2ra-1379/18 — încasarea în ordine de regres a sumei

2ra-1379/18 — încasarea în ordine de regres a sumei (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

dosarul nr. 2ra-1379/18

prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul Central), judecătorul: V. Midrigan

instanța de apel: Curtea de Apel Bălți, judecătorii: E. Grumeza, N. Chircu, S. Procopciuc

Î N C H E I E R E

11 iulie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecători Nicolae Craiu

Dumitru Visternicean

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Ministerul Justiției al

Republicii Moldova,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Republica Moldova

reprezentantă de Ministerul Justiției al Republicii Moldova împotriva lui Serghei

Lazăr, Liuba Pruteanu, Daniela Chiriac, Igor Cerchez, Alexei Axentiev cu privire

la încasarea sumei în ordine de regres, constatarea neglijenței grave, manifestată

prin neîndeplinirea obligației de a întreprinde măsuri prompte și eficiente de

protejare a victimei și pedepsirea agresorului,

împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 24 aprilie 2018, prin care s-a respins

cererea de apel declarată de către Ministerul Justiției al Republicii Moldova,

c o n s t a t ă :

La 05 februarie 2016 Republica Moldova, reprezentată de Ministerul Justiției

al Republicii Moldova, a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Serghei

Lazăr, Liuba Pruteanu, Daniela Chiriac, Igor Cerchez, Alexei Axentiev privind

încasarea în ordine de regres sumei de 323388,98 lei.

În motivarea acțiunii reclamantul a invocat că la 28 ianuarie 2014 Curtea

Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a pronunțat hotărârea în cauza T.M. și

C.M. vs. Republica Moldova, care a devenit definitivă la 28 aprilie 2014. În

această speță, reclamanta Tatiana Moraru s-a plâns în fața Curții Europene, că

drepturile sale garantate de articolul 3 și 8 din Convenție au fost încălcate ca

urmare a omisiunii autorităților de acordare de protecție de la violența în familie.

Reclamantul a menționat că la 01 aprilie 2011 de către Tatiana Moraru și

Moraru XXXXXX a fost depusă o plângere împotriva lui Marcel Moraru prin care

au solicitat eliberarea unei ordonanțe de protecție. La 05 aprilie 2011 reclamantele

au solicitat procuraturii să pornească urmărirea penală în privința lui Marcel

Moraru. La 6 mai 2011 procurorul în Procuratura s. Buiucani Daniela Chiriac a

respins cererea, constatând că raportul de examinare medico-legală a confirmat că

vătămările cauzate reclamantelor erau calificate ca leziuni corporale fără cauzarea

prejudiciului sănătății, ceea ce înseamnă că infracțiunea de violență în familie, care

1

presupune cel puțin vătămarea ușoară a integrității corporale sau sănătății nu a fost

comisă. La 12 mai 2011 reclamantele au depus plângere Procurorului General

împotriva acestei ordonanțe de refuz în începerea urmăririi penale. Prin ordonanța

Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 11 aprilie 2011, judecător Lazăr Sergiu,

s-a dispus aplicarea măsurilor de protecție, prin care Marcel Moraru a fost obligat

de a părăsi temporar locuința comună și de a sta la o distanță nu mai mică de

100 m de locul de lucru și de studii ale reclamantelor. Cu toate acestea, ordonanța

judecătorească nu a fost expediată autorităților de resort, iar reclamanta a obținut

copia acesteia abia la 22 aprilie 2011. În aceeași zi, reclamanta a depus demersuri

de executare a ordonanței judecătorești către Comisariatul de poliție Buiucani,

Ministerul Afacerilor Interne și Direcția asistență socială Buiucani mun. Chișinău.

Prin raportul de evaluare psihologică din 20 aprilie 2011 s-a confirmat că Moraru

XXXXXX a suferit anxietate și tulburare emoțională. Ei i s-a recomandat să nu

contacteze cu tatăl său agresiv. În pofida celor două vizite ale colaboratorilor de

poliție cu scopul de a-l forța pe Marcel Moraru să părăsească apartamentul comun

(la 27 și 29 aprilie 2011), dânsul a refuzat să plece, iar reclamantele au fost nevoite

să rămână câteva nopți la rude. Ultima tentativă din 29 aprilie 2011 de a-l evacua a

eșuat, deoarece Marcel Moraru a prezentat o încheiere a Judecătoriei Buiucani

mun. Chișinău din 29 aprilie 2011, judecător Lazăr Sergiu, prin care s-a dispus

suspendarea executării ordonanței judecătorești din 11 aprilie 2011 până la

examinarea recursului depus de Marcel Moraru. Reclamantele au contestat

încheierea judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 29 aprilie 2011.

