2rac-22/19 — constatarea nulitatii absolute a contractului

2rac-22/19 — constatarea nulitatii absolute a contractului (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2rac-22/19

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central (jud: T.Avasiloaie)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: V.Buhnaci, L.Pruteanu, M.Guzun)

D E C I Z I E

13 februarie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Ala Cobăneanu

Svetlana Filincova

Victor Burduh

Tamara Chișca-Doneva

examinând recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată ,,Maran”,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu

Răspundere Limitată ,,Promeditatio” împotriva Societății cu Răspundere Limitată

,,Maran” și Societății cu Răspundere Limitată ,,Agaricus-N”, intervenient

accesoriu Primăria municipiului Chișinău cu privire la constatarea nulității absolute

a actului juridic,

împotriva deciziei din 10 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

admis apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată ,,Promeditatio”, a fost

casată hotărârea din 19 iulie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central și a fost

emisă o nouă hotărâre,

constată:

La 18 aprilie 2017, SRL ,,Promeditatio” a depus cerere de chemare în

judecată împotriva SRL ,,Maran” și SRL ,,Agaricus-N”, intervenient accesoriu

Primăria mun. Chișinău cu privire la constatarea nulității absolute a actului juridic.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a indicat că este

proprietara complexului imobiliar din str. Sarmizegetusa 12, mun. Chișinău cu nr.

cadastral 010110214 și 0100110.214.01.03, precum și deținătorul dreptului de

folosință asupra terenului din str. Sarmizegetusa 12/1, mun. Chișinău cu nr.

cadastral 0100110.005.

Reclamanta a menționat că la 28 iulie 1999, Primăria mun. Chișinău a

încheiat cu SRL „Maran” contractul de arendă funciară nr. 2008/99, a terenului cu

suprafața de 0,16 ha cu nr. cadastral 0100110005 din str. Sarmizegetusa 12/1, mun.

Chișinău pe un termen de 25 de ani, adică până la 28 iulie 2024.

Societatea a invocat că la 2 ianuarie 2003, SRL „Maran” a încheiat cu SRL

„Agaricus-N” contractul de arendă nr.7, având ca obiect – locul pentru amplasarea

unui magazin provizoriu în piața agricolă din str. Sarmizegetusa 12, adică un sector

1

din terenul cu nr. cadastral 0100110.005 transmis în locațiune/arendă funciară la 28

iulie 1999.

Ca urmare, a încheierii contractului de arendă din 2 ianuarie 2003, s-a

determinat amplasarea neautorizată pe terenul din str. Sarmizegetusa 12/1 a unei

construcții provizorii de SRL „Agaricus-N”.

Astfel, conform contractului din 2 ianuarie 2003, SRL „Maran” acționează în

calitate de proprietar, iar SRL „Agaricus-N” în calitate de arendaș.

Reclamanta a subliniat că în baza contractului din 28 iulie 1999, SRL

„Maran” a dobândit de la Primăria mun. Chișinău dreptul de arendă asupra

terenului cu nr. cadastral 0100110.005, dar nu și dreptul de proprietate.

Societatea a afirmat că contractul încheiat la 2 ianuarie 2003 este unul afectat

de nulitate absolută.

Or, ignorând calitatea de proprietar a unui teren proprietate publică, SRL

„Maran” a încălcat art. 82 alin. (l) al Legii nr. 186 din 6 noiembrie 1998, potrivit

căreia consiliile locale și raionale și Consiliul mun. Chișinău decid ca bunurile ce

aparțin domeniului public de interes local, după caz, să fie date în administrarea

unităților economice și instituțiilor publice, să fie concesionate ori sa fie închiriate.

De asemenea, autoritățile publice locale, în condițiile legii, dispun de

competența de a decide referitor la cumpărarea și vânzarea bunurilor ce fac parte

din patrimoniul public.

SRL ,,Promeditatio” a relatat că potrivit pct. 3.2.5 al contractului din 28 iulie

1999, arendașul SRL „Maran” este obligat să nu ofere, fără autorizația

proprietarului, terenul de pământ arendat, altor persoane fizice sau juridice,

inclusiv în subarendă, această clauza fiind bazată pe art. 11 al Legii nr. 861 din 14

ianuarie 1992 (în vigoare până la 29 martie 2007), precum și art. 41 al Codului

funciar care, stabilește că se admite transmiterea terenurilor în condiții de

subarendă în cazul în care aceasta este prevăzută în contractul autentificat.

