2ra-384/18 — încasarea sumelor

dosarul nr. 2ra-384/18

Prima instanță - (Judecătoria Rîșcani) S. Godorogea

Instanța de apel - (Curtea de Apel Bălți) I. Grosu, A. Corcenco, A. Ciobanu

ÎNCHEIERE

07 martie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, Ala Cobăneanu

judecători Luiza Gafton, Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Victor Rusu,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Victor Rusu și

Tatiana Chizim împotriva Liliei Prozorovschi și Asociația de Economii și Împrumut

„Circular Fin” cu privire la încasarea în ordine de regres a sumelor și compensarea

cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 12 ianuarie 2017, prin care a fost

respins apelul declarat de Victor Rusu și menținută hotărârea Judecătoriei Rîșcani din

03 octombrie 2016,

c o n s t a t ă:

La 29 septembrie 2015 Victor Rusu și Tatiana Chizim au înaintat cerere de

chemare în judecată împotriva Liliei Prozorovschi și AEI „Circular Fin”, solicitând

încasarea în ordine de regres de la Lilia Prozorovschi în beneficiul lui Victor Rusu a

sumei de 15 000 lei și în beneficiul Tatianei Chizim a sumei de 11 200 lei.

Totodată reclamanții au solicitat și compensarea cheltuielilor de judecată în

mărime de 2 800 lei, compuse din 2000 lei cheltuieli pentru asistență juridică și 800

lei pentru taxa de stat.

Motivele cererii de chemare în judecată, astfel după cum au fost expuse de

reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează.

La 30 iunie 2012 între AEI „Circular Fin” și Lilia Prozorovschi a fost încheiat

contractul de împrumut nr. 02/TS/1325/2012, prin care ultima a luat cu împrumut

suma de 23 000 lei. Executarea obligației de rambursare a împrumutului, dobânzilor,

penalităților și altor plăți aferente contactului, a fost garantată de către fidejusorii

Victor Rusu și Tatiana Chizim.

Pârâta Lilia Prozorovschi nu și-a executat obligațiile contractuale și nu a

restituit împrumutul, astfel că AEI „Circular Fin” s-a adresat cu cerere de chemare în

judecată privind rambursarea datoriei, iar prin hotărîrea Judecătoriei Rîșcani din 04

iunie 2014 s-a încasat în mod solidar de la Lilia Prozorovschi , Victor Rusu și Tatiana

Chizim suma împrumutului în mărime de 23 000 lei și penalitatea în sumă de 6 900

lei.

Au menționat că în baza hotărârii indicate Rusu Victor a achitat suma de 15 000

lei, iar Tatiana Chizim suma de 11 200 lei.

La 03 octombrie 2016 Victor Rusu, reprezentat de avocatul Alexandru Izbaș a

înaintat cerere de concretizare a pretențiilor, prin care a solicitat suplimentar încasarea

1

de la Lilia Prozorovschi a dobânzii de întârziere calculată la data încasării sumei de

15 000 lei, ce constituie 6 555 lei și a taxei de stat în sumă de 197 lei.

În drept, acțiunea a fost întemeiată în baza art. art. 6, 7, 166-167 din Codul de

procedură civilă și art. art. 512-517, 1255 din Codul civil.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani din 03 octombrie 2016 acțiunea înaintată de

Victor Rusu și Tatiana Chizim s-a admis parțial.

S-a încasat de la Lilia Prozorovschi în beneficiul Tatianei Chizim suma de

11 200 lei.

S-a încasat de la Lilia Prozorovschi în beneficiul lui Victor Rusu suma de

15 000 lei și suma de 2 000 lei cu titlu de cheltuieli pentru asistență juridică.

Cerințele înaintate de către Victor Rusu cu privire la încasarea de la Lilia

Prozorovschi a dobânzii de întârziere în sumă de 6 555 lei și a cheltuielilor de

judecată pentru achitarea taxei de stat în sumă de 197 lei, s-a respins ca fiind

neîntemeiată.

În susținerea soluției date, în baza prevederilor art. 1163 și art. 619 din Codul

civil, instanța de fond a concluzionat că fidejusorul este în drept să solicite în ordine

de regres de la debitor sumele pe care le-a plătit, conform obligațiilor contractului de

fidejusiune, dar nu este în drept să solicite de la debitor dobânda de întârziere din

suma achitată creditorului.

Ne fiind de acord cu hotărârea primei instanțe, Victor Rusu a depus apel.

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 12 ianuarie 2017 s-a respins apelul declarat

de Victor Rusu și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Rîșcani din 03 octombrie 2016.

La 13 martie 2017, prin intermediul oficiului poștal, Victor Rusu a declarat

recurs, solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii Judecătoriei Rîșcani din

03 octombrie 2016 și a deciziei Curții de Apel Bălți din 12 ianuarie 2017, cu încasarea

de la Lilia Prozorovschi a dobânzii de întârziere în mărime de 6 555 lei.

În motivarea recursului a indicat că instanța de apel nu a stabilit toate

circumstanțele care au importanță pentru soluționarea pricinii și au fost aplicate eronat

normele de drept material.

În acest sens, susține recurentul că și-a modificat pretențiile față de Lilia

Prozorovschi, solicitând încasarea dobânzii de întârziere calculată de la data efectuării

plății sumei de 15 000 lei, la caz data de 21 noiembrie 2014, astfel că din acest

moment aceasta urma să achite în contul său suma dobânzii de întârziere, în sumă de

6 555 lei.

La fel, susține că odată ce a executat obligația principală în calitate de fidejusor,

prin achitarea sumei de 15 000 lei la data de 21 noiembrie 2014, a avut loc subrogarea

în drepturile pe care le avea creditorul AEI „Circular-Fin” către debitorul/intimata

Lilia Prozorovschi.

În astfel de circumstanțe creditorul AEI „Circular-Fin” avea dreptul la încasarea

sumei dobânzii de întârziere, acest drept fiind transmis și recurentului/fidejusorului

subrogat în drepturile creditorului.

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Materialele dosarului atestă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa

participanților la proces la 18 ianuarie 2018.

2

Totodată, potrivit avizului de recepție anexat la dosar (f.d. 131), recurentul a

primit decizia integrală la 24 ianuarie 2018.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 434 Codul de procedură civilă,

recursul declarat la 14 martie 2018 se consideră în termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de

recurs cu temeiurile prevăzute la art. 432 Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei,

dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de

apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau

alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se invocă

că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând regulile de

apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces

la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza Golder

împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta

este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși

natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință

de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

3

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor în

fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și

de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten împotriva

Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt,

pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie

1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care

se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat Victor

Rusu nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de

procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Victor Rusu.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, Ala Cobăneanu

judecători Luiza Gafton

Dumitru Mardari

4