2ra-118/18 — incasaera datoriei, dobinzii de întirziere si a cheletuielilor de judecata.

Dosarul nr. 2ra-118/18

Prima instanță: Jud. Rîșcani

Jud. I.Rabei

Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți:

S.Procopciuc, E.Grumeza, D.Stănilă

Î N C H E I E R E

17 ianuarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului judecător: Valeriu Doagă

Judecători: Nina Vascan

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului declarat de Zavalișca Oleg,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Zavalișca Oleg către

Rusu Ion cu privire la încasarea datoriei,

împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 22 august 2017, prin care a fost

admis apelul declarat de Rusu Ion și a casat hotărârea Judecătoriei Rîșcani din 25

iulie 2016,

c o n s t a t ă :

La 14 octombrie 2015, Zavalișca Oleg s-a adresat cu cerere de chemare în

judecată împotriva lui Rusu Ion, solicitând încasarea datoriei în mărime de 16 000

euro, suma acordată ca împrumut în baza recipisei, dobânda de întârziere la emiterea

hotărârii și cheltuielile de judecată.

În motivarea acțiunii a indicat că, printr-un contract simplu (recipisă) a acordat

lui Rusu Ion un împrumut în sumă de 16 000 euro, cu termen de rambursare până

la data de 01 octombrie 2013.

A menționat că, în termenul stabilit Rusu Ion nu a restituit suma împrumutului.

A explicat că, la data de 06 octombrie 2014 a expediat o notificare în adresa

pârâtului, solicitând ca în termen de 5 zile să-i restituie datoria în sumă de 16 000

euro.

A relevat că, în termenul stabilit Rusu Ion nu și-a onorat obligațiile asumate.

1

Prin hotărîrea judecătoria Rîșcani din 25 iulie 2016 a fost admis cererea de

chemare în judecată a reclamanului Zavalișca Oleg împotriva lui Rusu Ion cu privire

la încasarea datorie.

S-a încasat din contul lui Rusu Ion în beneficiul lui Zavalișca Oleg suma

datoriei în mărime de 16 000 euro, cheltuieli de asistență juridică în mărime de 5000

lei, cheltuieli suportate la achitarea taxei de stat în sumă de 8 927,95 lei și 330 lei

cheltuieli de citare publică a pîrîtului.

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 22 august 2017 s-a admis apelul declarat

de Rusu Ion și s-a casat hotărârea Judecătoriei Rîșcani din 25 iulie 2016.

S-a admis parțial cererea de chemare în judecată a reclamanului Zavalișca Oleg

împotriva lui Rusu Ion cu privire la încasarea datoriei.

S-a încasat din contul lui Rusu Ion în beneficiul lui Zavalișca Oleg suma

datoriei în mărime de 8 000 euro, echivalent în valută națională la momentul

executării hotărârii, precum și cheltuielile de judecată în sumă de 7 129 lei. În rest

pretențiile înaintate de Zavalișca Oleg au fost respinse ca neîntemeiate.

La 21 noiembrie 2017 Zavalișca Oleg a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei Curții de Apel Bălți

din 22 august 2017, cu menținerea hotărârii judecătoriei Râșcani din 25 iulie 2016.

În motivarea recursului a exprimat dezacordul cu decizia instanței de apel și

hotărârea primei instanțe, invocând că instanțele de judecată au apreciat greșit

probele și înscrisurile administrate la caz, fapt ce a dus la aplicarea eronată a

normelor de drept material.

În acest sens, susține că instanțele de judecată nu au elucidat pe deplin toate

circumstanțele în raport cu argumentele și probele prezentate și au trecut în mod

superficial asupra circumstanțelor pricinii, fără a da apreciere acestora în coraport

cu normele de drept invocate ca fiind lezate.

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Termenul

de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Potrivit materialelor cauzei rezultă că decizia Curții de Apel Bălți a fost

pronunțată la 22 august 2017, expediată în adresa părților la 02 octombrie 2017 (f.d

137), nerecepționată de recurent, fapt confirmat prin aviz (f.d 138).

Astfel, având în vedere că recursul declarat împotriva deciziei Curții de Apel

Bălți din 22 august 2017 a fost depus la 21 noiembrie 2017, în conformitate cu art.

434 Codul de procedură civilă, acesta se consideră declarat în termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

2

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2). Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține

următoarele. Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2),

(3) și (4) Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind

admisibilitatea recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate

în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute la art. 432 Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din Capitolul

XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei,

dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul

XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de

apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei probe

sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se invocă

că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând regulile de

apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau în cazul în

care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului. Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces

la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza Golder

împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230].

Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin

însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această

privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85).

Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un

apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat

că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor în fața instanțelor ierarhic

3

superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective; trebuie

ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul

instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten împotriva

Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care

se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire

cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat

de Zavalișca Oleg nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4) Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de Zavalișca Oleg se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecător Valeriu Doagă

Judecători

Nina Vascan

Nicolae Craiu

4