3ra-1252/18 — contestarea actului administrativ

3ra-1252/18 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr.3ra-1252/18

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (Jud: V. Ciumac)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Jud: S. Gîrbu, V. Buhnaci, M. Guzun)

ÎNCHEIERE

10 octombrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Nicolae Duca,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Nicolae Duca

împotriva Primarului com. Grătiești, Victor Mardare cu privire la contestarea actului

administrativ

împotriva deciziei din 13 martie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

respins apelul depus de Nicolae Duca și s-a menținut hotărârea din 13 octombrie

2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

c o n s t a t ă :

La 19 aprilie 2017, Nicolae Duca a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Primarului com. Grătiești, Victor Mardare cu privire la contestarea actului

administrativ.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că, la 20 februarie 2017 ora 16:25,

în incinta Școlii de Arte Grătiești a fost efectuat un control inopinat și clandestin din

partea Primarului com. Grătiești, Victor Mardare și alte patru persoane dintre care

unul a fost Isae Braghiș, consilier în Consiliul com. Grătiești.

Reclamantul a susținut că acțiunile acestora au fost justificate prin faptul că

există un conflict de lungă durată între consilierul com. Grătiești, Dumitru Busuioc

și angajatul Școlii de Arte com. Grătiești, Nicolae Duca.

Astfel reclamantul a menționat că în aceiași zi Primarul com. Grătiești, Victor

Mardare a emis dispoziția nr. 9 cu privire la constituirea unei comisii speciale de

control, motivând-o prin faptul existenței situației de conflict apărute în cadrul APL

Grătiești privind activitatea profesorului cumulard al Școlii de Arte din com.

Grătiești, Nicolae Duca.

Nicolae Duca a relatat că, la 30 ianuarie 2017, litigiul între el și Dumitru

Busuioc a fost definitivat prin decizia irevocabilă a Curții de Apel Chișinău, prin

care a fost constatat faptul ilicit al lui Dumitru Busuioc și i-a fost aplicată sancțiune

contravențională sub formă de amendă.

1

În acest context, reclamantul a accentuat că, examinând Legea privind

administrația publică locală, se constată că administrația publică nu este organul

abilitat cu funcții de control asupra respectării legislației în vigoare și anume

legislația muncii, cu atât mai mult că, Legea privind administrația publică locală nu

oferă asemenea împuterniciri autorității publice locale.

Reclamantul a afirmat că la 21 februarie 2017, a expediat în adresa Primarului

comunei Grătiești o cerere prealabilă, prin care a solicitat anularea dispoziției nr. 9

din 20 februarie 2017, însă, prin răspunsul Primarului comunei Grătiești, Victor

Mardare din 20 martie 2017, cererea a fost respinsă. În susținerea legalității

dispoziției, Primarul comunei Grătiești, Victor Mardare a invocat prevederile art.

29 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 436 din 28 decembrie 2006 privind administrația

publică locală, potrivit căruia, primarul exercită în teritoriul administrat următoarele

atribuții de bază: exercită funcția de administrator al bugetului local, asigurînd

gestionarea resurselor bugetare, administrarea patrimoniului public în conformitate

cu principiile bunei guvernări și efectuarea cheltuielilor conform alocațiilor bugetare

aprobate, informînd consiliul local despre situația existentă. Reclamantul a indicat

că norma invocată de pârât nu este instituită în scopul efectuării controalelor față de

o instituție sau prin reducerea salariilor unor salariați, dat fiind că, acestea cad sub

incidența raporturilor juridice de muncă, în virtutea cărora se încheie contractul

individual de muncă.

Totodată reclamantul a arătat că, atribuția conferită prin art. 29 alin. (1) lit. f)

din Legea nr. 436 din 28 decembrie 2006 privind administrația publică locală are

menirea de a asigura respectarea normei imperative prevăzută de art.7 alin. (3) din

Legea nr. 397 din 16 octombrie 2003 privind finanțele publice locale și a altor norme

invocate în prezenta cerere.

Prin urmare, Nicolae Duca a relatat că, informația cu referire la art. 29 alin. (1)

lit. f) din Legea privind administrația publică locală, prezentată de către primar în

sesizările acestuia, au un caracter pur declarativ și de distorsionare a raportului

juridic existent, raport juridic de muncă - subiect, obiect, conținut.