La 17 mai 2011 Direcția generală poliție ordine publică a Ministerului

Afacerilor Interne de asemenea, a contestat acea încheiere, invocând că instanța de

judecată era obligată prin lege să emită în 24 de ore o încheiere în privința

plângerii reclamantelor, însă aceasta în mod vădit a încălcat acest termen. Mai

mult, legea prevedea că contestarea încheierii privind aplicarea ordonanței de

protecție nu suspendă executarea măsurilor aplicate; cu toate acestea, instanța de

judecată a suspendat executarea ordonanței judecătorești din 11 aprilie 2011. De

asemenea ordonanța judecătorească nu a fost expediată de îndată Comisariatului de

poliție și direcției de asistență socială, astfel cum prevedea legea. Omisiunea de a

pronunța o încheiere și de a executa ordonanța de protecție eventual eliberată, au

impus reclamantele la riscul ulterioarelor maltratări.

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 24 mai 2011 s-a casat ordonanța din

11 aprilie 2011, anulând implicit și măsurile enunțate în ordonanța de protecție.

Instanța de judecată a constatat că instanța de fond a omis să examineze cererea

reclamantelor în procedură specială și nu a specificat motivarea necesității

eliberării ordonanței de aplicare a măsurilor de protecție, nu a verificat dacă

pretinsul agresor a fost citat în mod corespunzător la ședința de judecată, și a omis

să solicite organului de asistență socială și poliției să prezinte un raport înainte de a

elibera ordonanța de protecție. Mai mult, prima instanță nu putea să suspende

executarea ordonanței de protecție, astfel cum a procedat. Prin urmare, încheierea

din 29 aprilie 2011, deasemenea a fost casată cu restituirea cauzei spre rejudecare.

La cererea reclamantei, la 04 iulie 2011 procuratura a pornit urmărirea penală

în privința lui Marcel Moraru, fiind acuzat de violență în familie. Prin încheierea

Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 15 iulie 2011, judecătorul Liuba

Pruteanu, cererea reclamantei privind eliberarea ordonanței de protecție s-a respins.

2

Instanța de judecată a constatat că cea de-a doua reclamantă a menționat că își

iubește ambii părinți în mod egal; că tata a spus lucruri groaznice și a încercat să le

alunge din apartament; și că au fost cazuri când tatăl a lovit-o pe mama sa și de

asemenea când mama sa l-a zgâriat pe tata și l-a amenințat cu un cuțit. Instanța de

judecată a notat că deși prima reclamantă a invocat că Marcel Moraru a agresat-o

verbal, totuși a hotărât că nu poate admite pretențiile ei din lipsă de probe. Instanța

de judecată a concluzionat că nu exista probe că ar fi avut loc violența în familie.

Prin decizia Curții de Apel Bălți 29 septembrie 2011 s-a casat încheierea

Judecătoriei Buiucani mun.Chișinău din 15 iulie 2011, s-a eliberat o ordonanță de

protecție în favoarea reclamantelor, similară celei din 11 aprilie 2011. La

06 octombrie 2011 aceasta a fost oficial adusă la cunoștința lui Marcel Moraru. La

28 decembrie 2011 un colaborator de poliție a confirmat că această ordonanța

judecătorească a fost respectată.

Prin ordonanța din 30 septembrie 2011 procurorul în Procuratura s. Buiucani,

Igor Cerchez a dispus încetarea urmăririi penale în privința lui Marcel Moraru, tot

la 30 decembrie 2011 procurorul ierarhic superior a anulat ordonanța respectivă.

La 30 decembrie 2012 a fost anulată ordonanța de încetare a urmăririi penale

din 30 septembrie 2011, cu reluarea urmăririi penale de către procurorul Alexei

Axentiev. Prin ordonanța procurorului în Procuratura s. Buiucani, Alexei Axentiev

din 31 mai 2013, Marcel Moraru a fost scos de sub urmărire penală din lipsa

elementelor infracțiunii, procesul penal fiind clasat. Reclamantele au invocat că

statul a omis să-și îndeplinească obligațiile pozitive în temeiul articolului 3 din

Convenție pentru a le proteja de violența în familie și pentru a preveni repetarea

unei astfel de violențe.