La caz însă, reclamanta a considerat că SRL „Maran” nu a fost autorizată să

transmită în subarendă terenul cu nr. cadastral 0100110005 sau sectoare din acest

teren.

În acest sens, reclamanta a mai considerat că contractul de arendă nr. 7 din 2

ianuarie 2003 contravine normele imperative ale legii, aceasta deoarece la

încheierea lui au fost încălcate art. 41 al Codului funciar, art. 315, 875 și 894 alin.

(l) ale Codului civil, art. 11 al Legii cu privire la arendă nr. 861 din 14 ianuarie

1992, art. 9 și 127 din Constituție și art. 82 al Legii administrației publice locale nr.

186 din 6 noiembrie 1998.

În drept, acțiunea a fost întemeiată în baza dispozițiilor art. 9 și 127 din

Constituție, art. 216-217, 219-220, 315, 875 și art. 894 ale Codului civil, art. 41

Cod funciar, art. 82 din Legea privind administrația publică locală nr. 186 din 6

noiembrie 1998, art. 11 din Legea cu privire la arendă nr. 861 din 14 ianuarie 1992.

SRL „Promeditatio” a solicitat constatarea nulității contractului de arendă nr.

7 din 2 ianuarie 2003, încheiat între SRL „Maran” și SRL „Agaricus-N”.

Prin hotărârea din 19 iulie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central,

acțiunea depusă de SRL „Promeditatio” a fost respinsă ca neîntemeiată.

La 21 iulie 2017, SRL „Promeditatio” a declarat apel împotriva hotărârii din

19 iulie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central.

2

Prin decizia din 10 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost admis apelul

declarat de SRL ,,Promeditatio”, a fost casată hotărârea din 19 iulie 2017 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Central și a fost emisă o nouă hotărâre, prin care a

fost admisă acțiunea depusă de SRL ,,Promeditatio” împotriva SRL ,,Maran” și

SRL ,,Agaricus-N”, intervenient accesoriu Primăria mun. Chișinău cu privire la

constatarea nulității actului juridic și a fost recunoscută nulitatea contractului de

arendă nr. 7 din 2 ianuarie 2003 încheiat între SRL „Maran” și SRL „Agaricus-N”.

La 17 octombrie 2018, SRL ,,Maran” a declarat recurs împotriva deciziei din

10 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău.

În motivarea recursului a indicat că, decizia Curții de Apel Chișinău a fost

adoptată cu încălcarea și aplicarea eronată a normelor de drept procedural, și

anume, cauza a fost examinată de un judecător care nu avea dreptul să participe,

aceasta deoarece prin hotărârea din 2 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Central, a admis cererea SRL ,,Promeditatio” și a recunoscut nulitatea absolută a

contractului de arendă nr. 12/2 din 2 ianuarie 2003, încheiat între SRL ,,Maran” și

SRL ,,Agaricus-N”.

Astfel, se denotă că judecătorul Virgiliu Buhnaci a examinat o cerere similară

între aceleași părți cu privire la același obiect, fapt inadmisibil.

SRL ,,Maran” a menționat că, instanța de apel a adoptat decizia cu încălcarea

esențială și aplicarea eronată a normelor de drept material, precum și admiterea

altor încălcări care s-au soldat cu soluționarea greșită a cauzei și aprecierea

arbitrară a probelor administrate.

Societatea a specificat că, instanța de apel eronat a reținut că SRL

,,Promeditatio” are un interes născut și actual din actul juridic contestat, ceea ce

contravine art. 217 Cod civil. Or, nulitatea absolută poate fi invocată doar de cel ce

este real interesat și nu oricare terță persoană în mod arbitrar, sub diferite pretexte

aparent legale.

