2ra-784/18 — încasarea sumei

2ra-784/18 — încasarea sumei (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

dosarul nr. 2ra-784/18

Prima instanță - (Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani) C. Guzun

Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) N. Budăi, I. Muruianu, V. Efros

ÎNCHEIERE

25 aprilie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, Ala Cobăneanu

judecători Luiza Gafton, Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de avocatul Igor Hlopețchi în

interesele lui Valentin Cucoș,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Inspectoratul

General al Poliției împotriva lui Valentin Cucoș cu privire la încasarea sumei,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 21 decembrie 2017, prin care s-

au respins apelurile declarate de Valentin Cucoș și Inspectoratul General al Poliției și

s-a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 09 octombrie 2017,

c o n s t a t ă:

La 27 martie 2015 Inspectoratul General al Poliției a înaintat cerere de chemare

în judecată împotriva lui Valentin Cucoș, iar la 15 aprilie 2016 a depus cerere de

completare a temeiurilor acțiunii (f.d.47-48), solicitând încasarea sumei de 75 152,09

lei.

În motivarea acțiunii s-a indicat că prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.

Chișinău 11 iulie 2013, menținută prin decizia Curții de Apel Chișinău din 18

septembrie 2013 și încheierea Curții Supreme de Justiție din 15 ianuarie 2014, s-a

admis parțial acțiunea înaintată de Valentin Cucoș împotriva Ministerului Afacerilor

Interne și Inspectoratului General al Poliției și s-a anulat ordinul MAI nr. 204ef din 27

martie 2013 în partea concedierii lui Valentin Cucoș, cu restabilirea acestuia în

funcția de șef al IP Rîșcani al DP mun. Chișinău a IGP al MAI începând cu 11 iulie

2013 și încasarea de la MAI în beneficiul lui Valentin Cucoș a salariului pentru

întreaga perioadă de absență forțată de la muncă (27 martie 2013 - 11 iulie 2013) în

sumă de 24 994,15 lei și a sumei de 10 000 lei cu titlu de despăgubire morală.

La 12 noiembrie 2013, prin ordinul MAI nr. 388ef, Valentin Cucoș a fost repus

în funcția de comisar al CPS Rîșcani al CGP mun. Chișinău, cu achitarea unui salariu

mediu lunar, conform art. 256 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură civilă, iar la 24

ianuarie 2014, prin ordinul IGP al MAI, acesta a fost repus în funcția șef al IP Rîșcani

al DP mun. Chișinău al IGP a MAI.

Sumele încasate au fost achitate integral, la contul pârâtului fiind transferate

mijloace bănești în sumă totală de 34 994,15 lei.

1

Ulterior, încheierea Curții Supreme de Justiție din 15 ianuarie 2014 a fost

supusă revizuirii și, prin decizia Curții Supreme de Justiție din 12 noiembrie 2014, au

fost casate integral decizia Curții de Apel Chișinău din 18 septembrie 2013 și

hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 11 iulie 2013, fiind emisă o nouă

hotărâre prin care acțiunea înaintată de către Valentin Cucoș împotriva Ministerului

Afacerilor Interne și Inspectoratului General al Poliției a fost respinsă integral ca fiind

neîntemeiată.

Reieșind din cele relatate, reclamantul a invocat că, odată ce părțile au fost

readuse la poziția inițială când pârâtul a fost concediat din funcția de comisar al CPS

Rîșcani al CGP mun. Chișinău prin ordinul MAI nr. 204ef din 27 martie 2013, sumele

achitate și încasate în baza hotărîrii Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 11 iulie

2013, urmează a fi restituite de către pârât.

La fel a invocat că deși după emiterea hotărîrii Judecătoriei Centru, mun.

Chișinău din 11 iulie 2013 pârâtul a fost repus în funcție abia la 12 noiembrie 2013,

iar perioada efectiv lucrată se consideră 12 noiembrie 2013-13 noiembrie 2014, acesta

oricum a beneficiat de salarii depline în mărime de 32 567,75 pe timpul dintre data

pronunțării hotărârii primei instanțe și data repunerii în unele drepturi (11 iulie 2013-

11 noiembrie 2013), deși conform art. 128 alin. (1) din Codul muncii, salariul

reprezintă orice recompensă sau câștig evaluat în bani, plătit salariatului de către

angajator, în temeiul contractului individual de muncă, pentru munca prestată sau care

urmează a fi prestată.

