2rh-156/18 — stabilirea domiciliului copilului minor
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- stabilirea domiciliului copilului minor
- Temei legal
- temeiurile declararii revizuirii
2rh-156/18 — stabilirea domiciliului copilului minor (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr.2rh-156/18 Prima instanță: (Judecătoria Soroca, sediul Florești) M. Nicorici Instanța de apel: (Curtea de Apel Bălți) A. Albu, A. Toderaș, E. Bejenaru Instanța de recurs: Iu. Sîrcu, G. Stratulat, D. Visternicean, N. Craiu, D. Mardari ÎNCHEIERE 26 septembrie 2018 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu judecătorii Galina Stratulat Dumitru Visternicean Nicolae Craiu Dumitru Mardari examinând cererea de revizuire depusă de Gheorghiță Serghei, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Gheorghiță Serghei împotriva Feliciei Gheorghiță, intervenient accesoriu Direcția Asistență Socială, Sănătate și Protecție a Familiei Florești cu privire la desfacerea căsătoriei și stabilirea domiciliului copilului minor și cererea reconvențională înaintată de Gheorghiță Felicia împotriva lui Gheorghiță Serghei cu privire la stabilirea domiciliului copilului minor, împotriva deciziei din 21 martie 2018 a Curții Supreme de Justiție, prin care s-a admis recursul declarat de către Gheorghiță Felicia prin intermediul avocatului Guțu Serghei, s-a casată decizia din 31 octombrie 2017 a Curții de Apel Bălți și s-a menținut hotărârea din 07 iunie 2017 a Judecătoriei Soroca, sediul Florești, c o n s t a t ă: La 07 septembrie 2016 Gheorghița Serghei a depus cerere de chemare în judecată împotriva Feliciei Gheorghiță cu privire la desfacerea căsătoriei și stabilirea domiciliului copilului minor.
În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la 22 septembrie 2013 a încheiat căsătoria cu Gheorghiță Felicia. De asemenea, a menționat că la XXXXX s-a născut XXXXX. La fel a relevat că Gheorghiță Felicia mai are o fiică – XXXXX. A specificat că în anul 2014 pârâta a plecat la lucru în Italia, iar copiii au rămas la întreținerea sa. Gheorghiță Serghei a solicitat desfacerea căsătoriei și stabilirea domiciliului copiilor minori, cu tatăl. La 18 aprilie 2017 Gheorghiță Felicia a depus cerere reconvențională împotriva lui Gheoghiță Serghei cu privire la stabilirea domiciliului copilului minor (f.d. 48). În motivarea cererii reconvențonale, Gheorghiță Felicia a menționat că mai are o fiică XXXXX.
1 A invocat faptul că în intereseul superior al copilului este necesar de a determina domiciliul XXXXX cu mama. Prin hotărârea din 07 iunie 2017 a Judecătoriei Soroca, sediul Florești, s-a admis acțiunea depusă de Gheorghiță Serghei. S-a desfăcut căsătoria între Gheorghiță Serghei și Gheorghiță Felicia, înregistrată la data de 22 septembrie 2013 de către Primăria Putinești, raionul Florești, trecută în actele de stare civilă sub nr. 06. În rest, cererea de chemare în judecată depusă de Gheorghiță Serghei s-a respins. S-a admis acțiunea reconvențională depusă de Gheorghiță Felicia. S-a stabilit domiciliul copilului minor XXXXX cu mama, Gheorghiță Felicia.
Prin decizia din 31 octombrie 2017 a Curții de Apel Bălți, s-a admis apelul declarat de Gheorghiță Serghei, s-a casat hotărârea din 07 iunie 2017 a Judecătoriei Soroca, sediul Florești în partea ce ține de stabilirea domiciliului copilului minor și s-a emis în această parte o nouă hotărâre, prin care: S-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Gheorghiță Serghei împotriva Feliciei Gheorghiță stabilirea domiciliului copilului minor. S-a stabilit domiciliul copilului minor XXXXX cu tatăl, Gheorghiță Serghei. S-a respins cerința lui Gheorghiță Serghei cu privire la stabilirea domiciliului copilului minor – XXXXX. S-a respins acțiunea reconvențională depusă de Gheorghiță Felicia împotriva lui Gheorghiță Serghei cu privire la stabilirea domiciliului copilului minor – XXXXX.
La 29 ianuarie 2018, Gheorghiță Felicia, prin intermediul avocatului Guțu Serghei, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel cu menținerea hotărârii primei instanțe. Prin decizia din 21 martie 2018 a Curții Supreme de Justiție, s-a admis recursul declarat de către Gheorghiță Felicia prin intermediul avocatului Guțu Serghei, s-a casată decizia din 31 octombrie 2017 a Curții de Apel Bălți și s-a menținut hotărârea din 07 iunie 2017 a Judecătoriei Soroca, sediul Florești. La 28 mai 2018 Gheorghiță Serghei a depus cerere de revizuire împotriva deciziei din 21 martie 2018 a Curții Supreme de Justiție, prin care a solicitat admiterea cererii, casarea deciziei instanței de recurs cu menținerea deciziei din 31 octombrie 2017 a Curții de Apel Bălți.
Revizuentul Gheorghiță Serghei în motivarea cererii a invocat prevederile art. 449 lit. b) Codul de procedură civilă și anume faptul că prin declarația din 10 aprilie 2018, Rîbacov Felicia a dat acordul să fie instituită tutela pe perioada aflării sale în străinătate în privința copilului minor, XXXXX (f.d. 165), iar prin Raportul de constatare medico- legală din 17 aprilie 2018, s-a constatat că la XXXXX se determină excoriație pe gamba dreaptă și echimoză pe gamba stângă care s-au produs prin acțiunea traumatică a unui obiect contodent prin mecanism de lovire și fricțiune, care pot data din 12 aprilie 2018, se califică ca vătămare corporală neînsemnată (f.d. 168). Studiind cererea de revizuire în raport cu materialele cauzei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca fiind inadmisiblă din următoarele considerente.