Astfel, instanța de fond corect a stabilit că, deși, SRL ,,Promeditatio” a

invocat că scopul intentării prezentei acțiuni constă în apărarea dreptului său de

proprietate asupra complexului imobiliar din str. Sarmisegetuza 12, mun. Chișinău,

de către aceasta nu au fost prezentate probe plauzibile întru confirmarea

circumstanțelor invocate, argumentele fiind pur declarative.

SRL ,,Maran” a mai relatat că, instanța de apel nejustificat a ajuns la

concluzia că SRL ,,Promeditatio”, invocând nulitatea absolută a contractului de

arendă, a probat obținerea unui folos propriu din anularea actului respectiv.

A mai menționat că, obiectivul amplasat în mun. Chișinău, str. Sarmisegetuza

12/1, a fost preconizat inițial cu destinație de desfacere a unei piețe agricole, astfel

terenul alocat SRL ,,Maran” de către Primăria mun. Chișinău a fost transmis

anume în acest scop.

Recurenta a considerat că în aceste circumstanțe este evident faptul acceptării

de către proprietar, Primăria mun. Chișinău, a transmiterii în subarendă a

parcelelor de teren pentru amplasare a obiectivelor micilor comercianți, care și

formează piața agricolă.

Ca urmare, instanța de apel eronat a concluzionat despre nulitatea actului

juridic, invocând unele prevederi legale generale cu privire la nulitatea absolută a

actelor juridice și cu privire la relațiile funciare.

3

Societatea a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel,

cu menținerea hotărârii primei instanțe.

În conformitate cu art. 434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea

nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 10 iulie 2018, dar

date care ar confirma recepționarea acesteia de către recurentă la dosar lipsesc.

Astfel, recursul declarat la 17 octombrie 2018, este în termen.

Prin încheierea din 12 decembrie 2018 a Curții Supreme de Justiție, recursul

declarat de SRL ,,Maran”, a fost considerat admisibil.

În conformitate cu art. 442 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecând

recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele

invocate în recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii

atacate, fără a administra noi dovezi.

În conformitate cu art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se examinează

fără înștiințarea participanților la proces.

Studiind materialele dosarului Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de

SRL ,,Maran”, este întemeiat și urmează a fi admis cu casarea deciziei instanței de

apel și menținerea hotărârii primei instanțe, din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) Cod de procedură civilă, instanța,

după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanței

de apel și să mențină hotărârea primei instanțe.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) și (2) Cod de procedură civilă, părțile și

alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost

încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: a) nu a aplicat

legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională; c) a interpretat în mod

eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Din materialele cauzei rezultă cu certitudine că la 28 iulie 1999 între Primăria

mun. Chișinău și SRL ,,Maran” a fost încheiat contractul de arendă funciară nr.

2008/99, conform căruia, ultimei i-a fost transmis în arendă terenul de pământ, cu

nr. cadastral 01001102005, cu suprafața locativă de 0,16 ha, situat în mun.

Chișinău, str. Sarmisegetusa 12/1, cu scopul exploatării ulterioare a pieței agricole.

Termenul contractului a fost stabilit până la 28 iulie 2024. (f.d. 17-18)

Actele cauzei atestă că prin contractul nr. 7 din 2 ianuarie 2003, SRL

,,Maran” a acordat SRL ,,Agaricus-N” în arendă, locul pentru amplasarea unui

magazin provizoriu în piața agricolă situată în mun. Chișinău, str. Sarmisegetusa

12/1. (f.d. 19)

Fiind învestită cu examinarea speței în cauză și având ca obiect constatarea

nulității contractului de arendă nr.7 încheiat la 2 ianuarie 2003 între SRL ,,Maran”

și SRL ,,Agaricus-N”, prima instanță a ajuns la concluzia respingerii acțiunii ca

neîntemeiate.

4

Întru susținerea poziției sale, prima instanță a reținut că nulitatea actului

juridic civil nu urmează a fi confundată cu rezoluțiunea și rezilierea, aceasta

deoarece ultimele, constau în încetarea, înainte de executarea deplină, a efectelor

juridice ale unui contract valabil încheiat, de regulă, pe motiv de neexecutare a

obligaților. Or, neexecutarea de către una din părțile contractante a obligațiilor

contractuale nu pot servi ca temei pentru constatarea nulității absolute a unui

contract încheiat în conformitate cu legislația.

