2ra-358/18 — constatarea incalcarii dreptului la judecarea in termen rezonabil a cauzei, compensarea prejudiciului
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- constatarea incalcarii dreptului la judecarea in termen rezonabil a cauzei, compensarea prejudiciului
- Temei legal
- temeiurile declararii recursului
2ra-358/18 — constatarea incalcarii dreptului la judecarea in termen rezonabil a cauzei, compensarea prejudiciului (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr. 2ra-358/18 Prima instanță: Judecătoria Chișinău sediul Buiucani (jud. O. Parfeni) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Pahopol, V. Sîrbu, V. Negru) Î N C H E I E R E 14 martie 2018 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală Judecători Iurie Bejenaru Mariana Pitic examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova, prin intermediul reprezentantului Pantea Daniel, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Vergil Vrabii, Raisa Vrabii și avocatul Sardari Marin împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, executorilor judecătorești Viorica Zaporojan, Vasile Gheorghița, intervenient accesoriu Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești cu privire la constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei și compensarea prejudiciului moral, constatarea faptului că ilegal au fost învinuiți cu compensarea prejudiciului moral cauzat și încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei din 19 septembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, c o n s t a t ă : La data de 27 octombrie 2016, Vergil Vrabii, Raisa Vrabii și avocatul Sardari Marin au înaintat cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției al RM, executorilor judecătorești Viorica Zaporojan, Vasile Gheorghița,
intervenient accesoriu Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești cu privire la constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei și compensarea prejudiciului moral, constatarea faptului că ilegal au fost învinuiți cu compensarea prejudiciului moral cauzat și încasarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii reclamanții au indicat că la 28 ianuarie 2015 de către agentul constatator, executorul judecătoresc Viorica Zaporojan, în privința lor, au fost întocmite a câte un proces-verbal cu privire la contravenție nr. 2 și nr. 3, în baza art. 318 Cod contravențional, care au fost remise pentru examinare conform competenței în temeiul art. 421 Cod contravențional judecătoriei Drochia.
Executorul judecătoresc a solicitat sancționarea sub formă de amendă în mărime de a câte 150 unități convenționale pentru fiecare, pentru presupusa neexecutare intenționată a deciziei din 06 septembrie 2011 a Curții de Apel Bălți prin care s-a dispus încasarea de la Vergil Vrabii și Raisa Vrabii în beneficiul lui Vasile Gheorghița a sumei de 23800 euro. Au invocat reclamanții că prin hotărârea din 19 martie 2015 a judecătoriei Drochia, au fost recunoscuți vinovați de comiterea contravenției prevăzute de art. 318 Cod 1 contravențional și în baza proceselor-verbale cu privire la contravenție nr. 2 și nr. 3 din 28 ianuarie 2015, au fost sancționați cu amendă în mărime de a câte 100 unități convenționale, echivalent a 2000 lei, pentru fiecare.
Prin decizia din 27 mai 2015 a Curții de Apel Bălți, a fost admis recursul, casată ca fiind ilegală hotărârea din 19 martie 2015 a judecătoriei Drochia, cu remiterea cauzei la rejudecare. Ulterior, prin hotărârea din 16 noiembrie 2015 a judecătoriei Drochia, a fost încetat procesul contravențional în baza art. 318, alin. (1) Cod contravențional în privința lui Vergil Vrabii și Raisei Vrabii cu anularea procesului-verbal nr. 3 și nr. 2 cu privire la contravenție. Prin decizia din 17 februarie 2016 a Curții de Apel Bălți a fost admis recursul, casată ca fiind ilegală hotărârea din 16 noiembrie 2015 și remisă cauza la rejudecare.
Prin hotărârea din 26 aprilie 2016 a judecătoriei Drochia, a fost declarat nul procesul-verbal cu privire la contravenție nr. 2 din 28 ianuarie 2015 în baza art. 318, alin. (1) Cod contravențional, în privința lui Vergil Vrabii și procesul-verbal cu privire la contravenție nr. 3 din 28 ianuarie 2015 în baza art. 318, alin. (1) Cod contravențional, în privința Raisei Vrabii, cu încetarea procesului contravențional pe motiv că nu există faptul contravenției. Au menționat reclamanții că cauza contravențională intentată la 28 ianuarie 2015, în privința lui Vergil Vrabii și Raisa Vrabii în baza art. 318 Cod Contravențional de către executorul judecătoresc Viorica Zaporojan a fost examinată timp de un an și trei luni.
Astfel, reclamanților le-a fost încălcat dreptul garantat de art. 21 al Constituției RM, prezumția nevinovăției, deoarece prin hotărârea din 26 aprilie 2016 a judecătoriei Drochia ei au fost declarați nevinovați. Au relatat reclamanții că la 19 ianuarie 2016 prin procesul-verbal nr. 01 din 19 ianuarie 2016 cu privire la contravenție, întocmit de agentul constatator, executorul judecătoresc Viorica Zaporojan, Vergil Vrabii a fost învinuit în baza art. 318, alin. (1) Cod contravențional, pentru faptul că nu a execută intenționat încheierea din 15 octombrie 2014 a judecătoriei Rîșcani și decizia din 03 martie 2015 a Curții de Apel Bălți, prin care a fost aplicată interdicția de părăsire a țării pe un termen de 6 luni în privința lui Vergil Vrabii.
Prin hotărârea din 01 martie 2016 a judecătoriei Drochia, a fost recunoscut vinovat Vergil Vrabii, în baza art. 318, alin. (1) Cod contravențional și i-a fost aplicată o sancțiune contravențională sub formă de amendă în beneficiul statului în mărime de 50 u.c., ce constituie 1000 lei. Prin decizia din 27 aprilie 2016 a Curții de Apel Bălți a fost admis recursul, casată hotărârea din 01 martie 2016 și transmisă cauza la rejudecare în judecătoria Drochia. Prin hotărârea din 19 iulie 2016 a judecătoriei Drochia a fost încetat procesul contravențional cu privire la contravenția prevăzută de art. 318, alin. (1) Cod contravențional în privința lui Vergil Vrabii din cauza neprezentării agentului constatator la ședința de judecată.
Au indicat reclamanții că cauza contravențională intentată la 19 ianuarie 2016 a fost examinată timp de șase luni, fiind transmisă o dată la rejudecare.
Hotărârea judecătoriei Drochia pe această cauză contravențională a devenit irevocabilă la 19 iulie 2016. Au solicitat reclamanții constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei contravenționale intentate la 28 ianuarie 2015, în privința lor, în baza art. 318 Cod Contravențional, de către executorul judecătoresc Viorica Zaporojan, 2 examinată în total timp de un an și trei luni, judecătoria Drochia examinând această cauză în mod irevocabil la 26 aprilie 2016 și pentru încălcarea acestui drept să fie încasat din contul statului, prin intermediul Ministerului Justiției al RM, în beneficiul reclamanților, suma de a câte 20000 lei, pentru compensarea prejudiciului moral cauzat; constatarea faptului că Vergil Vrabii și Raisa Vrabii ilegal au fost învinuiți la 28 ianuarie 2015, în baza art. 318 Cod contravențional, de către executorul judecătoresc Viorica Zaporojan, deoarece judecătoria Drochia la 26 aprilie 2016 în mod irevocabil a încetat acest proces contravențional în privința reclamanților, pe motiv că nu există faptul contravenției și să fie constatat faptul că reclamanților li s-a încălcat dreptul garantat de art. 21 al Constituției RM, iar pentru încălcarea acestui drept să fie încasat din contul statului, prin intermediul Ministerului Justiției al RM, în beneficiul reclamanților,
suma de a câte 20000 lei pentru compensarea prejudiciului moral cauzat; constatarea încălcării dreptului lui Vergil Vrabii la judecarea în termen rezonabil a cauzei contravenționale intentate la 19 ianuarie 2016 în baza art. 318 Cod contravențional, de către executorul judecătoresc Viorica Zaporojan, examinată în total o perioadă de timp de șase luni, judecătoria Drochia examinând această cauză în mod irevocabil la 19 iulie 2016 și pentru încălcarea acestui drept să fie încasat din contul statului, prin intermediul Ministerului Justiției al RM, în beneficiul reclamantului, suma de 10000 lei pentru compensarea prejudiciului moral cauzat; constatarea faptului că Vergil Vrabii, ilegal a fost învinuit la 19 ianuarie 2016, în baza art. 318 Cod contravențional, de către executorul judecătoresc Viorica Zaporojan, deoarece judecătoria Drochia la 19 iulie 2016 în mod irevocabil a încetat acest proces contravențional în privința reclamantului și să fie constatat faptul că reclamantului i-а fost încălcat în această cauză contravențională dreptul garantat de art. 21 Constituția RM, iar pentru încălcarea acestui drept să fie încasat din contul statului, prin intermediul Ministerului Justiției al RM, în beneficiul reclamantului, suma de 20000 lei pentru compensarea prejudiciului moral cauzat.
Prin hotărârea din 27 ianuarie 2017 a judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, a fost admisă parțial cererea de chemare în judecată înaintată de Vergil Vrabii și Raisa Vrabii împotriva Ministerului Justiției al RM, executor judecătoresc Viorica Zaporojan, Vasile Gheorghița, intervenient accesoriu Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești cu privire la constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei și compensarea prejudiciului moral, constatarea faptului că ilegal au fost învinuiți și compensarea prejudiciului moral cauzat, încasarea cheltuielilor de judecată: s-a constatat încălcat dreptul lui Vergil Vrabii și Raisei Vrabii la judecarea în termen rezonabil a cauzei contravenționale; s-a încasat de la bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Justiției al RM în beneficiul lui Vergil Vrabii și Raisei Vrabii suma de 1500 lei, pentru fiecare, cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei contravenționale; în rest acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Prin decizia din 19 septembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, au fost respinse apelurile depuse de Vergil Vrabii și Raisa Vrabii, prin intermediul avocatului stagiar Marin Sardari și apelul depus de Ministerul Justiției al RM și a fost menținută hotărârea din 27 ianuarie 2017 a judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. La data de 22 decembrie 2017, Ministerul Justiției al Republicii Moldova, prin intermediul reprezentantului Pantea Daniel, a declarat recurs împotriva deciziei din 19 septembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău solicitând casarea hotărârii instanței de fond și a deciziei instanței de apel cu pronunțarea unei hotărâri de respingere a acțiunii. 3 În motivarea recursului s-a invocat că instanțele inferioare au interpretat și aplicat în mod eronat legea și normele dreptului material, nu au aplicat legea care urma să fie aplicată, aplicând o lege care nu trebuia să fie aplicată și că aprecierea probelor de către instanța de apel a fost arbitrară.
Conform art. 434 Cod de procedură civilă, recursul împotriva deciziei se depune în termen de 2 luni de la data comunicării deciziei integrale. Decizia Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la 19 septembrie 2017. Conform materialelor cauzei, decizia instanței de apel a fost expediată participanților la proces la data de 02 noiembrie 2017. Recursul declarat la data de 22 decembrie 2017 se consideră a fi declarat în termen. Examinând temeiurile recursului declarat de Ministerul Justiției al RM, prin intermediul reprezentantului Pantea Daniel, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat Ministerul Justiției al RM, prin intermediul reprezentantului Pantea Daniel, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța 4 de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel.
Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă, din recursurile declarate nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența sa constantă, rezultînd din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a recunoaște recursul declarat de Ministerul Justiției al RM, prin intermediul reprezentantului Pantea Daniel, ca fiind inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Se consideră inadmisibil recursul declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova, prin intermediul reprezentantului Pantea Daniel, împotriva deciziei din 19 septembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală Judecători Iurie Bejenaru Mariana Pitic 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.