Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 14.02.2018
casat

2rci-5/18 — validarea creantelor

HOTĂRÂRE
14.02.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
validarea creantelor
Temei legal
termenele de inaintare a creantelor, tabelele creantelor, crante contestate
Citează această cauză
2rci-5/18 — validarea creantelor (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

instanța de insolvabilitate: A. Minciuna dosarul nr. 2rci -5/18 (Curtea de Apel Chișinău) D E C I Z I E 14 februarie 2018 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul: Ala Cobăneanu Judecătorii: Mariana Pitic, Iurie Bejenaru examinând recursurile declarate de către Vasile Vutcarău și avocatul Vitalie Enachi în interesele Vioricăi Mîrza, în cauza civilă la cererea de validare a creanțelor depusă de Serghei Palamarciuc față de debitorul insolvabil Societatea cu răspundere limitată „Ilimad-Construct” și contestațiile înaintate de Casa Națională de Asigurări Sociale, Vasile Vutcarău și Ilarion Bolgar împotriva creanței înaintate de Serghei Palamarciuc, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 28 septembrie 2017, prin care au fost respinse contestațiile depuse de Vasile Vutcarău, Ilarion Bolgar și Casa Națională de Asigurări Sociale asupra creanțelor înaintate de către Serghei Palamarciuc, admisă cererea și validat Serghei Palamarciuc ca creditor garantat a debitorului Societatea cu răspundere limitată „Ilimad-Construct” cu suma de 2 120 909,80 lei, c o n s t a t ă: La 18 octombrie 2013, Societatea pe acțiuni „Concord-Strășeni” s-a adresat în judecată cu cerere introductivă prin care a solicitat intentarea în privința Societății cu răspundere limitată „Ilimad-Construct” a procesului de insolvabilitate (f.d.

2-3 vol. I). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 29 octombrie 2013, s-a admis spre examinare cererea introductivă (f.d. 3, 4-5 vol. I). Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 03 martie 2014, s-a intentat procesul de insolvabilitate față de SRL „Ilimad-Construct”; s-a desemnat în funcție de administrator al insolvabilității ÎI „Manalati Tair”; s-a stabilit termenul-limită, pentru creditori, de înregistrare a cererilor de admitere a creanțelor în vederea întocmirii tabelului definitiv până la data de 14 aprilie 2014; s-a stabilit termenul de verificare a creanțelor, de întocmire și de comunicare a tabelului definitiv, până la data de 21 aprilie 2014; s-a stabilit ședința de validare a creanțelor pentru data de 28 aprilie 2014, ora 11:30, în incinta Curții de Apel Chișinău, cu sediul în mun.

Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 73, bir. 102; s-a propus creditorilor garantați să precizeze fără întârziere asupra căror bunuri dețin un drept prioritar, precum și temeiul acestui drept; s-au menținut măsurile de asigurare aplicate prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 29 octombrie 2013 (f.d.6, 7-8 vol.I).

1 Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 06 octombrie 2014, s-a intentat procedura de faliment față de SRL „Ilimad-Construct”, s-a dizolvat SRL „Ilimad- Construct”; s-a desemnat în calitate de lichidator al SRL „Ilimad-Construct” - ÎI „Manalati Tair”; s-au înlăturat membrii organelor de conducere a SRL „Ilimad- Construct” de la gestionarea întreprinderii și masei debitoare, cu destituirea acestora din funcțiile deținute, atribuțiile de administrare și de dispoziție a societății fiind transmise lichidatorului ÎI „Manalati Tair”; s-au obligat organele de conducere ale SRL „Ilimad-Construct” să transmită neîntârziat lichidatorului ÎI „Manalati Tair” gestiunea societății pe bază de inventar și de bilanț, să transmită patrimoniul societății, împreună cu registrele, cu actele (inclusiv de constituire, contabile, financiare, corespondența ce ține de activitatea comercială) și cu ștampilele acesteia; s-a împuternicit lichidatorul să exercite toate atribuțiile în vederea administrării și reprezentării societății, valorificării și distribuirii masei debitoare, precum și alte atribuții prevăzute de lege, în măsura în care sunt necesare pentru determinarea tuturor operațiunilor procedurii falimentului; s-au obligat reprezentanții organului afacerilor interne și a altor organe de drept,

la cererea scrisă sau verbală a lichidatorului să asigure ordinea publică și să participe la exercitarea atribuțiilor acestuia; întru prevenirea modificărilor stării bunurilor societății debitoare, în perioada derulării procedurii de faliment, s-a dispus aplicarea următoarelor măsuri de asigurare: s-a interzis înstrăinarea bunurilor din masa debitoare și s-a sistat orice modificare legată de statutul juridic al societății debitoare sau al bunurilor ei, fără învoirea expresă a lichidatorului; s-a pus sub sechestru corespondența comercială a societății debitoare; s- au suspendat urmăririle individuale ale creditorilor și executările silite asupra bunurilor societății debitoare, precum și curgerea prescripției dreptului de a cere executarea silită a creanțelor acestora contra societății debitoare; s-a suspendat calcularea penalităților, dobânzilor și altor plăți aferente datoriilor creditoare ale societății debitoare; s-a interzis instituțiilor financiare în care societatea debitoare are deschise conturi, de a dispune de mijloacele existente în conturile societății debitoare, fără un ordin al lichidatorului și s-a prescris ca toate achitările cu societatea debitoare să fie executate numai prin contul bancar de acumulare, gestionat de lichidator; s-a interzis achitarea dividendelor, efectuarea altor plăți legate de valorificarea hârtiilor de valoare,

