției Generale ale Autostrăzilor privind expropriarea de facto a unei parcele de teren deținute în comun. a ocupat proprietatea în cauză prin construirea unui drum fără a efectua o procedură de expropriare adecvată, privand astfel reclamanții de capacitatea de a elimina proprietatea. În consecință, aceasta a ordonat compensarea pentru de facto expropriarea se plătește reclamanților în proporție cu acțiunile lor, împreună cu „interesul statistic” de la data în care au introdus procedura.

Hotărârea Curții Civile a fost susținută de Curtea de Casație la 9 noiembrie 2015, ulterior, reclamanții au depus o cerere individuală la Curtea Constituțională turcă, susținând, printre altele, că , faptul că expropriarea parcelei lor de teren fără să urmeze procedura prevăzută de lege, în sine, a constituit o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și că aplicarea „taxei statistice” la creanțele lor, mai degrabă decât rata maximă a dobânzii aplicabilă datoriilor publice, care se aplică în mod normal în procedurile legale de expropriare La 2 noiembrie 2018, Curtea Constituțională și-a respins cererea ca fiind inadmisibilă din motivul faptului că a fost evident nefondată.

Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamanții se plâng în fața Curții că de facto expropriarea parcelei lor de terenuri, precum și rata dobânzii aplicate compensației expropriate, constituie încălcări ale dreptului lor la bucuria pașnică a proprietăților lor.

Întrebări către părți au existat o încălcare a dreptului reclamantului la bucuria pașnică a bunurilor lor în sensul articolului 1 din Protocol Nr. 1 la Convenție, din cauza expropriației de facto a terenurilor lor (a se vedea Sarıca și Dilaver c. Turcia , nr. 11765/05, §§ 38-52, 27 mai 2010)? A existat o încălcare a dreptului reclamantului la bucurarea pașnică a bunurilor lor, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, având în vedere pierderea valorii suferite de solicitanți ca urmare a ratei dobânzii aplicate compensației de expropriare (a se vedea Sarıca și Dilaver , citat mai sus, §§ 49-50, și Yetiș și alții c. Turcia , nr. 40349/05 , §§ 41-56, 6 iulie 2010)? Apendice nr. Anul reclamantului Naționalitate Locul de reședință Mustafa BİLGE 1929 Ankara turcă Necla ALPAY 1957 Turc Ankara Erkan BİLGE 1966 Turc Ankara Kenan BİLGE 1966 Turc Ankara Melihat GÖR 1949 Turc Ankara Özlem ULUSOY 1950 Turc Ankara Nesrin YÜCEL 1959 Turc Balıkesir Adnan ZENGİN 1963 Turc Ankara Berrin ZENGİN 1969 Turc Ankara 10. Hatice Nesrin ZENGİN 1960 Turc Ankara

Published on 3 November 2025

SECOND SECTION

Application no. 5970/19 Mustafa BİLGE and Others against Türkiye lodged on 7 January 2019 communicated on 13 October 2025

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The application concerns the de facto expropriation of a plot of land jointly owned by the applicants. On 25 July 2014 the applicants brought compensation proceedings before the Istanbul Civil Court of First Instance against the General Directorate of Highways concerning the de facto expropriation of a plot of land they jointly owned. The Civil Court found that the defendant administration had de facto occupied the property in question by constructing a road without conducting a proper expropriation procedure, thereby depriving the applicants of the ability to dispose of the property. Consequently, it ordered that compensation for the de facto expropriation be paid to the applicants in proportion to their shares, together with “statutory interest” accruing from the date they brought the proceedings.

The Civil Court’s decision was upheld by the Court of Cassation on 9 November 2015. Subsequently, the applicants lodged an individual application with the Turkish Constitutional Court, alleging, inter alia , that the expropriation of their plot of land without following the procedure provided for by law, in itself, constituted a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, and that the application of the “statutory rate” to their claims – rather than the maximum interest rate applicable to public debts, which is normally applied in lawful expropriation proceedings – also amounted to a violation of that provision. On 2 November 2018 the Constitutional Court dismissed their application as inadmissible on the grounds that it was manifestly ill-founded.

Invoking Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention the applicants complain before the Court that the de facto expropriation of their plot of land, as well as the interest rate applied to the expropriation compensation, constitute violations of their right to the peaceful enjoyment of their property.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Has there been a violation of the applicants’ right to the peaceful enjoyment of their possessions within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, on account of the de facto expropriation of their land (see Sarıca and Dilaver v. Turkey , no. 11765/05, §§ 38-52, 27 May 2010)?