2ra-24/18 — Încasarea datoriei

2ra-24/18 — Încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2ra-24/18

Instanța de fond: S. Pilipenco

Instanța de apel: G. Colev, A. Curdov, M. Galupa

D E C I Z I E

28 februarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

În componența:

Președintele ședinței, Valeriu Doagă,

Judecători Tamara Chișca-Doneva, Mariana Pitic,

Nina Vascan, Svetlana Filincova,

examinând recursul declarat de către Garizan Ivan,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Orlioglo Anton

către Crupa Evghenii, Garizan Ivan, cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de

întîrziere și a cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Comrat din 18 mai 2017, prin care a fost

respins apelul declarat de Garizan Ivan și menținută hotărârea Judecătoriei Ceadîr-

Lunga din 01 decembrie 2016,

co ns tată :

La data de 30 aprilie 2015, Orlioglo Anton s-a adresat în instanță cu acțiune

către Garizan Ivan și Crupa Evghenii, solicitând încasarea de la pârâți în mod

solidar suma împrumutului în mărime de 150 000 de dolari SUA, dobânda de

întârziere în mărime de 1 866 886 lei sau a echivalentului în valuta împrumutului

în sumă de 99 108,21 dolari SUA și cheltuieli de judecată în mărime de 81 505 lei.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la 06 decembrie 2010, la el s-a

adresat Crupa Evghenii cu cerere de a-i împrumuta, prin încheierea unui contract

de împrumut, suma în mărime de 100 000 dolari SUA, cu termenul-limită pentru

rambursarea împrumutului până la data de 06 ianuarie 2011.

La data de 20 martie 2012, Crupa Evghenii s-a adresat repetat la el cu cerere

de a-i împrumuta încă 50 000 dolari SUA pentru a-și rezolva afacerile și s-a obligat

că v-a restitui întreagă suma datoriei în mărime de 150 000 de dolari SUA. În baza

acordului părților a fost întocmită o recipisă, scrisă personal de către pârâtul Crupa

Evghenii și garanție directă, că ultimul v-a restitui împrumutul la timp.

În recipisa din 20 martie 2012, în calitate de garant direct și fidejusor a fost

indicat locuitorul s. Copceac și un cunoscut comun al părților, Garizan Ivan, în

prezența martorilor Curdov Veaceslav și Iusumbeli Iurii.

După expirarea termenului prevăzut în recipisă, reclamantul a comunicat cu

pârâtul prin telefon și personal privind restituirea sumei datoriei, însă permanent

restituirea banilor s-a amânat din motive neîntemeiate. Până acum nici o parte din

suma datoriei nu a fost plătită nici de către pârâtul Crupa Evghenii, nici de

fidejusorul lui Garizan Ivan. Ultimii de fiecare dată au promis, că în curând suma

datoriei va fi restituită.

Prin hotărârea Judecătoriei Ceadîr-Lunga din 01 decembrie 2016, cerințele

acțiunii au fost admise în întregime și s-a încasat în mod solidar de la Crupa

Evghenii și Garizan Ivan în beneficiul lui Orlioglo Antin datoria conform

contractului de împrumut în suma de 150 000 dolari SUA în moneda națională în

echivalentul corespunzător la cursul Băncii Naționale a Republicii Moldova la data

executării hotărârii, dobânda de întârziere în mărime de 1 866 886 lei sau de 99

108,21 dolari SUA și cheltuieli de judecată în mărime de 27 200 lei din care 25

000 lei - taxa de stat și 2200 lei - cheltuieli de executare.

Prin decizia Curții de Apel Comrat din 18 mai 2017, a fost respins apelul

declarat de Garizan Ivan și menținută hotărârea Judecătoriei Ceadîr-Lunga din 01

decembrie 2016.

La data de 18 august 2017, Garizan Ivan a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei Curții de Apel

Comrat din 18 mai 2017 și hotărârii Judecătoriei Ceadîr-Lunga din 01 decembrie

2016, cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea reclamantului să fie admisă

parțial, exonerându-l pe recurent de plata sumelor solicitate.