Astfel, instanța de judecată a conchis că lipsa unei autorizații eliberate de

Primăria mun. Chișinău, prin care acesta ar acorda dreptul SRL ,,Maran” de a

transmite în sublocațiune sectorul de teren litigios, nu poate servi drept temei

pentru constatarea nulității absolute a contractului de arendă nr.7 din 2 ianuarie

2003.

Judecând apelul declarat de SRL ,,Promeditatio”, Curtea de Apel Chișinău a

ajuns la concluzia de a admite apelul declarat de SRL ,,Promeditatio”, de a casa

hotărârea din 19 iulie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central și de a emite o

nouă hotărâre, prin care a admis acțiunea depusă de SRL ,,Promeditatio” împotriva

SRL ,,Maran” și SRL ,,Agaricus-N”, intervenient accesoriu Primăria mun.

Chișinău cu privire la constatarea nulității actului juridic și a fost constatată

nulitatea contractului de arendă nr. 7 din 2 ianuarie 2003 încheiat între SRL

„Maran” și SRL „Agaricus-N”.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut prevederile art. 195, 216 alin.

(1), 217 alin. (1), 220 alin. (1), 666 alin. (1), 911 alin. (1) și 894 alin. (1) ale

Codului civil, art. 2, 3 și 11 din Legea cu privire la arendă nr. 861 din 14 ianuarie

1992 (în vigoare până a 20 aprilie 2007) și art. 41 Cod funciar.

Curtea de Apel Chișinău a reținut că la încheierea contractului de arendă nr. 7

din 2 ianuarie 2003, arendașul SRL ,,Maran” nu a obținut acordul proprietarului și

anume, a Primăriei mun. Chișinău de a transmite terenul în arendă SRL ,,Agaricus-

N”, obligație instituită prin lege, pusă în sarcina arendașului.

Respectiv, instanța de apel a dedus că contractul de arendă nr. 7 din 2 ianuarie

2003 este lovit de nulitate absolută, dat fiind că contravine normelor imperative și

anume, dispozițiilor ce reglementează obligația arendașului de a obține acordul

proprietarului pentru transmiterea terenului în subarendă.

În aceiași ordine de idei, Curtea de Apel Chișinău a apreciat ca fiind eronată

concluzia instanței de fond precum că lipsa acordului proprietarului nu poate servi

drept temei pentru constatarea nulității absolute a contractului, aceasta deoarece

vine în contradicție cu dispoziția art. 220 alin. (1) Cod civil.

De asemenea, instanța de apel a reținut ca fiind eronată și concluzia instanței

de fond, precum că neexecutarea de către una din părțile contractante a obligațiilor

contractuale nu poate servi ca temei pentru constatarea nulității absolute a

contractului. Or, neexecutarea invocată de prima instanță vizează contractul de

arendă funciară nr. 2008/99 din 28 iulie 1999, încheiat între Primăria mun.

Chișinău și SRL „Maran”, care nu constituie obiectul prezentului litigiu.

Curtea de Apel Chișinău a reflectat și faptul că nu a fost invocată

neexecutarea contractului de arendă nr. 7 din 2 ianuarie 2003, încheiat între SRL

„Maran” și SRL „Agaricus-N”, aceasta deoarece SRL ,,Promeditatio” nu a avut

anumite obiecții cu privire la modul de executare a acestuia.

5

În consecință, instanța de apel a conchis că urmează a fi constatată nulitatea

contractului de arendă nr. 7 din 2 ianuarie 2003, deoarece obținerea acordului

proprietarului la transmiterea bunului în subarendă reprezintă o condiție de

valabilitate a contractului, nerespectarea căreia atrage nulitatea absolută.

Instanța de recurs constată, însă, că deși la soluționarea speței au fost stabilite

pe deplin circumstanțele care au importanță pentru judecarea cauzei în fond,

concluziile instanței de apel cu privire la netemeinicia hotărârii primei instanțe sunt

incorecte, rezultate din aplicarea greșită și interpretarea eronată de către instanța de

apel a normelor de drept material aplicabile la caz.

