Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 16.05.2018
inadmisibil

2rh-114/18 — declararea nulității contractului de vânzare - cumpărare și de donație

HOTĂRÂRE
16.05.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
declararea nulităţii contractului de vânzare - cumpărare şi de donaţie
Temei legal
temeiurile declarării revizuirii
Citează această cauză
2rh-114/18 — declararea nulității contractului de vânzare - cumpărare și de donație (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2rh-114/18 Instanța de fond: Judecătoria Cimișlia – L. Curca Instanța de apel: CA Chișinău – N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol Instanța de revizuire: CSJ– S. Filincova, N. Craiu, M. Ghervas Î N C H E I E R E 16 mai 2018 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova, judecători Nicolae Craiu, Maria Ghervas, examinând cererea de revizuire declarată de către Tamara Smochin, în cauza civilă la acțiunea Raisei Acristinei împotriva lui Marcel Smochin, Tamarei Smochin, intervenient accesoriu notarul privat Maria Stog privind declararea nulității contractului de vânzare/cumpărare și a contractului de donație, revendicarea imobilului din posesia nelegitimă străină și repararea prejudiciului moral, împotriva încheierii Curții Supreme de Justiție din data de 20 iulie 2016, prin care s-au declarat inadmisibile recursurile, C O N S T A T Ă: Raisa Acristinei la 12 februarie 2009 s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Marcel Smochin, Tamara Smochin, intervenient accesoriu notarul privat Maria Stog privind declararea nulității contractului de vânzare- cumpărare din 03 octombrie 2008, contractului de donație din 09 decembrie 2008, revendicarea bunurilor imobile din posesia nelegitimă străină și încasarea cheltuielilor de judecată ( f.d.

2, vol. I). În motivarea cererii de chemare în judecată a indicat că contractul de vânzare- cumpărare din 03 octombrie 2008 cât și contractul de donație din 09 decembrie 2008 sunt acte juridice ce contravin legii, fiind autentificate notarial cu încălcarea legii cu privire la notariat. Prin hotărârea Judecătoriei Cimișlia din data de 09 noiembrie 2009 s-a declarat nul contractul de vânzare- cumpărare a imobilului amplasat în or. Cimișlia, xxxxx, încheiat între Raisa Acristinei și Marcel Smochin, autentificat la 03 octombrie 2008 la biroul notarului privat Maria Stog. S-a declarat nul contractul de donație a imobilului amplasat în or. Cimișlia, xxxxx, încheiat între Marcel Smochin și Tamara Smochin, autentificat la 09 decembrie 2008 la biroul notarului privat Stog Maria.

A revendica în posesia Raisei Acristinei imobilul amplasat în or. Cimișlia, str. xxxxx, aflat în posesia Tamarei Smochin. S-a încasat de la Smochin Marcel în beneficiul Acristinei Raisa cheltuielile judiciare în mărime de 600 lei. S-a încasat de la Smochin Marcel în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 9 250,38 lei. S-a încasat de la Smochin Marcel și Smochin Tamara în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 6 1 604,23 lei. S-a încasat de la Smochin Tamara în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 6 604,23 lei ( f.d. 167-169, vol. I). Curtea de Apel Chișinău prin decizia din data de 29 octombrie 2013 a admis apelul declarat de Marcel Smochin, a casat hotărîrea Judecătoriei Cimișlia din 09 noiembrie 2009, a emis o nouă hotărâre, prin care s-a respins ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată (f.d.

71, vol. II). Prin decizia Curții Supreme de Justiție din data de 19 martie 2014 s-a admis recursul depus de Raisa Acristinei, s-a casat decizia Curții de Apel Chișinău din data de 29 octombrie 2013, cu restituirea pricinii la rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecători ( f.d. 122-123, vol. II). Curtea de Apel Chișinău prin decizia din data de 12 ianuarie 2016 a respins apelul ca fiind neîntemeiat, a menținut hotărîrea Judecătoriei Cimișlia din 09 noiembrie 2009, a încasat de la Marcel Smochin și Tamara Smochin în beneficiul Raisei Acristinei cheltuieli aferente judecării pricinii în instanța de apel, în sumă totală de 7 670,0 lei ( f.d. 98, vol. III). În motivarea soluției sale instanța de apel a reținut că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului amplasat în or.

