3ra-861/18 — contestarea actului administrativ

3ra-861/18 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr.3ra-861/18

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (L.Holevițcaia)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A.Minciuna, V.Sîrbu, V.Mihaila)

Î N C H E I E R E

08 august 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Mariana Pitic

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea recursului declarat de Cojocaru Tamara, reprezentată

de avocatul Eugeniu Catană, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă

de Cojocaru Tamara împotriva Procuraturii Generale cu privire la contestarea parțială

a actului admi nistrativ, împotriva deciziei din 14 martie 2018 a Curții de Apel

Chișinău, prin care a fost respins apelul depus de Cojocaru Tamara, reprezentată de

avocatul Eugeniu Catană și a fost meținută hotărârea din 09 noiembrie 2017 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

c o n s t a t ă:

La 21 iulie 2017 Cojocaru Tamara a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Procuraturii Generale privind contestarea parțială a actului administrativ.

În motivarea acțiunii, reclamanta a invocat că a activat în organele Procuraturii

Republicii Moldova în diferite funcții de procuror începînd cu 20.09.1976 până la

19.05.2017, adică 40 ani și 8 luni, fară întrerupere.

La 19.05.2017, prin ordinul Procurorului General nr.563-p din 18.05.2017, în

baza cererii depuse, a fost eliberată din funcția de procuror al Secției unificare a

practicii în domeniul reprezentării învinuirii în instanțele de judecată din cadrul

Direcției judiciare și demisionată din organele Procuraturii conform prevederilor

art.57 alin.(l) lit.b) din Legea cu privire la Procuratură nr.3 din 25.02.2016.

În conformitate cu pct.4 al Ordinului sus numit, i s-a achitat indemnizația unică

de concediere în suma de 160 146 de lei, ce constituie 50% din produsul înmulțirii

ultimului salariu lunar la 14 ani complet lucrați în funcția de procuror, luându-se în

considerare executarea ordinului nr. 821-p din 05.12.2002.

A indicat că în conformitate cu art.62 alin.(2) din Legea nr.3 din 25.02.2016,

după încetarea raporturilor de serviciu, procurorul cu o vechime în funcția de

procuror de peste zece ani, în temeiul art.57 alin.(l) lit.b) și c) sau art.58 alin.(l) lit.a)

și b) din Legea cu privire la procuratură nr.3 din 25.02.2016, dacă circumstanțele care

determină încetarea raporturilor de muncă nu afectează prestigiul Procuraturii și

reputația procurorilor, beneficiază de o indemnizație unică de concediere egală cu

50% din produsul înmulțirii ultimului salariu lunar la numărul de ani complet lucrați

1

în funcția de procuror.

În cazul procurorului reîntors în funcție, la calculul indemnizației unice de

concediere se ia în considerare timpul de activitate în funcția de procuror de la data

încetării ultimei demisii.

A susținut că în cazul încetării raporturilor de serviciu, la determinarea perioadei

pentru care se cuvine achitarea îndemnizației unice de concediere legea nu prevede

luarea în considerare a altor circumstanțe decât doar cazul în care procurorul pe

parcursul perioadei de activitate anterior a mai demisionat și apoi s-a reîntors în

funcție.

A menționat că a activat în organele Procuraturii Republicii Moldova ca

procuror de la 20.09.1976 până la 19.05.2017, fără întrerupere, adică 40 ani și 8 luni.

La fel, a afirmat reclamanta că la momentul concedierii, salariul ei de funcție

constituia 22 878 de lei lunar. Astfel, conform normei legale mai sus citate,

beneficiază de o indemnizație unică de concediere egală cu 50% din produsul

înmulțirii ultimului salariu lunar la 40 ani complet lucrați în funcția de procuror ce

constituie suma de 457 560 de lei (22878 lei x 40 ani=915120 de lei x 50%= 457560

de lei). Astfel, restanța care urmează a-i fi achitată cu titlu de indemnizație unică de

concediere în legătură cu demisia din funcția de procuror constituie suma de 297414

lei (457560 lei -160146 lei = 297414 lei).

Referitor la ordinul nr. 821-p din 05.12.2002 despre care se menționează în

pct.4 al ordinului de eliberare din funcție și în răspunsul la cererea prealabilă, a relatat

că conform acelui ordin i-a fost calculată și transferată la contul de card indemnizația

unică pentru 26 ani în sumă de 35 888 de lei ca pensionară a organelor procuraturii.

