2ra-112/18 — anularea procesului-verbal, deciziei de regularizare

2ra-112/18 — anularea procesului-verbal, deciziei de regularizare (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosar nr. 3ra-112/18

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul central

(judecător Angela Braga)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău

(judecători Bulgac Lidia, Dașchevici Grigore, Sârbu Victoria)

Î N C H E I E R E

10 mai 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența

Președintele completului Ala Cobăneanu

Judecători Mariana Pitic

Luiza Gafton

examinând admisibilitatea recursului declarat de Biroul Vamal Centru,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere

Limitată SRL „Taxi Service Plus” împotriva Biroului Vamal Chișinău (în prezent Biroul

Vamal Centru) privind contestarea actului administrativ,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 28 septembrie 2017, prin care a fost

respins apelul declarat de Biroul Vamal Centru și menținută hotărârea Judecătoriei Chișinău,

sediul central din 08 februarie 2017,

c o n s t a t ă:

La data de 14 octombrie 2016, SRL „Taxi Service Plus” s-a adresat în instanță cu

cerere de chemare în judecată împotriva Biroului Vamal Chișinău (în prezent Biroul Vamal

Centru), prin care a solicitat anularea proceselor-verbale nr. 19.16/1 din 14.07.2016, nr.

19.16/2 din 15.07.2016, deciziei de regularizare nr. 953 din 17.08.2016, deciziei nr. 56 din

26.09.2016, adoptate de către Biroul Vamal Chișinău (f.d. 3-7).

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că în luna iulie 2014 a importat în Republica

Moldova 5 camioane de model „Volkswagen Crafter”, iar la 04 iulie 2014 a semnat

declarația vamală pentru importul unităților de transport menționate, beneficiind de scutire

de la plata TVA, deoarece aceste unități de transport au fost introduse pe teritoriul vamal ca

rezultat al majorării și includerii în capitalul statutar, la momentul importului unităților de

transport, organul vamal aplicând interdicții de înstrăinare și/sau dare în locațiune a

unităților pe o perioadă de 3 ani.

Reclamantul menționează că, SA „Baza de Transport Auto nr. 28” (în continuare SA

„BTA-28”) este unicul fondator și gestionar al reclamantului, acestea fiind companii afiliate,

iar la 11 august 2014 acestea au încheiat un contract de societate civilă, însă fără a fi

înregistrat la Camera Înregistrării de Stat, scopul societății fiind exploatarea rutelor regulate

cu cele 5 unități de transport, pe parcursul realizării căruia părțile au fost efectuate operațiuni

financiare procesate de instituțiile bancare ca transferuri în baza contractului de societate

civilă.

1

Reclamantul susține că contractul de societate civilă nu a fost posibil de înregistrat la

ÎS „CRIS „Registru” din motivul necorespunderii programului computerizat cu noile

prevederi ale legislației în vigoare, astfel încât soft-ul nu prevedea noțiunea de „contract de

societate civilă”, respectiv au fost înregistrate formal contracte de locațiune semnate de

părți, însă în baza contractelor menționate nu au fost efectuate transferuri bănești.

Mai indică faptul că, la 15 și 16 iulie 2016 pârâtul i-a adus la cunoștință procesele-

verbale nr. 19.16/1 și nr. 19.16/2 din 14 iulie 2016 și 15 iulie 2016, prin care s-a constatat

că unitățile de transport specificate au fost utilizate contrar destinației, fiind încheiate

contracte de locațiune ce cad sub interdicție, reclamantul încasând mijloace financiare din

darea în locațiune a mijloacelor de transport.

Nefiind de acord cu actele menționate, la 18 iulie 2016 reclamantul a înaintat un

dezacord, argumentând prin aceea că operațiunile economice produse între reclamant și SA

„BTA-28” au fost efectuate doar în baza contractului de societate civilă. Prin urmare, la 18

august 2016 i-a fost adusă la cunoștință decizia nr. 953 din 17 august 2016, prin care i s-a

calculat TVA de care a fost scutit inițial și care urma a fi achitată, decizie contestată la 22

august 2016 la Serviciul Vamal, dar care a rămas fără răspuns, însă la 30 septembrie 2016 a

fost recepționată decizia Biroului Vamal Chișinău nr. 56 din 26 septembrie 2016 prin care

se pune în executare decizia anterioară.