Cimișlia, str. xxxxx, Raisa Acristinei nu și-a manifestat consimțământul la înstrăinarea casei de locuit și a terenului aferent, ori aceasta potrivit extrasului din baza de date a sistemului informațional automatizat, privind trecerea frontierei de stat, la data încheierii contractului de vânzare- cumpărare era plecată peste hotarele țării. Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din data de 20 iulie 2016 s-au considerat inadmisibile recursurile declarate de către Marcel Smochin și Tamara Smochin ( f.d. 155-159, vol. III). La 21 martie 2018 Tamara Smochin a depus cerere de revizuire a încheierii Curții Supreme de Justiție din data de 20 iulie 2016, prin care a solicitat casarea încheierii instanței de recurs și a deciziei instanței de apel cu remiterea cauzei la rejudecare la instanța de apel ( f.d.

161-167, vol. III). În motivarea cererii de revizuire Tamara Smochin a indicat dezacordul cu soluțiile pronunțate de instanțele de judecată, menționând că i s-a încălcat dreptul de acces la justiție și dreptul la un proces echitabil. Menționeză că i-au devenit cunoscute circumstanțe noi, prezentând drept probă o înregistrare video, care în opinia revizuentei adeverește prezența Raisei Acristinei la momentul încheierii contractului, prin urmare aceasta din urmă a dat consimțământul la încheierea contractului de vânzare – cumpărare a imobilului amplasat în or. Cimișlia, str. xxxxx și ca urmare proba trebuie să influențeze esențial soluția dată de instanțele de judecată. Conform prevederilor art. 451, alin. (1) în coroborare cu art. 447, lit. a) CPC cererea de revizuire se depune în scris de către părți și alți participanți la proces, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 CPC și anexându- se probele ce le confirmă.

În conformitate cu art. 453, alin. (1), lit. a) CPC, după ce examinează cererea de revizuire, instanța emite încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. Temeiurile declarării revizuirii sunt expres prevăzute în art. 449 CPC, care poartă un caracter exhaustiv. Verificând argumentele revizuentei, examinând materialele cauzei în raport cu temeiurile de revizuire prevăzute de art. 449 CPC, completul Colegiului civil, 2 comercial și de contencios administrativ consideră, că cererea de revizuire este inadmisibilă și urmează a fi respinsă din considerentele ce preced. Potrivit prevederilor art. 449, lit. b) CPC revizuirea se declară în cazul în care: b) au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale pricinii care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a pricinii.

Tamara Smochin în cererea de revizuire a indicat dezacordul cu soluțiile pronunțate de instanțele de judecată, prezentând drept probă o înregistrare video, prin care în opinia ei se confirmă prezența intimatei la încheierea contractului de vânzare – cumpărare, indicând că această probă trebuie să influențeze esențial și de natura de a schimba soluția dată. Instanța de revizie relevă că revizuirea este definită ca fiind acea cale de atac prin intermediul căreia se poate obține desființarea unei hotărâri judecătorești irevocabile și reluarea judecării cauzei cu respectarea principiilor fundamentale ale unui proces echitabil. A se reține că unul din aspectele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care cere, inter alia, ca atunci când instanțele judecătorești dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuție.

Securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului res judicata, adică principiul caracterului irevocabil al hotărârilor judecătorești. Acest principiu cere ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri irevocabile și obligatorii doar cu scopul de a obține o reexaminare și o nouă determinare a cauzei. Competența instanțelor de revizuire trebuie exercitată pentru a corecta erorile judiciare și omisiunile justiției, dar nu pentru a efectua o nouă examinare. Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existență a două opinii diferite cu privire la aceeași chestiune nu este un temei de reexaminare.

