3ra-355/22 — contestarea in tot a actului administrativ individual defavorabil

3ra-355/22 — contestarea in tot a actului administrativ individual defavorabil (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr.3ra-355/22

2-21139128-01-3ra-09042022

Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud: A.Bostan, Gr. Dașchevici, V.Negru)

ÎNCHEIERE

1 iunie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Iurie Bejenaru

Aliona Miron

examinând admisibilitatea recursului depus de Gheorghii Varvarici,

reprezentat de avocatul Dorin Cojocaru,

în cauza de contencios administrativ la acțiunea în contestare depusă de

Gheorghii Varvarici împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la

anularea în tot a actului administrativ individual defavorabil,

împotriva hotărârii din 9 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin

care acțiunea în contencios administrativ depusă de Gheorghii Varvarici a fost

respinsă,

c o n s t a t ă:

La data 17 septembrie 2021 Gheorghii Varvarici a depus prin prisma art.

191 alin. (3) din Codul administrativ în Curtea de Apel Chișinău acțiune în

ordinea contenciosului administrativ împotriva Consiliului Superior al

Procurorilor cu privire la anularea în tot a actului administrativ individual

defavorabil.

În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat că activează în calitate de

procuror în cadrul Procuraturii mun. Chișinău, oficiul Buiucani din anul 2019,

fiind numit în funcția de procuror, conform ordinului Procurorului General nr.

279 P din 28 februarie 2019, iar în perioada de activitate nu a avut careva

sancțiuni disciplinare.

Gheorghii Varvarici a subliniat că la data de 11 ianuarie 2020, Inspecția

procurorilor a înregistrat conform Regulamentului cu privire la organizarea,

competența și modul de funcționare a Inspecției procurorilor sesizarea

Adjunctului Procurorului General, Mircea Roșioru, parvenită de la Consiliul

Superior al Procurorilor, privind tragerea sa la răspundere disciplinară pentru

îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu și aplicarea

necorespunzătoare a legislației procesuale care vizează calificarea infracțiunii

1

într-o cauză penală, dacă acest lucru nu a fost justificat de schimbarea practicii

de aplicare a normelor stabilite în sistemul de drept.

Reclamantul a susținut că la data de 15 iunie 2021, Colegiul de disciplină

și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor, urmare a examinării

cauzei disciplinare vizând admiterea unei abateri disciplinare în activitatea

procesuală, a emis hotărârea cu nr. 3-17/21 de încetare a procedurii disciplinare

pe motiv că nu a fost constatată comiterea unei abateri discplinare, or,

calificarea juridică a faptelor investigate în cadrul examinării cauzei disciplinare

a fost efectuată reieșind din probatoriu administrat și propria convingere a

procurorului de caz.

Ulterior, la data de 17 august 2021, Consiliul Superior al Procurorilor,

examinând contestația Inspecției procurorilor împotriva hotărârii nr. 3-17/21 din

15 iunie 2021 a Colegiului de disciplină și etică, a adoptat hotărârea nr. 1-

81/2021, prin care a dispus admiterea contestației Inspecției procurorilor,

casarea hotărârii nr. 3-17/21 din 15 iunie 2021 a Colegiului de disciplină și etică

cu adoptarea unei noi hotărâri, prin care reclamantul a fost recunoscut vinovat

de comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art. 38 lit. a) și b) din Legea

nr.3/2016 cu privire la Procuratură, fiindu-i aplicată sancțiunea disciplinară –

avertisment.

În opinia reclamantului, hotărârea nr. 1-81/2021 din 17 august 2021 a

Consiliul Superior al Procurorilor este una neîntemeiată și nemotivată, deoarece

lipsesc temeiurile și motivele de fapt, care ar fi determinat, într-o manieră

rezonabilă, sancționarea sa disciplinară în calitate de procuror, or, nu a acționat

cu rea credință, iar în speță a calificat acțiunile inculpaților reieșind din probele

administrate.

