3ra-411/18 — contestarea actului administrativ.
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ.
- Temei legal
- temeiurile inadmisibilitatii recursului.
3ra-411/18 — contestarea actului administrativ. (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Prima instanță, Jud. Centru, mun. Chișinău: A. Catană Dosarul nr. 3ra-411/18 Instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău: D. Manole, Iu. Cotruță, A. Bostan Î N C H E I E R E 18 aprilie 2018 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Galina Stratulat Ion Druță examinând, fără înștiințarea participanților la proces, chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Consiliul mun. Chișinău, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Oficiului Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului mun. Chișinău, intervenient accesoriu Ana Covalenco cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie 2016, prin care a fost respins apelul declarat de către Consiliul mun.
Chișinău și menținută hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 02 iunie 2016 c o n s t a t ă: La 24 martie 2015, Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului mun. Chișinău, intervenient accesoriu Ana Covalenco cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că la 23 decembrie 2014 Consiliul mun. Chișinău a emis decizia nr. 11/33-4, prin care a dat în locațiune, pe un termen de trei ani, Anei Covalenco încăperile, cu suprafața de 7.4 m.p., situate pe adresa: str. Hristo Botev, 5/3, lit. A (subsol), cu destinație de încăperi auxiliare. Plata chiriei fiind calculată începând cu 12 decembrie 2012, cu aplicarea coeficientului de piață K – 0.5.
4 Susține că în conformitate cu prevederile art. 64 din Legea nr. 436 din 28 decembrie 2006 privind administrația publică locală și Regulamentului cu privire la organizarea și funcționarea oficiilor teritoriale ale Cancelariei de stat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 845 din 18 decembrie 2009, a efectuat un control privind legalitatea actului administrativ contestat în rezultatul căruia s-a depistat că acesta contravine legislației în vigoare. Menționează că la 26 ianuarie 2015, a înaintat Consiliului mun. Chișinău notificarea nr. 1304/OT4-188, solicitând anularea deciziei nr. 11/33-4 din 23 decembrie 2014 „Cu privire la darea în locațiune a unor încăperi din str. Hristov Botev, 5/3, lit. A (subsol), Anei Covalenco”, însă a rămas fără examinare.
Consideră că la adoptarea deciziei nr. 11/33-4 din 23 decembrie 2014, Consiliul mun. Chișinău a încălcat dispozițiile art. 77 alin. (5) din Legea privind administrația publică locală, și anume, trebuia să organizeze o licitație publică în vederea transmiterii în locațiune, în condițiile legii, încăperile cu suprafața de 7.4 m.p., situate pe adresa: str. Hristo Botev, 5/3, lit. A (subsol), cu destinație de încăperi auxiliare, or, organizarea licitației presupune accesul liber și egal pentru toți doritorii de a obține dreptul de locațiune asupra spațiilor în litigiu. 1 Afirmă că procedura de licitare urma a fi organizată în conformitate cu Regulamentul „Privind licitațiile cu strigare și cu reducere” aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 136 din 10 februarie 2009, care stabilește că organizarea și desfășurarea licitației este condiționată de prioritatea prețului maxim propus.
La fel, conform pct. 23 din Regulamentul „Cu privire la modul de dare în locațiune a activelor neutilizate” aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 483 din 29 martie 2008, autoritatea abilitată poate accepta darea bunurilor neutilizate în locațiune prin negocieri directe, atunci când închirierea lor nu a fost solicitată la o licitație, când cheltuielile de organizare a licitațiilor nu sunt justificate (nu sunt acoperite de chiria pe 6 luni), precum și în alte cazuri. Declară că autoritatea publică locală, potrivit competenței ce îi revine, era obligată să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal. Astfel, cere Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat anularea deciziei nr. 11/33- 4 din 23 decembrie 2014 „Cu privire la darea în locațiune a unor încăperi din str. Hristov Botev, 5/3, lit. A (subsol), Anei Covalenco” emisă de către Consiliul mun.
Chișinău. Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 02 iunie 2016, acțiunea a fost admisă, fiind anulată decizia nr. 11/33-4 din 23 decembrie 2014 „Cu privire la darea în locațiune a unor încăperi din str. Hristov Botev, 5/3, lit. A (subsol), Anei Covalenco” emisă de către Consiliul mun. Chișinău. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie 2016, a fost respins apelul declarat de către Consiliul mun. Chișinău și menținută hotărârea Judecătoriei Centru, mun.
Chișinău din 02 iunie 2016. Instanțele de judecată ierarhic inferioare și-au motivat soluțiile prin faptul că legislația în vigoare stipulează că tranzacțiile legate de înstrăinarea, concesionarea, cât și de darea în arendă ori în locațiune a bunurilor proprietate a unității administrativ-teritoriale poartă un caracter oneros, deoarece urmează a fi încheiate ca urmare al expunerii acestora la licitație publică, condiție obligatorie impusă de lege, or, organizarea și desfășurarea unei licitații, după reguli speciale, întotdeauna urmărește scopul obținerii în final a prețului maxim propus, iar Consiliul mun.
Chișinău nu a prezentat probe prin care s-ar demonstra posibilitatea închirierii încăperilor, cu suprafața de 7.4 m.p., situate pe adresa: str. Hristo Botev, 5/3, lit. A (subsol), cu destinație de încăperi auxiliare, fără organizarea unei licitații publice, asigurând accesul liber și acordând posibilitatea, în mod egal, tuturor doritorilor de a obține dreptul de locațiune asupra bunului imobil în litigiu. La 06 februarie 2018, Consiliul mun. Chișinău a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie 2016 și hotărârii Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 02 iunie 2016, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii.
În susținerea recursului Consiliul mun. Chișinău a invocat ilegalitatea și netemeinicia hotărârilor instanțelor de judecată ierarhic inferioare, declarând că instanța de apel a examinat superficial prezenta speță, interpretând și aplicând eronat normele de drept material. De asemenea, a indicat recurentul că a făcut cunoștință cu decizia Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie 2016, la 01 februarie 2018, în urma adresării la 20 decembrie 2017 la Judecătoria Chișinău (sediul Centru) cu cererea nr. 05-1-53489 privind eliberarea copiei deciziei integrale a instanței de apel. La 05 martie 2018, în adresa intimatului Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat și intervenientului accesoriu Ana Covalenco au fost expediate copiile recursului declarat de către Consiliul mun.
Chișinău, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referințelor. 2 La 27 martie 2018, Ana Covalenco a depus referință, invocând că nu a cunoscut de faptul că la 23 decembrie 2014 Consiliul mun. Chișinău a emis decizia nr. 11/33-4 din 23 decembrie 2014 „Cu privire la darea în locațiune a unor încăperi din str. Hristov Botev, 5/3, lit. A (subsol), Anei Covalenco”. Afirmă că niciodată nu s-a folosit de încăperile din str. Hristo Botev, 5/3, lit. A (subsol), în situația în care în acestea sunt instalate utilaje de mare capacitate ce aparțin ÎCS ”Gas Natural Fenosa” SA, accesul în spațiile respective având doar reprezentanții furnizorului de energie electrică. Alte referințe nu au fost depuse.
Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile și obiecțiile din referința depusă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Consiliul mun. Chișinău urmează a fi considerat inadmisibil din motiv că este depus cu omiterea termenului de declarare a recursului prevăzut de art. 434 CPC. În conformitate cu art. 433 lit. b) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434. Conform art. 434 CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.
Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit. Se reține că termenul-limită de 2 luni prevăzut de art. 434 CPC, este un termen de decădere și nu poate fi restabilit prin prisma prevederilor art. 116 CPC. Actele cauzei relevă cu certitudine că Curtea de Apel Chișinău a expediat decizia din 13 decembrie 2016 în adresa recurentului Consiliul mun. Chișinău la 01 februarie 2017, iar dosarul a parvenit în prima instanță la 10 februarie 2017. Deși în materialele dosarului nu se conțin date privind recepționarea de către recurent a deciziei contestate, totuși se reține că Consiliul mun. Chișinău, în calitate de apelant, era la curent despre ședința instanței de apel preconizată pentru 13 decembrie 2016, data emiterii decizii recurate, în adresa căruia i-a fost expediată citație, fapt ce rezultă din avizul de recepție (f.d.
88-89). În acest sens, nu poate fi reținut argumentul recurentului precum că a făcut cunoștință cu decizia Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie 2016, la 01 februarie 2018, în urma adresării la 20 decembrie 2017 la Judecătoria Chișinău (sediul Centru) cu cererea nr. 05-1- 53489 privind eliberarea copiei deciziei integrale a instanței de apel, or, Consiliul mun. Chișinău, ca autoritate publică locală, care are în subordinea sa mai mulți reprezentanți, trebuia să depună diligența necesară de a face cunoștință cu decizia Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie 2016, până la data expirării termenului de atac al acesteia. Mai mult ca atît, recurentul Consiliul mun.
Chișinău nu a indicat nici un argument din care cauză abia la 20 decembrie 2017, adică peste un an de zile de la data emiterii deciziei recurate, s-a adresat în prima instanță – Judecătoria Chișinău (sediul Centru) întru eliberarea copiei acesteia, în situația în care era la curent despre ședința de judecată din 13 decembrie 2016, când Curtea de Apel Chișinău a pronunțat dispozitivul respectivei decizii. Cu toate că, recurentul nu s-a prezentat la ședința Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie 2016, din motive necunoscute instanței de apel, totuși procedura de citare legală a părților la proces a fost respectată în modul corespunzător, luând în considerație și acel fapt, că aceasta era a doua ședință a instanței de apel.
În acest context, se atestă cu certitudine că prezentul recurs a fost depus de către Consiliul mun. Chișinău în afara termenului prevăzut de art. 434 CPC, adică peste 1 an și 2 luni – 06 februarie 2018, acesta fiind unul de decădere și nesusceptibil restabilirii, ceea ce condiționează declararea recursului ca fiind inadmisibil. 3 Se reiterează că o astfel de soluție este compatibilă cu respectarea standardelor inserate în Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, având în vedere că prelungirea nejustificată, chiar și cu o singură zi, a termenului pentru exercitarea recursului ar împiedica rămânerea irevocabilă, ca urmare a expirării termenului de atac, a hotărârii judecătorești emise în instanțele de fond și ar leza, în acest mod, principiul securității raporturilor juridice.
În susținerea opiniei enunțate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție invocă și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în speța Ponomaryov contra Ucrainei din 03 aprilie 2008, definitivă din 29 septembrie 2008, unde se notează că, deși în speță nu era vorba despre desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile în urma admiterii unei căi extraordinare de atac în lumina unor circumstanțe nou descoperite, ci de redeschiderea unui proces prin repunerea în termenul de introducere a unei căi ordinare de atac, totuși, reînnoirea acestui termen pentru motive neconvingătoare, reprezintă o soluție care ar putea înfrânge principiul securității raporturilor juridice într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac.
Din considerentele menționate și având în vedere faptul că recurentul a depus cererea de recurs cu omiterea evidentă a termenului de declarare a recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că în temeiul art. 433 lit. b) CPC, recursul declarat de către Consiliul mun. Chișinău urmează a fi considerat ca inadmisibil. În conformitate cu art. 269-270, art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 lit. b), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Recursul declarat de către Consiliul mun. Chișinău se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă.
Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Galina Stratulat Ion Druță 4
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.