În motivarea recursului a indicat că, instanța de apel la examinarea cauzei a

interpretat în mod eronat legea și a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată.

În acest context a specificat că instanța de apel eronat a interpretat prevederile

art. 634 al Codului civil și incorect a aplicat prevederile art. 1146-1156 al Codului

civil la constatarea naturii raportului juridic, eronat calificând-ul ca fidejusiune în

loc de garanție a debitorului.

Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 20 decembrie 2017, recursul

declarat de Garizan Ivan a fost considerat admisibil.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) al Codului de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Instanța de recurs constată că, decizia recurată a fost pronunțată la 18 mai

2017, recepționată de recurent la 19 iunie 2017, iar cererea de recurs a fost

declarată la 18 august 2017, fapt ce atestă că recurentul Garizan Ivan s-a conformat

normelor procedurale legale și a declarat în termen recursul.

În conformitate cu art. 444 al Codului de procedură civilă, recursul se

examinează fără înștiințarea participanților la proces.

În corespundere cu prevederile art. 445 alin. (1) lit. b) al Codului de procedură

civilă, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze

integral sau parțial decizia instanței de apel și hotărîrea primei instanțe, pronunțând

o nouă hotărâre.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat și

care urmează a fi admis cu casarea deciziei recurate și hotărârii instanței de fond,

cu emiterea unei noi hotărâri de admitere parțială a acțiunii, din considerentele ce

urmează.

Verificând legalitatea deciziei atacate, prin prisma argumentelor invocate în

cererea de recurs, Colegiul constată că instanța de apel, la examinarea cauzei, a

încălcat normele de drept material, și anume, nu a aplicat legea care trebuia să fie

aplicată, a interpretat în mod eronat legea.

În conformitate cu prevederile art. 867 alin. (1) al Codului civil prin

contractul de împrumut o parte (împrumutător) se obligă să dea în proprietate

celeilalte părți (împrumutatul) bani sau alte bunuri fungibile, iar aceasta se obligă

să restituie banii în aceeași sumă sau bunuri de același gen, calitate și cantitate la

expirarea termenului pentru care i-au fost date.

Din materialele dosarului rezultă cu certitudine că Orlioglo Anton a

împrumutat lui Crupa Evghenii mijloace bănești, semnând în acest sens, la data de

06 decembrie 2010, contract autentificat notarial, în temeiul căruia Crupa Evghenii

a declarat că a primit ca împrumut de la Orlioglo Anton, suma de 100 000 dolari

SUA, urmând să ramburseze suma până la data de 06 ianuarie 2011. (Vol. I, f.d.

10)

Instanța de recurs reține că, legislația civilă nu conține reguli speciale cu

privire la forma contractului de împrumut, urmând să fie respectate regulile

generale referitoare la forma convenției, adică prevederile art. 210, 211 ale Codului

civil, conform cărora actele juridice dintre persoanele juridice, dintre persoanele

juridice și persoanele fizice și dintre persoanele fizice se încheie în formă scrisă

dacă valoarea obiectului actului juridic depășește 1 000 de lei, iar în cazurile

prevăzute de lege, indiferent de valoarea obiectului.

Totodată, din sensul acestor norme se deduce că autentificarea notarială a

unui contract de împrumut, este lăsată exclusiv la discreția părților semnatare.

Reieșind din cele constatate, Colegiul ajunge la concluzia că între Orlioglo

Anton și Crupa Evghenii s-a stabilit un raport juridic în baza contractului

sinalagmatic în care fiecare dintre părți s-a obligat reciproc, astfel încât obligația

fiecăreia din ele să fie corelativă obligației celeilalte.

Astfel, prin acordarea lui Crupa Evghenii a sumei de bani în mărime de

100 000 dolari SUA, Orlioglo Anton și-a îndeplinit toate obligațiile asumate față

de împrumutat, iar Crupa Evghenii, fiind obligat să restituie suma împrumutului nu

și-a executat obligațiile asumate față de împrumutător în conformitate cu

prevederile contractului de împrumut.