Reclamantul a mai relatat că, potrivit scrisorii nr. 03/I-1864 din 18 iulie 2016, ÎS „CRIS

„Registru” a informat că soft-ul utilizat de către instituție a fost elaborat în baza prevederilor

hotărârii de Guvern nr. 1407 din 1999, respectiv atât hotărârea de Guvern, cât și soft-ul nu

sunt adoptate la prevederile legale apărute ulterior (în special Codul civil), de aceea nu pot

fi aplicate alte mențiuni decât cele conținute de soft și astfel, fiind dedusă concluzia

imposibilității tehnice a ÎS „CRIS „Registru” de a include în textul certificatului de

înmatriculare a mențiunii „contract de societate civilă”, situație utilizată de pârât pentru a

crea impresia unei operațiuni de locațiune și pentru a argumenta încălcarea restricțiilor

legale.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul central din 08 februarie 2017 cererea de

chemare în judecată înaintată de SRL „Taxi Service Plus” a fost admisă, s-a anulat procesul-

verbal de reverificare a declarațiilor vamale nr.19.16/1 din 14 iulie 2016, procesul-verbal de

reverificare a declarațiilor vamale nr.19.16/2 – modificarea procesului-verbal nr.19.16/1-

14/07/16 din 15 iulie 2016, decizia de regularizare nr. 953 din 17 august 2016 și decizia nr.

56 cu privire la executarea silită a obligației vamale a plătitorului vamal din 26 septembrie

2016 emise de Biroul Vamal Chișinău (f.d 143, 146-153).

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 28 septembrie 2017 a fost respins apelul

declarat de Biroul Vamal Centru, menținută hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul central

din 08 februarie 2017 (f.d. 184-190).

În motivarea soluțiilor adoptate, instanțele de judecată au menționat că, nu a fost

constatată încălcarea de către reclamant a vreuneia din prevederile legislației fiscale, vamale

și civile, or, autovehiculele importate nu au fost transmise în locațiune de SA „BTA-28”,

care este unicul asociat al intimatului SRL „Taxi Service Plus”, potrivit extrasului din

Registrul persoanelor juridice din 21 aprilie 2016, deținând 100% din capitalul social al

acestei societăți, conform contractelor de locațiune din 18 și 21 septembrie 2014, anexate la

dosar, deoarece instanța a constatat că anterior încheierii acestor contracte, și anume la 11

2

august 2014 SA „BTA-28” și SRL „Taxi Service Plus” au încheiat un contract de societate

civilă, obiectul cărui era exploatarea în interes comun a unităților de transport vizate în

pricină și împărțirea pierderilor și foloaselor din societatea civilă instituită.

În acest sens instanțele de judecată inferioare au remarcat că, încheierea contractelor

de locațiune a unităților de transport a fost determinată de imposibilitatea înregistrării în

Registrul transporturilor la ÎS „CRIS „Registru” a contractului de societate civilă, fapt

confirmat și prin răspunsul ÎS „CRIS „Registru”, din cauza necorespunderii programului

computerizat cu noile prevederi ale legislației, soft-ul aplicat neprevăzând posibilitatea de

înscriere a contractului de societate civilă, circumstanță expusă în ședința primei instanțe și

de către specialistul ÎS „CRIS „Registru”. În această ordine de idei, s-a reținut că potrivit

pct. 25 al Regulilor de înmatriculare a mijloacelor de transport, anexa nr. 2 la hotărârea

Guvernului nr. 1047 din 08 noiembrie 1999, cu privire la reorganizarea Sistemului

informațional automatizat de căutare „Automobilul”, în Registrul de stat al transporturilor

și introducerea testării a autovehiculelor și remorcilor acestora, vehiculele transmise în

folosință uzufructuarilor se consideră la evidența acestora pe termenul indicat în actele

atestătoare de drept, cu eliberarea pe numele lor a certificatelor de înmatriculare, în care

după caz, se fac următoarele înscrieri: „locațiune”, „leasing”, „comodat”. Astfel, contractele

de locațiune prezentate de SRL „Taxi Service Plus” și înscrierile făcute în Registrul de stat

al transporturilor referitoare la locațiunea autovehiculelor vizate în speță, au fost întocmite

formal, ca urmare a imposibilității înregistrării în Registrul a faptului transmiterii acestor

autovehicule cu titlu de aport în societatea civilă instituită, însă raporturile juridice existente

în privința acestor autovehicule rezidă, de fapt, din contractul de societate civilă.

Nefiind de acord cu deciziile menționate, la 27 noiembrie 2017, în termenul prevăzut

de lege, Biroul Vamal Centru a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea

deciziei Curții de Apel Chișinău din 28 septembrie 2017 și a hotărârii Judecătoriei Chișinău,

sediul central din 08 februarie 2017, cu emiterea unei noi hotărâri de respinge a acțiunii

înaintate.

În motivarea recursului, cu reiterarea motivelor de fapt și de drept invocate pe parcursul

examinări cauzei în instanțele inferioare, recurentul a indicat că deciziile instanțelor ierarhic

inferioare sunt susceptibile de a fi casate, or la emiterea acestora a fost aplicată o lege care

nu trebuia aplicată, fiind aplicată legea în mod eronat.

Verificând argumentele invocate de reprezentantul recurentului în cererea de recurs, pe

baza materialelor din dosar, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Biroul Vamal

Centru este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune

expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii

obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării

referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

La 04 ianuarie 2018 Curtea Supremă de Justiție a expediat intimatului o copie a cererii

de recurs, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună

de la data primirii copiei respective (f.d. 211). Având în vedere că intimatul nu a prezentat

referință în termenul acordat, admisibilitatea recursului urmează a fi decisă în lipsa acesteia.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în

3

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele cauzei rezultă că, recursul declarat de Biroul Vamal Centru împotriva

deciziei Curți de Apel Chișinău din 28 septembrie 2017 a fost depus la data de 27 noiembrie

2017 (f.d. 193), prin urmare se consideră depus în termen.

În conformitate cu art. 433 lit. c) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare.

În speță, recursul a fost înaintat de Șeful-adjunct al Biroului Vamal, Vladimir

Cebanenco, care este reprezentantul unei părți a procesului, astfel temeiul stipulat de art.

433 lit. c) Cod de procedură civilă nu are incidență.

Potrivit art. 433 lit. d) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

La caz, completul relevă că nici temeiul prevăzut de art. 433 lit. d) Cod de procedură

civilă nu este aplicabil.

Luând în considerare cele constatate supra, completul conchide că recursul nu poate fi

considerat inadmisibil în baza temeiurilor enumerate la art. 433 lit. b), c) sau d) Cod de

procedură civilă.

În continuare, audiind raportul verbal al judecătorului raportor cu privire la încadrarea

celor invocate în recurs în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2)-(4) Cod de procedură

civilă, completul constată existența temeiului de inadmisibilitate stipulat la art. 433 lit. a)

Cod de procedură civilă.

Conform art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea

eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Potrivit art. 432 alin. (2) Cod de procedură civilă, se consideră că normele de drept

material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: a) nu

a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Conform art. 432 alin. (3) Cod de procedură civilă, se consideră că normele de drept

procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de

un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat

locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în

proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă prevede că, săvârșirea altor încălcări decât

cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura

în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în

care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a

4

fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Aceste dispoziții legale fundamentează ideea potrivit căreia judecarea recursului

exercitat conform Secțiunii a 2-a, Cap. XXXVIII, Cod de procedură civilă, are un caracter

devolutiv și privește în exclusivitate probleme de drept material și procedural, verificându-

se legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt.

Astfel, sarcina instanței de recurs la această etapă este de a verifica temeiurile

recursului și argumentele privind caracterul ilegal al deciziei atacate, în limitele în care au

fost formulate și prin prisma drepturilor garantate de Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Completul evidențiază că, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor

Omului, procedura de examinare a admisibilității unui recurs în materie civilă trebuie să

corespundă în principiu garanțiilor unui proces echitabil, consfințite de art. 6 din CEDO, în

special cu referire la dreptul de acces liber la justiție și la dreptul subsecvent de a fi audiat

de o instanță judecătorească (hotărârile Delcourt contra Belgiei din 17 ianuarie 1970 și

Erfar-Avef contra Greciei din 27 martie 2014).

În acest context, completul reține că dreptul unei persoane de acces liber la justiție

poate fi limitat, inclusiv prin instituirea procedurii de examinare a admisibilității recursului,

or prin însăși natura lor, condițiile pentru examinarea unei cereri introduse pe o cale de atac

extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile stabilite pentru o cale de atac ordinară.

Asemenea rigori urmăresc scopul de aplicare și interpretare unitară a legislației și

îndeplinesc funcțiile de administrare eficientă a justiției, fiind în deplină concordanță cu art.

6 din CEDO (hotărârea Trevisanato contra Italiei din 15 septembrie 2016).

Completul reține că obligația de a motiva un act judecătoresc poate varia în funcție de

natura actului în cauză (hotărârea Hansen contra Norvegiei din 2 octombrie 2014), iar în

concepția CtEDO, nu se impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de recurs care,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse de

succes” (hotărârea Nersesyan contra Armeniei din 19 ianuarie 2010).

Completul notează că din conținutul cererii de recurs rezultă că, în mare parte,

reprezentantul recurentului a reluat criticile formulate în fazele procesuale anterioare,

asupra cărora instanța de apel și instanâa de fond s-au pronunțat cu suficientă putere de

convingere, iar invocarea pretinselor încălcări admise de instanța de apel și prima instanță

nu sunt suficient de fundamentate și nu au vocația de a conduce la modificarea soluției în

prezenta cauză civilă.

Potrivit art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, în cazul în care se constată existența

unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim,

printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se

emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul

recursului.

Din considerentele nominalizate și având în vedere faptul că instanțele ierarhic

inferioare au examinat cauza sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură și

aplicarea corectă a legii materiale, iar în esența lor, argumentele principale ale recursului,

care sunt similare argumentelor invocate în instanțele inferioare, au fost verificate minuțios

5

la judecarea cauzei în ordinea de apel și în prima instanță, completul ajunge în mod unanim

la concluzia de a considera recursul declarat de Biroul Vamal Centru ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 269-270, 433 lit. a) și 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de Biroul Vamal Centru se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului Ala Cobăneanu

judecători Mariana Pitic

Luiza Gafton

6