A menționat că în conformitate cu art. 148 alin. (4) din Codul muncii, în caz de

eliberare a salariatului înainte de expirarea anului de muncă în contul căruia el a

folosit deja concediul, angajatorul îi poate reține din salariu suma achitată pentru

zilele fără acoperire ale concediului.

Astfel, perioada efectiv lucrată de către pârât în anul 2013 a fost 11 iulie 2013-

11 noiembrie 2013, revenindu-i 8 zile calendaristice, pe când acesta a folosit

concediul de odihnă pentru perioada de activitate 28 martie 2013-31 decembrie 2013,

cu o durată de 34 de zile.

Iar, perioada efectiv lucrată de către pârât în anul 2014 a fost de la 01 ianuarie

2014 până la 13 noiembrie 2014, revenindu-i 38 zile calendaristice, pe când a folosit

concediul de odihnă pentru perioada de activitate 01 ianuarie 2014-31 decembrie

2014, cu o durată de 45 de zile calendaristice.

Consideră că, deoarece durata efectivă a concediului de odihnă anual se acordă

proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic, pârâtul este obligat să

restituie suma de 6 974,44 lei achitată pentru 26 de zile fără acoperire ale concediului

de odihnă pentru anul 2013 și suma de 1 661,75 lei achitată pentru 7 zile fără

acoperire ale concediului de odihnă pentru anul 2014.

A relatat că la 13 ianuarie 2015 pârâtul a fost somat să restituie benevol suma

de 76 198,09 lei, formată din sumele achitate în baza hotărîrii Judecătoriei Centru,

mun. Chișinău din 11 iulie 2013 pentru perioada de la data pronunțării hotărîrii primei

instanțe și data repunerii în unele drepturi și indemnizația achitată pentru zilele fără

acoperire ale concediilor pentru anii 2013-2014, însă acesta nu și-a onorat obligația și

nici nu a prezentat motivele refuzului de a restitui suma dată.

La fel, a indicat că, în temeiul art. 149 alin. (1) din Codul civil, în baza

ordinului IGP nr.705ef din 13 noiembrie 2014, din salariul pârâtului au fost efectuate

2

rețineri în sumă de 1 046 lei, ceea ce constituie 50% din salariu achitat pentru luna

noiembrie în mărime de 2 092 lei.

Prin urmare, reieșind din faptul că o parte din suma totală de 6 974,44 de lei

achitată pentru zilele fără acoperire ale concediului de odihnă pentru anul 2013, a fost

reținută din salariul pârâtului, și anume suma de 1 046 lei, menționează că acesta

urmează să restituie și suma de 5 928,44 de lei.

În drept, acțiunea a fost întemeiată în baza prevederilor art. 8, 512-514, 572 și

1389 din Codul civil, art. 158 alin. (2) și 159 alin. (2) din Codul de executare și art.

166-167 din Codul de procedură civilă.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 09 octombrie 2017, s-a

admis parțial cerea de chemare în judecată depusă de Inspectoratul General al Poliției

împotriva lui Valentin Cucoș.

S-a încasat de la Valentin Cucoș în beneficiul Inspectoratului General al Poliției

suma de 34 994,15 lei.

În rest, pretențiile reclamantului s-au respins ca fiind neîntemeiate.

Instanța de fond și-a întemeiat soluția în baza prevederilor art. 8 alin. (2) lit. g),

art. 1389 alin. (1-2) din Codul civil și art. 157 alin. (1), art. 158 alin. (1) din Codul de

executare.

În acest sens, prima instanță a constatat că, dispunând respingerea integrală a

cererii de chemare în judecată depuse de către Valentin Cucoș împotriva Ministerului

Afacerilor Interne și Inspectoratului General al Poliției, privind anularea ordinului

MAI nr. 204ef. din 27 martie 2013, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru

absența forțată de la lucru, a sumei de 25 000 lei cu titlu de despăgubire morală și a

cheltuielilor de judecată suportate pentru asistență juridică, instanța de recurs, prin

decizia din 12 noiembrie 2014, contrar prevederilor art. 158 alin. (1) din Codul de

executare, a omis să se pronunțe asupra întoarcerii executării hotărârii Judecătoriei

Centru, mun. Chișinău din 11 iulie 2013, în partea achitării salariului pentru întreaga

perioadă de absență forțată de la muncă de la 27 martie 2013 până la 11 iulie 2013 în

sumă de 24 994,15 lei și a sumei de 10 000 lei cu titlu de despăgubire morală.