În același timp, din materialele cauzei se constată că, la data de 20 martie

2012, de către Crupa Evghenii a fost întocmită o recipisă, potrivit căreia ultimul s-a

obligat să-i restituie lui Orlioglo Anton, până la data de 01 mai 2012, mijloace

bănești în mărime de 150 000 dolari SUA. (vol. I, f.d. 46)

La fel, din recipisa menționată, reiese că în suma de 150 000 dolari SUA este

inclus și împrumutul acordat anterior de către Orlioglo Anton în mărime de

100 000 dolari SUA prin contractul din 06 decembrie 2012, care se va anula după

primirea de către Orlioglo Anton a sumelor datorate de Crupa Evghenii.

Colegiul mai constată că, pe lângă modificarea obiectului contractului și

termenului executării obligației, recipisa din 20 martie 2012 conține o clauză

suplimentară, potrivit căreia, în cazul neexecutării obligațiilor de către Crupa

Evghenii, recurentul Garizan Ivan garantează rambursarea împrumutului cu

proprietatea sa în limitele sumei de 150 000 dolari SUA. Recipisa menționată a

fost semnată de către Orlioglo Anton, Crupa Evghenii, Garizan Ivan, precum și de

martorii Curdov Veaceslav și Iusiumbeli Iurii.

În același rând, Colegiul constată că, potrivit declarațiilor lui Orlioglo Anton,

Crupa Evghenii, Garizan Ivan și Iusiumbeli Iurii, după declararea de către Crupa

Evghenii a imposibilității restituirii sumei împrumutului în mărime integrală,

acordat în temeiul contractului din 06 decembrie 2010, Orlioglo Anton după

tratativele duse cu acesta, a căzut de acord la achitarea în rate a datoriei și

prelungirea termenului contractului, motiv pentru care părțile urmau să se

deplaseze la notar. (vol.I, f.d. 44, 47-49, 53, 55-56, 60) Or, forma aleasă de către

părți pentru încheierea contractului de împrumut inițial urma a fi respectată și la

introducerea oricăror modificări ale contractului, convenite de către părți.

Analiza situației de fapt și de drept atestă că, deși, părțile au convenit la unele

modificări ale contractului, ce se referă atât la suma care urma a fi rambursată

(obiectul contractului – 150 000 dolari SUA), cât și la modificarea termenului de

rambursare a împrumutului, aceste modificări au fost întocmite în formă scrisă

simplă, la data de 20 martie 2012, în incinta unei cafenele, fiind totodată introdusă

clauza de fidejusiune, prin care s-a prevăzut că în cazul în care împrumutul nu va fi

rambursat, Garizan Ivan se obligă la rambursarea împrumutului cu proprietatea sa

în limitele sumei indicate.

Verificând modificările vizate sub aspectul legalității lor, Colegiul reține că

conform art. 208 alin. (5) al Codului civil, orice modificare adusă unui act

juridic trebuie să îmbrace forma stabilită pentru acel act.

Din conținutul normei de drept citate reiese că, actul juridic prin care se

operează modificări la actul juridic inițial constituie un tot întreg cu acesta din

urmă, este firesc ca el să îmbrace aceiași forma stabilită pentru actul inițial. Astfel,

în cazul când părțile unui contract încheiat în formă autentică convin să aducă

modificări la acest contract, acordul lor cu privire la modificările în cauză trebuie

să fie încheiat în aceeași formă.

Chiar și în situația în care legea definește contractele clasice, în mod

tradițional, ca acord de voință a părților și în cazul contractelor de împrumut

consacră sub denumirea „libertatea formei”, principiul consensualismului, în speță

prevederile legale, prin prisma art. 208 alin. (5) al Codului civil, la includerea unor

modificări ale contractului de bază, impun respectarea condițiilor de formă alese de

către părțile contractului la perfectarea contractului de împrumut inițial.

În esență, acest fapt este condiționat și de necesitatea echilibrului contractual,

dat fiind faptul că echilibrul prestațiilor trebuie căutat nu în teoria autonomiei de

voință (care, de altfel, este o ficțiune), ci în concilierea intereselor părților, ca

expresie a justiției contractuale.

Prin acordul pe care și-l dă la încheierea contractului, indiferent dacă gradul

de libertate a voinței este egal sau nu între părțile contractului, fiecare dintre

acestea își asumă sarcina realizării interesului celuilalt contractant, care, la rândul

său, are încredere că interesul său va fi atins prin demersurile sau conduita

celeilalte parți, iar obiectivul comun al încheierii și executării contractului va fi

obținut. În acest fel, interesele – chiar contradictorii – ale părților pot fi conciliate,

având în vedere faptul că reclamantul revendică suma de 150 000 dolari SUA și nu

suma de 100 000 dolari SUA, după cum s-a prevăzut în contractul inițial din 06

decembrie 2010, iar intimatul-pârât Crupa Evgheni recunoaște suma de 100 000

dolari SUA și se opune față de suma de 150 000 dolari SUA.

Astfel, în sensul celor expuse, întocmirea în formă scrisă simplă a

modificărilor din 20 martie 2012 la contractul de împrumut din 06 decembrie

2010, în incinta unei cafenele, în privința obiectului contractului, termenului de

rambursare a împrumutului, clauzei cu privire la fidejusiune, a generat o abatere de

la principiul general privind libertatea contractuală, cât și a respectării sistemei de

formă a contractului. În așa mod, modificările în cauză au fost întocmite contrar

prevederilor art. 208 alin. (5) al Codului civil.

Mai mult, circumstanțele date au generat bănuieli rezonabile și sunt de natură

contradictorie în ceea ce privește obiectul contractului – suma de 150 000 dolari

SUA, în situația în care, după cum rezultă din materialele speței, până la

întocmirea modificărilor din 20 martie 2012, împrumutul luat la 06 decembrie

2010 nu a fost rambursat în termen, iar Orlioglo Anton care nu accepta propunerea

pârâtului de achitarea în rate a datoriei pe motivul lipsei de mijloace bănești a

ultimului, în condiții neclare după tratativele duse cu pârâtul, nu numai că a căzut

de acord la achitarea în rate a datoriei și prelungirea termenului contractului, dar a

mai împrumutat 50 000 dolari SUA, deși din situația analizată rezultă cert că exista

vădit riscul că și această suma va fi recuperată anevoios.

Cele constatate mai sus configurează concluzia că, la caz, în scopul de a

exclude orice dubiu posibil, orice viciu de natură juridică, la operarea modificărilor

contractului de împrumut, urma să fie respectată forma autentică convenită de către

părți la întocmirea contractului inițial din 06 decembrie 2010.

În această ordine de idei, Colegiul atestă aplicabilitatea prevederilor art. 208

alin. (5) al Codului civil, raportate la prevederile art. 212 lit. c) al Codului civil,

care stipulează că, forma autentică a actului juridic este obligatorie: în alte cazuri

stabilite de lege.

În consecință, după cum stipulează art. 213 alin. (1) al Codului civil,

nerespectarea formei autentice atrage nulitatea actului juridic, iar potrivit art. 216

alin. (1) al aceleiași legi, actul juridic este nul în temeiurile prevăzute de prezentul

cod (nulitate absolută).

Din interpretarea corectă a normelor legale citate supra, se concluzionează că,

nulitatea este sancțiunea care se aplică în cazul în care la încheierea actului juridic

civil nu se respectă condițiile de valabilitate, cum ar fi în speța diferită justiției –

forma ad validatem al actului juridic. În măsura în care un act juridic concret nu

respectă aceste condiții, el este lipsit de efectele sale prin intermediul nulității.

Totodată se reține că, actul juridic nul (nulitate absolută) nu este valabil nici

un moment și nu produce nici un efect, iar conform art. 217 alin. (1) al Codului

civil, nulitatea absolută a actului juridic poate fi invocată de orice persoană care are

un interes născut și actual. Instanța de judecată o invocă din oficiu.

Instanța de judecată poate invoca nulitatea absolută din oficiu, declarând

ineficacitatea actului juridic chiar dacă părțile nu știu sau nu vor să aplice această

sancțiune.

La fel, Colegiul consideră important de menționat faptul că, nulitatea absolută

nu poate fi acoperită prin confirmare. Inadmisibilitatea confirmării actului lovit de

nulitate absolută este necesară pentru a se realiza finalitatea dispoziției legii

încălcate la încheierea acestui act juridic, ocrotindu-se un interes general, obștesc.

Lipsa „vinovăției” în acțiunile părților, care au încheiat actul juridic ce

contravine legii, nu exclude nulitatea absolută a lui, întrucât necunoașterea legii nu

poate servi ca temei pentru îndreptățirea persoanei.

Instanța de apel neîntemeiat a ajuns la concluzia că, apelantul-pârât Garizan

Ivan nu a prezentat careva probe ce ar demonstra circumstanțele invocate

referitoare la nulitatea recipisei din 20 martie 2012, pe motivul de necorespundere

a formei autentice.

Cu toate că, la examinarea apelului, reprezentantul lui Garizan Ivan, avocatul

Mihaliciuc Anna a invocat, că recipisa nu a fost autentificată notarial, deși în

contextul că acest act juridic ar avea ca obiect bunurile imobile a lui Garizan Ivan,

instanța de apel urma să verifice din oficiu condițiile de valabilitate a recipisei, în

special forma acesteia, fără a fi necesare careva probe suplimentare în acest sens.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție, în coerență cu constatările menționate supra, denotă

nerespectarea formei recipisei din 20 martie 2012 ce a modificat contractul de

împrumut din 06 decembrie 2010, fapt ce atrage nulitatea acestei recipise, iar

reținând caracterul nulității instanța de recurs o va invoca din oficiu.

Cu referire la alegațiile recurentului Garizan Ivan cu privire la faptul că

instanțele inferioare au aplicat eronat legea materială ce reglementează contractul

de fidejusiune, Colegiul reține următoarele.

În conformitate cu prevederile art. 1146 alin. (1) al Codului civil, prin

contract de fidejusiune, o parte (fidejusor) se obligă față de cealaltă parte (creditor)

să execute integral sau parțial, gratuit sau oneros obligația debitorului.

Instanța de recurs constată că, recurentul Garizan Ivan prin garantarea

executării obligațiilor contractuale a lui Crupa Evghenii și-a asumat obligații de

fidejusor, după cum prevede norma legală citată supra, fiind întrunite condițiile

unui raport juridic în baza unei clauze contractuale semnate de către acesta.

Prin urmare sunt neîntemeiate argumentele recurentului precum că, speței

sunt aplicabile prevederile art. 634 al Codului civil, potrivit căruia, garanția

debitorului constă în obligația lui la o prestație necondiționată sau la o prestație

depășind obiectul propriu-zis al contractului.

Or, garanția debitorului, care s-a invocat a fi efectuată de recurent, de fapt

reprezintă un angajament asumat de debitor și consimțit de creditor privitor la

executarea corespunzătoare a obligației. Acest angajament poate să constea fie în

obligația debitorului la o prestație necondiționată, fie în obligația lui la o prestație

depășind obiectul propriu-zis al contractului.

Însă la speță, recurentul Garizan Ivan nu este debitor-semnatar al contractului

principal, astfel nu poate garanta o obligație asumată anterior cu o prestație în

sensul normei citate, depășind calitatea de parte la un astfel de raport juridic.

La fel, se recunoaște ca fiind corectă diferențierea efectuată de către instanța

de apel a raporturilor juridice de garanție și fidejusiune, iar pentru a nu admite

repetări inutile, instanța de recurs le va însuși.

Așadar, Colegiul ajunge la concluzia că, sub acest aspect, instanțele inferioare

corect au stabilit norma materială aplicabilă speței și că raportul juridic între

Orlioglo Anton și Garizan Ivan este născut în baza clauzei de fidejusiune.

Cu referire la această clauză inclusă prin modificările din 20 martie 2012,

Colegiul reține că, potrivit art. 1147 al Codului civil, contractul de fidejusiune,

pentru a fi valabil, trebuie încheiat în scris. În cazul în care fidejusorul execută

obligația, viciul de formă se consideră înlăturat.

