3ra-773/18 — Obligarea de a elibera certificatul de urbanism pentru proiectare și încasarea cheltuielilor de judecată

3ra-773/18 — Obligarea de a elibera certificatul de urbanism pentru proiectare și încasarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 3ra-773/18

Prima instanță: Judecătoria Centru, mun. Chișinău (S. Tizu)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (N. Vascan, V. Clima și E. Palanciuc)

ÎNCHEIERE

18 iulie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

judecătorii Maria Ghervas

Iuliana Oprea

examinînd admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspundere

Limitată „IDEALVEST”,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

Societatea cu Răspundere Limitată „IDEALVEST” împotriva Primăriei mun.

Chișinău și Consiliului municipal Chișinău cu privire la obligarea de a elibera

certificatul de urbanism pentru proiectare și încasarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie 2017, prin care a

fost admis apelul declarat de Primăria mun. Chișinău și Consiliul municipal

Chișinău, casată hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chișină din 22 decembrie

2016, fiind emisă o nouă hotărîre,

c o n s t a n ă :

La 28 iulie 2016, Societatea cu Răspundere Limitată „IDEALVEST” a depus

cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei mun. Chișinău și Consiliului

municipal Chișinău cu privire la obligarea de a elibera certificatul de urbanism

pentru proiectare și încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea pretențiilor reclamanta a invocat că în baza contractului de

vînzare-cumpărare nr. 338 din 3 februarie 2016, Societatea cu Răspundere Limitată

„IDEALVEST” a devenit proprietar al lotului de teren cu destinația pentru

construcții, cu nr. cadastral de 0100105.356, suprafața de 0,15 ha, amplasat pe str.

Trandafirilor, mun. Chișinău.

S-a mai specificat că potrivit reglementărilor în vigoare, lotul de teren aflat în

proprietatea privată a solicitantului se află sub regimul arhitectural urbanistic,

codul de identificare „R6”.

La 5 aprilie 2016, Societatea cu Răspundere Limitată „IDEALVEST” a depus

la Primăria mun. Chișinău cerere, prin care a solicitat eliberarea certificatului de

urbanism pentru proiectare, pentru terenul aflat în proprietatea privată a

solicitantului, însă prin scrisoarea nr. 21/1464-p din 26 mai 2016, Consiliul

municipal Chișinău a refuzat în satisfacerea cererii, invocînd un răspuns a

Direcției Juridice a Consiliului municipal Chișinău.

Reclamanta a mai precizat că la 21 iunie 2016 a înaintat o cerere prealabilă,

contestând refuzul Consiliului municipal Chișinău de a emite certificatul de

1

urbanism pentru lotul de teren amplasat pe str. Trandafirilor, mun. Chișinău, cu nr.

cadastral de 0100105.356 și suprafața de 0,15 ha.

Prin răspunsul nr. 21/1898-p din 30 iunie 2016, Direcția generală arhitectură,

urbanism și relații funciare a Consiliului Municipal Chișinău a refuzat satisfacerea

cererii prealabile, invocînd existența unor cauze penale, aflate în proces de

examinare în Judecătoria Ciocana, mun. Chișinău.

S-a specificat că circumstanțele confirmate prin certificatul nr. 2718 din 5

aprilie 2016, demonstrează că compania reclamantă a respectat prevederile

legislației în vigoare și a depus în fața emitentului setul de acte prevăzut de Lege.

Societatea cu Răspundere Limitată „IDEALVEST” menționează că prin

încheierea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 19 octombrie 2015, a fost

anulată ordonanța OSUP DGP CNA din 12 ianuarie 2015, prin care Societatea cu

Răspundere Limitată „Valeria Stroi” a fost recunoscută drept parte civilmente

responsabilă, în cadrul cauzei penale nr. 2014978104, fiind anulată și ordonanța

Procurorului în Procuratura Anticorupție din 21 mai 2015, prin care Societatea cu

Răspundere Limitată „Valeria Stroi” a fost recunoscută drept parte civilmente

responsabilă în cadrul cauzei penale nr. 2010978060.