O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci când este necesară, datorită unor circumstanțe esențiale și convingătoare (Brumărescu v. România, nr. 28342/95, § 61-62 și Roșca v. Moldova, nr.6267/02, §24-25, Riabîh v. Rusia, § 52). Curtea Supremă de Justiție menționează că principiul enunțat exclude posibilitatea ca părțile, având scopul de a redeschide noi proceduri judiciare referitoare la aceeași problemă și de a obține o reanalizare a cauzei, respectiv o nouă hotărâre în privința sa, să transforme reexaminarea cauzei într-un control judiciar deghizat. Conturat astfel, principiul securității juridice presupune ca statul să depună diligențe pentru a putea fi identificate procedurile judiciare conexe și să interzică redeschiderea unor noi proceduri judiciare referitoare la aceeași problemă.

Prin prisma principiilor menționate, se reține că principiile specificate nu se opun în totalitate existenței procedurilor extraordinare prin readucerea în fața instanțelor a aspectelor litigioase deja soluționate, însă necesitatea respectării principiului siguranței circuitului civil – care este unul din aspectele esențiale ale principiului preeminenței dreptului într-o societate democratică – cere ca folosirea acestora în materie civilă să îmbrace un caracter excepțional în ceea ce privește termenul în care pot fi promovate, motivele de admisibilitate, precum și părțile care au dreptul la acțiune. 3 Curtea menționează că legislația procesuală reglementează mecanisme ce acordă posibilitatea desființării hotărârilor judecătorești irevocabile în cazul în care urmează a fi corectate erorile judiciare și omisiunile justiției.

În special, revizuirea fiind o cale de retractare, și nu de reformare a hotărârii, în cadrul acesteia, în baza unor temeiuri strict prevăzute de lege, are loc redeschiderea procesului. Urmând raționamentele Curții Europene, Curtea acceptă că o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă se bucură de autoritatea lucrului judecat, astfel încât un litigiu soluționat nu mai poate, de principiu, să formeze obiectul unui nou proces, cu același obiect, aceeași cauză și între aceleași părți. Totodată, Curtea subliniază că problema esențială în reglementarea corectă a căilor de atac extraordinare constă în găsirea unor ”ipoteze de mijloc”, care să împace ambele cerințe, pe de o parte, principiul autorității de lucru judecat și, pe de altă parte, necesitatea pronunțării unei hotărâri judecătorești legale și întemeiate.

Așadar, este necesară identificarea unor ipoteze mediane care să asigure respectarea dreptului la un proces echitabil și a principiului securității raporturilor juridice.” Completul Colegiului menționează, că revizuenta a invocat temei de revizuire prevederile art. 449, lit. b) CPC au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale pricinii care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a pricinii și în sprijinul acestui temei a prezentat un disc cu înregistrările video, insistând că această înregistrare video confirmă legalitatea contractului de vânzare – cumpărare a imobilului amplasat în or.

Cimișlia, str. xxxxx, încheiat între Raisa Acristinei și Marcel Smochin. Analizând proba prezentată de revizuentă, Colegiul reține prevederile legale cu privire la probe art. 117 CPC, potrivit căruia probe în pricini civile sunt elementele de fapt, dobândite în modul prevăzut de lege, care servesc la constatarea circumstanțelor ce justifică pretențiile și obiecțiile părților, precum și altor circumstanțe importante pentru justa soluționare a pricinii. În calitate de probe în pricini civile se admit elementele de fapt constatate din explicațiile părților și ale altor persoane interesate în soluționarea pricinii, din depozițiile martorilor, din înscrisuri, probe materiale, înregistrări audio-video, din concluziile experților.

Probele obținute cu încălcarea legii nu au putere de probațiune și nu pot fi puse de instanță în temeiul hotărârii. Tamara Smochin în cererea de revizuire nu a indicat când și în care condiții a fost dobândită proba, când au fost efectuate înregistrările video, de cine, unde și cine sunt persoanele din imaginea video și dacă aceste înregistrări video au fost efectuate cu acordul persoanelor. De asemenea, Tamara Smochin, în condițiile că înregistrarea video a fost efectuată în momentul încheierii contractului de vânzare- cumpărare, nu a indicat ce a împiedicat-o să prezinte proba în cadrul examinării cauzei în instanțele ordinare, mai ales că cauza s-a judecat un termen îndelungat de la 12 februarie 2009 și până la 20 iulie 2016. Totodată, fișierul înregistrării video demonstrează că este o copie alcătuită din secvențe separate.