Contractul de fidejusiune trebuie să fie încheiat în mod obligatoriu în formă

scrisă. Forma simplă este de ajuns pentru ca contractul să fie valabil, chiar dacă

obligația garantată prin fidejusiune necesită o formă mai strictă, cum este forma

autentică.

Astfel, deși contractul, la speță clauza de fidejusiune, nu necesită a fi

întocmită în formă autentică, însăși modificările introduse prin recipisă enumerate

supra, potrivit legii trebuie să corespundă formei actului juridic principal, iar ca

urmare nulitatea absolută al actului juridic prin care a fost instituită fidejusiunea se

răsfrânge și asupra acestei clauze.

Cu privire la contractul de împrumut din 06 decembrie 2010, încheiat între

Orlioglo Anton și Crupa Evgheni, se reține faptul că acesta nu se contestă, mai

mult ca atât în ședințele de judecată pârâtul Crupa Evgheni a menționat faptul că

recunoaște datoria, suma dobânzii de întârziere calculată, precum și nu contestă

termenul de prescripție, instanța de recurs nu se va expune la aceste aspecte.

Potrivit prevederilor art. 514 al Codului civil obligațiile se nasc din contract,

fapt ilicit (delict) și din orice alt act sau fapt susceptibil de a le produce în

condițiile legii, iar în conformitate cu prevederile art. 531 din aceiași lege o

obligație solidară nu se prezumă, ci se naște prin act juridic, prin lege sau atunci

cînd prestația este indivizibilă.

Pe cale de consecință, solicitând încasarea în mod solidar de la Crupa

Evghenii și Garizan Ivan a datoriei în baza contractului de împrumut, Orlioglo

Anton a pretins că temeiul solidarității este actul juridic. Însă, deși s-a solicitat

încasarea în mod solidar a sumelor de bani menționate de la pârați, în instanță actul

juridic s-a adeverit a fi nul, ca urmare temeiul solidarității nu s-a dovedit a fi

existent.

Instanța de recurs apreciază că, unicul împrumut în mărime de 100 000 dolari

SUA a fost acordat în baza contractului de împrumut din 06 decembrie 2010 lui

Crupa Evhgneii și drept urmare doar acest subiect de drept, urmează personal să

execute obligația de restituire a sumei bănești, cerința de încasare a datoriei de la

Garizan Ivan fiind neîntemeiată.

Referitor la dobânda de întârziere încasată de către instanțele inferioare,

Colegiul reiterează că, suma de 99 108, 21 dolari SUA sau 1 866 886 lei în

echivalent, a fost calculată pentru datoria constituită din ambele acte juridice,

pentru perioada 02 mai 2012 (data la care a devenit scadentă suma datoriei) – 01

decembrie 2016 (data pronunțării dispozitivului hotărârii).

Conform art. 619 alin. (1) al Codului civil, obligațiilor pecuniare li se aplică

dobânzi pe perioada întârzierii.

În aspect de drept, prin obligație pecuniară se înțelege acea obligație, în

virtutea căreia debitorul este obligat în baza unui contract sau a unei obligații extra-

contractuale prevăzute de Codul civil, să transmită creditorului bani, în sumă

determinată sau determinabilă, adică utilizează banii ca mijloc de probă.

Prin urmare obligația lui Crupa Evghenii de a executa obligația debitorului

adică de rambursare a sumei împrumutului reprezintă o obligație pecuniară a

acestuia.

Dobânda prevăzută la art. 619 al Codului civil, reprezintă o modalitate de

despăgubire pentru întârzierea executării obligațiilor pecuniare, considerându-se că

are loc folosirea mijloacelor financiare străine. Cu referire la speța dată, prin

nerambursarea sumei împrumutului, Crupa Evghenii a folosit mijloacele financiare

a reclamantului Orlioglo Anton.

La acest capitol se reține că, dobânda de întârziere pentru întârzierea

executării obligațiilor pecuniare curge de drept, chiar dacă nu a fost stabilită prin

contractul de împrumut din 06 decembrie 2010.