De asemenea, reclamantul a notat că, acțiunea menționată supra se realizează

prin intermediul aparatului contabil persistent în cadrul administrației publice locale

și nicidecum nu prin efectuarea unor controale clandestine și inopinate față de o

instituție extrașcolară.

Nicolae Duca a subliniat că Codul Muncii prevede o gamă de interconexiuni

dintre angajator și salariat, care pot fi exercitate doar în limitele prevăzute de

legislația în vigoare. Adițional, reclamantul a statuat că, urmare a acestei dispoziții,

primarul personal și-a creat acces liber la dreptul de a efectua oricând controale în

incinta Școlii de Arte, în special efectuarea controalelor față de sine personal ca

profesor cumulard.

Reclamantul a menționat că, în baza dispoziției nr. 9 din 20 februarie 2017 a

Primarului comunei Grătiești, controalele în incinta Școlii de Arte se efectuează

necontenit, practic în fiecare zi. Urmare a acestor controale, la 24 martie 2017 a fost

înregistrată sesizarea nr. 442/17 cu privire la prezentarea tuturor proceselor-verbale

de efectuare a vizitelor la Școala de Artă din com. Grătiești, în intervalul de timp 20

februarie 2017– 24 martie 2017, însă, Primarul comunei Grătiești, Victor Mardare a

2

oferit un răspuns evaziv, care consideră reclamantul contravine dreptului la accesul

la informație.

Cu referire la acest aspect, reclamantul a afirmat că, la 31 martie 2017, a depus

o plângere la Inspectoratul General de Poliție, potrivit căreia a indicat că, i-a fost

încălcat dreptul privind accesul la informație și a solicitat examinarea plângerii sub

aspectul contravenției prevăzute de art.71 din Codul Contravențional. La 11 aprilie

2017, în rezultatul examinării plângerii reclamantului, Primarul comunei Grătiești,

Victor Mardare a expediat în adresa acestuia exclusiv câteva copii ale proceselor-

verbale și anume din 20 februarie 2017; 21 februarie 2017; 22 februarie 2017 și 24

februarie 2017, întocmite ca urmare a efectuării controlului în incinta Școlii de Arte

din com. Grătiești.

Nicolae Duca a notat că factorii de decizie din com. Grătiești încearcă prin

diferite modalități să-i perturbeze drepturile constituționale consacrate în legea

supremă a Republicii Moldova. În acest cumul de idei, reclamantul a specificat că

nu există nici o probă sau temei legal care ar oferi dreptul Primarului com. Grătiești

Victor Mardare să-i rețină în mod abuziv drepturile salariale.

Astfel reclamantul a atras atenția că dispoziția nr.9 din 20 februarie 2017, a fost

adoptată peste 5 luni din momentul reținerii primului salariu a său. Mai mult a

accentuat faptul că nu are nici un conflict cu careva subiect de drept din autoritatea

publică locală și anume Primăria sau Consiliul comunal Grătiești, motiv care ar servi

temei de emitere a unei dispoziții.

Nicolae Duca a remarcat că Primarul com. Grătiești, Victor Mardare, nu a

respectat procedura de înmânare a copiilor proceselor-verbale, prin care consideră

că a constatat ilegal anumite circumstanțe, astfel neglijînd prevederile legale în

vigoare ceea ce incontestabil contravine statutului său de ales local.

Reclamantul a specificat că, autoritatea executivă în sensul Legii nr. 397 din 16

octombrie 2003 privind finanțele publice locale este primarul unității administrativ-

teritoriale de nivelul întîi, președintele raionului, Guvernatorul și Comitetul executiv

al unității teritoriale autonome cu statut juridic special, primarul general al

municipiului Chișinău, primarul municipiului Bălți.

