2ra-1634/18 — declararea nulitatii contractului de arenda

Dosarul nr.2ra-1634/2018

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central (jud. E. Galușceac)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Anton, V. Cotorobai, A. Panov)

ÎNCHEIERE

22 august 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală

Judecătorii: Iurie Bejenaru

Mariana Pitic

examinând admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspundere

Limitată „Maran”, reprezentat de avocatul Alina Șavga,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu

Răspundere Limitată „Promeditatio” împotriva Societății cu Răspundere Limitată

„Maran”, Guzun Gheorghe, intervenient accesoriu Primăria mun. Chișinău privind

declararea nulității contractului de arendă,

împotriva deciziei din 15 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 13 februarie 2017 SRL „Promeditatio” a depus cerere de chemare în judecată

împotriva SRL „Maran”, Guzun Gheorghe, intervenient accesoriu Primăria

mun.Chișinău solicitând declararea nulității contractului de arendă nr.15, încheiat

între SRL„Maran” și Guzun Gheorghe la 01 iunie 2003.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că este proprietarul complexului

imobiliar din str. xxxxx (cu numărul cadastral xxxxx, xxxxxx), precum și deținătorul

dreptului de folosință asupra terenului din str. xxxxx (cu numărul cadastral xxxxx).

La 28.07.1999, Primăria mun.Chișinău a încheiat cu SRL „Maran” contractul de

arendă funciară nr. 2008/99 asupra terenului cu suprafața de 0,16 ha (cu numărul

cadastral xxxxx) situat în munxxxxx, str. xxxxx, pentru un termen de 25 de ani (până

la 28.07.2024).

Ulterior, la 01.06.2003 SRL „Maran” a încheiat cu Guzun Gheorghe contractul

de arendă nr. 15 având ca obiect - locul pentru amplasarea unui magazin provizoriu

în piața de pe str. xxxxx, adică un sector din terenul cu numărul cadastral xxxxx, luat

în locațiune/arendă funciară la 28.07.1999.

Reclamantul a considerat că încheierea contractului de arendă din 01.06.2003 a

determinat amplasarea neautorizată pe terenul din str. xxxxx a unei construcții

provizorii de către pârâtul Guzun Gheorghe. Conform contractului din 01.06.2003

SRL „Maran” acționează ca proprietar, iar Guzun Gheorghe ca arendaș. La acest

capitol reclamantul a atenționat că în temeiul contractului din 28.07.1999, SRL

„Maran” a dobândit de la Primăria mun.Chișinău dreptul de arendă asupra terenului

1

cu numărul cadastral xxxxx, dar nicidecum dreptul de proprietate. Drept urmare,

reclamantul consideră că contractul încheiat la 01.06.2003 între pârâți este unul

afectat de nulitate absolută. Or, arogându-și calitatea de proprietar al unui teren

proprietate publică, SRL„Maran” a încălcat prevederile art. 84 alin. (2) al Legii 123

din 19.03.2003 (în vigoare până ta 09.03.2007). Mai mult decât atât, a indicat că

conform pct.3.2.5 al contractului din 28.07.1999, arendașul SRL „Maran” este obligat

să nu transmită fără autorizația proprietarului terenul de pământ arendat altor persoane

fizice sau juridice, inclusiv pe bază de subarenda. La caz, însă, SRL „Maran” nu a

fost autorizată să transmită în arendă/subarendă terenul cu numărul cadastral xxxxx

sau sectoarele din acest teren.

Prin hotărârea din 18 septembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central,

acțiunea depusă de SRL „Promeditatio” împotriva SRL „Maran”, Guzun Gheorghe,

intervenient accesoriu Primăria mun. Chișinău cu privire la declararea nulității

contractului de arendă nr.15, încheiat între SRL „Maran” și Guzun Gheorghe la 01

iunie 2003, a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

Prin decizia din 15 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, apelul declarat de

SRL „Promeditatio” a fost admis, a fost casată hotărârea din 18 septembrie 2017 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Central și a fost pronunțată o hotărâre nouă prin care a

fost constatată nulitatea contractului de arendă nr. 15, încheiat între SRL „Maran” și

Guzun Gheorghe la 01 iunie 2003, având ca obiect – locul pentru amplasarea unui

magazin provizoriu în piața de pe str. xxxxx; s-a încasat din contul SRL „Maran” în

beneficiul SRL „Promeditatio” taxa de stat în sumă de 200 de lei, achitată la

depunerea acțiunii și 150 de lei pentru examinarea apelului, în total s-a încasat suma

de 350 de lei.

Pentru a concluziona astfel, instanța de apel a reținut că contractul de arendă

nr.15, încheiat între SRL „Maran” și Guzun Gheorghe la 01 iunie 2003, având ca

obiect – locul pentru amplasarea unui magazin provizoriu în piața de pe str. xxxxx

este afectat de nulitate absolută, deoarece SRL „Maran” a încălcat art. 84 alin. (2) al

Legii nr. 123 din 19.03.2003 (în vigoare la 09.03.2007), conform căruia Consiliile

locale decid ca bunurile care aparțin domeniului public de interes local să fie date în

administrare întreprinderilor municipale și instituțiilor publice, să fie concesionate,

încheiate sau arendate.

Instanța de apel a precizat că în baza pct. 3.2.5 al contractului din 28.07.1999,

arendașul - SRL „Maran” a fost obligat să nu transmită fără autorizație proprietarului

terenul altor persoane fizice sau juridice, inclusiv pe bază de subarendă. Drept urmare,

SRL „Maran” nu a fost autorizat să transmită în arendă/subarendă terenul cu numărul

cadastral xxxxx sau sectoare din acest teren.

La fel, instanța de apel întru justificarea soluției adoptate a admis ca probă

pertinentă și planul geometric al bunului imobil cu numărul cadastral xxxxx, eliberat

la 01.08.2016, în temeiul căruia s-a constatat că magazinul indicat convențional cu lit.

G (construit de pârâtul Gheorghe Guzun) este amplasat direct pe contrafețele peretelui

de sprijin al blocului de producere aflat în proprietatea reclamantului (numărul

cadastral xxxxx).

La 17 aprilie 2018 SRL „Maran”, reprezentat de avocatul Alina Șavga, a declarat

recurs împotriva deciziei din 15 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău solicitând

2

admiterea recursului, casarea deciziei contestate, cu menținerea hotărârii primei

instanțe.

În motivarea recursului s-a indicat că contrar tuturor argumentelor invocate,

precum și neglijând prevederile legislației în vigoare pertinente, instanța de apel

eronat a interpretat conținutul normelor legale și le-a raportat la circumstanțele de fapt

ale cauzei, fapt ce a dus la admiterea cererii de apel și anularea hotărârii instanței de

fond.

Recurentul a specificat că reclamantul nu probează faptul admiterii încălcării

unor norme imperative, ce în eventualitate ar produce lezarea unui drept, or, SRL

„Promeditatio” nu deține sub nicio formă terenul pretins a fi obiect al pretențiilor din

cererea de chemare în judecată (nici cu drept de proprietate, nici sub o altă formă

legală de posesie sau folosință), ci doar este proprietarul unui imobil învecinat cu

terenul pretins a fi obiect al pretențiilor din cererea de chemare în judecată,

confirmând astfel lipsa oricăror impedimente prin pretinsele încălcări. Mai mult,

reclamantul nu a argumentat cert care drept real deținut i s-ar fi fost lezat prin

încheierea actului juridic contestat, care și-a produs efectele juridice până la

dobândirea dreptului de proprietate de către reclamant asupra bunului învecinat.

În contextul prevederilor art. 434 alin.(1) Cod de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Decizia instanței de apel a fost adoptată la 15 februarie 2018, iar SRL „Maran”,

reprezentat de avocatul Alina Șavga, a declarat recurs la 17 aprilie 2018.

Materialele cauzei atestă că decizia contestată a fost expediată participanților la

proces la 16 februarie 2018, conform scrisorii de însoțire (f.d. 134), însă date despre

recepționarea acesteia la dosar lipsesc.

Astfel, recursul declarat la 17 aprilie 2018 se consideră a fi în termen.

Examinând temeiurile recursului declarat de SRL „Maran”, reprezentat de

avocatul Alina Șavga, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul drept inadmisibil din

următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a

fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

În temeiul prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4).

3

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de SRL „Maran”, reprezentat de

avocatul Alina Șavga, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3)

și (4) Cod de procedură civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul recurent

cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de casare

a deciziei recurate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează că procedura admisibilității

constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele

prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele

de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe,

suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului

instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

faptul că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă din

recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de

apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența

sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune

motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe

dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate

de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra

Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995,

nr.26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera inadmisibil recursul declarat de SRL „Maran”, reprezentat de avocatul

Alina Șavga.

În conformitate cu art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție

d i s p u n e :

4

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată

„Maran”, reprezentat de avocatul Alina Șavga împotriva deciziei din 15 februarie

2018 a Curții de Apel Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Oleg Sternioală

Judecătorii Iurie Bejenaru

Mariana Pitic

5