3ra-776/18 — anularea certificatului de urbanism și a autorizației de construire

dosarul nr. 3ra-776/18

Prima instanță - (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) D. Chistol

Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru

ÎNCHEIERE

20 iunie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, Valeriu Doagă

judecători Tamara Chișca-Doneva

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Constantin Lungu,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Constantin Lungu

împotriva Primăriei municipiului Chișinău, Consiliului municipal Chișinău și

Direcției Generale Arhitectură Urbanism și Relații Financiare, intervenienți accesorii

Societatea cu Răspundere Limitată „Nordinvest Construct” și Asociația de

Coproprietari în Condominiu nr. 55/331, cu privire la anularea certificatului de

urbanism pentru proiectare și autorizației de construire,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 27 februarie 2018, prin care s-a

respins apelul declarat de Constantin Lungu și s-a menținut hotărârea Judecătoriei

Chișinău, sediul Centru din 29 iunie 2017,

c o n s t a t ă:

La 22 septembrie 2017 Constantin Lungu a înaintat cerere de chemare în

judecată împotriva Primăriei mun. Chișinău, Consiliului mun. Chișinău și Direcției

Generale Arhitectură Urbanism și Relații Financiare, prin care a solicitat anularea

Certificatului de urbanism pentru proiectare nr. 517i/13 din 25 octombrie 2013 și

Autorizației de construire nr. 13-c/14 din 15 ianuarie 2014.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat la 25 octombrie 2013 de către

Primăria mun. Chișinău, în baza cererii ACC nr. 55/331 (gestionar) și SRL

„Nordinvest Construct” (investitor), a fost eliberat Certificatul de urbanism pentru

proiectare nr. 517i/13 semnat de viceprimarul Nistor Grozavu.

Potrivit certificatului menționat, ACC nr. 55/331 gestionează blocul de locuit

cu 16 (șaisprezece) apartamente private, însă la momentul eliberării certificatului dat,

au fost prezentate numai unsprezece acorduri autentificate notarial ale

coproprietarilor de apartamente.

Reclamantul a relatat că conform art. 3 alin. (1) din Legea privind autorizarea

executării lucrărilor de construcție, certificatul de urbanism pentru proiectare se

elaborează și se emite pe baza cererii, la care se anexează în mod obligatoriu acordul

1

autentificat notarial al coproprietarilor de imobil/teren ale căror interese pot fi

afectate nemijlocit în procesul executării lucrărilor de construcție și în perioada

exploatării obiectului construit, iar potrivit alin. (3), în cazul în care nu au fost

anexate toate documentele prevăzute la alin. (1), emitentul va refuza primirea setului

de documente la momentul depunerii cererii.

Astfel, a invocat că la 25 octombrie 2013, cu încălcarea gravă a Legii privind

autorizarea executării lucrărilor de construcție, a fost eliberat Certificatul de urbanism

pentru proiectare sub nr. 517i/13.

Iar la 15 ianuarie 2014, cu încălcarea cerințelor Certificatului de urbanism

pentru proiectare sub nr. 517i/13, a fost eliberată Autorizația de construire nr.13-c/14.

Reclamantul Constantin Lungu a mai indicat că potrivit certificatului de

urbanism pentru proiectare și autorizației de construire indicate, blocul locativ din str.

D. Rîșcanu, 33/4, urmează să fie reconstruit cu extindere pe orizontală și verticală a

blocului locativ 01 (S+P+E) în bloc locativ regimul maximal pe înălțime (S+P+8E).

ceea ce contravine cerințelor art. 10 din Legea condominiului în fondul locativ

potrivit căruia, asociația de coproprietari, cu întrunirea a 2/3 din numărul total de

voturi, poate adopta decizia privind îmbunătățirea confortului clădirii, inclusiv

instalarea boilerelor cu apă caldă, încălzirii centrale, ascensoarelor etc. Indiferent de

natura intervențiilor, se va menține aspectul armonios și unitar al întregii clădiri.

Din considerentele relatate, reclamantul consideră că aceste fapte servesc drept

temei pentru nulitatea actelor sus-indicate.

