Edilsud 2014 S.R.L. Semplificata și Ferreri împotriva Italiei

CAUZUL PRIMEI SECŢIUNI DE EDILSUD 2014 S.R.L. SEMPLIFICATA ȘI FERRERI v. ITALIA (Aplicații nr. 32961/18 și 32984/18) HOTĂRÂREA Strasburg 5 martie 2026 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul lui Edilsud 2014 S.r.l. Semplificata și Ferreri v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Frédéric Krenc , președinte , Raffaele Sabato , Alain Chablais , judecători și Liv Tigerstedt, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere: cererile (nus.

32961/18 și 32984/18) împotriva Republicii Italiene depuse Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către reclamanții enumerați în tabelul adăugat („reclamanții”), la datele indicate în acest articol; hotărârea de a anunța plângerile referitoare la art. 8 din Convenția, luate singur și coroborate cu art. 13 din Convenția, și art. 6 din Convenția guvernului italian („ Guvernul”) reprezentat de agentul lor, dl L. D’Ascia și declară restul cererii nr. 32961/18 inadmisibil; observațiile părților; decizia de a respinge obiecția Guvernului la examinarea cererilor de către un comitet; având deliberat în particular la 5 februarie 2026, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată: OBIECTUL CAUZEI 1 . Cazul se referă la accesul și inspecția sediilor de afaceri ale societății reclamante, care avea sediul social la domiciliul reprezentantului său juridic și al proprietarului său unic, care este al doilea reclamant.

2 . Autorizarea de efectuare a inspecției a fost emisă, la cererea șefului local al Poliției Revenue ( Gardiana di Finanza ), de procurorul public la Curtea de district Foggia la 31 ianuarie 2018. Acesta a afirmat că scopul măsurii era să evalueze conformitatea fiscală a societății și, eventual, să permită urmărirea penală a infracțiunilor fiscale. 3 . La 2 februarie 2018, ofițerii au intrat în sediul social al societății, situat în casa celui de-al doilea reclamant. Al doilea reclamant a produs în mod voluntar unele dintre documentele solicitate, menționând că altele au fost deținute de o mișcare de bază ( movimento autonomo di base ) a cărui aparține. Ofiţerii au căutat toată casa, inclusiv dormitoare şi băi şi două maşini.

Căutarea casei nu a produs rezultate, în timp ce anumite documente referitoare la unul dintre clienții societății reclamante au fost găsite în una dintre mașini. 4 . Solicitanții s-au plâns în temeiul articolului 8 singur și coroborat cu art. 13 din Convenție, privind domeniul de aplicare excesiv de larg al discreției conferite autorităților naționale de către legislația națională și de lipsa unor garanții procedurale suficiente capabile să le protejeze împotriva abuzului sau arbitrajului, în special faptul că nu au existat ex ante și/sau ex post judecător sau revizuire independentă a măsurilor atacate. În plus, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, s-au plâns cu privire la lipsa revizuirii ex post judiciare a măsurii atacate.

cadrul juridic și practica 5 . Cadrul juridic și practica relevante privind accesul și inspecția sediilor comerciale în scopuri de evaluare fiscală au fost rezumate în Italgomme Pneumatici S.r.l. și alții v. Italia (nus. 36617/18 și alte 12, §§ 37-67, 6 februarie 2025). 6 . În special, în temeiul articolului 52 § 1 din decretul prezidențial nr. 633 din 26 octombrie 1972 privind impozitul pe valoarea adăugată, interpretat în jurisprudența relevantă a Curții de Casație, deși accesul la sediile de afaceri care sunt utilizate și ca locuință (abitazione) necesită o autorizație de la procurorul public, o astfel de autorizație nu trebuie să fie motivată, deoarece este considerată „mere obligație procedurală”.

În schimb, este necesară o raționare atunci când măsura în cauză este autorizată de un procuror public în ceea ce privește reședința persoanelor private care nu sunt în același timp locații de afaceri (ibid., §§42 și 60, precum și referința la jurisprudența internă în acest domeniu). EVALUAREA CURTEI ÎN APLICAȚIILE 7. Având în vedere subiectul similar al cererilor, Curtea consideră oportun să le examineze în comun într-o hotărâre unică.

ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 8 AL CONVENŢIEI 8. Curtea, în calitate de comandant al caracterizării care trebuie acordată în drept faptelor cauzei, consideră că ambele plângeri menționate mai sus (a se vedea punctul 4 de mai sus) sunt examinate numai în temeiul articolului 8 din Convenție (a se vedea Radomilja și alții c. Croația [GC], nr. 37685/10 și 22768/12, §§ 114 și 126, 20 martie 2018). Admisibilitatea 9 . Guvernul a susținut că reclamanții nu au epuizat căile de recurs interne, deoarece nu au contestat măsurile în cauză în fața instanțelor fiscale sau a instanțelor civile. Curtea a clarificat deja în Italgomme Pneumatici S.r.l. și alții (citate mai sus, §§ 137-38) că cadrul juridic intern nu oferă suficiente garanții procedurale, în special în măsura în care măsurile atacate nu sunt supuse unei revizuiri judiciare ex post efective a legalității, necesității și proporționalității acestora.

Având în vedere cele de mai sus, obiecția preliminară a Guvernului cu privire la neepuizarea recourslor interne trebuie respinsă. 10. Curtea constată, de asemenea, că plângerile nu sunt, în mod evident, bolnave, întemeiate în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție sau inadmisibile din alte motive. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. Merits 11. Principiile generale privind accesul, inspecțiile și căutările, precum și copiarea și confiscarea documentelor, în sediul persoanelor juridice în scopuri de evaluare fiscală, au fost rezumate de Curtea din Italgomme Pneumatici S.r.l. și altele (citate mai sus, §§ 95-141). 12. Acest caz diferă de Italgomme Pneumatici S.r.l.

și alții (citate mai sus) în sensul că sediul social al societății reclamante a fost în același timp domiciliul reprezentantului său juridic, care este, de asemenea, al doilea reclamant. 13. În ceea ce privește circumstanțele în care și condițiile în care autoritățile interne au pus în aplicare măsura contestată, Curtea constată, la început, că, deși în cazul în cauză a fost autorizată de un procuror public din cauza funcției cumulative a sediilor ca sedii de afaceri și a reședinței private, nu sunt necesare condiții specifice în temeiul articolului 52 § 1 din decretul nr. 633 din 1972 pentru eliberarea unei astfel de autorizații, care nu trebuie să fie motivate și, prin urmare, este considerată o simplă cerință procedurală (a se vedea punctul 6 de mai sus).

O astfel de autorizație este în acest sens comparabilă cu cea eliberată de șeful Poliției veniturilor sau de autoritatea fiscală (Agenția delle Entrate ), care a fost deja constatată de Curtea ca fiind inadecvată în Italgomme Pneumatici S.r.l. și altele (citate mai sus, §§ 109-15). Într-adevăr, legislația internă impune raționament numai atunci când procurorul autorizează măsura în cauză în ceea ce privește reședința persoanelor private care nu sunt în același timp locații de afaceri (a se vedea punctul 6 de mai sus).

14. În ceea ce privește obiectul și domeniul de aplicare al măsurii atacate, Curtea observă că, în temeiul dreptului intern aplicabil, autorizația emisă de procurorul public includea atât sediul social al societății reclamante, cât și rezidența privată a celui de-al doilea reclamant, în același loc și a permis accesul la toate documentele și dovezile privind respectarea generală a obligațiilor fiscale, fără a restrânge în niciun fel domeniul de aplicare al inspecțiilor. 15 . După cum s-a încheiat mai sus (a se vedea punctul 9) reclamațiile ex post la instanțele fiscale sau la instanțele civile nu pot fi considerate remedii eficace din motivele prevăzute în Italgomme Pneumatici S.r.l. și alții (citate mai sus, §§ 128-29 în ceea ce privește instanțele fiscale și §§ 133-34 în ceea ce privește instanțele civile) și, prin urmare, nu sunt modalități de evacuare.

Guvernul nu a subliniat nici o nouă lege internă sau decizii care pun la îndoială aceste constatări. 16. Având în vedere concluziile de mai sus, Curtea constată că, în aceste circumstanțe, nu se poate spune că interferența în cauză a fost „în conformitate cu legea”, conform articolului 8 § 2 din Convenție. 17. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție în ceea ce privește ambele solicitante. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIUNII 18. Reclamanții au solicitat Curții să atribuie o sumă stabilită pe o bază echitabilă în ceea ce privește prejudiciile morale pe care le-au susținut în urma încălcării. 19. Guvernul a susținut că afirmația nu a fost susținută. 20. Curtea acceptă faptul că reclamanții au suferit unele prejudiciu moral care nu ar fi suficient de compensate de constatarea încălcării singur.

Evaluarea sa pe o bază echitabilă și având în vedere circumstanțele cazului, precum și legătura strânsă dintre solicitanți (a se vedea punctul 1 de mai sus; compara Kin-Stib și Majkić v. Serbia , nr. 12312/05, § 95, 20 aprilie 2010), Curtea îi atribuie în comun 7.600 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 21. Solicitanții nu au prezentat nicio cerere în ceea ce privește costurile și cheltuielile.

În consecință, Curtea nu face nicio atribuire sub acest cap. Pentru aceste motive, CURTEA, UNANIMOUS, decide să se alăture cererilor; declara cererile admisibile; declară că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție; deține (a) faptul că Statul pârât trebuie să plătească împreună solicitanților în termen de trei luni suma de 7,600 EUR (sapte mii șase sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (b) faptul că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în cursul perioadei de default plus trei puncte procentuale.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 5 martie 2026, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Liv Tigerstedt Frédéric Krenc Președintele adjunct al grefierului APPENDIX Lista cazurilor: nr. Aplicaţie nr. Denumirea cazului Data depunerii denumirii reclamantului Anul nașterii/registrării Locul reședinței Reprezentantului Reprezentantului Locație 1. 32961/18 Edilsud 2014 S.r.l. Semplificata v. Italia 03/07/2018 EDILSUD 2014 S.R.L. SEMPLIFICATA 2014 San Ferdinando di Puglia Italian Cristiano STASI Foggia 2. 32984/18 Ferreri v. Italia 03/07/2018 Bartolomeo FERRERI 1969 San Ferdinando di Puglia Italian Federica CAROPRESE Foggia

FIRST SECTION

CASE OF EDILSUD 2014 S.R.L. SEMPLIFICATA AND FERRERI v. ITALY (Applications nos. 32961/18 and 32984/18) JUDGMENT STRASBOURG 5 March 2026 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Edilsud 2014 S.r.l. Semplificata and Ferreri v. Italy, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Committee composed of: Frédéric Krenc , President , Raffaele Sabato, Alain Chablais , judges , and Liv Tigerstedt, Deputy Section Registrar, Having regard to: the applications (nos.

32961/18 and 32984/18) against the Italian Republic lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by the applicants listed in the appended table (“the applicants”), on the dates indicated therein; the decision to give notice of the complaints concerning Article 8 of the Convention, taken alone and in conjunction with Article 13 of the Convention, and Article 6 of the Convention to the Italian Government (“the Government”) represented by their Agent, Mr L. D’Ascia, and declare the remainder of application no. 32961/18 inadmissible; the parties’ observations; the decision to reject the Government’s objection to the examination of the applications by a Committee; Having deliberated in private on 5 February 2026, Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

SUBJECT MATTER OF THE CASE

1 . The case concerns access to and inspection of the business premises of the applicant company, which had its registered office at the home of its legal representative and sole owner, who is the second applicant. 2 . Authorisation to carry out the inspection was issued, at the request of the local head of the Revenue Police ( Guardia di Finanza ), by the public prosecutor at the Foggia District Court on 31 January 2018. It stated that the purpose of the measure was to assess the company’s tax compliance and possibly to enable the prosecution of tax offences. 3 . On 2 February 2018 officers entered the company’s registered office, located in the second applicant’s home. The second applicant voluntarily produced some of the requested documents, noting that others were held by a grassroots movement ( movimento autonomo di base ) to which he belonged.

The officers searched the entire house, including bedrooms and bathrooms, and two cars. The house search produced no results, whereas certain documents concerning one of the applicant company’s clients were found in one of the cars. 4 . The applicants complained under Article 8, taken alone and in conjunction with Article 13 of the Convention, of the excessively broad scope of the discretion conferred on the domestic authorities by the national legislation and of the lack of sufficient procedural safeguards capable of protecting them against any abuse or arbitrariness, and in particular that there had been no ex ante and/or ex post judicial or independent review of the contested measures. They further complained under Article 6 § 1 of the Convention about the lack of ex post judicial review of the contested measure.

the relevant legal framework and practice 5 . The relevant legal framework and practice concerning access to and inspection of business premises for tax assessment purposes were summarised in Italgomme Pneumatici S.r.l. and Others v. Italy (nos. 36617/18 and 12 others, §§ 37-67, 6 February 2025). 6 . In particular, under Article 52 § 1 of Presidential Decree no. 633 of 26 October 1972 on value-added tax, as interpreted in the relevant case-law of the Court of Cassation, although access to business premises that are also used as a home ( abitazione ) requires an authorisation from the public prosecutor, such an authorisation does not have to be reasoned, as it is considered a “mere procedural requirement”.

By contrast, reasoning is needed when the measure in question is authorised by a public prosecutor in respect of the residences of private individuals that are not at the same time business premises (ibid., §§ 42 and 60, and the reference to domestic case ‑ law therein).

THE COURT’S ASSESSMENT

JOINDER OF THE APPLICATIONS

7. Having regard to the similar subject matter of the applications, the Court finds it appropriate to examine them jointly in a single judgment.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 8 OF THE CONVENTION

8. The Court, being the master of the characterisation to be given in law to the facts of the case, considers that both of the above-mentioned complaints (see paragraph 4 above) fall to be examined solely under Article 8 of the Convention (see Radomilja and Others v. Croatia [GC], nos. 37685/10 and 22768/12, §§ 114 and 126, 20 March 2018). Admissibility 9 . The Government submitted that the applicants had failed to exhaust domestic remedies, as they had not challenged the measures in question before the tax courts or civil courts. The Court has already clarified in Italgomme Pneumatici S.r.l. and Others (cited above, §§ 137-38) that the domestic legal framework does not provide sufficient procedural safeguards, in particular insofar as the contested measures are not subject to an effective ex post judicial review of their legality, necessity and proportionality.

In the light of the above, the Government’s preliminary objection of non-exhaustion of domestic remedies must be dismissed. 10. The Court further notes that the complaints are not manifestly ill ‑ founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention or inadmissible on any other grounds. They must therefore be declared admissible. Merits 11. The general principles regarding access, inspections and searches, and the copying and seizure of documents, on the premises of legal persons for tax-assessment purposes were summarised by the Court in Italgomme Pneumatici S.r.l. and Others (cited above, §§ 95-141). 12. The present case differs from Italgomme Pneumatici S.r.l. and Others (cited above) in that the applicant company’s registered office was at the same time the home of its legal representative, who is also the second applicant.

13. With regard to the circumstances in which and the conditions on which the domestic authorities implemented the contested measure, the Court notes at the outset that, although in the case at hand it was authorised by a public prosecutor because of the cumulative function of the premises as business premises and private residence no specific conditions are required under Article 52 § 1 of Decree no. 633 of 1972 for the issuing of such an authorisation, which must not be reasoned and is therefore regarded as a mere procedural requirement (see paragraph 6 above). Such an authorisation is in this respect comparable to that issued by the head of the Revenue Police or the Tax Authority ( Agenzia delle Entrate ), which has already been found by the Court to be inadequate in Italgomme Pneumatici S.r.l.

and Others (cited above, §§ 109-15). Indeed, the domestic legislation imposes reasoning only when the prosecutor authorises the measure in question in respect of the residences of private individuals that are not at the same time business premises (see paragraph 6 above). 14. As to the object and scope of the contested measure, the Court observes that, under the applicable domestic law, the authorisation issued by the public prosecutor encompassed both the applicant company’s registered office and the private residence of the second applicant as they were in the same premises and allowed access to all documents and evidence concerning general compliance with tax obligations, without restricting the scope of the inspections in any way.

15 . As already concluded above (see paragraph 9) ex post complaints to the tax courts or the civil courts cannot be considered effective remedies for the reasons set out in Italgomme Pneumatici S.r.l. and Others (cited above, §§ 128-29 with regard to tax courts and §§ 133-34 with regard to civil courts) and thus they are not avenues to exhaust. The Government did not point to any fresh domestic law or decisions calling those findings into question. 16. Having regard to the above conclusions, the Court finds that in these circumstances it cannot be said that the interference in question was “in accordance with the law”, as required by Article 8 § 2 of the Convention. 17. There has accordingly been a violation of Article 8 of the Convention in respect of both applicants.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

18. The applicants asked the Court to award a sum determined on an equitable basis in respect of the non-pecuniary damage which they had sustained on account of the violation. 19. The Government argued that the claim was unsubstantiated. 20. The Court accepts that the applicants have suffered some non-pecuniary damage which would not be sufficiently compensated by the finding of the violation alone. Making its assessment on an equitable basis and having regard to the circumstances of the case, as well as to the close link between the applicants (see paragraph 1 above; compare Kin-Stib and Majkić v. Serbia , no. 12312/05, § 95, 20 April 2010), the Court awards them jointly 7,600 euros (EUR) in respect of the non-pecuniary damage.

21. The applicants did not submit any claim in respect of cost and expenses. Accordingly, the Court makes no award under this head. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, Decides to join the applications; Declares the applications admissible; Holds that there has been a violation of Article 8 of the Convention; Holds (a) that the respondent State is to pay the applicants jointly within three months the amount of EUR 7,600 (seven thousand six hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

Done in English, and notified in writing on 5 March 2026, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Liv Tigerstedt Frédéric Krenc Deputy Registrar President APPENDIX List of cases: No. Application no. Case name Date lodged Applicant’s name Year of birth/registration Place of residence Nationality Representative’s name Location 1. 32961/18 Edilsud 2014 S.r.l. Semplificata v. Italy 03/07/2018

EDILSUD 2014 S.R.L. SEMPLIFICATA

2014 San Ferdinando di Puglia Italian Cristiano STASI Foggia 2. 32984/18 Ferreri v. Italy 03/07/2018 Bartolomeo FERRERI 1969 San Ferdinando di Puglia Italian Federica CAROPRESE Foggia