ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 11.07.2018

2r-516/18 — constatarea încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei

HOTĂRÂRE
11.07.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
constatarea încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei
Temei legal
temeiurile restituirii cererii de apel
Citează această cauză
2r-516/18 — constatarea încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

dosarul nr. 2r-516/18

prima instanță: Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău (jud.R. Pascari )

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău ( jud. A. Panov, V. Cotorobai, M. Anton)

11 iulie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Iuliana Oprea

Mariana Pitic

examinând recursul declarat de către Igor Vignan,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Igor Vignan

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la constatarea

încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei și încasarea

prejudiciului moral,

împotriva încheierii din 30 noiembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a restituit cererea de apel depusă de către Igor Vignan împotriva hotărârii din 27

mai 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău

c o n s t a t ă:

La data de 26 august 2015 Igor Vignan a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției al RM cu privire la constatarea încălcării dreptului la

examinarea în termen rezonabil a cauzei și încasarea prejudiciului moral.

Prin încheierea din 24 februarie 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău a

fost conexată într-o singură procedură cauza civilă nr. 2-1601/16 la acțiunea lui Igor

Vignan împotriva Ministerului Justiției cu privire la constatarea încălcării dreptului la

examinarea în termen rezonabil și pricina civilă nr. 2-560/16 la acțiunea lui Igor

Vignan împotriva Ministerului Justiției cu privire la constatarea încălcării dreptului la

examinarea în termen rezonabil.

Prin hotărârea din 27 mai 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău, a fost

respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de Igor Vignan către

Ministerul Justiției al RM cu privire la constatarea încălcării dreptului la examinarea

în termen rezonabil a cauzei și încasarea prejudiciului moral.

La data de 27 iunie 2016 Igor Vignan a declarat apel împotriva hotărârii din 27

mai 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău, solicitând casarea acesteia și

pronunțarea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.

Prin încheierea din 13 octombrie 2016 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat

curs cererii de apel depuse de Igor Vignan, fiindu-i acordat un termen de 7 zile din

1

data recepționării încheierii, pentru prezentarea cererii de apel motivate. Totodată,

apelantului i-a fost explicat că în cazul nelichidării neajunsurilor stabilite prin

încheierea din 13 octombrie 2016, cererea de apel nu va fi considerată depusă și

împreună cu actele anexate va fi restituită.

Prin încheierea din 24 noiembrie 2016 a Curții de Apel Chișinău a fost

restituită cererea de apel depusă de Igor Vignan, în baza art. 369 alin. (1) lit. a) CPC.

La data de 23 ianuarie 2017 Igor Vignan a declarat recurs împotriva încheierii

din 24 noiembrie 2016 a Curții de Apel Chișinău.

Prin decizia din 29 martie 2017 a Curții Supreme de Justiție a fost admis

recursul declarat de Igor Vignan, a fost casată încheierea Curții de Apel Chișinău din

24 noiembrie 2016 și a fost restituită cauza spre rejudecare în instanța de apel, la

etapa primirii cererii de apel (f.d.7-10).

Prin încheierea din 30 noiembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău a fost restituit

apelul declarat de Igor Vignan cu toate documentele anexate.

La data de 18 ianuarie 2018 Igor Vignan a depus cerere de recurs împotriva

încheierii din 30 noiembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea

cererii de recurs, casarea încheierii contestate cu remiterea cauzei spre rejudecare în

instanța de apel.

În motivarea recursului s-a indicat că soluția instanței de apel este una ilegală și

neîntemeiată și urmează a fi casată, deoarece menținerea acesteia îi încălcat principiul

accesului liber la justiție, garantat de art. 20 al Constituției RM.

În conformitate cu art. 425 Cod de procedură civilă, termenul de declarare a

recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la data de 30

noiembrie 2017, dar date care ar confirma recepționarea acesteia de către recurent la

dosar lipsesc.

Astfel, recursul, declarat la data de 18 ianuarie 2018, este în termen.

La data de 23 mai 2018, în adresa intimatului Ministerul Justiției al RM, a fost

expediată spre cunoștință copia recursului declarat de către Igor Vignan cu

înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței.

Intimatul nu și-a valorificat dreptul procedural respectiv și nu a depus referință

în termenul stabilit.

În conformitate cu art. 426 alin. (3) Cod de procedură civilă, recursul împotriva

încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza

copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la

recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.

