3ra-1062/18 — contestarea actelor administrative

3ra-1062/18 — contestarea actelor administrative (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

dosarul nr. 3ra-1062/18

Instanța de fond: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (Judecător: L.Holevițcaia)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Judecători: Iu.Cimpoi, I.Secrieru, A.Danilov)

Î N C H E I E R E

19 septembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

având în componență sa:

Președintele completului,

Judecător: Svetlana Filincova

Judecători: Luiza Gafton și Dumitru Visternicean

examinând admisibilitatea recursului declarat de Veaceslav Platon,

în cauza civilă la acțiunea înaintată de către Veaceslav Platon împotriva

Băncii Naționale a Moldovei cu privire la contestarea actelor administrative,

împotriva deciziei din 20 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin

care a fost respins apelul declarat de către Veaceslav Platon și menținută

hotărârea din 01 septembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

c o n s t a t ă :

La 10 mai 2017, reclamantul Veaceslav Platon a depus cerere de chemare

în judecată împotriva Băncii Naționale a Moldovei (în continuare BNM) cu

privire la contestarea actelor administrative.

În motivarea acestei acțiuni, reclamantul a indicat că, în perioada 02

februarie – 03 februarie 2017, Comitetul Executiv al BNM a aplicat sancțiuni

sub forma de amendă foștilor administratori ai Băncii Comerciale ,,Banca de

Economii” Societate pe Acțiuni (în continuare BC ,,Banca de Economii” SA) și

Băncii Comerciale „Unibank” Societate pe Acțiuni (în continuare BC

,,Unibank” SA), motiv pentru care a înaintat Comitetului Executiv al BNM

cerere prealabilă, solicitând prezentarea hotărîrilor menționate, concomitent

solicitând anularea acestora pe motiv că, sunt ilegale ca fiind emise contrar

prevederilor legii și cu încălcarea competenței prevăzute de Legea instituțiilor

financiare nr. 550-XIII din 21 iulie 1995.

Prin răspunsul nr. 16-005/2/992 din 27 martie 2017, BNM i-a adus la

cunoștință că cererea prealabilă nu are putere juridică în sensul Legii

contenciosului administrativ și nu poate fi examinată în fond în ce privește

cerința de revocare a hotărîrilor sus-menționate.

Potrivit reclamantului, după luarea cunoștinței cu răspunsul BNM la

cererea prealabilă, precum și cu hotărârile Comitetului Executiv al BNM,

1

potrivit cărora foștii administratori ai BC ,,Banca de Economii” SA și BC

,,Unibank” SA au fost sancționați cu amendă, a constatat că hotărîrile respective

au fost emise contrar competenței stabilite printr-un act legislativ special și

trebuie să fie anulate conform prevederilor art. 26 alin. (1) lit. b) al Legii

contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000.

În susținerea opiniei enunțate, reclamantul Veaceslav Platon a invocat art.

75 alin. (1) și art. 752 din Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei nr.

548-XIII din 21 iulie 1995, care prevăd expres că, BNM în caz de constatare a

încălcării legii sau a actelor sale normative, a condițiilor de licențiere, a

cerințelor autorizațiilor, permisiunilor, aprobărilor și confirmărilor eliberate de

Banca Națională (denumite în continuare autorizații), a neajunsurilor în

activitate, a neexecutării sancțiunilor și măsurilor de remediere impuse

(denumite în continuare încălcări), poate aplica următoarele sancțiuni: a)

sancțiunile prevăzute de Legea instituțiilor financiare nr.550-XIII din 21 iulie

organele de conducere ale Băncii Naționale împuternicite în acest sens conform

Legii instituțiilor financiare nr.550-XIII din 2 iulie 1995.

De asemenea, reclamantul a invocat și prevederile art. 38 alin. (51) și (52)

din Legea instituțiilor financiare nr. 550-XIII din 21 iulie 1995 care

reglemenetează expres că constatarea încălcărilor, aplicarea sancțiunilor și a

altor măsuri se efectuează conform prevederilor Legii cu privire la Banca

Națională a Moldovei nr. 548-XIII din 21 iulie 1995, dacă prezenta lege nu

prevede altfel. Sancțiunile și alte măsuri se aplică de Consiliul de administrație

al Băncii Naționale. Sancțiunile și măsurile prevăzute la alin. (1) lit. a), alin. (2)

pct. (1) și (2) pot fi aplicate de către guvernatorul, prim-viceguvernatorul sau

viceguvernatorii, iar cele prevăzute la alin. (1) lit. d), alin. (2) pct. 3) - de către

guvernatorul Băncii Naționale.

Sub aspectul acestor prevederi legale, reclamantul Veaceslav Platon a

precizat că prin hotărîrile nr. 29 din 02 februarie 2017 și nr. 31 din 03 februarie

2017 care se solicită a fi anulate în prezenta speță, sancțiunea sub forma de

amendă prevăzută la alin. (1) lit. d) al art. 38 al Legii instituțiilor financiare nr.