A confirmat că la acel moment nu s-a adresat către conducerea Procuraturii cu

cerere privind achitarea indemnizației unice în legătură cu atingerea vârstei de

pensionare. Mai mult, norma care prevedea luarea în considerare a faptului primirii în

trecut a unei indemnizații în legătură cu atingerea vârstei de pensionare la

determinarea numărului de ani pentru care se cuvine achitarea indemnizației de

concediere la demisia procurorului, era prevăzută doar în Legea cu privire la

Procuratură nr.294 din 25.12.2008, care la momentul demisionării reclamantei nu mai

exista (era abrogată), pe când în legea actuală, după cum deja a menționat mai sus, o

astfel de normă nu se mai conține. În ea se prevede luarea în considerare doar a unui

singur caz - și anume: cazul în care procurorul pe parcursul perioadei de activitate în

trecut a mai demisionat și apoi s-a reîntors în funcție.

A precizat că această sumă i-a fost achitată ca avans și este de acord ca ea să fie

scăzută din suma totală care îi revine conform legii actuale, deoarece perioada de

timp, pentru care i s-a achitat indemnizația unică de concediere în mod vădit

contravine prevederilor art.62 alin.(2) din legea actuală nr.3 din 25.02.2016 ”Cu

privire la Procuratură”.

La data de 15.06.2017 s-a adresat Procuraturii Generale cu o cerere prealabilă,

prin care a solicitat modificarea pct.4 din ordinul nr.663-p din 18.05.2017 în strictă

conformitate cu prevederile legii sus numite și achitarea diferenței dintre suma

indemnizației unice de concediere, ce conform legii i se cuvine pentru 40 de ani

2

compleți de activitate și suma care i-a fost achitată doar pentru 14 ani.

A indicat că prin scrisoarea din 06.07.2017 a fost informată că, cerințele ei au

fost respinse. Nu este de acord cu acest răspuns al Procuraturii Generale, deoarece el

vădit contravine prevederilor art.62 alin.(2) din Legea nr.3 din 25.02.2016 „Cu privire

la Procuratură” și consideră că la examinarea cererii prealabile nu a fost apreciat

corect raportul juridic în cauza. După cum este indicat în acest răspuns, în aspect

legal la determinarea termenului de 14 ani pentru care i-a fost achitată indemnizația

unică de concediere Procuratura Generală a reieșit ”prin analogie” din prevederile

alin.(3) art.72 din Legea cu privire la Procuratură nr.294 din 25.12.2008.

A remarcat că această lege a fost abrogată odată cu punerea în aplicare a legii

actuale nr.3 din 25.02.2016 „Cu privire la Procuratură” (de la 01.08.2016). Respectiv,

a considerat că aplicarea, fie și prin analogie, a unei norme dintr-o lege care nu mai

era în vigoare la momentul demisiei sale, este o acțiune absolut ilegală și

inadmisibilă. În pct.4 din Ordinul de eliberare din funcție, mărimea cotei

indemnizației (50% din salariu lunar pentru fiecare an de activitate) a fost aplicată

conform prevederilor legii actuale sus numite, pe când numărul de ani complet lucrați

în funcția de procuror a fost determinat în baza normei care era prevăzută în legea

precedentă cu privire la procuratură, care de mult era abrogată și nu mai era în

vigoare.

Pe cale de consecință, a susținut că procuratura a interpretat legislația tendențios,

alegând pentru aplicare norma mai convenabilă pentru aceasta, chiar dacă ea era deja

abrogată la moment și a desconsiderat altă normă care era în vigoare - și toate acestea

în detrimentul reclamantei.

A declarat că Procuratura Generală urma să se conducă strict de prevederile

art.62 alin.(2) din Legea nr.3 din 25.02.2016, în care în mod expres este stipulat

modul de determinare a numărului de ani pentru care se cuvine achitarea

indemnizației unice de concediere la demisionarea din funcția de procuror.

Astfel, a invocat că s-a comis o ilegalitate la calcularea numărului de ani de

activitate în organele procuraturii pentru care i se cuvine achitarea indemnizației

unice de concediere, achitându-i-se doar pentru 14 ani de activitate.

Reieșind din norma expres stipulată în art.62 alin.(2) din Legea actuală cu

privire la Procuratura, indemnizația unică de concediere urma să-i fie achitată pentru

40 de ani complet lucrați fără întrerupere ca procuror, și nicidecum pentru 14 ani,

cum este indicat în pct.4 din ordinul de concediere emis de către Procuratura

Generală.

Prin hotărîrea din 09 noiembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani

acțiunea privind anularea pct.4 din Ordinul Procurorului General nr.563-p din

18.05.2015, obligarea Procuraturii Generale să-i achite reclamantei suma de 261 526

de lei, ce constituie diferența dintre suma indemnizației unice de concediere, ce

conform legii i se cuvine pentru 40 ani compleți de activitate, încasarea asistenței

juridice în sumă de 4000 de lei a fost respinsă, ca nefondată.

La data de 15 noiembrie 2017, Cojocaru Tamara, reprezentată de avocatul

Eugeniu Catană a depus apel împotriva hotărârii instanței de fond, solicitînd

3

admiterea apelului, casarea hotărârii din 09 noiembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Râșcani, cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.