achitarea veniturilor pe cotele de participație, distribuirea profitului între asociații societății debitoare, răscumpărarea sau procurarea de către debitor a acțiunilor plasate sau achitarea contravalorii părții de participație, separarea cotei de participație din masa debitoare în legătură cu ieșirea sau excluderea debitorului din lista asociaților; s-au anulat sechestrele aplicate pe patrimoniul SRL „Ilimad-Construct”, precum și măsurile de asigurare sau de limitare a societății debitoare sau a lichidatorului în dreptul de administrare și de valorificare a masei debitoare aplicate de alte instanțe de judecată sau de organele abilitate în acest sens și s-au menținut numai măsurile de asigurare aplicate de instanța de insolvabilitate; s-a dispus publicarea dispozitivului încheierii în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, conform art. 7 din Legea insolvabilității (f.d.10-11 vol.I).

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 15 iunie 2015, s-a destituit Manalati Tair din funcția de lichidator al SRL „Ilimad-Construct”; s-a desemnat în calitate de administrator autorizat al SRL „Ilimad-Construct” administratorul autorizat Dumitru Cucu; s-a obligat administratorul Manalati Tair să transmită administratorului nou desemnat toate documentele contabile, financiare și documentele necesare 2 administrării întreprinderii insolvabile, inclusiv ștampila, în termen de 5 zile (f.d. 12- 13 vol. I). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 18 iunie 2015, s-a desemnat în calitate de reprezentant al debitorului SRL „Ilimad-Construct” în procedura de faliment -Vasile Mîrzac (f.d. 14 vol. I). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 14 decembrie 2015 s-a admis cererea de demisie depusă de lichidatorul SRL „Ilimad-Construct”, Dumitru Cucu și s- a desemnat în calitate de lichidator al SRL „Ilimad-Construct” în procedura de faliment -Irina Selevestru (f.d.

15 vol. I). La 28 martie 2016, Serghei Palamarciuc a depus cerere privind validarea creanțelor garantate față de SRL „Ilimad-Construct” (f.d. 1-4 vol. I), solicitând repunerea în termen a cererii de validare a creanțelor; admiterea spre examinare a cererii de validare a creanțelor față de patrimoniul debitorului SRL „Ilimad- Construct”; validarea și includerea în tabelul definitiv al creanțelor creanța creditorului Serghei Palamarciuc față de patrimoniul debitorului SRL „Ilimad-Construct” care constă din dreptul de proprietate asupra următoarelor bunuri imobile: - patru apartamente situate la etajul patru al blocului locativ amplasat în or.Strășeni, str. Prieteniei nr. 8, cu suprafața totală de 341,79 m.p., procurate în baza contractului privind investirea capitalului în construcția complexului locativ situat în or.

Strășeni, str. Prieteniei nr. 8 cu nr. 7/12 din 07 decembrie 2009; - două apartamente situate la etajul șapte al blocului locativ amplasat în or.Strășeni, str. Prieteniei nr. 8, cu suprafața totală de 161,43 m.p., procurate în baza contractului privind investirea capitalului în construcția complexului locativ situat în or. Strășeni, str. Prieteniei nr. 8 cu nr. 11/7 din 04 august 2010; - patru apartamente situate la etajul opt al blocului locativ amplasat în or.Strășeni, str. Prieteniei nr. 8, cu suprafața totală de 344,68 m.p., procurate în baza contractului privind investirea capitalului în construcția complexului locativ situat în or. Strășeni, str. Prieteniei nr. 8 din 12 septembrie 2011. Prin încheierea instanței de insolvabilitate din 31 martie 2016 s-a admis demersul; s-a repus Serghei Palamarciuc în termenul de înaintare a creanțelor față de SRL „Ilimad-Construct” și s-a numit ședința de validare a creanțelor pentru data de 18 aprilie 2016, ora 11:30 (f.d.

9-11 vol. I). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 17 august 2016, s-au admis contestațiile depuse de Ilarion Bolgar, Vasile Vutcarău și Casa Națională de Asigurări Sociale și s-a respins cererea de validare a creanțelor înaintată de Serghei Palamarciuc față de debitorul SRL „Ilimad-Construct” ca neîntemeiată (f.d. 26-28 vol. I). La 02 septembrie 2016, Serghei Palamarciuc a depus cerere de recurs nemotivată împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 17 august 2016, solicitând admiterea recursului și casarea încheierii din 17 august 2016, cu soluționarea prin decizie a problemei în fond și admiterea cererii creditorului Serghei Palamarciuc privind validarea creanțelor în sumă de 129400 euro, înaintată față de debitorul SRL „Ilimad-Construct” (f.d.

30 vol. I). La 14 noiembrie 2016, Serghei Palamarciuc a depus cerere de recurs motivată împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 17 august 2016, solicitând admiterea recursului și casarea încheierii din 17 august 2016, cu respingerea contestațiilor depuse de Ilarion Bolgar, Vasile Vutcarău și Casa Națională de Asigurări Sociale, și admiterea cererii lui Serghei Palamarciuc cu privire la admiterea creanțelor în sumă de 129400 3 euro, înaintată față de debitorul SRL „Ilimad-Construct” în procedură de faliment, ori în caz de imposibilitate de soluționare a pricinii în fond cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanță (f.d.

