2ri-114/18 — intentarea procesului de insolvabilitate

2ri-114/18 — intentarea procesului de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

prima instanță: Curtea de Apel Chișinău dosar nr. 2ri-114/18

judecător: B.Bîrca

D E C I Z I E

28 februarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele ședinței, judecător Valeriu Doagă

judecători Mariana Pitic, Nicolae Craiu, Luiza Gafton, Iurie Bejenaru

examinând recursul declarat de Societatea de Asigurări-Reasigurări

”Moldcargo” Societate pe Acțiuni,

în cauza civilă la cererea introductivă a creditorului Societatea de Asigurări-

Reasigurări ”Moldcargo” Societate pe Acțiuni cu privire la intentarea procesului de

insolvabilitate față de Societatea cu răspundere limitată ”Global-Asig”,

împotriva hotărârii Curții de Apel Chișinău din 22 decembrie 2017 prin care s-

a respins cererea introductivă înaintată de Societatea de Asigurări-Reasigurări

”Moldcargo” Societate pe Acțiuni cu privire la intentarea procesului de

insolvabilitate față de Societatea cu răspundere limitată ”Global-Asig”,

c o n s t a t ă :

La 07 septembrie 2017 creditorul SAR ”Moldcargo” SA a depus cerere

introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de debitorul

SRL ”Global-Asig” pe motiv de incapacitate de plată.

În motivarea cererii sale creditorul a indicat că la 20 aprilie 2012 între SAR

„Moldcargo” SA și „Global-Asig” SRL a fost încheiat contractul de mandat nr. 72

obiectul căruia îl constituie activitatea de intermediere în vânzarea polițelor de

asigurare. Conform prevederilor pct. 2.4 a contractului de mandat, Mandatarul se

obligă să respecte prevederile prezentului contract și să execute obligațiile

conștiincios, calitativ, la timp și cu bună credință, iar conform pct. 5 al acordului

adițional la Contractul de mandat din 06 septembrie 2012 – „Mandatarul se obligă

să informeze lunar Mandantul despre primele de asigurare încasate. Să încaseze în

contul său de decontare sau în casierie primele de asigurare în decurs de 24 ore din

momentul vânzării poliței de asigurare. Primele de asigurare se transferă la contul

bancar al Mandantului integral, fără careva deduceri, inclusiv a comisioanelor lunar

până la data de 30 a lunii următoare perioadei de raportare”.

A susținut că potrivit pct. 8 al acordului adițional la contractul de mandat din

06 septembrie 2012 „în cazul în care, Mandatarul nu a transferat la Mandant sumele

încasate cu titlu de prime de asigurare, după 30 de zile lucrătoare de la scadență

prevăzută în pct. 2.4 alin. 17, Mandatarul este prezumat a fi în insolvabilitate din

cauza încetării plăților, iar Mandantul obține dreptul de a solicita instanței de

judecată încasarea forțată a sumelor datorate”.

A relatat că la data de 23 mai 2014 între SAR „Moldcargo” SA și „Global-

Asig” SRL a fost încheiat acordul privind stabilirea cuantumului și termenului de

1

achitare a datoriei în mărime de 109 000, 02 lei care urma să fie achitată de SRL

„Global-Asig” în șase rate.

A considerat că deoarece debitorul nu și-a onorat obligațiile asumate prin

contractul de mandat nr. 72 din 20 aprilie 2012 și acordul din 23 mai 2014, nu a

transferat integral primele de asigurare încasate de la asigurați, în contul

Mandantului, creditorul s-a adresat în instanța de insolvabilitate cu prezenta cerere.

A menționat că în prezent, conform actului de verificare din 06 iunie 2017

datoria restantă a SRL „Global-Asig” față de SAR „Moldcargo” SA constituia

suma de 99 893, 03 lei.

La data de 05 septembrie 2014 și repetat la data de 16 octombrie 2014, SAR

„Moldcargo” SA a expediat în adresa debitorului pretenția nr. 2798 și nr. 3318 cu

solicitarea de a achita datoria în termen de 7 zile de la data recepționării pretenției,

cu înștiințarea debitorului că în caz de neachitare a datoriei, SAR „Moldcargo” SA

își rezervă dreptul de a înainta o cerere pentru soluționarea litigiului în instanța de

judecată, însă, au constatat că debitorul manifestă indiferență față de obligațiile ce

îi sunt imputate și la pretenția înaintată nu au recepționat nici un răspuns.

Astfel, din motivul incapacității de plată creditorul SAR „Moldcargo” SA a

solicitat intentarea procesului de insolvabilitate în privința SRL „Global-Asig”.

La 02 noiembrie 2017 creditorul a depus o cerere introductivă concretizată,

suplimentar la temeiurile de drept invocate în cererea introductivă, și a făcut

trimitere și la prevederile art. 47 alin. 33 din Legea cu privire la asigurări nr. 407

din 21.12.2006, în vigoare de la 06.04.2007 care prevede că orice intermediar în

asigurări care nu a depus la asigurator sumele încasate cu titlu de prime de

asigurare, după 30 de zile lucrătoare de la scadența prevăzută în contractul de

mandat, este prezumat a fi în insolvabilitate din cauza încetării plăților, iar

asiguratorul va solicita instanței încasarea forțată a sumelor datorate.

În cererea de concretizarea a fost mărită și creanța la care creditorul pretinde

până la 165 455,02 lei (dintre care datoria constituie 99 893,03 lei, restul fiind

calculată dobânda de întârziere).

La data de 01 noiembrie 2017 administratorul provizoriu a depus raportul în

care își expune concluzia că debitorul se află în incapacitate de plată. În afară de

datoria creditorului în sumă de 99 893,03 lei, acesta are o datorie față de Serviciul

Fiscal de Stat în sumă de 449,28 lei, dintre care 387,75 lei sunt plăți de bază.

A reiterat că debitorul nu dispune de masă debitoare din care motive a propus

aplicarea procedurii simplificate a falimentului.

Pe parcurs administratorul insolvabilității a depus un raport suplimentar, în

care a menționat că suma totală a creanțelor celor doi creditori (SAR „Moldcargo”

SA și Serviciul Fiscal de Stat) constituie 165 904, 30 lei. Totodată a indicat că

conform contabilității debitorului, acesta dispunea de o sumă de 148 128,09 lei,

care este în casieria debitorului. Deoarece suma datoriei de 165 904 lei este mai

mare decât suma de 148 128,09 lei de care la moment dispune debitorul și acesta

nu are altă masă debitoare, consideră că debitorul este în incapacitate de plată. De

aceea a propus aplicarea procedurii simplificate a falimentului.

Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 22 decembrie 2017 s-a respins

cererea introductivă a creditorului SAR „Moldcargo” SA privind declararea

insolvabilității SRL „Global-Asig” și s-a refuzat intentarea unui proces de

insolvabilitate față de debitorul SRL „Global-Asig”. S-au anulat măsurile de

2

asigurarea aplicate față de SRL „Global-Asig” prin încheierea Curții de Apel

Chișinău din 12 septembrie 2017. S-a aprobat remunerația administratorului

autorizat Puiu Albert pentru exercitarea funcției de administrator provizoriu pentru

perioada de observație față de SRL „Global-Asig” în sumă de 9 520 lei pe lună. S-

a stabilit remunerația administratorului autorizat Puiu Albert pentru exercitarea

funcției de administrator provizoriu pentru perioada de observație față de SRL

„Global-Asig” în sumă totală de 14 000 lei, care se încasează în folosul

administratorului autorizat Puiu Albert de la creditorul SAR „Moldcargo” SA.

Cererea administratorului autorizat Puiu Albert de încasare a cheltuielilor aferente

s-a respins. Dispozitivul prezentei hotărâri se va publica în Monitorul Oficial al

R.M în termen de 10 zile de la data adoptării.

