2ra-470/18 — constatarea încălcării art. 6 CEDO și a tuturor drepturilor constituționale în legătură cu emiterea de către instanțele naționale a două hotărâri contradictorii
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- constatarea încălcării art. 6 CEDO şi a tuturor drepturilor constituţionale în legătură cu emiterea de către instanţele naţionale a două hotărâri contradictorii
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
2ra-470/18 — constatarea încălcării art. 6 CEDO și a tuturor drepturilor constituționale în legătură cu emiterea de către instanțele naționale a două hotărâri contradictorii (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Prima instanță, Jud. Chișinău (sediul Buiucani): A. Negru dosarul nr. 2ra-470/18
Instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău:
A. Minciuna, V. Sîrbu, V. Mihaila
Î N C H E I E R E
28 martie 2018 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție
în componență:
Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu
Judecătorii Galina Stratulat
Ion Druță
examinând, fără înștiințarea participanților la proces, chestiunea privind
admisibilitatea recursului declarat de Tihanschii Alexandr,
în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Tihanschii Alexandr
împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la constatarea
încălcării articolului 6 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a
Libertăților Fundamentale și a tuturor drepturilor constituționale în legătură cu emiterea
de către instanțele naționale a două hotărâri contradictorii,
împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 20 decembrie 2017, prin care a fost
respins apelul declarat de Tihanschii Alexandr și menținută hotărârea Judecătoriei
Chișinău (sediul Buiucani) din 05 aprilie 2017,
c o n s t a t ă
La 04 noiembrie 2016, Tihanschii Alexandr a depus cerere de chemare în judecată
împotriva Ministerului Justiției cu privire la constatarea încălcării art. 6 al Convenției
Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și a
tuturor drepturilor constituționale în legătură cu emiterea de către instanțele naționale a
două hotărâri contradictorii.
În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că în procedura judecătorului
Judecătoriei Botanica mun. Chișinău, Svetlana Garștea-Bria, s-a aflat cauza civilă la
cererea sa de chemare în judecată împotriva Ninei Golovco cu privire la evacuarea din
apartament și la acțiunea reconvențională a Ninei Golovco împotriva dânsului cu privire
la recunoașterea nulității contractului de vânzare-cumpărare. Prin hotărârea Judecătoriei
Botanica mun. Chișinău din 06 iunie 2002 (dosarul nr. 2-1446/02), acțiunea inițială a
fost admisă, iar cea reconvențională respinsă.
Susține Tihanschii Alexandr că în baza hotărârii din 06 iunie 2002, a fost eliberat
titlu executoriu, care la 07 ianuarie 2003 a fost executat, fapt confirmat prin actul
întocmit de executorul judecătoresc Anton Talmaci, Golovco Nina fiind evacuată din
apartament fără acordarea unui alt spațiu locativ.
1
Menționează reclamantul că prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din
01 august 2013, pronunțată de judecătorul Lilia Lupașco (dosarul nr. 2-2384/11),
acțiunea înaintată de Golovco Nina împotriva dânsului, Ministerului Finanțelor,
Consiliului municipal Chișinău și Procuraturii Generale, a fost admisă și s-a încasat din
contul lui în beneficiul Ninei Golovco suma de 156760 lei cu titlu de prejudiciu
material și moral, cauzat în rezultatul vânzării proprietății sale private și anume, a
apartamentului nr. 23 din str. Cuza-Vodă, 19/1, mun. Chișinău.
Consideră Tihanschii Alexandr că aceste cauze civile sunt similare, având același
obiect, iar hotărârile pronunțate sunt contradictorii, hotărârea Judecătoriei Rîșcani mun.
Chișinău din 01 august 2013 fiind pronunțată cu încălcarea tuturor prevederilor
legislației în vigoare.
Solicită reclamantul constatarea încălcării art. 6 al Convenției Europene pentru
Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și a tuturor drepturilor
constituționale în legătură cu emiterea de către instanțele naționale a două hotărâri
contradictorii.
Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) din 05 aprilie 2017, acțiunea
a fost respinsă integral.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 20 decembrie 2017, a fost respins apelul
declarat de Tihanschii Alexandr și menținută hotărârea Judecătoriei Chișinău (sediul
Buiucani) din 05 aprilie 2017.
Instanțele de judecată au conchis că hotărârile pronunțate pe cauzele civile nr. 2-
1446/02 și 2-2384/11 nu sunt similare și au obiecte diferite, or, în prima cauză au fost
soluționate pretențiile formulate de Tihanschii Alexandr împotriva Ninei Golovco
privind evacuarea din apartament și acțiunea reconvențională a ultimei cu privire la
recunoașterea nulității contractului de vânzare-cumpărare, iar prin hotărârea
Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 01 august 2013, a fost examinată acțiunea Ninei
Golovco împotriva lui Tihanschii Alexandr cu privire la repararea prejudiciului cauzat
prin infracțiune. Mai mult ca atât, la momentul pronunțării hotărârii din 06 iunie 2002,
nu era intentat dosar penal, finalizat cu sentința Colegiului penal al Curții Supreme de
Justiție din 16 februarie 2010 de condamnare a lui Tihanschii Alexandr în baza art. 190
alin. (5) Cod penal, pe faptul că, având scopul criminal de a o deposeda pe Nina
Golovco de apartamentul în litigiu, a determinat-o să semneze contractul de vânzare-
cumpărare. Iar faptul că reclamantul nu este de acord cu această sentință, nu constituie
temei de a reține încălcarea cărorva drepturi ale acestuia.
La 22 ianuarie 2018, în termenul prevăzut de art. 434 alin. (1) CPC, Tihanschii
Alexandr a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea
recursului, casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 20 decembrie 2017 și a hotărârii
Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) din 05 aprilie 2017, cu pronunțarea unei noi
hotărâri de admitere integrală a acțiunii.
În susținerea recursului, recurentul a reiterat motivele de fapt și de drept invocate
pe parcursul examinării cauzei.
Indică Tihanschii Alexandr că instanțele ierarhic inferioare nu au ținut cont de
faptul că atât Golovco Nina, cât și alți complici ai acesteia pe cauza penală nr. 1-
303/2008, nu au depus împotriva dânsului careva cereri scrise sau orale, precum că
puteau să vândă apartamentul la un preț mai mare, precum nici nu au solicitat
dispunerea efectuării unei expertize judiciare pentru a stabili valoarea de piață a bunului
imobil.
2
La 13 februarie 2018, în adresa intimatului Ministerul Justiției a fost expediată
copia recursului declarat de Tihanschii Alexandr, cu înștiințarea despre necesitatea
depunerii referinței.
Intimatul nu și-a valorificat dreptul respectiv și nu a depus referință.
Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile, completul
Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție
consideră că recursul declarat de Tihanschii Alexandr este inadmisibil, din următoarele
considerente.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă
în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. alin.
(2), (3) și (4).
Conform prevederilor art. 432 alin. alin. (2), (3) și (4) CPC, se consideră că
normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța
judecătorească:
a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;
b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;
c) a interpretat în mod eronat legea;
d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în
cazul în care:
a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la
judecarea ei;
b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a
comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;
c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a
procesului;
d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate
în proces;
e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;
f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.
Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de
declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut
duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că
aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care
erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Tihanschii Alexandr nu se
încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. alin. (2), (3) și (4) CPC.
Or, argumentele invocate în recurs sunt similare celor indicate în cererea de
chemare în judecată și în cererea de apel, în privința cărora s-au expus instanțele
ierarhic inferioare. Astfel, acestea se referă la dezacordul recurentului cu soluția
pronunțată de către instanțele ierarhic inferioare și nu relevă încălcarea esențială sau
aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu
constituie temei de casare a deciziei recurate și urmează a fi respinse.
Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție accentuează că recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din CPC
are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și de drept
3
procedural, verificându-se exclusiv legalitatea deciziei adoptate, dar nu și temeinicia în
fapt a acesteia.
Distinct de cele relatate, se reiterează că conform jurisprudenței degajate de Curtea
Europeană a Drepturilor Omului, recursurile trebuie să fie efective, adică să dispună de
puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (speța Purcell c. Irlandei, decizia cu
privire la admisibilitate din 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speță
sunt similare celor indicate în procesul judecării cauzei, asupra cărora instanța de apel s-
a pronunțat deja în modul corespunzător.
În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de
contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a
considera recursul declarat de Tihanschii Alexandr ca inadmisibil.
În conformitate cu prevederile art. art. 269-270, art. 431 alin. alin. (1) și (2), art.
433 lit. a) și art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție,
d i s p u n e:
Recursul declarat de Tihanschii Alexandr se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă.
Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu
Judecătorii Galina Stratulat
Ion Druță
4