2ra-610/17 — repararea prejudiciului material și moral
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- repararea prejudiciului material şi moral
- Temei legal
- temeiurile inadmisibilităţii recursului
2ra-610/17 — repararea prejudiciului material și moral (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
prima instanță: M. Murguleț dosarul nr.2ra-610/17 instanța de apel: A. Panov, I. Cimpoi, A. Minciuna Î N C H E I E R E 05 aprilie 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, Valentina Clevadî judecători Dumitru Mardari Galina Stratulat examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Vignan Igor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vignan Igor împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului moral cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei civile și încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 23 noiembrie 2016 prin care a fost respins apelul declarat de Vignan Igor și menținută hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.
Chișinău din 11 mai 2016, c o n s t a t ă : La 22 februarie 2016 Vignan Igor a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției al RM cu privire la constatarea faptului încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei civile, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii a invocat că la data de 23 iulie 2015 s-a adresat la Judecătoriei Ciocana mun. Chișinău cu o cerere de contestare a actelor executorului judecătoresc cu privire la anularea încheierii executorului judecătoresc Bajag Vitalie nr. 033s-466/15 din 03 iulie 2015 și anularea borderoului de calcul a cheltuielilor de executare.
Indică că pînă la moment cauza nu a fost examinată, deoarece atât judecătorul Judecătoriei Ciocana Alexei Maria cât și executorul judecătoresc Bajag Vitalie, tergiversează examinarea cauzei, prin ce consideră că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, fapt garantat de către art. 20 din Constituția RM. 1 Menționează că potrivit art.6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.
Iar cu referire la prevederile art.2 alin.(1), (6) din Legea privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătorești, susține că instanța de judecată este obligată să constate încălcarea dreptului său subiectiv la examinarea în termen rezonabil a cauzei civile menționate și să încaseze din contul bugetului de stat în beneficiul său prejudiciul moral. Mai afirmă că de la data depunerii contestației si pînă la momentul de față au trecut mai mult de 250 zile, perioadă ce constituie prin sine însăși o durată excesivă și constituie o încălcare a termenului rezonabil de soluționare a pricinii.
Cere constatarea încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei, repararea prejudiciului moral în mărime de 1000000 lei și încasarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 11 mai 2016 acțiunea înaintată de Vignan Igor a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 23 noiembrie 2016 a fost respins apelul declarat de Vignan Igor și menținută hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 11 mai 2016. La 01 februarie 2017, Vignan Igor a declarat decurs împotriva deciziei instanție de apel și hotărîrea primei instanțe solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanție de apel și hotărîrii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărîri, prin care cerințele să fie admise integral.
În motivarea recursului a invocat că instanța de apel a interpretat și aplicat eronat normele de drept material, fapt ce a dus la respingerea neîntemeiată a acțiunii. Menționează că instanțele ierarhic inferioare respingând cerințele privind repararea prejudiciului moral au ignorat prevederile art. 2 alin. (2) și (3) din Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011, care expres prevede că repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătorești se face doar în măsura în care încălcarea a avut loc din cauze ce nu pot fi imputate exclusiv persoanei care a depus cererea de reparare a prejudiciului (denumită în continuare reclamant).
Prejudiciul cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătorești se repară indiferent de vinovăția instanței de judecată, a organului de urmărire penală, a organului responsabil de executarea hotărîrilor judecătorești sau a instituției de stat debitoare. 2 Prin urmare, consideră că comportamentul instanțelor judecătorești vizavi de respingerea cerințelor sale privind repararea prejudiciului moral este inexplicabilă, cu atît mai mult că cauza civilă respectivă este una simplă care nu necesită efectuarea unor proceduri complicate de durată. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Vignan Igor este inadmisibil din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) și (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Vignan Igor nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) și (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel. Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, constituind o reproducere a celor aduse în cererile de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) și (4) CPC.
Aici, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ține să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Vignan Igor asemenea aspecte nu se regăsesc. 3 Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Vignan Igor ca inadmisibil.
În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Recursul declarat de către Vignan Igor se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, Valentina Clevadî judecătorii Dumitru Mardari Galina Stratulat 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.