Conform art. 875 și 894 alin. (1) Cod civil, prin contractul de locațiune, o

parte (locator) se obligă să dea celeilalte părți (locatar) un bun determinat

individual în folosință temporară sau în folosință și posesiune temporară, iar

aceasta se obligă să plătească chirie.

Locatarul este în drept să dea bunul închiriat în sub locațiune sau să cesioneze

locațiunea numai cu consimțământul locatorului. Pentru aceasta, el este obligat să-

l informeze pe locator despre intenția sa și să indice numele sau denumirea, adresa

persoanei căreia intenționează să-i subînchirieze bunul sau să-i cedeze locațiunea.

Având la bază dispozițiile legale citate, care instituie noțiunea de contract de

locațiune și condițiile de sublocațiune sau cesiunea locațiunii, instanța de recurs

remarcă că legiuitorul a prevăzut posibilitatea locatarului să transmită bunul

închiriat în sublocațiune doar cu acordul locatorului.

Conform art. 216 alin.(1) Cod civil, actul juridic este nul în temeiurile

prevăzute de prezentul cod (nulitate absolută).

Iar, art. 217 Cod civil, reglementează că nulitatea absolută a actului juridic

poate fi invocată de orice persoană care are un interes născut și actual. Instanța de

judecată o invocă din oficiu. Nulitatea absolută nu poate fi înlăturată prin

confirmarea de către părți a actului lovit de nulitate. Acțiunea în constatare a

nulității absolute este imprescriptibilă.

Astfel, instanța de recurs reține că prin nulitatea absolută a actului juridic se

va înțelege sancțiunea ce intervine, în cazul în care, la încheierea actului juridic

civil, nu au fost respectate dispozițiile legale referitoare la condițiile de validitate a

actului juridic, iar condiția de bază de aplicare a nulității este încălcarea unei

norme legale imperative.

În context, art. 220 alin. (1) și (3) ale Codului civil, prevede că actul juridic

sau clauza care contravin normelor imperative sunt nule dacă legea nu prevede

altfel. Nulitatea clauzei nu atrage nulitatea întregului act juridic dacă se poate

presupune că acesta ar fi fost încheiat și în lipsa clauzei declarate nulă.

În sensul normei enunțate este de înțeles că regula generală consacrată în

acesta normă reiese din principiul legalității și are ca finalitate respectarea

prevederilor legii și deci apărarea interesului pentru ocrotirea căruia s-a instituit

legea respectivă. Sancțiunea nerespectării acestei norme este nulitatea absolută.

Norma aliniatului (1) al acestui articol prevede că sunt lovite de nulitatea absolută

actele juridice care contravin normelor imperative, adică acelor norme care

prescriu în mod expres o conduită obligatorie, o obligație de la care subiectul nu se

poate sustrage sau nu o poate ocoli, sau care prin dispoziția lor, interzic săvârșirea

unor acțiuni.

6

În conținutul art. 195 Cod civil, se regăsește noțiunea actului juridic civil, care

reprezintă manifestarea de către persoane fizice și juridice a voinței îndreptate spre

nașterea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor civile.

Manifestarea de voință trebuie să fie îndreptată spre producerea efectelor

juridice: nașterea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor civile.

Intenția de a produce efecte juridice este un element necesar al actului juridic civil,

astfel încât aceste efecte nu se pot produce, conform legii, decât dacă o asemenea

intenție a existat.

La caz, este important de reținut că Primăria mun. Chișinău, care este

proprietara terenului transmis SRL ,,Maran” în arendă prin contractul nr. 7 din 2

ianuarie 2003, nu a intervenit cu o cerere privind rezoluțiunea/rezilierea sau

constatarea nulității absolute a actului juridic, pe când SRL ,,Promeditatio” a depus

o acțiune în instanța de judecată, cu solicitarea de a constata nulitatea absolută a

contractului vizat, cu toate că nu este parte la acest contract și nu este lezat în

drepturi, prin semnarea acestuia.

Raportând la caz, prevederile legale citate supra, Colegiul civil, comercial și

de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție învederează că

nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată.