Examinând recursul declarat, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră întemeiat și care urmează a fi

admis cu restituirea pricinii la instanța de apel din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 427 lit. b) Cod de procedură civilă, instanța de recurs,

după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și

să caseze integral sau parțial încheierea, restituind spre rejudecare problema

soluționată prin încheierea casată.

Din materialele cauzei rezultă că, nefiind de acord cu hotărârea din 27 mai 2016

a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău, la data de 27 iunie 2016 Igor Vignan, a

contesta-o cu apel nemotivat.

2

Prin încheierea din 13 octombrie 2016 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat

curs cererii de apel depuse de Igor Vignan, fiindu-i acordat termen de 7 zile din data

recepționării încheierii, pentru prezentarea cererii de apel motivate. Totodată,

apelantului i-a fost explicat că în cazul nelichidării neajunsurilor stabilite prin

încheierea din 13 octombrie 2016, cererea de apel nu va fi considerată depusă și

împreună cu actele anexate va fi restituită.

La data de 23 noiembrie 2016 apelantul Igor Vignan a înregistrat în cancelaria

Curții de Apel Chișinău cererea de apel motivată.

Prin încheierea din 24 noiembrie 2016 a Curții de Apel Chișinău a fost

restituită cererea de apel depusă de Igor Vignan cu toate documentele anexate, pe

motiv că apelantul nu s-a conformat indicațiilor obligatorii stabilite prin încheierea

din 13 octombrie 2016 și anume nu a prezentat în termenul stabilit cererea de apel

motivată.

Prin decizia din 29 martie 2017 a Curții Supreme de Justiție a fost admis

recursul declarat de Igor Vignan, a fost casată încheierea din 24 noiembrie 2016 a

Curții de Apel Chișinău și a fost restituită cauza spre rejudecare în instanța de apel, la

etapa primirii cererii de apel.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că termenul limită acordat de

instanța de apel pentru înlăturarea neajunsurilor, la depunerea apelului, nu coincide

cu data ședinței fixate pentru data de 24 noiembrie 2016, ora 10:00, dar se limitează

la 7 zile din data recepționării încheierii de a nu da curs cererii de apel.

Instanța de recurs a concluzionat că faptul dat este de natură să limiteze accesul

apelantului-recurent la exercitarea căii de atac – apelul, având în vedere termenul

limită extrem de mic acordat de către instanța de apel întru înlăturarea neajunsurilor

la cererea de apel și, totodată faptul că apelul motivat a fost prezentat cu o zi înainte

de ședința de judecată din 24 noiembrie 2016.

Prin încheierea din 30 noiembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău a fost restituit

apel declarat de Igor Vignan cu toate documentele anexate.

Drept temei pentru aplicarea art. 369 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă și

restituirea apelului, instanța de apel a invocat că Igor Vignan nu a executat în termen

indicațiile expuse prin încheierea din 13 octombrie 2016, neprezentând cererea de

apel motivată, contrar faptului că apelantul a recepționat încheierea respectivă la data

de 05 noiembrie 2016, fapt confirmat prin avizul de recepție (f. d. 225, vol. I).

Instanța de recurs conchide, însă, că încheierea din 30 noiembrie 2017 a Curții

de Apel Chișinău este una greșită și emisă cu interpretarea eronată a normelor de

drept procedural, respectiv nu poate fi menținută.

Astfel, conținutul art. 369 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă indică că

instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în

termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368

alin. (1).

Cu referire la prevederile normei enunțate, instanța de recurs reține că deși prin

încheierea din 13 octombrie 2016 a Curții de Apel Chișinău, recepționată de apelantul

Igor Vignan la data de 05 noiembrie 2016, i-a fost acordat termen de 7 zile din data

recepționării încheierii pentru prezentarea apelului motivat, acesta și-a exercitat

dreptul său procedural și a înregistrat în cancelaria Curții de Apel Chișinău cu o zi

înainte de ședința de judecată din 24 noiembrie 2016 cererea de apel motivată, având

3

în vedere termenul limită relativ mic acordat de către instanța de apel întru înlăturarea

neajunsurilor la cererea de apel, fapt stabilit și prin decizia Curții Supreme de Justiție

din 29 martie 2017.

Mai mult că, prin decizia din 29 martie 2017 a Curții Supreme de Justiție, a fost

casată încheierea din 24 noiembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău de restituire a

cererii de apel și cauza civilă a fost remisă la rejudecare la Curtea de Apel Chișinău,

la faza punerii pe rol a cererii.

Prin urmare, Curtea de Apel Chișinău în mod prematur a constatat asupra

restituirii apelului.