Examinând cauza în fond, Curtea Europeană a constatat, în unanimitate,

existența încălcării drepturilor reclamantelor. Curtea a constatat că autoritățile

cunoșteau despre comportamentul violent al lui Marcel Moraru, care a devenit și

mai evident atunci când instanțele judecătorești naționale au eliberat ordonanța de

protecție din 11 aprilie 2011. Curtea a reținut că, opinia procurorului, că nu poate fi

pornită o urmărire penală, decât dacă victimei i s-au cauzat leziuni de un anumit

grad de severitate, de asemenea ridică întrebări referitoare la eficiența măsurilor de

protecție, ținând cont de multiplele tipuri de violență domestică, nu numai care

rezultă în vătămări corporale, dar și în abuz psihologic și economic. După ce a fost

agresată a doua oară la 21 martie 2011 și a solicitat eliberarea unei ordonanțe de

protecție, prima reclamantă a fost nevoită să aștepte 10 zile pentru ca instanța de

judecată să examineze cererea, în pofida termenului de 24 ore stabilit de lege. Când

ordonanța a fost eliberată în cele din urmă, aceasta nu a fost expediată de îndată

reclamantelor, nici Comisariatului de poliție pentru executare, expunând astfel

reclamantele la un risc ulterior de maltratare.

Mai mult, în pofida tuturor probelor din dosar, atât instanțele judecătorești cât

si procuratura au refuzat să ofere protecție eficientă până la 29 septembrie 2011.

Curtea a constatat că reclamantelor nu li s-a acordat protecție efectivă decât după

un an de la relatarea primului incident care a implicat vătămarea corporală, si

jumătate de an după depunerea cererii privind eliberarea unei ordonanțe de

protecție. Curtea a mai reținut că, având în vedere modul în care autoritățile au

examinat cauza, în special cunoașterea de către autorități despre riscul violenței

ulterioare din partea lui Marcel Moraru și omisiunea lor de a întreprinde măsuri

3

eficiente în privința sa timp de câteva luni, Curtea a constatat că Statul a omis să

respecte obligațiile sale pozitive în temeiul articolului 3 din Convenție. Prin

urmare, a existat o încălcare a acestei prevederi. Autoritățile naționale au tolerat în

mare măsură o astfel de violentă si n-au intervenit prompt, au permis tergiversări si

au omis să manifeste diligența corespunzătoare întru protecția reclamantelor

împotriva violentei în familie. Curtea a atras atenția asupra constatărilor sale, că

omisiunea Statului de a proteja femeile împotriva violenței în familie încalcă

drepturile lor la protecție egală în fața legii și că această omisiune nu este necesară

să fie intenționată. Curtea a menționat că prima reclamantă a fost supusă violenței

din partea soțului său de mai multe ori și că, autoritățile cunoșteau despre aceste

agresiuni. De asemenea, Curtea a indicat că procurorul a refuzat în pornirea

urmăririi penale, deoarece nu a considerat vătămările corporale ale primei

reclamante ca fiind suficient de grave, ceea ce atestă omisiunea de a realiza sau de

a explica autorităților responsabile pentru executare, specificul naturii violenței în

familie, care nu constă întotdeauna în vătămări corporale. Suplimentar, autoritățile

au avut nevoie de mult timp pentru a lua în considerație cererea reclamantei

privind eliberarea unei ordonanțe de protecție, iar apoi au omis să o expedieze

pentru executare. Ulterior, colaboratorii de poliție nu au întreprins o acțiune fermă

întru evacuarea agresorului din locuința comună, după care instanța de judecată a

suspendat executarea ordonanței de protecție, în pofida situației urgente, o

încheiere caracterizată de autorități ca fiind contrară legii. Între timp, prima

reclamantă a fost impusă să-și caute un alt adăpost. De asemenea, pasivitatea

autorităților rezultă din omisiunea lor de a oferi măsuri de protecție până la

depunerea cererii privind eliberarea ordonanței de protecție sau să pornească

urmărirea penală împotriva lui Marcel Moraru până la depunerea unei plângeri.