Prin decizia din 14 martie 2018 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul

depus de Cojocaru Tamara, reprezentată de avocatul Eugeniu Catană și a fost

meținută hotărârea din 09 noiembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.

La adoptarea soluției instanța de apel a menționat că procurorul care

demisionează sau întrunește condițiile pensionării i se plătește o indemnizație unică

egală cu produsul înmulțirii salariului său mediu lunar la numărul de ani complet

lucrați în funcția de procuror, iar în cazul în care a primit indemnizația unică și

continua să activeze, i se va acorda indemnizație unică la încetarea raporturilor de

serviciu, în mărimea cuvenită, pentru anii compleți de activitate de după perioada

pentru care a fost achitată indemnizația unică anterioară.

Conform art.6 Cod civil, Legea civilă nu are caracter retroactiv. Ea nu modifică

și nici nu suprimă condițiile de constituire a unei situații juridice constituite anterior,

nici condițiile de stingere a unei situații juridice stinse anterior. De asemenea, legea

nouă nu modifică și nu desființează efectele deja produse ale unei situații juridice

stinse sau în curs de realizare.

Prin urmare, instanța de apel a respins ca neîntemeiate afirmațiile apelantei

Cojocaru Tamara, reprezentată de avocatul Eugeniu Catană, precum că instanța de

fond eronat s-a bazat pe prevederile art. 72 din Legea cu privire la Procuratură

nr.294-XVI din 25.12.2008, or, în conformitate cu normele de drept enunțate legea

civilă nu are caracter retroactiv, respectiv norma de drept enunțată guvernează

raportul juridic litigios prin prisma art.6 Cod Civil, iar în temeiul acestei norme,

procurorului Cojocaru Tamara i s-a plătit, ca persoanei, care întrunește condițiile

pensionării, conform ordinului nr.821-p din 05.12.2002, o indemnizație unică egală

cu produsul înmulțirii salariului său mediu lunar la numărul de ani compleți lucrați în

funcția de procuror pentru 26 ani compleți lucrați.

În această ordine de idei, instanța de apel a reținut că legislația în vigoare nu

prevede dreptul de încasare dublă a indemnizației unice, astfel, motive privind

admiterea pretențiilor reclamantului nu sunt. Or, prin acceptarea în anul 2002 a

indemnizației unice egale cu produsul înmulțirii salariului său mediu lunar la numărul

de ani complet lucrați în funcția de procuror a fost stins dreptul reclamantei de a

beneficia de indemnizația unică pentru 26 ani complet lucrați în funcția de procuror.

Instanța de apel a conchis ca fiind corectă concluzia primei instanțe, precum că

ordinul contestat în partea calculării reclamantei indemnizației unice de concediere

pentru 14 ani complet lucrați este legal și întemeiat.

Totodată instanța de apel a concluzionat că Cojocaru Tamara a fost de acord cu

indemnizațiile unice achitate, iar în prezent invocarea acestui motiv, precum că i s-a

achitat parțial indemnizațiile anterioare, este neîntemeiat.

Mai mult, instanța de apel a considerat că acest ordin confirmă achitarea anume a

indemnizației unice de concediere, deoarece are la bază normele legale aplicabile în

atare situații (art. 45 din Legea cu privire la procuratură și art. 26 alin. (3) din Legea

cu privire la statutul judecătorului) la acel moment.

4

La 17 mai 2018 Cojocaru Tamara, reprezentată de avocatul Eugeniu Catană, a

declarat recurs împotriva deciziei din 14 martie 2018 a Curții de Apel Chișinău,

solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei

instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.

În motivarea recursului s-a indicat că instanța de apel nu a constatat și elucidat

toate circumstanțele pentru examinarea obiectivă a cauzei, fiind aplicate eronat

normele de drept material și procedural, și nu a fost aplicată legea care trebuia să fie

aplicată.

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel.

Completul denotă că Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa participanților

la proces copia deciziei integrale la 15 martie 2018 (f.d.91), însă date care ar confirma

recepționarea acesteia de către recurentă la dosar lipsesc. Astfel, recursul declarat la

17 mai 2018 este în termen.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție consideră că recursul este inadmisibil, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la

alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a

fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Cojocaru Tamara, reprezentată

de avocatul Eugeniu Catană, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432

alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul

recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie

temei de casare a deciziei recurate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are

5

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele

de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe,

suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului

instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că

instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile

de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă, din

recursurile declarate nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de

apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența

sa constantă, rezultînd din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune

motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe

dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de

o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra

Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

recunoaște recursul declarat de Cojocaru Tamara, reprezentată de avocatul Eugeniu

Catană, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Cojocaru Tamara, reprezentată de

avocatul Eugeniu Catană.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală

Judecătorii Mariana Pitic

Iurie Bejenaru

6