Rclamanta susține că a fost ridicat sechestrul de pe lotul de teren amplasat pe

str. Trandafirilor, mun. Chișinău, cu nr. cadastral de 0100105.356 și suprafața de

0,15 ha, ce aparține Societății cu Răspundere Limitată „IDEALVEST” cu drept de

proprietate privată, iar prin decizia Curții de Apel mun. Chișinău din 18 decembrie

2015, recursul procurorului în Procuratura Anticorupție împotriva încheierii

Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 19 octombrie 2015, a fost respins.

Totodată, Societatea cu Răspundere Limitată „IDEALVEST” susține că

pentru a-și motiva soluția, instanțele de judecată au indicat că proprietarii lotului de

teren, cu destinația pentru construcții amplasat pe str. Trandafirilor, mun. Chișinău,

cu nr. cadastral de 0100105.356 și suprafața de 0,15 ha, sunt proprietari și

cumpărători de buna-credință.

Consideră reclamanta că răspunsurile Consiliului municipal Chișinău atît la

cererea inițială, cît și la cererea prealabilă sunt ilegale, lipsite de suport juridic și

urmează a fi anulate.

Solicită Societatea cu Răspundere Limitată „IDEALVEST” obligarea

Primăriei mun. Chișinău și Consiliul municipal Chișinău să elibereze companiei

reclamantă certificatul de urbanism pentru proiectare conform regimului

arhitectural urbanistic cu codul de identificare „R6” pentru lotul de teren amplasat

pe str. Trandafirilor, mun. Chișinău, cu nr. cadastral de 0100105.356 și suprafața

de 0,15 ha și încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 22 decembrie 2016,

cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată

„IDEALVEST” împotriva Primăriei mun. Chișinău și Consiliului municipal

Chișinău cu privire la obligarea de a elibera certificatul de urbanism pentru

proiectare și încasarea cheltuielilor de judecată, a fost admisă parțial.

A fost obligată Primăria mun. Chișinău de a elibera Societății cu Răspundere

Limitată „IDEALVEST” Certificatul de urbanism pentru poiectare conform

regimului arhitectural urbanistic cu codul de identificare „R6” în privința lotului de

teren amplasat pe str. Trandafirilor, mun. Chișinău, cu nr. cadastral 0100105.356,

cu suprafața de 0,15 ha.

Cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată

2

„IDEALVEST” împotriva Consiliului municipal Chișinău cu privire la obligarea

de a elibera certificatul de urbanism pentru poiectare conform regimului

arhitectural urbanistic cu codul de identificare „R6” și încasarea cheltuielilor de

judecată, a fost respinsă ca fiind nefondată.

Cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată

„IDEALVEST” împotriva Primăriei mun. Chișinău cu privire la încasarea

cheltuielilor de judecată, a fost respinsă ca fiind nefondată (f.d. 140, 143-146, vol.

I).

Nefiind de acord cu soluția primei instanțe, la 29 decembrie 2016, Consiliul

municipal Chișinău și Primăria mun. Chișinău, au declarat apel, solicitând

admiterea acestuea, casarea hotărârii Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 22

decembrie 2016, cu pronunțarea unei noi hotărîri prin care cererea de chemare în

judecată să fie respinsă.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie 2017, a fost admis

apelul declarat de Primăria mun. Chișinău și Consiliul municipal Chișinău, casată

hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chișină din 22 decembrie 2016, fiind emisă o

nouă hotărîre, prin care cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu

Răspundere Limitată „IDEALVEST” împotriva Primăriei mun. Chișinău și

Consiliului municipal Chișinău cu privire la obligarea de a elibera certificatul de

urbanism pentru proiectare și încasarea cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca

neîntemeiată (f.d. 202, 203-2015, vol. I).