550-XIII din 21 iulie 1995 a fost aplicată de către Comitetul Executiv al BNM,

pe când Legea instituțiilor financiare nr.550-XIII din 21 iulie 1995 prevede cert

că, toate sancțiunile se aplică de către Consiliul de administrație al BNM, iar

anumite sancțiuni pot fi aplicate de către guvernatorul Băncii Naționale,

condiție însă ce nu se atestă la caz.

Mai mult ca atât, în domeniul aplicării sancțiunilor specifice sectorului

bancar Legea instituțiilor financiare nr.550-XIII din 21 iulie 1995 este o lege

specială în comparație cu legea generală - Legea cu privire la Banca Națională a

Moldovei nr. 548 din 21 iulie 1995, iar conform prevederilor art. 7 alin. (3) al

Legii privind actele legislative nr. 780 din 27 decembrie 2001, actul legislativ

special cuprinde norme juridice aplicabile în exclusivitate unor categorii de

raporturi sociale sau subiecte strict determinate prin derogare de la regula

generală. În caz de divergență între o normă a actului legislativ general și o

2

normă a actului legislativ special cu aceeași forță juridică, se aplică norma

actului legislativ special.

Reclamantul a reiterat că, prin Legea pentru modificarea și completarea

unor acte legislative nr. 147 din 30 iulie 2015, au fost introduse mai multe

modificări în Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei nr.548-XIII din

21 iulie 1995, în special a fost modificată structura organelor de administrație a

Băncii Naționale. Astfel, în loc de Consiliul de administrație au apărut

Comitetul Executiv și Consiliul de Supraveghere, iar prin art. 4 al Legii nr. 147

din 30 iulie 2015, s-a prevăzut doar ca membrii Consiliului de administrație al

„BNM” să devină de drept membrii Comitetulu Executiv al BNM, însă fară ca

să fie dispusă și trecerea de drept a competențelor de la Consiliul de

Administrație către Comitetul Executiv, în special, a competenței de aplicare a

sancțiunilor conform art. 38 al Legii instituțiilor financiare.

Prin urmare, în opinia acestuia, hotărârile sus-menționate sunt emise

contrar competenței stabilite printr-un act legislativ special și trebuie să fie

anulate conform prevederilor art. 26 alin. (1) lit. b) al Legii contenciosului

administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000, motiv pentru care a depus prezenta

acțiune, solicitând anularea hotărîrilor Comitetului Executiv al BNM nr. 29 din

02 februarie 2017 și nr. 31 din 03 februarie 2017.

Prin hotărârea din 01 septembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Rîșcani, acțiunea înaintată de către Veaceslav Platon a fost respinsă ca fiind

nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a menționat că contrar opiniei

reclamantului, hotărîrile Comitetului Executiv al BNM nr. 29 din 02 februarie

2017 și nr. 31 din 03 februarie 2017, care se solicită a fi anulate în prezenta

speță nu au adus atingere drepturilor și intereselor acestuia, or, sancțiunile

aplicate au fost emise față de unii administratori ai BC „Banca de Economii”

SA și BC „Unibank” SA și nu față de reclamant.

În continuare, prima instanță a reținut că reclamantul nu a probat existența

vătămării într-un drept sau interes legitim inclusiv legăturii de cauzalitate dintre

hotărîrile contestate și vătămarea unui drept sau interes legitim.

Totodată, instanța de fond a menționat că administratorii menționați în

hotărîrile care se solicită a fi anulate la caz au înaintat nemijlocit acțiuni în

instanțele de contencios administrativ, în vederea apărării drepturilor și

intereselor sale, de aceea pretențiile reclamantului privind atragerea acestora în

calitate de intervenienți accesorii, a fost respinsă neîntemeiată, or, ultimii și-au

realizat dreptul la acțiune, în modul prevăzut de lege.

În concluzie, prima instanță a constatat că celelalte argumentele invocate

de către reclamantul Veaceslav Platon în acțiune nu constituie temei legal de

admitere a acțiunii, motiv pentru care acțiunea urmează a fi respinsă ca

nefondată (f.d.50-52).

Prin decizia din 20 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

apelul declarat de către Veaceslav Platon și menținută hotărârea din 01

septembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.

3

În consolidarea soluției adoptate, instanța de apel a concluzionat că prima

instanță a examinat cauza sub toate aspectele, stabilind cu certitudine raportul

juridic litigios, circumstanțele de fapt, caracteristice raportului juridic litigios,

legea materială ce guvernează raportul juridic. De asemenea, în cadrul judecării

cauzei, instanța de judecată a creat participanților la proces, condiții obiective și

echitabile, pentru exercitarea drepturilor și obligațiunilor procedurale, fapt ce se

încadrează în asigurarea părților dreptul la un proces echitabil, garantat și

asigurat prin art. 6 al Convenției Europene pentru Apărarea a Drepturilor

Omului.