Ținând cont, în particular de vulnerabilitatea victimelor violenței în familie, care de

obicei omit să comunice incidentele, era de obligația autorităților să verifice dacă

situația necesita o reacție fermă din partea Statului și cel puțin să informeze prima

reclamantă despre existența măsurilor de protecție. Curtea a pus la îndoială

atitudinea instanței de judecată, care examinând aceleași materiale ale cauzei ca și

cele analizate în privința plângerii în temeiul articolului 3 și menționând afirmațiile

celei de-a doua reclamante, că tatăl său a agresat-o fizic și verbal pe mama sa, nu a

constatat existența violenței în familie (încheierea din 15 iulie 2011 judecător

Liuba Pruteanu). În opinia Curții, combinarea factorilor menționați demonstrează

clar că acțiunile autorităților nu au fost doar o simplă omisiune sau tergiversare în

combaterea violenței asupra reclamantei, dar a condus la tolerarea repetată a

violenței și a reflectat o atitudine discriminatorie față de prima reclamantă ca

femeie. Constatările raportorului special al Națiunilor Unite cu privire la violența

asupra femeilor, cauzele sale și consecințele, precum și datele statistice ale

Biroului Național de Statistică creează doar impresia că autoritățile nu apreciază cu

desăvârșire seriozitatea și extinderea problemei violenței în familie în Moldova și

efectul său discriminatoriu asupra femeilor.

Ținând cont de circumstanțele specifice ale cauzei, Curtea a constatat că a

existat o încălcare a articolului 14 coroborat cu articolul 3 din Convenție în privința

primei reclamante. În urma controlului din oficiu asupra legalității ordonanței din

31 mai 2013 de scoatere de sub urmărire penală a agresorului Marcel Moraru, la

31 septembrie 2014, Procuratura Generală a dispus anularea ordonanței în cauză cu

4

reluarea urmăririi penale. Procurorul Alexandru Gladco a solicitat verificarea

temeiniciei ordonanței procurorului Alexei Axentiev din 31 mai 2013, având în

vedere că la 28 aprilie 2014 a devenit definitivă și executorie hotărârea Curții

Europene a Drepturilor Omului, pronunțată la 28 ianuarie 2014 în cauza T.M. și

C.M contra RM (cererea nr.26608/11), privind constatarea violării art.3

„interzicerea torturii și art. 14 „interzicerea discriminării” din Convenția

Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale,

care a constatat că în cadrul cauzei penale nr.XXXXXX a fost aplicată violența

domestică din partea agresorului Marcel Moraru, iar statul a omis să garanteze

protecția efectivă a părților vătămate Tatiana Moraru și XXXXXX Moraru, a

inițiat investigații ineficiente care au condus la încurajarea agresorului să continue

aplicarea violenței domestice în asemenea mod, hotărârea de scoaterea de sub

urmărire penală cu clasarea procesului penal emise în privința lui Marcel Moraru, a

fost adoptată prematur, fără a fi asigurată o investigație minuțioasă, complete și

obiectivă a circumstanțelor cazului. Astfel ordonanța din 31 mai 2013 este contrară

legii și constituie un impediment pentru repunerea Tatianei Moraru și Cătălinei

Moraru în drepturile lezate prin asigurarea efectuării unei investigații eficiente și

efective asupra cazului violenței în familie, excluzând în așa mod posibilitatea ca

persoana vinovată să poartă răspundere pentru faptele săvârșite.

Potrivit dispozitivului hotărârii în cauză, Guvernul Republicii Moldova a fost

obligat să achite în beneficiul reclamantei suma de 15000 EURO pentru prejudiciul

moral și suma de 2150 EURO cu titlu de costuri și cheltuieli, care trebuie să fie

convertite în lei moldovenești conform ratei de schimb aplicabile la data efectuării

plății, plus orice taxă care poate fi percepută. În acest scop, la 23 iulie 2014

Ministerul Finanțelor a transferat suma de 323 388,98 lei în contul Tatianei Moraru

conform ordinului de plată nr. 295.

Reclamantul a concluzionat că cele relatate indică asupra faptului că sunt

întrunite condițiile prevăzute de lege privind tragerea la răspundere materială a

pârâților în ordine de regres și anume: existența faptului prejudiciului cauzat

(suma 323 388,98 lei achitată din bugetul de stat); vinovăția pârâților constatată

prin Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 28 ianuarie 2014;

legătura cauzală dintre faptele ilicite ale acestora (omisiunea autorităților naționale

de manifestare a diligenței corespunzătoare întru protecția reclamantelor împotriva

violenței în familie) și prejudiciul cauzat (suma 323 388,98 lei achitată din bugetul

de stat).

În conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. (1) și (2) al Legii nr. 151 din

30 iulie 2015 cu privire la agentul guvernamental, statul are dreptul de regres

împotriva persoanelor ale căror acțiuni sau inacțiuni au determinat ori au contribuit

semnificativ la încălcarea prevederilor Convenției care a fost constatată printr-o

hotărâre sau a impus soluționarea amiabilă a cauzei aflate pe rolul Curții Europene

ori formularea unei declarații unilaterale. Sumele stabilite prin hotărârea sau

decizia Curții Europene, prin acordul de soluționare amiabilă a cauzei aflate pe

rolul Curții Europene sau prin declarația unilaterală se restituie în baza unei

hotărâri judecătorești, proporțional vinovăției stabilite.

Reieșind din dispozițiile normei citate supra, Ministerul Justiției al Republicii

Moldova este obligat să intenteze acțiunea în regres, dacă se întrunesc condițiile

stabilite prin lege, în termen de 3 ani din ziua achitării sumelor stabilite prin

5

hotărârea sau decizia Curții Europene ori prin acordul de soluționare pe cale

amiabilă.

În drept, pretențiile se întemeiază pe dispozițiile art. 5 ; 7; 32; 55; 56; 166-167

Cod de procedură Civilă, art.1398 alin.1, art.1414 alin.1, art.1415 alin.1 Cod Civil,

Legea (nr.151 din 30 iulie 2015, publicată în M.O. la 21 august 2015, Nr. 224-233,

art Nr : 455) cu privire la Agentul Guvernamental.

Ministerul Justiției al Republicii Moldova a solicitat admiterea cererii de

chemare în judecată, încasarea în ordine de regres în mod solidar de la Serghei

Lazăr, Liuba Pruteanu, Daniela Chiriac, Igor Cerchez, Alexei Axentiev în

beneficiul statului a sumei de 323388,98 lei.

La 15 septembrie 2016 Ministerul Justiției al Republicii Moldova a depus

cerere de concretizare și completare a pretențiilor din acțiunea civilă prin care a

solicitat constatarea neglijenței grave în inacțiunile pârâților Serghei Lazăr, Liuba

Pruteanu, Daniela Chiriac, Igor Cerchez, Alexei Axentiev, manifestată prin

neîndeplinirea obligației de a întreprinde măsuri prompte și eficiente de protejare a

victimei și pedepsirea agresorului, care a determinat încălcarea prevederilor

Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale în cauza

T.M. și C. M. contra Republicii Moldova ( cererea nr. 26608/11); încasarea în

ordine de regres, în mod solidar de la Serghei Lazăr, Liuba Pruteanu, Daniela

Chiriac, Igor Cerchez, Alexei Axentiev în beneficiul statului a sumei de

323388,98 lei.

Prin hotărârea din 29 noiembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău (sediul central)

cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată.

În susținerea soluției date instanța de fond conchide că cererea de chemare în

judecată este una neîntemeiată, deoarece constatarea neglijenței grave în

inacțiunile pârâților, precum solicită reclamantul poate fi constatată doar printr-o

sentință și nu o hotărâre a instanței civile, bazată doar pe constatările Curții

Europene. În speță, nu se atestă existența unei sentințe de condamnare în privința

pârâților, prin care să fie constatată vinovăția acestora, respectiv se exclude și

răspunderea civilă a ultimilor. Or, răspunderea judecătorilor și a procurorilor nu

poate rezulta doar din constatările Curții Europene prin care se atestă o încălcare a

Convenției.

La 13 decembrie 2017 Ministerul Justiției al Republicii Moldova a declarat

apel împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău (sediul central) din

29 noiembrie 2017, prin care a solicitat casarea hotărârii primei instanțe, cu

emiterea unei noi hotărâri prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă

integral.

Prin încheierea din 14 februarie 2018 a Curții Supreme de Justiție cauza civilă

la cererea de chemare în judecată depusă de Republica Moldova reprezentantă de

Ministerul Justiției al Republicii Moldova împotriva lui Serghei Lazăr, Liuba

Pruteanu, Daniela Chiriac, Igor Cerchez, Alexei Axentiev cu privire la încasarea

sumei în ordine de regres, constatarea neglijenței grave, manifestată prin

neîndeplinirea obligației de a întreprinde măsuri prompte și eficiente de protejare a

victimei și pedepsirea agresorului a fost strămutată la Curtea de Apel Bălți.

Prin decizia din 24 aprilie 2018 a Curții de Apel Bălți, a fost respins apelul

declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova și menținută hotărârea

Judecătoriei Chișinău (sediul Central) din 29 noiembrie 2017.