Instanța de recurs, reținând nulitatea absolută a recipisei din 20 martie 2012,

care prevedea suma de 150 000 dolari SUA cu titlu de datorie și data restituirii

împrumutului la 01 mai 2012, constată că pârâtul Crupa Evghenii, după cum s-a

menționat că a recunoscut atât suma datoriei, suma dobânzii de întârziere, cât și

termenul contractului, a fost pus în întârziere la data scadentă a contractului

principal, data la care urma în conformitate cu prevederile acestuia să ramburseze

împrumutul.

La calcularea sumei dobânzii de întârziere s-a luat în considerare data de 02

mai 2012, data scadenței potrivit recipisei nule, însă instanța de recurs o va accepta

cu titlu de dată convențională aleasă de Orlioglo Anton, or în limita pretențiilor

înaintate acesta a solicitat calcularea dobânzii de întârziere pentru o perioadă

anumită, fapt acceptat de pârâtul Crupa Evghenii.

În fine, instanța de recurs ajunge la concluzia că dobânda de întîrziere

urmează a fi calculată din suma de 100 000 dolari SUA, pentru perioada de 02 mai

2012 – 01 decembrie 2016, folosindu-se cota procentuală de 5% peste rata

dobânzii prevăzută la art. 585 al Codului civil și o va încasa de la Crupa Evghenii,

în mărime de 61 268, 51 dolari SUA.

În contextul celor constatate și expuse supra, se conchide că instanța de apel

nu a aplicat prevederile art. 208 alin. (5) coroborat cu art. 213, 216, 217 al Codului

civil, fapt prin care a încălcat normele de drept material, concluzie ce impune

casarea deciziei recurate.

Cu privire la cheltuielile de judecată ce urmează a fi suportate de părți,

Colegiul reține următoarele.

Conform art. 83 alin. (1), (2) al Codului de procedură civilă, taxa de stat

reprezintă o sumă care se percepe, în temeiul legii, de către instanța judecătorească

în beneficiul statului de la persoanele în ale căror interese se exercită actele

procedurale de judecare a pricinii civile (...). În acțiunile patrimoniale, taxa de stat

se determină în funcție de caracterul și valoarea acțiunii (...), iar potrivit art. 87

alin. (1) lit. k) al aceleiași legi, valoarea acțiunii se determină din valoarea fiecărei

pretenții aparte.

În speță, relevante sunt prevederile art. 3 lit. a) al Legii nr. 1216 din 03

decembrie 1992 privind taxa de stat, care stabilește cuantumurile tarifare ale taxei

de stat pentru cererile de chemare în judecată privitor la litigiile cu caracter

patrimonial, cererile de contestare a unui titlu executoriu sau a unui alt document

prin care încasarea se produce în mod incontestabil 3% din valoarea acțiunii sau

din suma încasată, dar nu mai puțin de 150 lei și nu mai mult de 25 000 lei de la

persoanele fizice.

În conformitate cu prevederile art. 94 alin. (1) al Codului de procedură civilă,

instanța judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească părții care

a avut câștig de cauză toate cheltuielile de judecată.

Astfel, reținând că, Orlioglo Anton la înaintarea acțiunii a achitat taxa de stat

în sumă totală de 25 000 lei, ce se probează prin ordinul de încasare a numerarului

nr. 104543582 (vol. I, f.d. 17), această sumă urmează a fi încasată de la Crupa

Evghenii în beneficiul lui Orlioglo Anton.

La fel, reieșind din faptul că la depunerea acțiunii în justiție Orlioglo Anton a

achitat cu titlu de taxă de stat o sumă ce depășește limita maximă impusă de

normele legale citate supra, instanța de fond a stabilit de a restitui reclamantului

suma de 56 505 lei.

Colegiul ajunge la concluzia că, odată ce actele contestate vor fi casate, însă

în ceia ce ține restituirea mijloacelor bănești achitate peste suma limită impusă de

lege, faptele s-au adeverit, instanța de recurs va dispune restituirea lui Orlioglo

Anton a sumei de 56 505 lei achitate în surplus cu titlu de taxă de stat.