Astfel, la argumentele admiterii contestației privind obligativitatea

dispunerii expertizei medico-legale în vederea stabilirii leziunilor corporale și

stării psihice a părții vătămate, obligații care sunt expres stipulate la art. 143 din

Codul procedură penală, reclamantul a remarcat că victima nu a fost îndreptată

pentru efectuarea expertizei enunțate, deoarece din imaginile video care relevă

circumstanțele incidentului se observă că ultima nu a fost ținută cu forța și nici

nu i-au fost aplicate careva lovituri. Tot în acest context, a fost menționat și

faptul că pretinsele fapte ilicite au avut loc în data de 14 aprilie 2019, fiind

reclamate organelor de drept la data de 18 aprilie 2019, perioadă de timp în care

victima nu a invocat faptul cauzării cărora leziuni corporale.

De asemenea, Gheorghii Varvarici a iterat că art. 143 alin. (1) pct. 1 din

Codul procedură penală, expres stipulează faptul că expertiza judiciară se

dispune și se efectuează, în mod obligatoriu, pentru constatarea: stării psihice

sau fizice a părții vătămate, martorului dacă apar îndoieli în privința capacității

lor de a percepe just împrejurările ce au importanță pentru cauza penală și de a

face declarații despre ele, dacă aceste declarații ulterior vor fi puse, în mod

exclusiv sau în principal, în baza hotărârii în cauza dată, pe când în cadrul

urmăririi penale atare îndoieli nu au apărut, or, urmare a consumului abuziv de

băuturi alcoolice, victima nu își putea aduce aminte evenimentele din data

2

incidentului, aceasta a aflat despre nefastul incident ulterior peste două zile după

expedierea de către o prietenă a imaginilor video din data de 14 aprilie 2019.

Cât privesc argumentele Inspecției procurorilor care face referire la

scrisoarea nr. 11-10d/17-3344 din 26 iulie 2017 a Adjunctului Procurorului

General și la raportul Secției unificarea practicii în domeniul urmăririi penale și

Secției unificarea a practicii în domeniul reprezentării învinuirii în instanțele de

judecată, privind analiza practicii de investigare și judecare a infracțiunilor de

viol și a altor infracțiuni cu caracter sexual în perioada anilor 2015-2016, prin

care procurorii au fost informați despre erorile admise frecvent la investigarea

infracțiunilor privind viața sexuală și atenționați asupra neadmiterii unor

asemenea abateri de legislație pentru viitor, acestea nu urmează a fi luate în

considerare, deoarece reclamantul activează în cadrul organelor procuraturii din

28 februarie 2019.

Sub acest aspect, reclamantul a pretins că atât procurorul ierarhic cât și

Inspecția procurorilor, nu au vizualizat imaginile video ridicate în cadrul cauzei

penale, anume acea probă care a servit drept temei la recalificarea faptelor din

art. 172 în art. 175, din Codul penal, motiv pentru care poziția susținută de către

aceștia este una nefondată și neprobată.

Referitor la pretinsele alegații, precum că organul de urmărire penală a

omis să examineze faptele persoanelor care au filmat și distribuit imaginile

video ale faptei prin prisma prevederilor art. 2081 din Codul penal, reclamantul

a precizat că a dat indicație organului de urmărire penală în vederea

autosesizării pe marginea faptelor nominalizate, însă urmare a controlului s-a

stabilit că organul de urmărire penală nu s-a autosesizat, motiv pentru care

procurorul în conformitate cu prevederile art. 265 alin. (3) din Codul procedură

penală a întocmit un proces-verbal în care a consemnat cele constatate și

concomitent a dispus înregistrarea imediată a autosesizării pentru a începe

urmărirea penală.

Din aceste considerente și ținând cont de faptul că în hotărârea

Consiliului Superior al Procurorilor, nu este clar pentru care motive, aspecte de

fapt și de drept a fost adoptat un astfel de act administrativ defavorabil,

Gheorghii Varvarici a depus prezenta acțiune, solicitând anularea hotărârii nr. 1-

81/2021 din 17 august 2021 a Consiliul Superior al Procurorilor ,,Cu privire la

examinarea contestației împotriva hotărârii nr. 3-17/21 din 15 iunie 2021 a

Colegiului de disciplină și etică, adoptată în privința procurorului Gheorghii

Varvarici”.

Prin hotărârea din 9 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, acțiunea

în contencios administrativ depusă de Gheorghii Varvarici a fost respinsă.

Pentru a hotărâ astfel, instanța de fond a constatat că la adoptarea

hotărârii nr. 1-81/2021 din 17 august 2021, Consiliul Superior al Procurorilor și-

a exercitat dreptul discreționar de vot, reieșind din circumstanțele de fapt

constatate în privința procurorului împotriva căruia a fost intentată procedura

disciplinară.

Astfel, Consiliul Superior al Procurorilor a acționat în limitele

împuternicirilor acordate de lege, cu respectarea procedurii prevăzute în acest

3

sens, hotărârea adoptată fiind luată de un organ colegial, ca urmare a analizei

faptelor relevante pentru luarea deciziei enunțate, precum și a realizării

procedurii de vot.

Instanța de fond a reținut că actul administrativ individual defavorabil

contestat este motivat în conformitate cu normele legale unde sunt indicate

argumentele care sunt bazate pe o cercetare amplă a materialelor cauzei și a

probelor acumulate de Inspecția procurorilor în raport cu poziția părților în

procedura administrativă.

Totodată, Consiliul Superior al Procurorilor la examinarea contestației

depuse împotriva hotărârii nr. 3-17/21 din 15 iunie 2021 a Colegiului de

disciplină și etică nu a făcut concluzii pe substanța raționamentelor

reclamantului la efectuarea urmăririi penale, dar a făcut constatări doar ce țin de

conduita procesuală a acestuia, la modul în care s-a raportat la atribuțiile

funcționale, aspecte care nu interferează cu semnificația intrisecă procesuală a

atribuțiilor procesuale ale unui procuror, fundamentate pe independența acestuia

la efectuarea urmăririi penale.

În circumstanțele enunțate, instanța de fond a conchis că actul

administrativ individual contestat, hotărârea nr. 1-81/2021 din 17 august 2021 a

Consiliul Superior al Procurorilor, prin care reclamantului i-a fost aplicată

sancțiunea disciplinară – avertisment, a fost emisă în conformitate cu legislația

în vigoare și cu respectarea principiului proporționalității prevăzut la art. 29 din

Codul administrativ. Or, hotărârea de sancționare disciplinară a fost emisă ca

urmare a abaterii disciplinare comise de către Gheorghii Varvarici și constatată

cu certitudine în cadrul examinării acesteia, în urma sesizării depuse la data de 4

ianuarie 2021 de către Adjunctul Procurorului General, Mircea Roșioru.

Invocând netemeinicia și ilegalitatea hotărârii enunțate, la data de 29

decembrie 2021, Gheorghii Varvarici, reprezentat de avocatul Dorin Cojocaru a

contestat-o cu recurs preliminar, care ulterior la data de 11 aprilie 2022 a fost

completat cu motivare, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate

ce constituie obiectul prezentului recurs cu emiterea unei noi decizii, de

admitere a acțiunii.

În motivarea recursului s-au indicat motivele de drept și de fapt invocate

în acțiunea anexată la dosar, suplimentar invocându-se că aspectele reținute de

către prima instanță au fost interpretate greșit, în lipsa oricăror temeiuri legale,

iar pe cale de consecință hotărârea nominalizată este una eronată, nefondată,

lipsită de suport normativ și faptic, rezultată din aprecierea subiectivă și

incompletă a legislației în vigoare, urmând a fi casată integral cu admiterea

cererii de chemare în judecată.

Or, calificarea juridică a faptei în cadrul cauzei penale în urma căreia

Adjunctului Procurorului General, Mircea Roșioru, a sesizat Consiliul Superior

al Procurorilor, privind tragerea reclamantului la răspundere disciplinară pentru

îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu și aplicarea

necorespunzătoare a legislației procesuale ce vizează calificarea infracțiunii, a

fost efectuată reieșind din probatoriu administrat și propria convingere a

procurorului de caz și, respectiv nu constituie temei de aplicare a sancțiunii

4

disciplinară – avertisment, or, procurorul își desfășoară activitatea în baza

principiilor legalității, imparțialității, rezonabilității, integrității și independenței

procesuale, care îi oferă posibilitatea de a lua în mod independent și unipersonal

decizii în cauzele pe care le gestionează. Independența procesuală a

procurorului este asigurată prin garanții care exclud orice influență politică,

financiară, administrativă sau de altă natură asupra procurorului legată de

exercitarea atribuțiilor sale.

