3ra-1164/18 — obligarea eliberării certificatului de urbanism și a autorizației de construcție

Dosarul nr. 3ra-1164/18 prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (Jud: C. Valah) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Jud: A. Minciuna, V. Mihaila, V. Sîrbu) ÎNCHEIERE 5 septembrie 2018 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Mariana Pitic Nicolae Craiu examinând admisibilitatea recursului declarat de către Andrei Mititelu, reprezentant de avocatul Igor Selchin, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Andrei Mititelu împotriva Primăriei orașului Durlești cu privire la obligarea eliberării certificatului de urbanism și autorizației de construire a imobilului, împotriva deciziei din 23 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a admis apelul depus de Primăria orașului Durlești, s-a casat hotărârea din 5 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani în partea admiterii acțiunii și s-a emis în această parte o nouă hotărâre cu privire la respingerea acțiunii, în rest hotărârea a fost menținută c o n s t a t ă : La 26 octombrie 2017, Andrei Mititelu a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei orașului Durlești cu privire la obligarea eliberării certificatului de urbanism și autorizației de construire a imobilului.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că la 15 septembrie 2017, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 15696, a devenit proprietar al bunului imobil ce constă din terenul pentru construcții cu suprafața totală de 0,09 ha, cu nr. cadastral XXXXX, din or. Durlești mun. Chișinău. Astfel reclamantul a menționat că, la 27 septembrie 2017 a depus cerere în adresa Primăriei orașului Durlești, prin care a solicitat eliberarea certificatului de urbanism pentru proiectarea casei de locuit, iar prin răspunsul pârâtului nr.2076/17 din 20 octombrie 2017, cererea a fost respinsă. Consideră recurentul că Primăria orașului Durlești a refuzat neîntemeiat eliberarea certificatului de urbanism și a autorizației de construcție.

Solicită Andrei Mititelu, obligarea Primăriei orașului Durlești de a elibera certificat de urbanism și autorizația de construire a casei de locuit pe terenul cu nr. cadastral XXXXX din or. Durlești, mun. Chișinău conform schiței de proiect anexate. Prin hotărârea din 05 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, s-a admis parțial acțiunea depusă de Andrei Mititelu și s-a obligat Primăria orașului 1 Durlești să elibereze lui Andrei Mititelu, certificatul de urbanism privind terenul cu nr. cadastral XXXXX din intravilanul or. Durlești, mun. Chișinău cu destinația pentru construcții. În rest pretenția cu privire la eliberarea autorizației de construcție a fost respinsă ca fiind neîntemeiată (f.d.

42-44). Prin decizia din 23 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis apelul depus de Primăria orașului Durlești, s-a casat hotărârea din 5 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani în partea admiterii acțiunii și s-a emis în această parte o nouă hotărâre cu privire la respingerea acțiunii, în rest hotărârea primei instanțe a fost menținută (f.d. 67-74). În procesul de luare a acestei soluții, instanța de apel a constatat situația de fapt prezentată de reclamanți în cererea de chemare în judecată, care a fost confirmată de prima instanță. În drept, instanța de apel a considerat că conform art.4 alin.(1), (2) din Legea nr. 163 din 9 iulie 2010 cu privire la certificatul de urbanism pentru proiectare, certificatul de urbanism pentru proiectare se elaborează în baza documentației de urbanism și de amenajare a teritoriului de către organele locale de arhitectură și urbanism din cadrul administrației publice locale.

În lipsa documentației de urbanism și de amenajare a teritoriului, emitentul este obligat să elaboreze, prin intermediul serviciilor sale abilitate, o schemă de amplasare a imobilului/terenului și a rețelelor edilitare, care, fiind avizată de către arhitectul-șef, organele supravegherii de stat (Agenția Națională pentru Sănătate Publică, Agenția de Mediu, organul supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor în comun cu serviciul de salvatori și pompieri), INCP “Urbanproiect” (pentru toate localitățile, cu excepția municipiului Chișinău), IMP “Chișinăuproiect” (pentru municipiul Chișinău), va servi drept temei pentru elaborarea și emiterea certificatului de urbanism pentru proiectare.

În concluzie, instanța de apel a notat că în lipsa documentației de urbanism și de amenajare a teritoriului și la caz a lipsei Planului de Uranism în Detaliu, nu este posibilă eliberarea certificatului de urbanism, dat fiind faptul că nu este posibilă determinarea regimului tehnic și arhitectural-urbanistic al imobilului. La 16 iulie 2018, Andrei Mititelu, reprezentant de avocatul Igor Selchin a depus recurs împotriva deciziei din 23 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel cu menținerea hotărârii primei instanțe. Recurentul Andrei Mititelu, reprezentant de avocatul Igor Selchin, în motivarea recursului, a indicat că instanța de apel la adoptarea deciziei contestate, a aplicat și interpretat eronat normele dreptului material aplicabile raportului juridic litigios.

Recurentul a menționat că din răspunsul Primăriei orașului Durlești nu rezultă că nu a anexat documentele necesare eliberării certificatului de urbanism, ci necesitatea elaborării Planului de Urbanism de Detaliu. Andrei Mititelu, reprezentant de avocatul Igor Selchin a considerat că la examinarea cauzei instanța de apel urma să aplice prevederile art. 315 Cod civil și art. 316 Cod civil, care prevede că proprietarul are dreptul de posesiune, de folosință și de dispoziție asupra bunului și că proprietatea în condițiile legii este inviolabilă. Dreptul de proprietate este garant. Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică pentru o dreaptă și prealabilă despăgubire.

2 La 3 august 2018, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, Curtea Supremă de Justiție i-a comunicat cererea de recurs Primăriei orașului Durlești, informând-o că referința se depune în termen de o lună de la data primirii scrisorii. În mod corespunzător, dacă referința nu a fost prezentată în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. La 16 august 2018, Primăria orașului Durlești a înaintat referință la cererea de recurs depusă de Andrei Mititelu, reprezentant de avocatul Igor Selchin, solicitând declararea recursului ca fiind inadmisibil. Analizând admisibilitatea recursului, conform art. 440 din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră inadmisibilă cererea de recurs formulată de Andrei Mititelu, reprezentant de avocatul Igor Selchin, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2). În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Astfel, prin prisma dispoziției citate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată în termen recursul declarat de Andrei Mititelu, reprezentant de avocatul Igor Selchin la 16 iulie 2018 împotriva deciziei din 23 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău.

În continuare, audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând încadrarea în dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă a temeiurilor invocate în recurs, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) CPC, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Temeiurile declarării recursului sunt enumerate exhaustiv în alineatele (2), (3) și (4) ale acestui articol.

Rațiunea acestor dispoziții legale fundamentează ideea potrivit căreia judecarea recursului exercitat conform Secțiunii II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, are un caracter devolutiv și privește doar problemele de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt. În aceste condiții, trebuie observat caracterul extraordinar al aceste căi de atac, la care se poate recurge doar în cazurile excepționale enunțate de dispozițiile art. 432 alin. (2), (3), (4) din Codul de procedură civilă. Din acest punct de vedere, completul Colegiului își propune să verifice esența și temeiurile recursului, precum și argumentele privind caracterul nelegal al deciziei atacate, în limitele în care au fost formulate și prin prisma drepturilor garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO).

Instanța subliniază că în materie civilă Convenția nu garantează un drept de recurs, dar că o eventuală procedură de examinare a admisibilității acestuia face incident articolul 6 (a se vedea, inter alia, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie 2009, para. 24; Akaki Tchaghiashvili v. Georgia, 2 septembrie 2014, para. 34). 3 În plus, un stat care dispune de astfel de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii se bucură de principiile unui proces echitabil garantate de art. 6 alin. (1), în special de dreptul de acces la o instanță și de dreptul de a fi audiat.

(a se vedea, de exemplu, Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, para. 39 – 40; Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, para. 32). Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la un tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate prin intermediul căilor de atac, întrucât însăși natura sa solicită o reglementare specială din partea statului, care beneficiază de o anumită marjă de apreciere.

În acest sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1 septembrie 2016, para. 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, para. 64). În același timp, în jurisprudența sa consecventă, Curtea Europeană a precizat că interpretarea normelor de procedură reprezintă o chestiune de drept intern și ține, în principiu, de competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei cereri de acest tip (a se vedea, de exemplu, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), ibidem, para. 25; Vučković și alții v. Serbia (excepții preliminare), 25 martie 2014, para. 80; Miessen v. Belgia, ibidem, para. 70). Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4). În același context, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură civilă prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat,

iar alineatul (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut conduce la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul în care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă urmăresc protejarea interesului părții, precum și competența asigurării interpretării unitare a legii de către Curtea Supremă de Justiție.

Aceste limitări urmăresc un scop legitim, îndeplinind cerințele securității juridice și a bunei-administrări a justiției (a se vedea, mutatis mutandis, Beniamin Nersesyan v. Armenia, 19 ianuarie 2010, para. 22; Erfar – Avef, ibidem, para. 41, Marc Brauer, ibidem, para. 35; Miessen, ibidem, para. 67; Trevisanato v. Italia, 16 decembrie 2016, para. 36 - 37). În speță, instanța constată că cererea de recurs declarată de către Andrei Mititelu, reprezentant de avocatul Igor Selchin este formulată în baza art. 432 alin. (2) din Codul de procedură civilă, așa cum prevede art. 437 alin. (1), lit. f) din Codul de procedură civilă. Completul judiciar notează că-i revine obligația de a verifica dacă argumentele recurentului întrunesc condițiile necesare pentru a declara admisibil cererea acestuia, inclusiv dacă normele de drept invocate în favoarea punctului său de vedere sunt incidente la soluționarea fondului cauzei.

Cu toate acestea, trebuie subliniat că din 4 succesiunea actelor dosarului reiese că recurentul a reluat criticile formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat. Prin urmare, Colegiul constată că încălcările invocate, exprimate sub forma unor enunțuri generale, fără a fi aprofundate, nu permit încadrarea lor în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă. Deci, în mod evident, lipsește o formulare suficientă și adecvată în ceea ce privește chestiunea de drept pusă în discuție pentru a identifica esența și temeiul cererii de recurs, impuse de art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de Convenție, instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească poate varia în funcție de natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v. Finlanda, 19 decembrie 1997, para. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002, para. 2; Hansen v. Norvegia, 2 octombrie 2014, para. 71 – 74). De fapt, în concepția instanței europene, art. 6 alin. (1) nu impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge un recurs, ca fiind „lipsit de șanse de succes” (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), ibidem, para. 24; Beniamin Nersesyan, ibidem, para. 23 – 24; Akaki Tchaghiashvili, ibidem, para. 34 sau Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016, para. 45). Mai mult, instanța observă că recurentul Andrei Mititelu, reprezentant de avocatul Igor Selchin a formulat prezenta cerere după ce a avut posibilitatea de a fi audiat de o instanță de fond și de o instanță de apel, care au fost competente de a examina toate chestiunile de fapt și de drept relevante litigiului (a se vedea, mutatis mutandis, Levages Prestations Services v. Franța, 23 octombrie 1996, para. 48; A. Menarini Diagnostics S.R.L.

v. Italia, 27 septembrie 2011, para. 59; Akaki Tchaghiashvili, ibidem, para. 34). În sfârșit, în limitele impuse de art. 439 alin. (3) din Codul de procedură civilă, instanța conchide că recursul dedus judecății nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, adică nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, care ar cuprinde încălcări esențiale sau aplicări eronate din partea instanței judecătorești ierarhic inferioară a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Din aceste raționamente, completul Colegiului constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, fiind respectat, în viziunea instanței, raportul rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu privire la fondul recursului. Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide în mod unanim că recursul declarat de către Andrei Mititelu, reprezentant de avocatul Igor Selchin nu ridică probleme de drept și nu poate fi acceptat spre examinarea în fond, urmând a fi considerat inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: 5 Recursul declarat de către Andrei Mititelu, reprezentant de avocatul Igor Selchin se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Mariana Pitic Nicolae Craiu 6