Ce ține de încasarea cheltuielilor de judecată sub formă de cheltuieli suportate

pentru executarea încheierii de asigurare a acțiunii, acestea se vor încasa potrivit

art. 94 alin. (1) al Codului de procedură civilă, de la Crupa Evghenii.

Prin încheierea Judecătoriei Ceadîr-Lunga din 12 mai 2015, a fost admisă

cererea lui Orlioglo Anton cu privire la aplicarea măsurilor de asigurare a acțiunii

și aplicat sechestru asupra tuturor bunurilor ce-i aparțin lui Garizan Ivan cu drept

de proprietate în limita valorii acțiunii de 150 000 dolari SUA. (vol. I, f.d. 20)

În corespundere cu prevederile art. 180 alin. (21) al Codului de procedură

civilă, anularea măsurilor de asigurare a acțiunii se dispune de instanța de judecată

odată cu pronunțarea asupra fondului printr-o hotărâre de respingere a acțiunii.

Reglementările referitoare la caracterul definitiv al actului judecătoresc prin care se

soluționează fondul sunt aplicabile integral și asupra prevederilor referitoare la

măsurile de asigurare.

Raportând norma legală citată supra la speța examinată, reținând faptul că în

partea încasării sumelor pretinse de la Garizan Ivan, a căror bunuri au fost

sechestrate, acțiunea va fi respinsă, precum și faptul că încheierea menționată a

fost executată, instanța de recurs va dispune anularea măsurilor de asigurare

aplicate.

Astfel, din considerentele arătate, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite

recursul, de a casa decizia Curții de Apel Comrat din 18 mai 2017 și hotărârea

Judecătoriei Ceadîr-Lunga din 01 decembrie 2016, cu emiterea unei noi hotărâri de

admitere parțială al acțiunii.

Având în vedere cele expuse și în conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) al

Codului de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție,

d e c i d e:

Se admite recursul declarat de către Garizan Ivan.

Se casează decizia Curții de Apel Comrat din 18 mai 2017 și hotărârea

Judecătoriei Ceadîr-Lunga din 01 decembrie 2016, cu emiterea unei noi hotărâri

prin care:

Se admite parțial cererea de chemare în judecată depusă de Orlioglo Anton

către Crupa Evghenii, Garizan Ivan, cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de

întîrziere și a cheltuielilor de judecată.

Se încasează de la Crupa Evghenii în beneficiul lui Orlioglo Anton datoria în

mărime de 100 000 (o sută mii) dolari SUA, în monedă națională cu aplicarea

cursului oficial al leului moldovenesc valabil la data executării obligației.

Se încasează de la Crupa Evghenii în beneficiul lui Orlioglo Anton dobânda

de întârziere în mărime de 61 268 (șaizeci și una mii două sute șaizeci și opt), 51

dolari SUA, în monedă națională cu aplicarea cursului oficial al leului

moldovenesc valabil la data executării obligației.

Se respinge cererea de chemare în judecată depusă de Orlioglo Anton în

partea ce ține de încasarea datoriei, dobânzii de întârziere în temeiul recipisei din

20 martie 2012 și în mod solidar de la Crupa Evghenii și Garizan Ivan, ca

neîntemeiată.

Se încasează de la Crupa Evghenii în beneficiul lui Orlioglo Anton

cheltuielile de judecată în mărime de 27 200 (douăzeci și șapte mii două sute) lei

compuse din 25 000 lei cu titlu de taxă de stat și 2 200 lei cu titlu de cheltuieli de

executare.

Se restituie lui Orlioglo Anton suma de 56 505 lei achitată în surplus cu titlu

de taxă de stat la înaintarea acțiunii.

Se anulează măsurile de asigurare aplicate prin încheierea Judecătoriei

Ceadîr-Lunga din 12 mai 2015, asupra tuturor bunurilor ce-i aparțin cu drept de

proprietate lui Garizan Ivan.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței Valeriu Doagă,

Judecători Tamara Chișca-Doneva,

Mariana Pitic,

Nina Vascan,

Svetlana Filincova

Copia corespunde originalului

Judecător Svetlana Filincova