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a conchis că soluția primei instanțe ete

neîntemeiat, deoarece răspunsul din 26 mai 2016, al Direcției Generale Arhitectură

Urbanism și Relații Funciare din cadrul Primăriei mun. Chișinău este unul legal, or

Societății cu Răspundere Limitată „IDEALVEST” nu îi este lezat dreptul de

proprietate asupra lotului de teren amplasat pe str. Trandafirilor, mun. Chișinău, cu

nr. cadastral 0100105.356, cu suprafața de 0,15 ha, în acest sens fiind doar amînată

chestiunea privind eliberarea certificatului de urbanism, pînă la soluționarea cauzei

penale, precum și a cauzei civile inițiate la cererea de chemare în judecată depusă

de AO „Cuvîntul de Onoare” împotriva Consiliului municipal Chișinău, cu privire

la desfășurarea licitațiilor funciare.

Invocînd ilegalitatea deciziei instanței de apel, la 15 martie 2018, Societatea

cu Răspundere Limitată „IDEALVEST” a contestat-o cu recurs, solicitînd

admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel, cu menținerea hotărîrii

primei instanțe.

În motivarea recursului s-a invocat că instanța de apel nu a constatat toate

circumstanțele importante pentru soluționarea corectă a pricinii, fiind încălcate

normele de drept procedural.

Recurenta a mai specificat că instanța de apel nu a ținut cont de faptul că prin

hotărâri judecătorești, care au autoritatea lucrului judecat, s-a confirmat faptul că

Societatea cu Răspundere Limitată „Valeria – Stroi” a fost declarată cumpărător de

bună credință, procurând terenul cu numărul cadastral 0100105356 din str.

Trandafirilor, care ulterior a fost vândut altor persoane juridice, care în final a fost

procurat de către Societatea cu Răspundere Limitată „IDEALVEST” în baza

contractului de vânzare-cumpărare din 4 februarie 2014.

Potrivit art. 434 CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data

comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de

decădere și nu poate fi restabilit.

3

Instanța de recurs menționează că copia deciziei instanței de apel a fost

recepționată de către recurent la 3 martie 2018 (f.d. 16, vol. II).

Prin urmare, Colegiul costată că recursul a fost declarat în termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) CPC, după parvenirea dosarului un

complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune

expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acestuia.

La 21 mai 2018, în adresa intimatului a fost expediată copia recursului, iar la

11 iulie 2018, în adresa Curții Supreme de Justiție a parvenit referința prin care

intimatul a solicitat respingerea recursului.

Examinând temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele

cauzei civile, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil.

În favoarea concluziei enunțate se invocă următoarele argumente.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor a verificat dacă recursul este formulat de persoana în drept să-l declare,

dacă este depus în termen și dacă nu a fost examinat anterior, și a făcut un raport

verbal în fața completului de judecată instituit în mod legal.

Materialele cauzei certifică faptul că recursul nu a fost examinat anterior, fiind

respectate, totodată, dispozițiile art. 430 din Codul de procedură civilă.

Audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând încadrarea în

dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă a temeiurilor

invocate în recurs, precum și având în vedere poziția formulată în referință,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) CPC,

din următoarele considerente.

Ab initio, în conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă,

părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se

invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural. În cazul respectiv, judecarea recursului exercitat

conform Secțiunii a II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, are un

caracter devolutiv și privește doar problemele de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt.

În același context, instanța de judecată subliniază că un stat care dispune de

instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se bucură de

principiile unui proces echitabil garantate de articolul 6 parag. (1) din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în special, de

dreptul de acces la o instanță și de dreptul de a fi auzit (a se vedea, de exemplu,

Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, parag. 39 – 40; Lebedinschi v. Republica

Moldova, 16 septembrie 2015, parag. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității

contestațiilor înaintate prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura

sa, recursul trebuie reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere. În acest sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri

introduse pe o cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite

pentru o cale de atac ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1

4

septembrie 2016, parag. 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, parag. 64;

Samardžić v. Croația, 20 iulie 2017, parag. 28).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea

de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

În aceeași ordine de idei, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură

civilă prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material

sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4)

stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar

fi putut conduce la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară

sau în cazul în care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă sunt formulate

suficient de clar și urmăresc protejarea interesului părții, dar și competența

asigurării interpretării unitare a legii de către Curtea Supremă de Justiție. Aceste

limitări urmăresc un scop legitim, îndeplinind cerințele securității juridice și bunei-

administrări a justiției (a se vedea, mutatis mutandis, Beniamin Nersesyan v.