La 20 august 2015 Constantin Lungu a adresat Direcției Generale Arhitectură

Urbanism și Relații Financiare o cererea prealabilă, însă prin răspunsul nr. 21/1402

din 4 septembrie 2015 i s-a comunicat că la perfectarea Certificatului de urbanism

pentru proiectare nr. 517i/13 din 25 octombrie 2013 și a Autorizației de construire

nr.13-c/14 din 15 ianuarie 2014 nu au fost depistate încălcări.

Prin încheierea protocolară a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 10

octombrie 2017, în calitate de intervenienți accesorii, în proces au fost atrași ACC nr.

55/331 și SRL „Nordinvest Construct”.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 29 iunie 2017, cererea

de chemare în judecată înaintată de Constantin Lungu s-a respins ca fiind

neîntemeiată.

În motivarea soluției adoptate, instanța de fond a reținut că conform art. 321

alin. (2) din Codul civil, dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile se

dobândește la data înregistrării acestuia în Registrul bunurilor imobile.

Astfel, până la data de 17 septembrie 2015, deși reclamantul Constantin Lungu

deținea certificat de moștenitor testamentar asupra apartamentului nr. 12 din mun.

Chișinău, str. D. Rîșcanu, 33/4, acesta nu figura de jure în calitate de proprietar al

acestuia, drepturile și obligațiile sale născându-se abia la data înregistrării.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 27 iulie 2017 Constantin

Lungu a contestat-o cu apel.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 27 februarie 2018, s-a respins apelul

declarat de Constantin Lungu și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul

Centru din 29 iunie 2017.

La 18 aprilie 2018 Constantin Lungu a declarat recurs, solicitând admiterea

acestuia, casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 27 februarie 2018 și a hotărârii

2

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 29 iunie 2017, cu emiterea unei hotărâri noi

de admitere a acțiunii.

În motivarea recursului, recurentul a invocat că decizia contestată este

neîntemeiată și pasibilă de a fi casată.

În acest sens, a indicat că nu a beneficiat de un proces echitabil garantat de

art.6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece instanța de apel nu

aplicat legea care trebuia să fie aplicată, și anume art. 59 alin. (1) din Lege

cadastrului bunurilor imobile nr. 1543 din 25 februarie 1998.

Susține Constantin Lungu că concluzia instanțelor de judecată inferioare

precum că la momentul emiterii Certificatului de urbanism pentru proiectare nr.

517i/13 din 25 octombrie 2013 și a Autorizației de construire nr.13-c/14 din 15

ianuarie 2014, el nu figura de jure în calitate de proprietar al apartamentului nr. 12

din mun. Chișinău, str. D. Rîșcanu, 33/4, drepturile și obligațiile sale născându-se

numai la dat înregistrării dreptului de proprietate în registrul bunurilor imobile - 17

septembrie 2015, este una eronată și contravine prevederilor art. 59 alin. (1) din Lege

cadastrului bunurilor imobile nr. 1543 din 25 februarie 1998, or conform adeverinței

de înregistrare în drept de proprietate din 3 iunie 1996, Biroul interraional de

inventare tehnică Chișinău a autentificat că apartamentul nr. 12 din mun. Chișinău,

str. D. Rîșcanu, 33/4, a fost înregistra cu drept de proprietate după Constantin Lungu,

în baza certificatului cu privire la dreptul de moștenire testamentară din 15 mai 1996.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea

nu prevede altfel.

Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

La materialele dosarului lipsește dovada legală de recepționare a deciziei de

către recurent. Din aceste considerente, recursul înaintat la 18 aprilie 2018 se

consideră declarat în termen.

În conformitate cu art. din 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de

recurs cu temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă.

3

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei,

dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei probe

sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se

invocă că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau în

cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de

acces la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza

Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct.

230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât

prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în

această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85).

Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel

(Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor

în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale

procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de

drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea

Botten împotriva Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, §

39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt,

pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie

1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire

cu privire la fondul recursului.

4

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de

Constantin Lungu nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Constantin Lungu.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, Valeriu Doagă

judecători Tamara Chișca-Doneva

Dumitru Mardari

5