Mai mult, doar instanța de judecată, prin eventuală sentință de

condamnare/achitare poate decide inclusiv asupra recalificării faptei, la etapa

pornirii urmăririi penale fiind suficientă stabilirea preliminară a temeiurilor

rezonabile de pornire a urmăririi penale.

Ca urmare, prima instanță s-a eschivat de la exercitarea obligației impusă

prin lege, de înfăptuire a actului de justiție, a examinat superficial

circumstanțele cauzei, nu a intrat în esența litigiului și nu a apreciat toate

circumstanțele și probele existente ale cauzei, pronunțând hotărâre neîntemeiată

de respingere a acțiunii.

În conformitate cu art. 244 alin. (1) Cod administrativ, hotărîrile curții de

apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu

recurs.

La rândul său, depunerea cererii de recurs are loc în condițiile situplate în

art. 245 din același cod, potrivit căruia, recursul se depune la instanța de apel în

termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu

stabilește un termen mai mic. Instanța de apel transmite neîntîrziat Curții

Supreme de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar. Motivarea recursului

se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea

deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs,

motivarea recursului se depune la instanța de apel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat hotărârea contestată în data de 9

decembrie 2021 (f.d.108,109,126), fiind notificată recurentului Gheorghii

Varvarici în data de 16 martie 2022 (f.d.132).

Astfel, depunerea recursului preliminar în data de 29 decembrie 2021, cât

și motivarea acestuia prezentată la data de 11 aprilie 2022 sunt în termen.

Consiliul Superior al Procurorilor fiind notificat privitor la depunerea

recursului lui Gheorghii Varvarici, la data de 28 aprilie 2022 a depus referință,

solicitând declararea acestuia ca inadmisibil.

Examinând temeiurile recursului depus de Gheorghii Varvarici,

reprezentat de avocatul Dorin Cojocaru, completul specializat pentru

examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial

și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că acesta

este inadmisibil.

În motivarea concluziei enunțate se invocă următoarele argumente.

În conformitate cu art. 246 alin. (1) Cod administrativ, Curtea Supremă

de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este

inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu alin.

(2) din art. 246 Cod administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în

5

cazurile enumerate la literele a)-f). Din analiza acestor prevederi, rezultă că

admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează doar la

temeiurile menționate ci urmează să însușească în condițiile Codului

administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe

temeiuri concludente și serioase.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reține că sintagma „în special” denotă caracterul

neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un drept

exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o

motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un

eventual succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ reține că, Codul administrativ dezvoltă nu

doar caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din

perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și

material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după

caz, hotărârile Curții de Apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în

fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs

trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile

nominalizate mai sus. Acest argument rezultă și din particularitățile de formă

ale reglementării recursului în Codul administrativ și anume din sintagma

„motivarea recursului” de la art. 245 alin.(2) din Codul administrativ. În

consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la

formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării

testului și filtrului de admisibilitate.

De asemenea, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea

recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței

judecătorești supreme care constă, în special în asigurarea și interpretarea

uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios administrativ. Astfel,

motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de

admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de

acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder

împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230].

Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât

prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură

în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei,

pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât

pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea

a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor

6

ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept

național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v.

Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel,

conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de

atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept și nu chestiuni de fapt,

pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În circumstanțele menționate, completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

declara inadmisibil recursul depus de Gheorghii Varvarici, reprezentat de

avocatul Dorin Cojocaru.

În conformitate cu art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, completul

specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție

dispune:

Recursul depus de Gheorghii Varvarici, reprezentat de avocatul Dorin

Cojocaru, se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Iurie Bejenaru

Aliona Miron

7