Armenia, 19 ianuarie 2010, parag. 22; Erfar – Avef, ibidem, parag. 41, Marc

Brauer, ibidem, parag. 35; Miessen, ibidem, parag. 67; Trevisanato v. Italia, 16

decembrie 2016, parag. 36 – 37, Sturm v. Luxemburg, 27 iunie 2017, parag. 36).

Din perspectiva acestor drepturi garantate de Convenția Europeană, completul

Colegiului de control judiciar își propune să verifice esența și temeiurile recursului,

inclusiv dacă argumentele recurentului referitoare la ilegalitatea deciziei atacate, în

limitele în care au fost formulate, întrunesc condițiile necesare pentru a declara

admisibilă cererea acestuia.

În speță, instanța observă că Societatea cu Răspundere Limitată

„IDEALVEST” a criticat decizia Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie 2017

în baza articolului 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, așa cum

este prevăzut, în mod obligatoriu, la articolul 437 alin. (1), lit. f) din același cod.

Din analiza minuțioasă a conținutului cererii de recurs în raport cu decizia

contestată/procedura în ansamblu, reiese în mod cert că recurenții a reluat criticile

formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel s-a

pronunțat detaliat, în special asupra condițiilor prelevării apelor uzate.

Pe baza celor prezentate, completul Colegiului constată că observațiile

Societății cu Răspundere Limitată „IDEALVEST” nu dezvăluie nici o aparență a

încălcării normelor de drept material sau procedural, dar nici a încălcării

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Prin urmare, temeiurile inserate

în recurs nu pot fi calificate ca esențiale și nu ar putea obliga instanța de recurs să

primească cererea acestuia spre examinarea în fond și, eventual, să caseze/modifice

hotărârea judecătorească contestată. În mod corespunzător, punctele de vedere al

recurentului nu sunt compatibile cu cerințele prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau

(4) din Codul de procedură civilă, iar, în consecință, recursul dedus judecății nu

corespunde condiției de a fi „efectiv” (a se vedea, de exemplu, Petrovic v.

Luxemburg, 17 februarie 2011, parag. 31 – 33, Sturm v. Luxemburg, ibidem,

parag. 32).

5

Din aceste raționamente, instanța de judecată reține existența temeiului

prevăzut la art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă. În atare situație,

conjunctura stabilită mai sus confirmă lipsa unui formalism excesiv și respectarea

unui raport rezonabil de proporționalitate dintre scopul urmărit și mijloacele

folosite, iar, în opinia instanței, însăși substanța dreptului de acces la instanță nu a

fost afectată.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de art. 6 parag. 1

din Convenție, instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească

poate varia în funcție de natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v.

Finlanda, 19 decembrie 1997, parag. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002,

parag. 2; Hansen v. Norvegia, 2 octombrie 2014, parag. 71 – 74). De fapt, în

concepția instanței europene, art. 6 parag. (1) nu impune motivarea detaliată a

deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,

respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse de succes”, ceea ce s-a constatat în

prezenta cauză (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13

ianuarie 2009, parag. 24; Beniamin Nersesyan, ibidem, parag. 23 – 24; Akaki

Tchaghiashvili, ibidem, parag. 34 sau Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016, parag.

45).

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide

în mod unanim că recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată

„IDEALVEST” nu ridică probleme de drept și nu poate fi acceptat spre

examinarea în fond, urmând a fi considerat inadmisibil.

În conformitate cu art. 269-270, 432, 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC al RM,

completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

dispune

Recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „IDEALVEST” se

consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Tatiana Vieru

judecătorii Maria Ghervas

Iuliana Oprea

6