Nicolae Duca a relatat că prin scrisoarea nr.19/25-682 din 3 martie 2017,

Centrul Național Anticorupție l-a informat că sunt 6 procese-verbale întocmite de

comisia specială de control și anume nr. 1 din 20 februarie 2017; nr. 2 din 21

februarie 2017; nr. 3 din 22 februarie 2017; nr. 4 din 24 februarie 2017; nr. 5 din 25

februarie 2017 și nr. 6 din 28 februarie 2017. În acest context, reclamantul a afirmat

că prin scrisoarea nr. 213/17 din 11 aprilie 2017, Primarul com. Grătiești, Victor

Mardare i-a prezentat doar patru procese-verbale și anume procesele-verbale nr. 1

din 20 februarie 2017, nr. 2 din 21 februarie 2017, nr. 3 din 22 februarie 2017 și nr.

4 din 24 februarie 2017.

Astfel reclamantul a subliniat că, Primarul com. Grătiești, Victor Mardare

încalcă în mod repetat prevederile legale cu privire la procedura de întocmire a

procesului-verbal, mai mult, încalcă dreptul fundamental prevăzut de Constituția

Republicii Moldova la art. 26 alin. (1) și (2).

Nicolae Duca a notat că, factorii de decizie ai Primarului com. Grătiești, Victor

Mardare, permanent, fără bun simț, abuziv, folosesc aceste instrumente în scopul de

a-i leza reputația profesională, de a-i crea sentimente de umilință, frică față de

3

acestea în vederea supunerii și îndeplinirii cerințelor lor abuzive și ilegale, dat fiind

faptul că scopul acestora nu este de a îmbunătăți, promova, dezvolta unitatea

administrativ teritorială, ci cu scopul de a subjuga, a robi întreaga colectivitate locală

în scopul realizării oricărei porunci parvenite din partea Primarului Victor Mardare.

Solicită Nicolae Duca recunoașterea ilegalității dispoziției nr. 9 din 20 februarie

2017 a Primarului com. Grătiești, Victor Mardare cu privire la constituirea unei

comisii speciale de control, anularea proceselor-verbale de constatare, emise ca

urmare a efectuării controalelor în baza dispoziției nr. 9 din 20 februarie 2017 a

Primarului com. Grătiești, Victor Mardare cu privire la constituirea unei comisii

speciale de control, încasarea din contul Primarului com. Grătiești, Victor Mardare

în beneficiul său a prejudiciului moral cauzat prin efectuarea controalelor abuzive în

mărime de 40 000 lei.

Prin hotărârea din 13 octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

acțiunea s-a respins ca fiind nefondat (f.d. 81, 88-95).

Prin decizia din 13 martie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul

depus de Nicolae Duca și s-a menținut hotărârea din 13 octombrie 2017 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani (f.d. 160-174).

La 24 mai 2018, Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa participanților la

proces copia deciziei adoptate (f.d. 175).

La 16 iulie 2018, Nicolae Duca a depus recurs împotriva deciziei din 13 martie

2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei

instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri cu privire

la admiterea acțiunii.

Recurentul Nicolae Duca, în motivarea recursului, a indicat că instanțele de

judecată la adoptarea hotărârilor contestate, au aplicat și interpretat eronat normele

dreptului material aplicabile raportului juridic litigios.

Recurentul a menționat că la 21 februarie 2017, a expediat în adresa Primarului

comunei Grătiești o cerere prealabilă, prin care a solicitat anularea dispoziției nr. 9

din 20 februarie 2017, însă, prin răspunsul Primarului comunei Grătiești, Victor

Mardare din 20 martie 2017, cererea a fost respinsă. În susținerea legalității

dispoziției, Primarul comunei Grătiești, Victor Mardare a invocat prevederile art.

29 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 436 din 28 decembrie 2006 privind administrația

publică locală, potrivit cărui, primarul exercită în teritoriul administrat următoarele

atribuții de bază: exercită funcția de administrator al bugetului local, asigurînd

gestionarea resurselor bugetare, administrarea patrimoniului public în conformitate

cu principiile bunei guvernări și efectuarea cheltuielilor conform alocațiilor bugetare

aprobate, informând consiliul local despre situația existentă.

În acest sens, recurentul a notat că instanțele eronat au interpretat aceste

prevederi legale și eronat au conferit în baza acestei norme legale atribuții primarului

în domeniul muncii, or, Legea nr. 140 din 10 mai 2001 privind Inspectoratul de Stat

al Muncii expres stabilește acele organe, care pot efectua nemijlocit controlul asupra

legislației muncii, iar primarul ca organ reprezentativ, nu este reglementat ca subiect

în aceste acte legislative ca organ de control.

Suplimentar, recurentul a subliniat că instanța nu s-a expus nici prin încheiere,

nici prin decizie asupra cerinței privind suspendarea dispoziției nr. 9 din 20 februarie

4

2017 a Primarului com. Grătiești, Victor Mardare cu privire la constituirea unei

comisii speciale de control.

La 16 august 2018, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură

civilă, Curtea Supremă de Justiție i-a comunicat cererea de recurs Primarului com.

Grătiești, Victor Mardare, informându-l că referința se depune în termen de o lună

de la data primirii scrisorii. În mod corespunzător, dacă referința nu a fost prezentată

în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

La 5 septembrie 2018, Primarul com. Grătiești, Victor Mardare a depus

referință la cererea de recurs, prin care a solicitat declararea recursului ca fiind

inadmisibil.

Analizând admisibilitatea recursului, conform art. 440 din Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră inadmisibilă cererea de recurs formulată de Nicolae

Duca, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și

face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu

alin.(2).

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Astfel, prin prisma dispoziției citate, completul Colegiului civil, comercial și

de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră în termen

recursul declarat de Nicolae Duca la 16 iulie 2018, din următoarele motive.

În procedura de filtru, instanța de recurs a reținut că decizia integrală a

instanței de apel din 13 martie 2018 a fost expediată în adresa părților la 24 mai

2018 (f. d. 175), însă la materialele cauzei nu există dovada recepționării efective a

acesteia de către participanții la proces.

Astfel, în atare situație și pentru a nu admite o ingerință disproporțională în

dreptul de acces liber la justiție, dar având în vederea data expedierii deciziei

contestate (24 mai 2018), instanța de judecată a constatat că recursul declarat de

executorul judecătoresc Nicolae Duca este depus în termenul prevăzut de art. 434

alin. (1) din Codul de procedură civilă.

În aceeași ordine de idei, materialele cauzei au confirmat faptul că recursul nu

a fost examinat anterior, fiind respectate, totodată, dispozițiile art. 430 din Codul de

procedură civilă.

În continuare, audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând

încadrarea în dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă a

temeiurilor invocate în recurs, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție constată existența temeiului prevăzut la

art. 433 lit. a) CPC, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural. Temeiurile declarării recursului sunt enumerate

exhaustiv în alineatele (2), (3) și (4) ale acestui articol.

5

Rațiunea acestor dispoziții legale fundamentează ideea potrivit căreia judecarea

recursului exercitat conform Secțiunii II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de

procedură civilă, are un caracter devolutiv și privește doar problemele de drept

material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în

fapt. În aceste condiții, trebuie observat caracterul extraordinar al aceste căi de atac,

la care se poate recurge doar în cazurile excepționale enunțate de dispozițiile art. 432

alin. (2), (3), (4) din Codul de procedură civilă.

Din acest punct de vedere, completul Colegiului își propune să verifice esența

și temeiurile recursului, precum și argumentele privind caracterul nelegal al deciziei

atacate, în limitele în care au fost formulate și prin prisma drepturilor garantate de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO).

Instanța subliniază că în materie civilă Convenția nu garantează un drept de

recurs, dar că o eventuală procedură de examinare a admisibilității acestuia face

incident articolul 6 (a se vedea, inter alia, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie

2009, para. 24; Akaki Tchaghiashvili v. Georgia, 2 septembrie 2014, para. 34).

În plus, un stat care dispune de astfel de instanțe de recurs are obligația să se

asigure că justițiabilii se bucură de principiile unui proces echitabil garantate de art.

6 alin. (1), în special de dreptul de acces la o instanță și de dreptul de a fi audiat. (a

se vedea, de exemplu, Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, para. 39 – 40;

Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, para. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la un

tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității

contestațiilor înaintate prin intermediul căilor de atac, întrucât însăși natura sa

solicită o reglementare specială din partea statului, care beneficiază de o anumită

marjă de apreciere. În acest sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri introduse

pe o cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o

cale de atac ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1 septembrie

2016, para. 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, para. 64).

În același timp, în jurisprudența sa consecventă, Curtea Europeană a precizat

că interpretarea normelor de procedură reprezintă o chestiune de drept intern și ține,

în principiu, de competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (a se vedea, de exemplu, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), ibidem,

para. 25; Vučković și alții v. Serbia (excepții preliminare), 25 martie 2014, para. 80;

Miessen v. Belgia, ibidem, para. 70).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea

de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

În același context, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură civilă

prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de

drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4) stabilește că

săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare

a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut

conduce la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul

în care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului.

6

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă urmăresc protejarea

interesului părții, precum și competența asigurării interpretării unitare a legii de către

Curtea Supremă de Justiție. Aceste limitări urmăresc un scop legitim, îndeplinind

cerințele securității juridice și a bunei-administrări a justiției (a se vedea, mutatis

mutandis, Beniamin Nersesyan v. Armenia, 19 ianuarie 2010, para. 22; Erfar – Avef,

ibidem, para. 41, Marc Brauer, ibidem, para. 35; Miessen, ibidem, para. 67;

Trevisanato v. Italia, 16 decembrie 2016, para. 36 - 37).

În speță, instanța constată că cererea de recurs declarată de către Nicolae Duca

este formulată în baza art. 432 alin. (2), lit. a), b), c) din Codul de procedură civilă,

așa cum prevede art. 437 alin. (2), lit. f) din Codul de procedură civilă .

Completul judiciar notează că-i revine obligația de a verifica dacă argumentele

recurentului întrunesc condițiile necesare pentru a declara admisibil cererea acestuia,

inclusiv dacă normele de drept invocate în favoarea punctului său de vedere sunt

incidente la soluționarea fondului cauzei. Cu toate acestea, trebuie subliniat că din

succesiunea actelor dosarului reiese că recurentul a reluat criticile formulate în faza

procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat.

Prin urmare, Colegiul constată că încălcările invocate, exprimate sub forma

unor enunțuri generale, fără a fi aprofundate, nu permit încadrarea lor în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă. Deci, în mod

evident, lipsește o formulare suficientă și adecvată în ceea ce privește chestiunea de

drept pusă în discuție pentru a identifica esența și temeiul cererii de recurs, impuse

de art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de Convenție,

instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească poate varia în

funcție de natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v. Finlanda, 19

decembrie 1997, para. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002, para. 2;

Hansen v. Norvegia, 2 octombrie 2014, para. 71 – 74). De fapt, în concepția instanței

europene, art. 6 alin. (1) nu impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de

recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge un recurs, ca fiind

„lipsit de șanse de succes” (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen v. Finlanda (nr.

2), ibidem, para. 24; Beniamin Nersesyan, ibidem, para. 23 – 24; Akaki

Tchaghiashvili, ibidem, para. 34 sau Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016, para. 45).

Mai mult, instanța observă că recurentul Nicolae Duca a formulat prezenta

cerere după ce a avut posibilitatea de a fi audiat de o instanță de fond și de o instanță

de apel, care au fost competente de a examina toate chestiunile de fapt și de drept

relevante litigiului (a se vedea, mutatis mutandis, Levages Prestations Services v.

Franța, 23 octombrie 1996, para. 48; A. Menarini Diagnostics S.R.L. v. Italia, 27

septembrie 2011, para. 59; Akaki Tchaghiashvili, ibidem, para. 34).

În sfârșit, în limitele impuse de art. 439 alin. (3) din Codul de procedură civilă,

instanța conchide că recursul dedus judecății nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”,

adică nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, care ar cuprinde încălcări esențiale

sau aplicări eronate din partea instanței judecătorești ierarhic inferioară a normelor

de drept material sau a normelor de drept procedural. Din aceste raționamente,

completul Colegiului constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) din

7

Codul de procedură civilă, fiind respectat, în viziunea instanței, raportul rezonabil

de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide

în mod unanim că recursul declarat de către Nicolae Duca nu ridică probleme de

drept și nu poate fi acceptat spre examinarea în fond, urmând a fi considerat

inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Nicolae Duca se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Nicolae Craiu

8