În conformitate cu art.453 alin.(1) lit. a) Codul de procedură civilă, după ce examinează cererea de revizuire, instanța emite încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. 2 În conformitate cu art. 449 lit. b) Codul de procedură civilă, rrevizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale pricinii care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a pricinii.
La caz, se constată că revizuirea a fost depusă de Gheorghiță Serghei, invocând circumstanțe esențiale noi, apărute după emiterea deciziei a cărei revizuire se cere, prezentând în acest sens declarația din 10 aprilie 2018, prin care Rîbacov Felicia a dat acordul să fie instituită tutela pe perioada aflării sale în străinătate în privința copilului minor, XXXXX, precum și Raportul de constatare medico-legală din 17 aprilie 2018, care atestă că la data de 12 aprilie 2018 XXXXX i-au fost cauzate leziuni ce se califică ca vătămare corporală neînsemnată. Astfel, revizuentul a invocat faptul că XXXXX este agresată fizic de către tutorele Burlac Tatiana (sora Feliciei Rîbacov). Totodată, revizuentul a relatat că la 24 aprilie 2018 intimata a anulat tutela în privința XXXXX, iar la moment nu cunoaște locul aflării acesteia și deci nu poate să comunice cu XXXXX.
Verificând circumstanțele expuse în cererea de revizuire, prin prisma prevederilor art. 449 lit. b) Codul de procedură civilă, Colegiul reține că, în speță, argumentele nu se încadrează în rigorile normei de drept enunțate, deoarece revizuentul a anexat declarația din 10 aprilie 2018, prin care Rîbacov Felicia a dat acordul să fie instituită tutela pe perioada aflării sale în străinătate în privința copilului minor, XXXXX și Raportul de constatare medico-legală din 17 aprilie 2018, fără a aduce probe care ar indica la circumstanțele noi descoperite, așa după cum prevede dispoziția art. 449 lit. b) din Codul de procedură civilă. Mai mult, pentru a invoca acest temei de revizuire este necesar ca revizuentul să probeze că nu a știut anterior pronunțării deciziei a cărei revizuire se cere despre aceste circumstanțe sau fapte și nici nu a avut posibilitatea de a le cunoaște, în caz contrar ele nu pot servi ca temei de revizuire.
Totodată, drept condiție esențială de redeschidere a procesului pe acest temei este ca circumstanțele să fi existat obiectiv pînă la data pronunțării hotărârii, ele urmînd a fi diferențiate de faptele noi apărute după pronunțarea hotărârii. Or, după cum s-a constatat, documentele la care face rererire revizuentul sunt datate cu 10 aprilie 2-018 și respectiv 17 aprilie 2018, adică după emiterea deciziei din 21 martie 2018 a Curții Supreme de Justiție și prin urmare, nu pot fi considerate drept circumstanțe noi. Colegiul consideră, că circumstanțele invocate de revizuent prin prisma art. 449 lit. b) din Codul de procedură civilă, nu pot fi considerate drept circumstanțe noi, necunoscute anterior și esențiale.
Respectiv, nu este posibilă derogarea de la principiul securității raporturilor juridice, or cirsumctanțele invocate de revizuent nu sunt de așa natrură încât să afecteze legalitatea deciziei a cărei revizuire se cere și, în special nu lezează temeinicia soluției date de instanța de recurs. Această situație indică la caracterul declarativ al cererii de revizuire, fiind lipsită de esență, care evidențiază simplul fapt al dezacordului revizuentei cu soluția dată de instanțele de judecată, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a revizuirii. În contextul dat, urmează a se preciza că admiterea cererii de revizuire ar contravine și principiului securității raporturilor juridice, care presupune respectul față de principiul 3 lucrului judecat și ar constitui o violare a art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Pornind de la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, unul din aspectele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care cere printre altele, că atunci cînd instanțele judecătorești dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuție (cazul Brumărescu contra României). Principiul caracterului irevocabil al hotărîrilor judecătorești cere că nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărîri irevocabile și obligatorii doar cu scopul de a obține o reexaminare și o nouă determinare a cauzei. Competența instanțelor ierarhic superioare de revizuire trebuie exercitată pentru a corecta erorile judiciare și omisiunile justiției, dar nu pentru a efectua o nouă examinare.
Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existență a două opinii diferite cu privire la aceiași chestiune nu este un temei de reexaminare. O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci cînd este necesară, datorită unor circumstanțe esențiale și convingătoare (cazul Roșca contra Moldovei). Prin urmare, din considerentele menționate și avînd în vedere că motivele invocate de revizuent nu corespund prevederilor art. 449 lit. b) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire depusă de Gheorghiță Serghei ca fiind inadmisibilă.
În conformitate cu art. 270, art. 453 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Gheorghiță Serghei, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Gheorghiță Serghei împotriva Feliciei Gheorghiță, intervenient accesoriu Direcția Asistență Socială, Sănătate și Protecție a Familiei Florești cu privire la desfacerea căsătoriei și stabilirea domiciliului copilului minor și cererea reconvențională depusă de Gheorghiță Felicia împotriva lui Gheorghiță Serghei cu privire la stabilirea domiciliului copilului minor.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu judecătorii Galina Stratulat Dumitru Visternicean Nicolae Craiu Dumitru Mardari 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.