Astfel, instanța de fond a ajuns la concluzia privind îmbogățirea fără justă cauză

a lui Valentin Cucoș ca urmare a faptului achitării, în temeiul dispozițiilor de plată nr.

105 din 06 iunie 2014, nr. 147 din 06 iunie 2014 și nr. 148 din 12 iunie 2014, în

beneficiul acestuia a sumei de 34 994,15 lei, adjudecate prin hotărârea Judecătoriei

Centru, mun. Chișinău din 11 iulie 2013, deoarece temeiul raportului obligațional

dintre Inspectoratul General al Poliției și Valentin Cucoș a decăzut ulterior, ca urmare

a deciziei Curții Supreme de Justiție din 12 noiembrie 2014 prin care a fost respinsă

acțiunea lui Valentin Cucoș către Inspectoratul General al Poliției și Ministerului

Afacerilor Interne.

Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanțe, Inspectoratul General al Poliției

și Valentin Cucoș au depus cereri de apel.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 21 decembrie 2017 s-au respins

apelurile declarate de Valentin Cucoș și Inspectoratul General al Poliției și s-a

menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 09 octombrie 2017.

La 20 februarie 2018 avocatul Igor Hlopețchi a declarat recurs în interesele lui

Valentin Cucoș, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei Curții de Apel

Chișinău din 21 decembrie 2017 și a hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani

3

din 09 octombrie 2017, cu pronunțarea unei noi decizii sub formă de încheiere prin

care să fie încetat procesul în temeiul art. 265 alin. (1) lit. h) din Codul de procedură

civilă.

În motivarea recursului a invocat că instanțele inferioare de judecată nu au

pătruns în esența cauzei deduse judecății, au aplicat eronat norma procedurală privind

capacitatea juridică procesuală și au apreciat arbitrar probele.

Consideră că circumstanțele importante pentru soluționarea pricinii, pe care

prima instanță le consideră constatate, nu au fost dovedite prin probe veridice și

suficiente.

Astfel, a indicat că Inspectoratul General al Politiei, cu organ propriu de

conducere, conturi trezoreriile distincte, antet și stampilă a invocat niște pretinse

mijloace financiare transferate la conturile lui Valentin Cucoș de către Inspectoratul

de Poliție Rîșcani, mun. Chișinău, care este o persoană juridică distinctă de intimat.

În sensul dat, reține că Inspectoratul General al Politie a înaintat o acțiune în

vederea apărării drepturilor subiective ale Inspectoratului de Poliție Rîșcani, mun.

Chișinău, fără ca legea să prevadă o astfel de împuternicire de subrogare în drepturi

procedurale.

Reține că atât instanța de apel cât și prima instanță au decis asupra încasării din

contul lui Valentin Cucoș în beneficiul Inspectoratului General al Politiei a

mijloacelor financiare în sumă de 34 994,15 lei, deși nu au fost prezentate careva

dovezi de achitare de către intimat a sumelor bănești pretinse.

La fel menționează că instanța de fond a aplicat regulile raporturilor juridice

civile în detrimentul legislației muncii care reglementează relațiile dintre angajat și

angajator.

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Având în vedere că recursul împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 21

decembrie 2017 a fost înregistrat la 20 februarie 2018, acesta se consideră declarat în

termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

4

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de

recurs cu temeiurile prevăzute la art. 432 Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei,

dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de

apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau

alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se invocă

că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând regulile de

apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces

la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza Golder

împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta

este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși

natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință

de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor în

fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și

de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten împotriva

Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt,

pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie

1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care

se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

5

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de

avocatul Igor Hlopețchi în interesele lui Valentin Cucoș nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de procedură civilă și, drept urmare,

este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de avocatul Igor Hlopețchi în interesele

lui Valentin Cucoș.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, Ala Cobăneanu

judecători Luiza Gafton

Dumitru Mardari

6