44-46 vol. I). Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 23 noiembrie 2016 s-a admis recursul declarat de Serghei Palamarciuc, s-a casat încheierea Curții de Apel Chișinău din 17 august 2016, în cauza privind derularea procesului de insolvabilitate a SRL „Ilimad-Construct”, cu remiterea cauzei la rejudecarea contestațiilor înaintate de Vasile Vutcarău, Casa Națională de Asigurări Sociale și Ilarion Bolgar, în aceeași instanță de insolvabilitate (f.d. 83-89 vol. I). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 13 februarie 2017 s-au respins contestațiile depuse de Vasile Vutcarău, Ilarion Bolgar și Casa Națională de Asigurări Sociale asupra creanțelor înaintate de către Serghei Palamarciuc; s-a admis cererea și s-a validat creanța lui Serghei Palamarciuc ca creditor garantat al debitorului SRL „Ilimad-Construct” cu suma de 2 120 909,80 lei (f.d.

102-104 vol. I). La 14 februarie 2017, Vasile Vutcarău a depus cerere de recurs nemotivată împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 13 februarie 2017, solicitând casarea încheierii recurate, cu admiterea contestațiilor și respingerea cererii de validare a creanței depusă de Serghei Palamarciuc (f.d. 106 vol. I). La 20 februarie 2017, Vasile Vutcarău a depus cerere de recurs nemotivată împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 13 februarie 2017, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii Curții de Apel Chișinău din 13 februarie 2017 și soluționarea în fond a cauzei, cu admiterea contestațiilor înaintate de creditorii Vasile Vutcarău, Ilarion Bolgar și Casa Națională de Asigurări Sociale și respingerea cererii de validare a creanței depuse de Serghei Palamarciuc (f.d.

107-114 vol. II). La 20 februarie 2017, Ilarion Bolgar a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 13 februarie 2017, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate și dispunerea admiterii contestațiilor înaintate de creditorii Ilarion Bolgar, Casa Națională de Asigurări Sociale și Vasile Vutcarău, cu respingerea cererii de validare a creanței depusă de Serghei Palamarciuc (f.d. 139-146 vol. I). La 21 februarie 2017, Casa Națională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 13 februarie 2017, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate și dispunerea admiterii contestației înaintate de Casa Națională de Asigurări Sociale, cu respingerea cererii de validare a creanței depuse de Serghei Palamarciuc (f.d.

147-151 vol. I). La 27 februarie 2017, Societatea Comercială „Stilhol” Societate cu răspundere limitată a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 13 februarie 2017, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a încheierii recurate, cu soluționarea prin decizie a problemei în fond și dispunerea respingerii cererii de validare a creanței depuse de Serghei Palamarciuc (f.d. 152-154, vol. I). Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 17 mai 2017 au fost admise recursurile declarate de către Vasile Vutcarău, Ilarion Bolgar, Casa Națională de Asigurări Sociale și SC „Stilhol” SRL, casată integral încheierea Curții de Apel Chișinău din 13 februarie 2017 cu restituirea cauzei spre rejudecare în instanța de insolvabilitate, în același complet de judecată (f.d.

186-196 vol. I). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 28 septembrie 2017 au fost respinse contestațiile depuse de Vasile Vutcarău, Bolgar Ilarion și Casa Națională de Asigurări Sociale asupra creanțelor înaintate de Serghei Palamarciuc. A fost admisă cererea și a 4 fost validat Serghei Palamarciuc ca creditor garantat a debitorului SRL „Ilimad- Construct” cu suma de 2 120 909,80 lei (f.d. 213-215 vol. I). La 06 octombrie 2017, Vasile Vutcarău a depus cerere de recurs nemotivată împotriva încheierii instanței de insolvabilitate din 28 septembrie 2017, cerînd admiterea recursului, casarea încheierii contestate cu admiterea contestațiilor și respingerii cererii de validare depusă de Serghei Palamarciuc (f.d.

217 vol. I). Tot la 06 octombrie 2017, avocatul Vitalie Enachi în interesele creditorului garantat Viorica Mîrza a depus cerere de recurs nemotivat, cerînd admiterea acestuia, casarea încheierii contestate cu admiterea contestațiilor înaintate și respingerea cererii de validare a creanței depusă de Serghei Palamarciuc (f.d. 218-219 vol. I). La 06 noiembrie 2017, Vasile Vutcarău a depus cerere de recurs motivat, cerînd admiterea acestuia, casarea încheierii instanței de insolvabilitate din 28 septembrie 2017, soluționarea în fond a acesteia și dispunerea admiterii contestațiilor înaintate de creditorii Vasile Vutcarău, Ilarion Bolgar și Casa Națională de Asigurări Sociale și respingerea cererii de validare a lui Serghei Palamarciuc.

Recurentul, Vasile Vutcarău în motivarea recursului a invocat că nu este de acord cu încheierea emisă de Curtea de Apel Chișinău din 28 septembrie 2017 prin care a fost validată creanța lui Serghei Palamarciuc în mărime de 2 120 909,80 lei deoarece este ilegală și neîntemeiată. Indică că instanța de insolvabilitate în pofida tuturor argumentelor aduse nu a luat în considerație nici o circumstanță ce probează netemeinicia creanței lui Serghei Palamarciuc, începînd cu faptul că toate contractele sunt nule și terminînd cu faptul că bonul de plată prezentat a fost întocmit abia în 2017, în legătură cu obiecțiile ridicate de creditori.