La 05 ianuarie 2018 SAR ”Moldcargo” SA a declarat recurs împotriva hotărârii

Curții de Apel Chișinău din 22 decembrie 2017, solicitând admiterea acestuia,

casarea hotărârii și emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.

În motivarea recursului a indicat că, hotărârea instanței de insolvabilitate este

neîntemeiată, contrară procedurii de insolvabilitate, deoarece instanța a interpretat

eronat normele materiale aplicabile speței.

A invocat recurentul Societatea de Asigurări-Reasigurări ”Moldcargo”

Societate pe Acțiuni că starea de insolvabilitate este independentă de raportul pasiv-

activ patrimonial în sensul că ea nu presupune în mod necesar ca activul patrimonial

să fie inferior pasivului. Ea poate surveni chiar si atunci cînt activul este superior

pasivului, dar cînd debitorul nu poate mobiliza într-un ritm satisfăcător resursele

financiare acoperirii la scadentă a datoriilor sale comcrciale.

Astfel, raportînd prevederile legale la speța dată, indică recurentul că din data

de 04.06.2014, debitorul a încetat de a mai efectua plăți în contul creditorului, fapt

care servește drept temei de intentare a procesului de insolvabilitate.

Mai mult ca atît, conform prevederilor art. 47 alin. (33) al Legii nr. 407 din

21.12.2006 cu privire la asigurări, orice intermediar în asigurări și/sau în reasigurări

care nu a depus la asigurător/reasigurător sumele încasate cu titlu de prime de

asigurare (reasigurare), după 30 de zile lucrătoare de la scadența prevăzută în

contractul de mandat, este prezumat a fi în insolvabilitate din cauza încetării

plăților, iar asigurătorul (reasigurătorul) va solicita instanței de judecată încasarea

forțată a sumelor datorate.

Astfel, legea specială expres prevede că în cazul în care a fost întrunită cea de

a doua condiție, adica s-a încetat efectuarea plăților, se prezumă insolvabilitatea

debitorului. În acest sens, consideră recurentul că este eronată concluzia instanței

de insolvabilitate precum că creditorul urma să depună cerere de încasare forțată a

datoriei în instanța de drept comun și nu cerere introductivă în instanța de

insolvabilitate.

Conform prevederilor art. 48 alin. (1) al Legii cu privire la asigurări: „agentul

de asigurare este persoană fizică sau persoană juridică ce deține din partea unui

asigurător o autorizație valabilă, scrisă, denumită în prezenta lege contract de

mandat, pentru a acționa în numele acestuia”, iar potrivit art. 48 alin. (3) lit. a) al

aceleiași legi, una din condițiile ca agentul de asigurare - persoană juridică să poată

activa, este ca acesta să aibă ca obiect de activitate numai intermedierea în asigurări.

A relatat recurentul că avînd în vedere faptul că SRL „Global-Asig” este

agent de asigurare, acesta poate fi împuternicit în realizarea polițelor de asigurare

3

doar din partea unui singur asigurător, în cazul dat, doar de către SAR „Moldcargo”

SA.

A menționat în recurs că în prezent, SRL „Global-Asig” nu are profit, din

anul 2014 acesta nu a mai realizat polițe de asigurare din numele Mandantului, fapt

care duce la imposibilitatea acestuia de a efectua careva plăți, în vederea achitării

datoriei.

Reieșind din toate circumstanțele invocate supra, constată recurentul că

creditorul a probat despre existența creanței sale certe, lichide și exigibile, precum

și imposibilitatea executării obligațiilor pecuniare de către debitor, fapt care

probează incapacitatea de plată a acestuia.

Consideră că instanța de insolvabilitate nu a analizat obiectiv și

multiaspectual toate circumstanțele cauzei care dovedesc incontestabil, starea de

insolvabilitate a debitorului determinate de starea de incapacitate a acestuia.

Mai mult ca atît, nu au fost luate în considerație concluziile administratorului

provizoriu care a constatat că debitorul, cu certitudine se află în incapacitate de

plată și nu dispune de posibilități ce ar permite acoperirea integrală a creanțelor

creditorului, circumstanțe ce determină insolvabilitatea debitorului.