Prin „orice persoană interesată” nu se înțelege însă oricine are un interes

anume în declararea nulității. Interesul trebuie să îndeplinească anumite condiții: să

fie recunoscut de lege; nu poate fi invocat un interes ce contravine legii, ordinii

publice sau bunelor moravuri; să fie în strânsă legătură cu cauza nulității; să fie

născut și actual; nu poate fi temei pentru declararea nulității un interes viitor,

eventual, incert, sau care s-a epuizat către momentul invocării nulității.

Deoarece nulitatea absolută este sancțiunea pentru nerespectarea normei ce

ocrotește un interes general, este firesc să se acorde unui cerc cât mai larg de

persoane și organe de stat posibilitatea aplicării acestei sancțiuni.

Întrucât, de regulă, actele juridice produc efecte juridice numai între părți,

anume acestea au, în primul rând, interes să invoce nulitatea absolută.

Instanța de judecată poate invoca nulitatea absolută din oficiu, declarând

ineficacitatea actului juridic chiar dacă părțile nu știu sau nu vor să aplice această

sancțiune.

Prin urmare, instanța de recurs decelează că în cererea de chemare în judecată,

SRL ,,Pemeditatio” a citat declarativ art. 216, 217, 219, 220, 315, 875 și 894 ale

Codului civil, însă fără a se expune asupra temeiului legal al cerinței cu privire la

constatarea nulității absolute a actului juridic.

Or, SRL ,,Promeditato” urma să indice interesul său cert, născut și actual, ca

temei pentru declararea nulității absolute a actului juridic.

Așa fiind, față de considerentele expuse și în raport cu dispozițiile citate, se

reține drept corectă mențiunea primei instanțe cu privire la netemeinicia acțiunii

depuse de SRL ,,Pemeditatio”, precum și faptul că nulitatea absolută a actului

juridic nu urmează a fi confundată cu rezoluțiunea sau rezilierea contractelor.

Nu poate fi reținut și se respinge argumentul SRL ,,Maran” indicat în cererea

de recurs, precum că decizia instanței de apel a fost adoptată cu încălcarea și

aplicarea eronată a normelor de drept procedural, și anume, cauza a fost examinată

de un judecător care nu avea dreptul să participe, deoarece prin hotărârea din 2

februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, a fost admisă cererea SRL

7

,,Promeditatio” și a fost constatată nulitatea absolută a contractului de arendă nr.

12/2 din 2 ianuarie 2003, încheiat între SRL ,,Maran” și SRL ,,Agaricus-N”.

Or, la materialele cauzei se regăsește încheierea din 18 aprilie 2018 a Curții

de Apel Chișinău, prin care a fost respinsă recuzarea înaintată judecătorului, fapt

ce demonstrează că nu există împrejurări care pun la îndoială obiectivitatea și

nepărtinirea acestuia la examinarea cauzei deduse judecății, precum și

imposibilitatea examinării cauzei în ordine de apel. (f.d. 112)

Mai mult, prin hotărârea din 2 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Central, judecătorul Virgiliu Buhnaci s-a expus asupra unui alt contract de arendă

cu nr. 12/2 din 2 ianuarie 2003, încheiat între SRL ,,Maran” și SRL ,,Agaricus N”.

În conexiunea celor relatate se constată că instanța de apel nu a calificat

corect, din punct de vedere juridic, acțiunea cu care a fost învestită, ce a dus la

emiterea unei soluții greșite, pe când instanța de fond în mod temeinic și legal a

respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Față de cele ce preced, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de

SRL ,,Maran”, urmează a fi admis cu casarea integrală a deciziei instanței de apel

și menținerea hotărârii primei instanțe.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) Cod de procedură civilă, art. 445

alin. (3) Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție

d e c i d e :

Se admite recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată ,,Maran”.

Se casează decizia din 10 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău și se menține

hotărârea din 19 iulie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, în cauza civilă,

la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată

,,Promeditatio” împotriva Societății cu Răspundere Limitată ,,Maran” și Societății

cu Răspundere Limitată ,,Agaricus-N”, intervenient accesoriu Primăria

municipiului Chișinău cu privire la constatarea nulității actului juridic.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Ala Cobăneanu

Svetlana Filincova

Victor Burduh

Tamara Chișca-Doneva

8