În acest sens, instanța de judecată nu a respins și nu a motivat netemeinicia următoarelor argumente: contractul din 07 decembrie 2009 și cel din 04 august 2010 nu sunt autentificate notarial conform art. 40/6 din Legea cadastrului și sunt lovite de nulitate absolută; toate cele trei contracte au fost încheiate după ipotecarea întregii clădiri fără acordul expres a creditorului ipotecar, fapt ce contravine art. 26 alin. (2) din Legea cu privire la ipotecă și atrage nulitatea absolută a acestora; faptul că bonul de plată a fost eliberat pe parcursul examinării cauzei și nu la momentul producerii acțiunilor economice, fapt demonstrat prin suma unică pe 3 contracte nu corespunde sumei cursului valutar, necorespunderea cu data contractelor, etc.; faptul că bonul de plată nu are nici o reflecție în registrele de casă a SRL „Ilimad-Construct”.

Consideră neîntemeiate argumentele creditorului Serghei Palamarciuc care susține că a achitat către SRL „Ilimad Construct” sumele pretinse, deoarece reieșind din prevederile contractelor de investiție intimatul Serghei Palamarciuc avea obligația de a achita executorului, adică către SRL „Ilimad Construct” și nu persoanei fizice Mîrzac Vasile plata pentru construirea imobilului. Achitarea urma a fi efectuată în lei moldovenești conform cursului stabilit de BNM la ziua achitării, forma achitării – în numerar sau prin transfer. Prin urmare, reieșind din legislația în vigoare, în calitate de documente primare ce confirmă efectuarea plăților în numerar pot fi recunoscute doar bonurile fiscale, sau ordinile de plată care și constituie temei pentru contabilizarea operațiunilor economice de încasare a numerarului.

Menționează recurentul că în privința altor creditori instanța de insolvabilitate a apreciat pe cereri similare, drept documente justificative, doar ordinele de plată și 5 bonurile fiscale și a respins drept probe recipisele, procesele verbale, ordinele de plată, sau alte acte de acest gen, drept acte confirmative a plății. Însă în cazul creditorului Serghei Palamarciuc contrar principiului legalității și previzibilității actului jurisdicțional, instanța de insolvabilitate a încălcat prevederile art. 117 CPC, dar și art. 19 din Legea insolvabilității, apreciind valoarea unei creanțe în lipsa unor documente justificative relevante.

Suplimentar recurentul invocă că bonul de plată nr. ED 285503 din 15 septembrie 2011 este un bon de plată, act de strictă evidență, care este destinat pentru confirmarea faptului prestării serviciilor, lucrărilor de către agenții economici care sunt scutiți de obligația utilizării aparatelor de casă și control la efectuarea decontărilor în numerar. Însă, SRL „Ilimad Construct” este o societate comercială care are obligația legală de a utiliza la efectuarea decontărilor în numerar a aparatelor de casă și control cu eliberarea bonurilor fiscale. Mai indică recurentul că apariția spontană a acestui bon de plată și prezentarea acestuia abia în instanța de recurs demonstrează că bonul de plată nu a fost întocmit în prezent pentru a duce în eroare instanța de judecată și a prejudicia interesele celorlalți creditori.

Mai indică că asemenea bonuri se eliberează doar în bază de factură cu serii și numere concrete și nu pot fi transmise/utilizate de companii care nu le-au procurat. În acest sens, pînă în prezent nu este demonstrată originea bonului, or de către contabilitatea SRL „Ilimad Construct” asemenea bonuri nu au fost procurate.

La fel, a susținut că bonul de plată a fost întocmit recent cu dată anterioară și banii nu au fost luați încasați în realitate, fapt ce se confirmă prin: suma în lei înscrisă în bon nu corespunde cu suma de 129 400 euro care o indică Serghei Palamarciuc că ar fi achitat-o; suma indicată în bon este o sumă unică pentru toate contractele, ceea ce nu corespunde prevederilor contractuale și faptul că din contracte rezultă că plățile urmau să fie percepute la diferite etape; suma indicată în bon nu a fost achitată în realitate și nu este înregistrată în registrul de casă a SRL „Ilimad Construct” întocmit legal la data invocată, adică septembrie 2011. Mai susține recurentul că la examinarea în instanța de fond s-au constatat cu certitudine două temeiuri de nulitate absolută a contractelor de investiție a lui Serghei Palamarciuc, circumstanțe neglijate în totalmente de instanța de insolvabilitate la emiterea încheierii din 28 septembrie 2017. Astfel, la 15 decembrie 2008 între Vasile Vutcarău și SRL „Ilimad Construct” pentru asigurarea executării a obligațiilor asumate prin contractul de împrumut nr. 6097 a fost încheiat contractul de ipotecă nr. 6049 prin care SRL „Ilimad Construct” a transmis în ipotecă lui Vasile Vutcarău următoarele bunuri imobile: terenul pentru construcții, cu suprafața de 0,2 ha cu nr. cadastral xxxxx; blocul locativ cu nr. cadastral xxxxx,