Astfel, prin prisma art. 122, alin. (2) CPC instanța de revizuire nu poate considera discul cu înregistrarea video o probă admisibilă, recent descoperită, așa cum o cere prevederile art. 449, lit. b) CPC. 4 Prin urmare, înregistrarea video prezentată de către revizuentă drept probă ce ar confirma circumstanța nouă descoperită, nu poate fi reținută de instanța de revizuire, ori aceasta reprezintă o transmitere și înregistrare a unei imagini, care nu se cunoaște modul de dobândire a acesteia și circumstanțele în care aceasta a fost înregistrată.

Colegiul menționează că circumstanțele invocate în sprijinul cererii de revizuire trebuie să fie probate, însă probele pe care se confirmă vor fi noi în raport atât cu instanța de judecată care a examinat și soluționat cauza cât și cu ceilalți participanți la proces, vor corespunde prevederilor legale de dobândire, prin urmare pentru a invocat prevederile art. 449, lit. b) CPC urmează de respectat faptul că descoperirea circumstanțelor noi, nu au fost cunoscute și nici nu puteau fi cunoscute anterior revizuentului. Completul Colegiului precizează, că hotărârea atacată prin intermediul revizuirii nu poate fi criticată în raport cu probatoriul dosarului existent la data pronunțării acestei hotărâri, dar numai în baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanță la data pronunțări.

Examinând argumentele cererii de revizuire, completul Colegiului le apreciază drept irelevante și lipsite de contextul pertinent inițierii procedurii de revizuire, or acestea de fapt, nu sunt susținute prin nici un fel de probe indubitabile. Din considerentele menționate și având în vedere faptul că argumentele invocate de către Tamara Smochin nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 449 CPC, acesta nu a prezentat probe în susținerea cererii de revizuire, așa cum prevede art. 451 alin.( 1) CPC și art. 117 CPC, iar argumentele din cererile de revizuire poartă caracter declarativ și se combat cu probele din dosar, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Reieșind din cele expuse, în baza art. 449, 453, lit. a) CPC completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție D I S P U N E : Se respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Tamara Smochin. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova judecători Nicolae Craiu Maria Ghervas 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-07-18
0,99
2rh-165/18 — privind declararea nulității contractului de vînzare-cumpărare și contractului de donașie,revendicarea imobilului din posesia nelegitimă străină și repararea prejudiciului moral
Dosarul nr. 2rh-165/18 Instanţa de fond: Judecătoria Cimişlia – L. Curca Instanţa de apel: CA Chişinău – N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol Instanţa de revizuire: CSJ– S. Filincova, N. Craiu, M. Ghervas ÎNCHEIERE 18 iulie 2018 mun. Chişinău C
CSJ 2016-07-20
0,97
2ra-1683/16 — declararea nulității contractului de vînzare- cumpărare
Dosarul nr.3ra-1076/16 Instanţa de fond: Judecătoria Cimișlia – L. Curca Instanţa de apel: CA Chişinău – N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol Î N C H E I E R E 20 iulie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ
CSJ 2018-10-31
0,96
2rh-207/18 — înlăturarea încălcărilor
Dosarul nr.2rh-207/18 prima instanţă: Judecătoria Cimişlia (jud. Z.Aramă) instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. N. Budăi, I. Muruianu, V. Efros) instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (jud. S. Filincova, N. Craiu, Iu. Beje
CSJ 2017-01-18
0,96
2r-53/17 — evacuarea din bunul imobil
prima instanţă: Z. Aramă dosarul nr.2r-53/17 (Judecătoria Cimişlia) instanţa de apel: N. Budăi, I. Muruianu, V. Efros (Curtea de Apel Chişinău) D E C I Z I E 18 ianuarie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administ
CSJ 2017-08-09
0,95
2rh-155/17 — declararea nulitatii contractului de vinzare-cumpararea
Dosarul nr. 2rh-155/17 Prima instanță: Judecătoria Cimișlia (jud. Z. Aramă) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. N. Traciuc, M. Anton, I. Cotruţă) Instanţa de recurs: Curtea Supremă de Justiţie (jud. V. Clevadî, M. Pitic, O. Ster
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă