2rci-49/18 — intentarea procesului de insolvabilitate.
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- intentarea procesului de insolvabilitate.
- Temei legal
- temeiurile declararii recursului
2rci-49/18 — intentarea procesului de insolvabilitate. (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr. 2rci-49/18 Curtea de Apel Chișinău Judecător: Eugeniu Clim Î N C H E I E R E 07 februarie 2018 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecător: Oleg Sternioală Judecători: Mariana Pitic Nicolae Craiu examinând recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată ,, Paritate – Vilsa”, în cauza civilă la cererea introductivă înaintată de Societatea cu Răspundere Limitată ,, Paritate – Vilsa” cu privire la intentarea procedurii de insolvabilitate față de debitorul Societății cu Răspundere Limitată ,, Apion -TD”, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 20 noiembrie 2017, prin care a fost restituită cererea introductivă înaintată de Societatea cu Răspundere Limitată ,, Paritate – Vilsa” cu privire la intentarea procedurii de insolvabilitate față de debitorul Societății cu Răspundere Limitată ,, Apion -TD”, c o n s t a t ă: La 14 noiembrie 2017, Societatea cu Răspundere Limitată ,, Paritate – Vilsa” a înaintat cererea introductivă privind intentarea procedurii de insolvabilitate față de Societatea cu Răspundere Limitată ,, Apion -TD”.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 noiembrie 2017, a fost dispusă restituirea cererii introductive înaintată de Societatea cu Răspundere Limitată ,,Paritate – Vilsa” cu privire la intentarea procedurii de insolvabilitate față de Societatea cu Răspundere Limitată ,, Apion -TD” cu toate actele anexate. La 27 decembrie 2017, Societatea cu Răspundere Limitată ,, Paritate – Vilsa” a depus cerere de recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 20 noiembrie 2017, solicitând anularea încheierii, cu primirea cererii spre examinare. 1 În cererea de recurs a indicat că, instanța de insolvabilitate a aplicat eronat prevederile art.22 alin.(1) al Legii insolvabilității nr.149 din 29.06.2012 și a dispus restituirea cererii fără judecare.
Examinând cererea de recurs în raport cu materialele cauzei și normele de drept procedural aplicabile speței în cauză, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție concluzionează că, recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată ,, Paritate – Vilsa”, urmează a fi restituit din următoarele considerente. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Cod de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Conform art. 4261 lit. e) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs este în drept să restituie recursul împotriva încheierii dacă încheierea nu poate fi atacată cu recurs, potrivit legii.
Potrivit art.22 alin.(1) al Legii insolvabilității nr.149 din 29.06.2012, instanța de insolvabilitate restituie fără examinare cererea introductivă întocmită cu încălcarea art.20. Conform prevederilor art.8 alin.(1), al legii sus menționate, hotărîrile și încheierile instanței de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunțării și numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege. Actele cauzei denotă că, la data de 14 noiembrie 2017, Societatea cu Răspundere Limitată ,, Paritate – Vilsa” a depus cererea introductivă cu privire la intentarea procedurii de insolvabilitate față de Societatea cu Răspundere Limitată ,,Apion -TD”.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 noiembrie 2017, în temeiul art. 22 al Legii insolvabilității, a fost dispusă restituirea cererii de chemare în judecată înaintată de Societatea cu Răspundere Limitată ,,Paritate – Vilsa” cu toate actele anexate, deoarece, cererea introductivă nu corespunde exigențelor legale, or, actele anexate la această cerere au fost confirmate și semnate de către administratorul Societății cu Răspundere Limitată ,, Paritate – Vilsa” - Bolgari Valentin, care nu avea împuterniciri în acest sens. Mai mult ca atât, Societatea cu Răspundere Limitată ,,Paritate – Vilsa” la materialele cauzei a anexat copia hotărârii Judecătoriei Economice de Circumscripție din 22 octombrie 2010, însă careva probe cu privire la irevocabilitatea hotărârii sus menționate, nu au fost prezentate.
2 Or, potrivit art. 138 alin.(4) Cod de Procedură Civilă, înscrisul se depune în original sau în copie autentificată în modul stabilit de lege, indicîndu-se locul de aflare a originalului. Înscrisul se depune în original cînd, conform legii sau unui alt act normativ, circumstanțele pricinii trebuie confirmate numai cu documente în original sau cînd copiile de pe documentul prezentat au cuprinsuri contradictorii, precum și în alte cazuri cînd instanța consideră necesară prezentarea originalului. În conformitate cu art. 12 al Legii insolvabilității nr.149 din 29.06.2012, dreptul de a depune cerere introductivă îl au: debitorul, creditorii, alte persoane indicate în prezenta lege. În temeiul art.18 alin.(1) al Legii insolvabilității nr.149 din 29.06.2012, creditorul poate depune cerere introductivă dacă are un interes legitim în intentarea procesului de insolvabilitate și își poate argumenta creanțele și temeiurile de intentare a procesului de insolvabilitate.
Potrivit art. 20 alin. (1) din legea menționată, în cererea introductivă a creditorului trebuie să se indice: a) denumirea/numele și prenumele creditorului și ale debitorului, sediul/adresa, alte date de identificare ale acestora, confirmate prin extrasul din registrul public corespunzător; b) valoarea creanțelor creditorului, mărimea dobînzilor și a penalităților aferente; c) temeiul creanțelor și termenul executării lor; d) mențiuni despre alte probe ce confirmă creanța creditorului; e) propunerea candidaturii la funcția de administrator provizoriu pe perioada de observare a debitorului; f) alte date, considerate de creditor ca fiind necesare pentru examinarea cererii.
(2) La cererea introductivă a creditorului se anexează: a) documentele ce adeveresc obligațiile debitorului față de creditor, mărimea datoriilor la aceste obligații, temeiul intentării procesului de insolvabilitate, alte documente care justifică cererea creditorului; b) dovada notificării prealabile a debitorului de către creditor; c) copia de pe hotărîrea irevocabilă a instanței de judecată sau copia de pe hotărîrea arbitrală irevocabilă, ori copia de pe hotărîrea judecătorească irevocabilă privind recunoașterea hotărîrii judecătorești sau a hotărîrii arbitrale străine, ori decizia (hotărîrea) organului abilitat prin legea executorie la acel moment. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 noiembrie 2017, nu poate fi supusă recursului, deoarece legislația națională pertinentă nu reglementează o cale de atac împotriva unor astfel de încheieri.
Prin urmare, la cazul prezentei spețe, încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 noiembrie 2017 nu constituie un act judecătoresc ce poate fi contestat în ordine de recurs, aceasta fiind nesusceptibilă de atac. 3 Astfel, cererea de recurs depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată ,,Paritate – Vilsa” urmează a fi restituită ca fiind depusă împotriva unei încheieri ce nu poate fi atacată cu recurs, potrivit legii. Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a restitui recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată ,, Paritate – Vilsa”, ca fiind depus împotriva unei încheieri ce nu poate fi atacată cu recurs, potrivit legii.
În conformitate cu art. 4261 lit. e) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se restituie recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată ,, Paritate – Vilsa” împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 20 noiembrie 2017. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, judecător Oleg Sternioală Judecători: Mariana Pitic Nicolae Craiu 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.