situate în r-nul Strășeni, or. Strășeni, str. Prieteniei nr. 8, care aparțineau cu drept de proprietate debitorului ipotecar. La 16 decembrie 2008 de către OCT Strășeni s-a efectuat intabularea în registrul public a dreptului real a lui Vasile Vutcarău, încît la 16 decembrie 2008, dreptul real a devenit opozabil pentru terți. Ulterior instituirii ipotecii asupra bunurile enunțate supra, contrar art. 220 alin. (1) Codul civil și art. 26 alin. (2) din Legea cu privire la ipotecă, de către SRL „Ilimad Construct”, fără acordul creditorului ipotecar, Vasile Vutcarău au fost încheiate contracte de investiție cu Serghei Palamarciuc. Drept rezultat, este certă nulitatea absolută a contractelor nr. 7/12 din 07 decembrie 2009, nr. 11/7 din 04 august 2010 și 6 nr. 6260 din 12 septembrie 2011, nr. 07-11-2010 din 17 noiembrie 2010 prin care SRL „Ilimad Construct” a dispus asupra bunurilor gajate fără consimțămîntul expres a creditorului Vasile Vutcarău.

Totodată a mai indicat că în contractul nr. 7/12 din 12 decembrie 2009 și în contractul nr. 11/7 din 04 august 2010 cu privire la investirea capitalului în construcție și obținerea dreptului de proprietate asupra apartamentelor s-a constatat nerespectarea formei autentice a contractelor, nefiind autentificate notarial conform art. 406 al Legii cadastrului bunurilor imobile.

În consecință, consideră recurentul că creanța invocată de către Serghei Palamarciuc față de patrimoniul debitorului nu este certă, lichidă și exigibilă, deoarece nu este probată prin acte confirmative, sumă conform contractelor anexate la cerere nu a fost achitată, nici pe conturile bancare ale debitorului SRL „Ilimad Construct” și nici în casieria întreprinderii; creanța invocată de către Serghei Palamarciuc față de patrimoniul debitorului este bazată pe acte juridice bilaterale lovite de nulitate absolută, care împiedică validarea creanței și demonstrează că acestea nu sunt certe, lichide și exigibile; instanța de insolvabilitate eronat a validat creanțele înaintate de Serghei Palamarciuc contra patrimoniului debitorului și ilegal a respins contestațiile înaintate.

La 22 decembrie 2017, Vasile Vutcarău a depus supliment la recursul motivat reiterînd că instanța de fond a trecut cu vederea multitudinea de procese civile care se află pe rol în legătură cu declararea nulității contractelor încheiate de aceasta. În special aici este relevantă o cauză care deja a fost examinată în fond și anume cauza civilă nr. 3-80/2017 SRL „Ilimad Construct” vs OCT Strășeni unde s-a dispus radierea contractelor din 07 decembrie 2009 și 04 august 2010 din registrul cadastral. Hotărîrea din 16 mai 2017 neatacată pînă la moment, precum și cauza civilă 2-1335/17 la cererea de chemare în judecată a SRL „Ilimad-Construct” vs Palamarciuc Serghei care a fost examinată în fond și prin hotărîrea Judecătoriei Chișinău (sediul Central) din 14 noiembrie 2017 a fost dispusă anularea contractelor nr. 7/12 din 07 decembrie 2009, nr. 11/7 din 04 august 2010 și a contractului f/n din 12 septembrie 2011 încheiate între Serghei Palamarciuc și SRL „Ilimad Construct”.

La 22 decembrie 2017, avocatul Vitalie Enachi în interesele Viorîcăi Mîrza a depus recurs motivat împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 28 septembrie 2017, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a încheierii recurate, cu soluționarea prin decizie a problemei în fond și dispunerea respingerii cererii de validare a creanței depuse de Serghei Palamarciuc. În motivarea recursului a invocat motive de fapt și de drept similare celor menționate în recursul declarat de Vasile Vutcarău.

La 22 decembrie 2017, SRL „Ilimad Construct” în procedura de faliment, a depus referință prin care a solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii Curții de Apel Chișinău din 28 septembrie 2017, rejudecarea în fond a contestațiilor înaintate de Vasile Vutcarău, CNAS și Ilarion Bolgar împotriva creanței înaintate de către Serghei Palamarciuc față de patrimoniul SRL „Ilimad Construct” în mărime de 2 120 909 lei, cu admiterea acestora și constatarea existenței unui litigiu de drept. Conform art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilității, hotărârile și încheierile instanței de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunțării și numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege.

7 În conformitate cu art. 425 Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursurile declarate de Vasile Vutcarău și avocatul Vitalie Enachi în interesele Vioricăi Mîrza sunt depuse în termenul prevăzut de lege, deoarece încheierea contestată este emisă la 29 septembrie 2017, iar la data de 06 octombrie 2017 ultimii au depus recurs nemotivat. Conform art.8 alin.(3) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, recursul va fi judecat în termen de 60 de zile de la înregistrarea dosarului în instanța de recurs, în modul prevăzut de Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Verificând argumentele invocate în cererile de recurs pe baza materialelor din dosar, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursurile întemeiate și urmează a fi admise cu casarea încheierii contestate și trimiterea cauzei spre rejudecare în instanța de insolvabilitate din următoarele motive. În conformitate cu prevederile art. 427 lit. b) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs după ce examinează recursul împotriva încheierii este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, restituind pricina spre rejudecare.