Totodată, este important de a evidenția și faptul că la data ședinței de judecată a

instanței de apel din 30 noiembrie 2017 când a fost emisă și încheierea de restituire a

cererii de apel, deja exista la materialele dosarului apelul motivat, or acesta a fost

depus de către Igor Vignan încă la 23 noiembrie 2016 (f. d. 226 – 228, vol. I).

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție reiterează că, articolul 6 §1 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului

și a Libertăților Fundamentale, garantează fiecăruia dreptul de a se adresa unui

tribunal pentru ca ultimul să se pronunțe asupra drepturilor și obligațiilor sale civile.

Ori, drepturile fundamentale trebuie garantate într-o manieră concretă și

efectivă, iar nu iluzorie și teoretică, avându-se în vedere locul eminent pe care îl

ocupă dreptul la un proces echitabil într-o societate democratică (hot. Maria Atanasiu

și alții vs România din 12 octombrie 2010).

Astfel, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului stipulează că orice

persoană are dreptul la judecarea pricinii „în mod echitabil”, ceea ce implică,

inclusiv, o procedură contradictorie și egalitatea armelor. Respectarea principiului

egalității armelor presupune că fiecare parte trebuie să obțină o posibilitate rezonabilă

de a-și prezenta cauza în condiții care să nu o plaseze într-o situație net dezavantajată

în raport cu adversarul său, astfel încât între părți să se mențină un echilibru corect.

Dreptul la o procedură contradictorie implică dreptul unei părți în procesul civil de a

lua cunoștință de observațiile sau explicațiile date de cealaltă parte, precum și de a le

discuta.

Din considerentele menționate și pentru a evita încălcarea dreptului fundamental

al părții de acces la justiție, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de către

Igor Vignan, a casa încheierea din 30 noiembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău cu

remiterea cauzei în instanța de apel spre judecarea apelului, ori din materialele

dosarului reiese că neajunsurile indicate în încheierea de a nu da curs cererii de apel

au fost înlăturate, fiind anexată la materialele dosarului cererea de apel motivată.

În conformitate cu art. 427 lit. b) Cod de procedură civilă, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

decide:

Se admite recursul declarat de către Igor Vignan.

Se casează încheierea din 30 noiembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău în

cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Igor Vignan către Ministerul

Justiției al RM cu privire la constatarea încălcării dreptului la examinarea în termen

4

rezonabil a cauzei și încasarea prejudiciului moral, cu restituirea pricinii la Curtea de

Apel Chișinău pentru examinarea cererii de apel.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Iuliana Oprea

Mariana Pitic

5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-01-17
0,97
2r-11/18 — constatarea încălcării dreptului la examinarea cauzei în termen rezonabil
prima instanţă, Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani dosar nr. 2r-907/2017 judecător: O. Cojocaru 2r-11/2018 instanţa de apel, Curtea de Apel Chişinău judecători: M. Guzun, I. Cotruţă, N. Simciuc D E C I Z I E 17 ianuarie 2018 mun. Chişină
CSJ 2018-12-05
0,96
2r-897/18 — constatarea incalcarii dreptului la judecarea in termen rezonabil a cauzei si repararea prejudiciului moral
Dosarul nr. 2r-897/18 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (judecător O. Cojocaru) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (judecători A. Panov, M. Anton și V. Cotorobai) Î N C H E I E R E 05 decembrie 2018 mun. Chişinău
CSJ 2018-10-17
0,96
2r-758/18 — constatarea incalcarii dreptului la examinarea cauzei in termen rezonabil si repararea prejudiciului material si moral
Dosar nr. 2r-758/18 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani ( E. Cojocari) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (Iu. Cimpoi, I. Secrieru, A. Danilov) DECIZIE 17 octombrie 2018 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial şi de
CSJ 2017-02-15
0,96
2ac-19/17 — constatarea incalcarii dreptului la examinarea in termen rezonabil
Dosarul nr. 2ac-19/17 Î N C H E I E R E 15 februarie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele colegiului, judecătorul: Svetlana Filincova, Judecăto
CSJ 2018-09-26
0,96
2r-769/18 — constatarea incalcarii dreptului la examinarea in termen rezonabil a cauzei si incasarea prejudiciului moral
Dosarul nr.2r-769/2018 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani (A. Negru) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (V. Clima, A. Malîi, E. Palanciuc) D E C I Z I E 26 septembrie 2018 mun.Chişinău Colegiul civil, comercial şi
Sursă