Pe cale de consecință, instanța de apel a conchis că concluzia primei

instanțe despre necesitatea respingerii ca nefondate a acțiunii este justă, ea

având la bază cumulul dovezilor administrate în cadrul dezbaterilor judiciare,

cărora le-a fost dată aprecierea juridică cuvenită, conform cerințelor art. 130

Cod de procedură civilă.

Invocând netemeinicia și ilegalitatea deciziei și hotărârii sus-enunțate, la

18 iunie 2018 Veaceslav Platon, le-a contestat cu recurs, solicitând admiterea

acestuia, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe cu

emiterea unei noi hotărâri, prin care acțiunea privind contestarea actelor

administrative să fie admisă în sensul declarat.

În susținerea recursului s-a indicat că, la examinarea cauzei instanțele de

judecată inferioare au interpretat eronat normele de drept material, nefiind

constatate și elucidate pe deplin circumstanțele care au importanță pentru

soluționarea cauzei.

La fel s-a menționat că, la caz actele judecătorești sunt ilegale și

neîntemeiate și care urmează a fi casate, deoarece în speță instanțele de judecată

greșit au ajuns la concluzia potrivit căreia actele administrative prin care au fost

sancționați membrii ai Consiliului BC „Banca de Economii” SA și a

vicepreședintelui BC ,,Unibank” SA nu vizează nici într-un mod drepturile sau

interesele sale, or, dânsul contestă însuși răspunsul nr. 16-005/2/992 din 27

martie 2017, la cererea prealabilă înaintată către Comitetul Executiv al BNM,

prin care ca cetățean al Republicii Moldova și a înaintat alegațiile sale vi-a-vis

de acțiunile instituțiilor publice, prin care își manifestă dezacordul cu

sancțiunile aplicate persoanelor responsabile de falimentarea băncilor care la

acel moment erau în gestiunea statului Republica Moldova.

În rezultat, instanțele de judecată s-au eschivat de la exercitarea obligației

impusă prin lege, de înfăptuire a actului de justiție, au examinat superficial

circumstanțele cauzei, nu au intrat în esența litigiului și nu au apreciat toate

circumstanțele și probele existente ale cauzei, pronunțând hotărâri neîntemeiate

de respingere ca nefondată a acțiunii (f.d.88-101).

Prin urmare, anume aceste circumstanțe impun admiterea recursului,

casarea deciziei și a hotărârii primei instanțe cu pronunțarea unei noi hotărâri

sub aspectele sus – vizate.

La 09 iulie 2018 în adresa intimatei BNM a fost expediată copia recursului

declarat de Veaceslav Platon, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii

referințelor (f.d.104), iar la 27 iulie 2018 BNM și-a exercitat dreptul său

4

procedural și a depus referință în termenul stabilit de lege, solictând declararea

recursului depus de către Veaceslav Platon ca inadmisibil, deoarece recursul

vizat nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod

de procedură civilă (f.d.106-107).

Conform art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei

integrale, dacă legea nu prevede altfel.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că recursul înaintat de către Veaceslav

Platon la 18 iunie 2018 (f.d.101) este declarat în termen, având în vedere faptul

că la dosar nu sunt date confirmative despre comunicarea recurentului a deciziei

integrale motivate din 20 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău.

Examinând temeiurile recursului declarat de Veaceslav Platon, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție consideră că recursul vizat urmează a fi declarat inadmisibil.

În favoarea concluziei enunțate se invocă următoarele argumente.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă,

părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care

se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material

sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care

se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost

încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări

decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în

cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea

greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea

probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de Veaceslav Platon

nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de

procedură civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat de Veaceslav Platon se

referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel,

însă nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept

material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform

secțiunii II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material

și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în

fapt.

5

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură

civilă.

În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de

procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de

către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia,

coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă

se invocă faptul că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând

în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de

procedură civilă, însă, din recursul declarat nu rezultă argumentul privind

încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale,

că nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de

recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat

împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de

succes (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor

Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995, hotărârea Nersesyan contra

Armeniei din 19 ianuarie 2010).

Instanța de recurs mai reține că CtEDO, în jurisprudența sa, a constatat că,

dreptul de acces la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit

admise (cauza Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva

Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de

admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o

reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită

marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO

procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare, depinde de caracteristicile

speciale ale procedurilor respective. Trebuie ținut cont de totalitatea

procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic

superioare în acest sistem (Botten împotriva Norvegiei, hotărâre din 19

februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la

admisibilitatea căii de atac și procedurile, care implică doar chestiuni de drept,

și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers

împotriva Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

6

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera inadmisibil recursul declarat Veaceslav Platon.

În conformitate cu art. 269-270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Recursul declarat de către Veaceslav Platon, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecător: Svetlana Filincova

Judecători: Luiza Gafton

Dumitru Visternicean

7