În conformitate cu art. 356 CPC, cererea de declarare a insolvabilității se judecă în instanță conform normelor generale din prezentul cod, cu excepțiile și completările stabilite de legislația insolvabilității. Reglementări similare conțin și prevederile art. 1 alin. (4) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, potrivit cărora procesul de insolvabilitate se desfășoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă și cu cele ale prezentei legi.

Pe parcursul judecării cauzei s-a constatat că intentarea procesului de insolvabilitate s-a dispus prin hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 03 martie 2014. În temeiul hotărîrii enunțate a fost stabilit termenul limită de înregistrare de către creditorii SRL „Ilimad Construct” a cererilor de admitere a creanțelor în vederea întocmirii tabelului definitiv, data de 14 aprilie 2014. Tot din actele cauzei rezultă că la 28 martie 2016 Serghei Palamarciuc a depus cerere de admitere a creanței garantate față de SRL „Ilimad Construct” solicitînd repunerea în termen a cererii de validare a creanțelor, validarea și includerea în tabelul definitiv al creanțelor creanța creditorului Serghei Palamarciuc față de patrimoniul debitorului SRL „Ilimad-Construct” care constă din dreptul de proprietate asupra următoarelor bunuri imobile: -patru apartamente situate la etajul patru al blocului locativ amplasat în or.Strășeni, str. Prieteniei nr. 8, cu suprafața totală de 341,79 m.p., procurate în baza contractului privind investirea capitalului în construcția complexului locativ situat în or.

Strășeni, str. Prieteniei nr. 8 cu nr. 7/12 din 07 decembrie 2009; -două apartamente situate la etajul șapte al blocului locativ amplasat în or.Strășeni, str. Prieteniei nr. 8, cu suprafața totală de 161,43 m.p., procurate în baza contractului privind investirea capitalului în construcția complexului locativ situat în 8 or. Strășeni, str. Prieteniei nr. 8 cu nr. 11/7 din 04 august 2010; -patru apartamente situate la etajul opt al blocului locativ amplasat în or.Strășeni, str. Prieteniei nr. 8, cu suprafața totală de 344,68 m.p., procurate în baza contractului privind investirea capitalului în construcția complexului locativ situat în or.

Strășeni, str. Prieteniei nr. 8 din 12 septembrie 2011. Astfel, prin încheierea instanței de insolvabilitate din 31 martie 2016 s-a admis demersul, s-a repus Serghei Palamarciuc în termenul de înaintare a creanțelor față de SRL „Ilimad-Construct” și s-a numit ședința de validare a creanțelor pentru data de 18 aprilie 2016, ora 11:30 (f.d. 9-11 vol. I). La fel din actele cauzei rezultă că Vasile Vutcarău, Ilarion Bolgar și Casa Națională de Asigurări Sociale au depus contestații împotriva cererii depuse de Serghei Palamarciuc privind admiterea și validarea creanței garantate. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 28 septembrie 2017 s-a respins contestațiile depuse de Vasile Vutcarău, Ilarion Bolgar și Casa Națională de Asigurări Sociale asupra creanțelor înaintate de către Serghei Palamarciuc, s-a admis cererea și a fost validat Serghei Palamarciuc ca creditor garantat a debitorului SRL „Ilimad Construct” cu suma de 1 120 909,80 lei.

Încheierea dată servește temei de rectificare a tabelului creanțelor. În motivarea soluției date, instanța de insolvabilitate a reținut că cererea de validare a creanței depusă de Serghei Palamarciuc este întemeiată și urmează a fi admisă deoarece prin actele cauzei se confirmă faptul deținerii de către Serghei Palamarciuc a unei creanțe valabile față de SRL „Ilimad Construct”, confirmată prin contractele cu privire la investirea capitalului în construcție și obținerea dreptului de proprietate în baza contractelor de investiții nr. 7/12 din 07 decembrie 2009, nr. 11/7 din 04 august 2010 și contractul f/n din 12 septembrie 2011. La fel, a stabilit instanța de insolvabilitate că achitarea sumelor în baza contractelor de investiție nominalizate se confirmă prin prezentarea în original a bonului de plată seria ED nr. 285503 pentru suma totală de 1 120 909,80 lei.

Respectiv, a considerat instanța de insolvabilitate că contestațiile înaintate de Vasile Vutcarău, Ilarion Bolgar și Casa Națională de Asigurări Sociale sunt neîntemeiate și prin urmare au fost respinse. Instanța de recurs conchide, însă, că încheierea instanței de insolvabilitate din 28 septembrie 2017, a fost adoptată pripit, fără a fi constatate și elucidate pe deplin circumstanțele ce au importanță pentru soluționarea corectă a contestațiilor și cererii de validare a creanței, precum și materialului probator anexat la dosar, precum și aplicarea eronată a normelor de drept ce reglementează acest aspect. Conform art. 140 alin. (1) din Legea insolvabilității, dacă are o creanță față de debitor născută anterior datei deschiderii procedurii, creditorul înaintează în scris creanța, indiferent de tipul ei, printr-o cerere de admitere a creanțelor adresată instanței de judecată care examinează cauza de insolvabilitate a debitorului.