Or, la adoptarea hotărârii judecătorești, trebuie să fie respectate cerințele art.

6 CEDO, deoarece potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului,

noțiunea de proces echitabil prezumă ca o instanță internă să examineze, în mod

real, probleme esențiale care i-au fost supuse analizei, cel puțin pentru a le putea

aprecia pertinența.

Conform art. 8 alin. (1) Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012,

hotărârile și încheierile instanței de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen

de 15 zile calendaristice din data pronunțării și numai în cazurile prevăzute expres

de prezenta lege.

Din materialele dosarului, instanța de recurs constată că la 22 decembrie 2017

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat hotărârea contestată prin prezentul recurs, și a

fost recepționată de către părți la 03 ianuarie 2018 conform recipisei anexate

(f.d.242-243).

Astfel, instanța de recurs consideră recursul declarat la 05 ianuarie 2018,

împotriva hotărârii Curții de Apel Chișinău din 22 decembrie 2017 că este depus în

termenul prevăzut de lege.

În conformitate cu art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se examinează

fără înștiințarea participanților la proces.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și

care urmează a fi respins cu menținerea hotărârii instanței de insolvabilitate din

următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, instanța,

după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul și să mențină decizia

instanței de apel și hotărârea primei instanțe.

În conformitate cu art. 356 Cod de procedură civilă, cererea de declarare a

insolvabilității se judecă în instanță conform normelor generale din acest cod, cu

excepțiile și completările stabilite în legislația insolvabilității.

4

Iar, în conformitate cu art. 1 alin. (4) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29

iunie 2012, procesul de insolvabilitate se desfășoară în conformitate cu prevederile

Codului de procedură civilă și cu cele ale prezentei legi.

Astfel, actele cauzei cert denotă că la 20 aprilie 2012 între SAR „Moldcargo”

SA și „Global-Asig” SRL a fost încheiat contractul de mandat nr. 72 obiectul căruia

îl constituie activitatea de intermediere în vânzarea polițelor de asigurare.

La 23 mai 2014 între SAR „Moldcargo” SA și „Global-Asig” SRL a fost

încheiat acordul privind stabilirea cuantumului și termenului de achitare a datoriei

în mărime de 109 000, 02 lei care urma să fie achitată de SRL „Global-Asig” în

șase rate.

Deoarece debitorul nu și-a onorat obligațiile asumate prin contractul de mandat

nr. 72 din 20 aprilie 2012 și acordul din 23 mai 2014, nu a transferat integral primele

de asigurare încasate de la asigurați, în contul Mandantului, SAR „Moldcargo” SA

s-a adresat în instanța de insolvabilitate.

Conform actului de verificare din 06 iunie 2017 datoria restantă a SRL „Global-

Asig” față de SAR „Moldcargo” SA constituia suma de 99 893, 03 lei.

La 02 noiembrie 2017 creditorul a depus o cerere introductivă concretizată,

suplimentar la temeiurile de drept invocate în cererea introductivă, și a făcut

trimitere și la prevederile art. 47 alin. 33 din Legea cu privire la asigurări nr. 407

din 21.12.2006, în vigoare de la 06.04.2007.

Tot, actele cauzei atestă că administratorul insolvabilității a depus un raport

suplimentar, în care a menționat că suma totală a creanțelor constituie 165 904, 30

lei. Totodată a indicat că conform contabilității debitorului, acesta dispunea de o

sumă de 148 128,09 lei, care este în casieria debitorului. Deoarece suma datoriei de

165 904 lei este mai mare decât suma de 148 128,09 lei, de care la moment dispune

debitorul și acesta nu are altă masă debitoare, consideră că debitorul este în

incapacitate de plată. Prin urmarea a propus aplicarea procedurii simplificate a

falimentului.

Fiind investită cu judecarea cauzei, instanța de insolvabilitate a ajuns la

concluzia netemeinicii acțiunii.