6

Nefiind de acord cu decizia instanței de apel, la 23 mai 2018 Ministerul

Justiției al Republicii Moldova a contestat-o cu recurs, solicitând admiterea cererii

de recurs, casarea deciziei Curții de Apel Bălți din 24 aprilie 2018 și a hotărârii

Judecătoriei Chișinău (sediul Central) din 29 noiembrie 2017 cu emiterea unei noi

hotărâri de admitere integrală a cererii de chemare în judecată inițiale și cea de

concretizare și completare a pretențiilor (f.d. 1-7, Vol.II).

În motivarea recursului recurentul a menționat că de către instanțele ierarhic

inferioare au fost aplicate eronat normele de drept material și procedural, au

interpretat în mod eronat legea și au fost apreciate arbitrar probele cauzei, temeiuri

ce stau la baza admiterii recursului înaintat și casarea deciziei instanței de apel și a

hotărârii instanței de fond contestată.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel.

Materialele cauzei atestă că decizia Curții de Apel Bălți a fost pronunțată la

24 aprilie 2018, expediată părților prin intermediul oficiului poștal la 15 mai 2018,

confirmarea despre recepționarea acesteia de către părți fiind anexată la materialele

dosarului.

În aceste circumstanțe recursul, declarat de către Ministerul Justiției al

Republicii Moldova, la 23 mai 2018, se consideră depus în termen.

Examinând temeiurile recursului declarat de Ministerul Justiției al Republicii

Moldova în raport cu materialele cauzei civile, completul Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că

recursul urmează a fi declarat inadmisibil, din următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile

și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) Cod de procedură civilă, se consideră că

normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care

instanța judecătorească: nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o

lege care nu trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care a fost declarată

neconstituțională; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat

analogia legii sau analogia dreptului.

În conformitate cu art. 432 alin. (3) Cod de procedură civilă, se consideră că

normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care:

pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei; pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i

s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată; în judecarea pricinii au fost

încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului; instanța a soluționat

problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar

lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată; hotărârea a fost pronunțată cu

încălcarea competenței jurisdicționale.

Alin. (4) al articolului menționat prevede că, săvârșirea a altor încălcări decât

cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în

măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii

sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către

7

instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei,

dar nu și temeinicia în fapt.

În acest sens Completul reține, că sarcina instanței de recurs la aceasta etapă

este de a verifica temeiurile recursului și argumentele privind caracterul ilegal al

deciziei atacate, în limitele în care au fost formulate și prin prisma drepturilor

garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Completul evidențiază că, în lumina jurisprudenței Curții Europene a

Drepturilor Omului, procedura de examinare a admisibilității unui recurs în materie

civilă trebuie să corespundă în principiu garanțiilor unui proces echitabil,

consfințite de art. 6 din CEDO, în special cu referire la dreptul de acces liber la

justice și la dreptul subsecvent de a fi audiat de о instanta judecatoreasca

(hotărârile Delcourt contra Belgiei din 17 ianuarie 1970 și Erfar-Avef contra

Greciei din 27 martie 2014).

În acest context, completul reține că dreptul unei persoane de acces liber la

justiție poate fi limitat, inclusiv prin instituirea procedurii de examinare a

admisibilitații recursului, or prin însăși natura lor, condițiile pentru examinarea

unei cereri introduse ре о cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât

condițiile stabilite pentru о cale de atac ordinară. Asemenea rigori urmăresc scopul

de aplicare și interpretare unitară a legislației și îndeplinesc funcțiile de

administrare eficientă a justiției, fiind în deplină concordanță cu art. 6 din CEDO

(hotarârea Trevisanato contra Italiei din 15 septembrie 2016).

Completul reține că obligația de a motiva un act judecătoresc poate varia în

funcție de natura actului în cauză (hotărârea Hansen contra Norvegiei din

2 octombrie 2014), iar în concepția CtEDO, nu se impune motivarea detaliată a

deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,

respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse de succes” (hotărârea Nersesyan contra

Armeniei din 19 ianuarie 2010).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Ministerul Justiției al

Republicii Moldova este declarativ și nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3), (4) Cod de procedură civilă, care să justifice afirmația de

ilegalitate a deciziilor instanței de apel, i-ar alegațiile invocate în recurs nu indică

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv, nu constituie

temei pentru declararea recursului admisibil.

Astfel, reieșind din considerentele menționate, completul Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la

concluzia de a considera recursul declarat de Ministerul Justiției al Republicii

Moldova ca fiind inadmisibil.

8

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 Cod de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Recursul, declarat de către Ministerul Justiției al Republicii Moldova, se

consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

judecători Nicolae Craiu

Dumitru Visternicean

9