Cererile de admitere a creanțelor se consemnează într-un registru, care se păstrează în instanță. Articolul 141 alin. (1) din Legea insolvabilității prescrie că, cererea de admitere a creanțelor are același regim juridic ca și cererea de chemare în judecată, cu excepțiile stabilite la art. 19. Totodată, alin. (2) și (3) al aceluiași articol statuează că, cererea de admitere a creanțelor trebuie să cuprindă numele/denumirea creditorului, domiciliul/sediul, suma datorată, temeiul creanțelor, precum și mențiuni cu privire la eventualele drepturi de 9 preferință sau garanții. Iar la cerere urmând a fi anexate documente justificative din care izvorăsc creanțele și actele de constituire de garanții.

Potrivit art. 144 alin. (1), (2), (3), (7) și (9) din Legea insolvabilității, debitorul și creditorii pot să formuleze contestații cu privire la creanțele și la drepturile de preferință neadmise sau trecute integral sau parțial de administratorul insolvabilității/lichidator în tabelul definitiv. Contestațiile se depun în scris la instanța de judecată care examinează cazul de insolvabilitate cu cel puțin 3 zile înainte de data ședinței fixate pentru examinarea valabilității creanțelor incluse în tabelul definitiv. Contestațiile înaintate după termenul prevăzut se declară tardive și se restituie fără a fi examinate. Instanța de insolvabilitate soluționează contestațiile în ședință de validare sau în cadrul unei alte ședințe speciale, cu citarea contestatorului, a creditorului care deține creanța contestată, dacă acesta nu este chiar contestatorul, a administratorului insolvabilității/lichidatorului și a oricărei alte părți interesate, după caz.

Instanța de insolvabilitate acordă creditorului a cărui creanță este contestată sau contestatarului un extras, autentificat de instanță, din tabelul creanțelor. Instanța de insolvabilitate soluționează contestația prin încheiere care poate fi contestată cu recurs. Încheierea irevocabilă prin care contestația este admisă sau respinsă cu validarea creanței este executorie pentru administratorul insolvabilității/lichidator și pentru toți creditorii. Încheierea constituie temei pentru rectificarea tabelului definitiv al creanțelor sau a tabelului definitiv consolidat fără a se convoca ședință specială de validare.

Astfel, instanța de recurs conchide că obiect de examinare în cadrul litigiului dat este cererea de validare a creanței a creditorului Serghei Palamarciuc față de debitorul SRL „Ilimad Construct” la rangul creditorilor garantați cu suma de 2 120 909,80 lei, precum și contestațiile depuse de către Vasile Vutcarău, Ilarion Bolgar și Casa Națională de Asigiurări Sociale asupra creanțelor înaintate de Serghei Palamarciuc . Drept urmare, chestiunea din speță urmează a fi examinată prin prisma art. 50 alin. (2) lit. c) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, care prevede că creditorii garantați sunt persoanele fizice a căror creanțe sunt născute din contracte de investire în construcția de locuințe.

În acest sens, Colegiul reține că persoanele fizice, care sunt parte a unui contract de investiție, pot pretinde la calitatea de creditor garantat doar dacă demonstrează prin probe veridice achitarea unor sume la contul debitorului în bancă sau în casa acestuia a sumei integrale sau parțiale a contractului de investiție și ca bun garantat (gajat, ipotecat) va constitui spațiu locativ concret construit sau construit parțial sau bunul imobil în totalitate, dacă în contractul de investiție nu este indicat concret spațiul locativ care constituie obiectul contractului de investiție. Mai mult că pentru a avea calitatea de creditor garantat este nevoie de probarea achitării sumelor în baza unui contract de investiții legal.

În această ordine de idei , instanța de recurs constată că din materialele dosarului nu rezultă cert care contract a stat la baza emiterii încheierii contestate, în situația în care la actele cauzei este anexat doar contractul de investirea capitalului în construcție din 12 septembrie 2011 încheiat între SRL „Ilimad Construct” și Serghei Palamarciuc (f.d. 80 vol. I), și lipsește descifrarea cuantumului sumei achitate pe fiecare contract, cît și data executării acestor achitări.

Or, instanța de insolvabilitate ajungînd la concluzia că cererea lui Serghei 10 Palamarciuc privind validarea creanțelor este întemeiată și necesită a fi admisă bazîndu-se pe originalul bonului de plată seria ED nr. 285503 pentru suma totală de 2 120 909,80 lei, nu a verificat dacă suma totală a contractelor cu privire la investiția capitalului în construcție de 129400 euro a fost convertită în lei conform cursului oficial al BNM și dacă această suma se include în suma de 2 120 909,80 lei achitată conform bonului prezentat.

Totodată, prima instanță nu a verificat dacă la data încheierii contractelor nominalizate și eliberării bonului de plată, debitorul insolvent avea obligația legală de a utiliza la efectuarea decontărilor în numerar a aparatelor de casă și control cu eliberarea bonurilor fiscale conform art. 3 alin. (1) și 19 alin. (1), (2) și (6) din Legea contabilității nr. 113-XVI din 27 aprilie 2007 și dacă acest bon de plată a trecut prin contabilitatea SRL „Ilimad Construct”. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție i-a în considerație și faptul că art. 142 alin. (1), (4) și (5) din Legea insolvabilității prevăd că, creanțele se supun procedurii de verificare, prevăzută de prezenta lege, de către administratorul provizoriu sau administratorul insolvabilității, sau de lichidator, cu excepția creanțelor constatate prin titluri executorii necontestate în termenele prevăzute de legi speciale.