Instanța de recurs constată că hotărârea instanței de insolvabilitate a fost

adoptată în limitele competenței, reieșind din temeiul și obiectul acțiunii, cu

aplicarea corectă a legii materiale care guvernează raportul juridic în speță, iar în

cadrul judecării pricinii au fost create condiții obiective participanților la proces,

întru realizarea drepturilor sale procedurale.

În susținerea opiniei enunțate se vor reține prevederile art. 10 a Legii

insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, intentarea unui proces de insolvabilitate

presupune existența unui temei. Temeiul general de intentare a unui proces de

insolvabilitate constă în incapacitatea de plată a debitorului. Temeiul special de

intentare a unui proces de insolvabilitate constă în supra îndatorarea debitorului în

cazul în care acesta este persoană juridică responsabilă de creanțele creditorilor în

limitele patrimoniului său. În acest caz, la baza evaluării patrimoniului debitorului

trebuie pusă continuarea activității lui dacă acest fapt este posibil.

Iar, conform art. 18 alin.(1) a Legii insolvabilității, creditorul poate depune

cerere introductivă dacă are un interes legitim în intentarea procesului de

insolvabilitate și își poate argumenta creanțele și temeiurile de intentare a

procesului de insolvabilitate.

5

Prin prisma normelor precitate, Colegiul consideră necesar a menționa că,

intentarea procesului de insolvabilitate este condiționată în mod principal de

incapacitatea de plată a debitorului la executarea creanțelor creditorilor, iar la

rândul său, pentru a stabili incapacitatea de executare a obligațiilor, creditorii care

înaintează cerere introductivă de intentare a procesului de insolvabilitate, sunt

obligați să-și argumenteze și justifice existenta unor creanțe certe, lichide și

exigibile, așa cum rezidă din dispoziția expresă a art. 18 alin. (1) a Legii

insolvabilității.

Existenta incapacității de plată este condiționată în primul rând de existenta

unor creanțe certe, iar în al doilea rând, aceste creanțe certe să nu poată, fi executate

de către debitor din motivul incapacității de plată sau supra îndatorării.

Astfel, din materialul probator anexat se atestă că nu pot fi luate în considerație

suma dobânzii, invocată de creditor în cererea de concretizare deoarece aceasta nu

reiese dintr-un contract de credit sau împrumut, dar nici majorarea de întârziere.

Prin urmare, creanța care poate fi luată în vedere la determinarea temeiurilor de

insolvabilitate constituie 99 893 lei + 387, 75 lei (plată de bază față de Serviciul

Fiscal de Stat). Însă suma care se păstrează în casieria debitorului constituie 148

118 lei.

Colegiul consideră că instanța de insolvabilitate a constatat și elucidat pe

deplin circumstanțele pricinii și a concluzionat în mod corect că lipsește temeiul

general de intentarea a insolvabilității, incapacitatea de plată.

Concomitent, Colegiul relevă că prevederilor art. 47 alin. (33) al Legii nr. 407

din 21.12.2006 cu privire la asigurări, invocat de creditor, nu poate fi temei de

intentare a insolvabilității, deoarece orice intermediar în asigurări și/sau în

reasigurări care nu a depus la asigurător/reasigurător sumele încasate cu titlu de

prime de asigurare (reasigurare), după 30 de zile lucrătoare de la scadența prevăzută

în contractul de mandat, este prezumat a fi în insolvabilitate din cauza încetării

plăților, iar asigurătorul (reasigurătorul) va solicita instanței de judecată încasarea

forțată a sumelor datorate.

În atare circumstanțe, Colegiul conchide că articolul citat mai sus

menționează că starea de insolvabilitate se prezumă, totodată stipulează depunerea

cererii de încasare forțată a datoriei, însă nu a cererii introductive. Astfel creditorul

nu a depus cerere de încasare a datoriei.

Conform art. 34 alin. (1) al Legii insolvabilității instanța de insolvabilitate

hotărăște, în baza aprecierii temeiului de insolvabilitate și a faptelor constatate în

cadrul examinării cererii introductive, asupra intentării procedurii de insolvabilitate

sau asupra respingerii cererii introductive. (2) Hotărârea de intentare a procedurii

de insolvabilitate devine executorie în momentul pronunțării. Dispozitivul hotărârii

se înmânează administratorului desemnat imediat. (3) Prin hotărârea de intentare a

procedurii de insolvabilitate, instanța de insolvabilitate dă apreciere concluziilor

din raportul administratorului provizoriu, prevede mărimea revendicărilor asupra

cărora obiecțiile debitorului și/sau ale creditorilor au fost respinse ori considerate

ca fiind întemeiate, desemnează administratorul insolvabilității și instituie, după

caz, comitetul creditorilor.

Prin urmare, instanța de insolvabilitate just a respins concluziile raportului

administratorului provizoriu ca fiind declarative și fără un suport probant și legal,

în sensul intentării procedurii de insolvabilitate.

6

Conform art. 30 alin. (4) din Legea insolvabilității „după judecarea cererii

introductive, instanța de insolvabilitate adoptă una din următoarele hotărâri: a) se

constată insolvabilitatea debitorului și i se intentează proces de insolvabilitate; b)

se constată insolvabilitatea debitorului și i se intentează procedură simplificată a

falimentului; c) se intentează procedură accelerată de restructurare a debitorului; d)

se respinge cererea introductivă și se refuză intentarea unui proces de insolvabilitate

față de debitor”.

Astfel, din materialul probator anexat se atestă că din motivul lipsei temeiului

de insolvabilitate invocat de creditor instanța de insolvabilitate a respins cererea

introductivă și a refuzat intentarea unui proces de insolvabilitate față de debitor.

Instanța de recurs consideră că Curtea de Apel Chișinău a examinat pricina

sub toate aspectele, stabilind cu certitudine raportul juridic litigios, circumstanțele

de fapt, caracteristice acestui raport, legea materială ce guvernează raportul juridic.

În cadrul procesului de insolvabilitate administratorul provizoriu a solicitat

stabilirea cuantumului de remunerare a administratorului provizoriu în mărime fixă

de 9520 lei lunar și remunerația pentru perioada de observație în sumă totală de 19

992 lei, precum și cheltuielile aferente în sumă de 1 450 lei.

La acest capitol, instanța de recurs menționează că instanța de insolvabilitate a

efectuat calculul remunerației conform Hotărârii Guvernului RM nr. 743 din

11.06.2002 și a hotărârii Guvernului RM nr. 152 din 19.02.2004 în redacția

Hotărârii Guvernului RM nr. 165 din 09.03.2010.

Prin urmare este întemeiată concluzia instanței de insolvabilitate reieșind din

anexa nr. 4 la Hotărîrea Guvernului nr. 743 din 11.06.2002, coeficientul de

multiplicare al salariului pentru conducători de unitate variază de la 4 la 8. La

calcularea remunerației administratorul a folosit coeficientul minin 4, remunerația

lunară constituind 9520 lei.

În același timp instanța de insolvabilitate a considerat că remunerația urmează

a fi încasată doar pentru perioada de observație din momentul primirii de către

administratorul provizoriu a încheierii de admitere spre examinare a cererii

introductive care a fost recepționată de administratorul provizoriu la data de

03.10.2017, iar data examinării cererii introductive a fost stabilită pentru data de 15

noiembrie 2017. Pentru această perioada remunerația constituie 14 000 lei, care și

urmează a fi încasată.

În ce privește încasarea cheltuielilor aferente, instanța de insolvabilitatea a

respins cerința dată, deoarece la materialele cauzei nu se atestă nici o probă.

În temeiul circumstanțelor expuse coroborate cu normele de drept nominalizate,

instanța de insolvabilitate întemeiat a conchis asupra faptului că nu poate fi pus la

baza intentarea procedurii de insolvabilitate față de debitorul SRL ”Global-Asig”

pe motiv de incapacitate de plată, or creditorul SAR „Moldcargo” SA nu a

demonstrat că debitorul SRL ”Global-Asig” este o întreprindere în dificultate

financiară, însă al cărei titular execută sau este capabil să execute obligațiile

exigibile nu demonstrează în sensul art. 10 al Legii insolvabilității incapacitatea de

plată a acesteia, iar în astfel de circumstanțe nu se probează conform art. 118 alin.

(1) Cod de procedură civilă, temeiul general de admitere a cererii introductive cum

ar fi incapacitatea de plată.

7

În conformitate cu art. 118, alin. (1) Cod de procedură civilă, fiecare parte

trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor și

obiecțiilor sale dacă legea nu dispune altfel.

Iar, în conformitate cu art. 122 alin. (1) Cod de procedură civilă,

circumstanțele care, conform legii, trebuie confirmate prin anumite mijloace de

probațiune nu pot fi dovedite cu nici un fel de alte mijloace probante.

În acest context, Colegiul reiterează că, intentarea procesului de

insolvabilitate nu poate avea loc doar pe presupunerea existentei unui temei de

insolvabilitate raportat la anumite creanțe presupuse, acestea nefiind certe.

Or, în conformitate cu art. 2 al Legii insolvabilității, prin incapacitate de plată

se subînțelege situație financiară a debitorului caracterizată prin incapacitatea lui

de a își executa obligațiile pecuniare scadente, inclusiv obligațiile fiscale, iar prin

insolvabilitate se subînțelege situație financiară a debitorului caracterizată prin

incapacitatea de a își onora obligațiile de plată, constatată prin act judecătoresc de

dispoziție, circumstanțe care nu au fost probate și constatate pe parcursul

examinării cauzei.

În asemenea circumstanțe, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că prima instanță corect

a concluzionat că cererea introductivă înaintată de creditorul SAR „Moldcargo” SA

este neântemeiată și nu sunt temeiuri privind declararea insolvabilității față de SRL

„Global-Asig”, și, prin urmare, temeinic și legal a respins cererea introductivă

înaintată de SAR „Moldcargo” SA, iar argumentele invocate de către recurent în

cererea de recurs nu pot fi reținute ca întemeiate.

Urmare a celor supra indicate, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție apreciază critic susținerile

recurentului precum că instanța de insolvabilitate nu a constatat și elucidat pe deplin

circumstanțele ce au importanță pentru soluționarea pricinii, nefiind dovedite

circumstanțele considerate de instanță ca stabilite, iar concluziile instanței expuse

în hotărâre, sunt în contradicție cu circumstanțele cauzei, deoarece acestea

contravin constatărilor relatate.

În conexiunea celor relatate, instanța de recurs, prin prisma jurisprudenței

CEDO și anume cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a

Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr. 26561/1995, unde Curtea a menționat

că „... art. 6 § 1 al Convenției, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin

care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge

recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind

lipsit de șanse de succes”, consideră necesar de a respinge și alte argumente

invocate în recursuri.

Față de cele ce preced și având în vedere faptul că hotărârea instanței de

insolvabilitate este întemeiată și legală, iar temeiurile invocate de către SAR

„Moldcargo” SA sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge

recursul și a menține hotărârea Curții de Apel Chișinău din 22 decembrie 2017.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă,

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție,

d e c i d e:

8

Se respinge recursul declarat de Societatea de Asigurări-Reasigurări

”Moldcargo” Societate pe Acțiuni.

Se menține hotărârea Curții de Apel Chișinău din 22 decembrie 2017, în

cauza civilă la cererea introductivă a creditorului Societatea de Asigurări-

Reasigurări ”Moldcargo” Societate pe Acțiuni cu privire la intentarea procesului de

insolvabilitate față de Societatea cu răspundere limitată ”Global-Asig”.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței, judecător Valeriu Doagă

Judecători Mariana Pitic

Nicolae Craiu

Luiza Gafton

Iurie Bejenaru

9