Administratorul insolvabilității/lichidatorul va proceda de îndată la verificarea fiecărei cereri de admitere înregistrate la instanța de insolvabilitate și a documentelor depuse și va efectua o cercetare amănunțită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă și prioritatea fiecărei creanțe. În vederea îndeplinirii atribuției prevăzute la alin.(4), administratorul insolvabilității/lichidatorul va putea solicita reprezentantului debitorului explicații, informații și documente suplimentare, după caz. Astfel, norma enunțată supra, de asemenea, impune cercetarea amănunțită a cererii de admitere a creanței pentru a stabili legitimitatea, valoarea exacta și prioritatea fiecărei creanțe, fapt ce nu rezultă din încheierea supusă recursului.

La caz, instanța de recurs consideră relevant și argumentul recurentului Vasile Vutcarău din recursul suplimentar precum că instanța de insolvabilitate nu a verificat dacă există un litigiu de drept comun ce are tangență cu chestiunea din speță, anexînd la cererea de recurs probe care confirmă că sunt depuse în instanța de drept comun cereri cu privire la declararea nulității contractelor de investiție și ca pe unele cauze judecătoriile de fond s-au pronunțat deja asupra fondului (f.d. 15-30, 59 vol. II). Or, conform art. 144 alin. (4) din Legea insolvabilității, dacă la examinarea contestației se constată existența unui litigiu de drept, instanța de insolvabilitate admite contestația printr-o încheiere motivată, care poate fi atacată cu recurs de către creditorul a cărui creanță nu a fost validată.

În acest caz, creanța se radiază din tabel, iar creditorul a cărui creanță nu a fost validată este în drept să intenteze proces separat de confirmare a creanței sau de preluare a procesului pendinte. Creanțele față de care au fost admise contestațiile se iau în calcul la elaborarea planului de distribuire intermediară prin rezervarea lor din masa debitoare, în condițiile stabilite la art.152. Instanța de recurs ține să mai menționeze și prevederile art. 8 alin. (4) din Legea insolvabilității care stipulează că în vederea soluționării recursului, instanței de recurs i se trimit, în copii certificate de instanța de insolvabilitate, doar actele care interesează soluționarea căii de atac.

Astfel, nu este clar cum instanța de insolvabilitate a examinat contestațiile 11 creditorilor și cererea de validare a creanței și a ajuns la concluzia enunțată fără ca la materialele dosarului să fie administrate contestațiile creditorilor Vasile Vutcarău, Ilarion Bolgar și Casa Națională de Asigurări Sociale și contractele de investiție, or în lipsa acestora, instanța de recurs este în imposibilitate să se pronunțe asupra legalității încheierii contestate. Totodată, instanța de recurs mai reține că la examinare pricinii, instanța de insolvabilitate nu a ținut cont de indicațiile instanței de recurs expuse în deciziile din 23 noiembrie 2016 și 17 mai 2017, emise în cauza dată și nu a dat un răspuns amplu în încheierea supusă recursului tuturor argumentelor invocate de părțile în litigiu.

În conexiunea celor relatate, se stabilește că soluția instanței de insolvabilitate nu conține o argumentare clară din care să rezulte certitudinea adoptării soluției la care s-a ajuns, având o motivare superficială, fără a fi abordate toate aspectele importante în speță, respectiv instanța de recurs fiind în imposibilitatea să exercite controlul judiciar asupra unei asemenea soluții și să verifice temeinicia și legalitatea încheierii atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege. Pentru considerentele descrise, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite recursurile, a casa integral încheierea instanței de insolvabilitate și a restitui pricina spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în același complet de judecată.

În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e: Se admit recursurile declarate de către Vasile Vutcarău și avocatul Vitalie Enachi în interesele Vioricăi Mîrza. Se casează integral încheierea Curții de Apel Chișinău din 28 septembrie 2017, în cauza civilă la cererea de validare a creanțelor depusă de Serghei Palamarciuc față de debitorul insolvabil Societatea cu răspundere limitată „Ilimad-Construct” și contestațiile înaintate de Casa Națională de Asigurări Sociale, Vasile Vutcarău și Ilarion Bolgar împotriva creanței înaintate de Serghei Palamarciuc, cu restituirea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, Ala Cobăneanu judecătorul Judecătorii Mariana Pitic Iurie Bejenaru 12

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-05-17
0,97
2rc-354/17 — validarea creanțelor
Prima instanţă: A. Minciuna dosarul nr. 2rc-354/17 D E C I Z I E 17 mai 2017 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul: Valeriu Doag
CSJ 2017-05-17
0,96
2rc-345/17 — insolvabilitate
Dosarul nr.2rc-345/17 prima instanţă: A. Minciuna D E C I Z I E 17 mai 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Tatiana Vieru
CSJ 2017-07-12
0,96
2rc-500/17 — contestație la creanțele validate
Prima instanţă: A. Minciuna dosarul nr. 2rc-500/17 D E C I Z I E 12 iulie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul: Valeriu Do
CSJ 2017-07-12
0,96
2rc-497/17 — examinarea contestatiilor asupra creantelor
prima instanță: A.Minciuna dosarul nr. 2rc-497/17 D E C I Z I E 12 iulie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecător Valentina Cle
CSJ 2017-03-15
0,95
2rc-199/17 — declarare nulității actelor juridice
prima instanță: A. Minciuna dosarul nr. 2rc-199/17 D E C I Z I E 15 martie 2017 mun. Chișinău Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecă
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă