2ri-115/18 — Intentarea procesului de insolvabiltiate
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Intentarea procesului de insolvabiltiate
- Temei legal
- Temeiurile de intentare a procesului de insolvabiltiate
2ri-115/18 — Intentarea procesului de insolvabiltiate (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr.2ri-115/18 Instanța de insolvabilitate: Curtea de Apel Chișinău Judecător: Sergiu Arnăut D E C I Z I E 14 martie 2018 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței judecător: Oleg Sternioală Judecători: Valeriu Doagă, Iurie Bejenaru Mariana Pitic, Nicolae Craiu examinând recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Andana-Prim” prin intermediul avocatului Moloșag Natalia, în cauza de insolvabilitate la cererea introductivă a creditorului Societatea cu Răspundere Limitată „Seniba-Plus” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Andana-Prim” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate, și cererea Societății cu Răspundere Limitată „Royal-Progres” de alăturare la cererea introductivă a Societății cu Răspundere Limitată „Seniba-Plus”, împotriva hotărârii Curții de Apel Chișinău din 11 iulie 2017, prin care a fost admisă cererea introductivă a creditorului Societatea cu Răspundere Limitată „Seniba-Plus” și cererea Societății cu Răspundere Limitată „Royal-Progres” de alăturare la cererea introductivă, s-a constatat insolvabilitatea debitorului și s-a intentat procesul de insolvabilitate față de Societatea cu Răspundere Limitată „Andana-Prim”, c o n s t a t ă: La 31 martie 2017, Societatea cu Răspundere Limitată „Seniba-Plus” a depus cerere introductivă împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Andana-Prim” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate.
În motivarea cererii a indicat că, Societatea cu Răspundere Limitată „Andana- Prim” nu și-a onorat obligațiunile asumate prin contractul de locațiune din 29 septembrie 2015, înregistrînd pentru perioada 15 noiembrie 2015 – 31 decembrie 2016 o datorie în sumă de 146 329,79 lei. 1 La 26 octombrie 2016, debitorul Societatea cu Răspundere Limitată „Andana- Prim” a recepționat reclamația privind achitarea sumei datorate, însă această reclamație a fost ignorată. La data de 28 martie 2017, datoria totală constituia suma de 191 382,76 lei, dintre care 146 329,79 lei datoria de bază, 21 729,97 lei dobânda de întârziere și 23 236 lei penalitate. Menționează că, interesul legitim al Societății cu Răspundere Limitată „Seniba- Plus” rezidă în satisfacerea drepturilor sale de creanță, care este argumentată, certă, lichidă și exigibilă.
În scopul respectării prevederilor art. 19 alin. (1) din Legea insolvabilității, a expediat notificarea prealabilă în adresa debitorului prin care a solicitat achitarea datoriei, însă, această notificare a rămas fără un răspuns. Solicită Societatea cu Răspundere Limitată „Seniba-Plus” admiterea cererii introductive, intentarea procesului de insolvabilitate simplificat față de Societatea cu Răspundere Limitată „Andana-Prim” cu desemnarea administratorului provizoriu Muntean Oleg, admiterea și validarea creanței în sumă de 191 382,76 lei. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 5 aprilie 2017, a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de creditorul Societatea cu Răspundere Limitată „Seniba-Plus” și s-a numit Muntean Oleg, deținătorul autorizației nr. 30 din 14 ianuarie 2015, în calitate de administrator provizoriu al Societății cu Răspundere Limitată „Andana-Prim”.
S-a instituit perioada de observație în privința debitorului Societatea cu Răspundere Limitată „Andana-Prim” și s-a aplicat sechestru pe bunurile acesteia. S-a obligat adminsitratorul provizoriu să verifice existența temeiurilor de intentare a procesului de insolvabilitate a debitorului, mărimea și componența masei debitoare și să notifice toți creditorii pentru înaintarea creanțelor certe și exigibile asupra patrimoniului. La 5 iulie 2017, Societatea cu Răspundere Limitată „Royal-Progres” a depus cerere de alăturare la cererea introductivă a Societății cu Răspudnere Limitată „Seniba-Plus” cu privire la intentarea procesului de insolvabiltiate față de Societatea cu Răspundere Limitată „Andana-Prim”.
În motivarea cererii Societatea cu Răspundere Limitată „Royal-Progres” a indicat că, la data de 8 iunie 2016, în calitate de vânzător, a încheiat cu Societatea cu Răspundere Limitată „Andana-Prim”, în calitate de cumpărător, contractul de vînzare-cumpărare nr. 03/305 privind transmiterea în proprietatea cumpărărotului a mărfii în limita și asortimentul indicat în comandă, iar acesta s-a obligat de a primi marfa și de a o achita în termenii stabiliți în contract. Concomitent, garantarea executării obligațiilor asumate prin contractul nr. 03/305 din 8 iunie 2016 de către Societatea cu Răspundere Limitată „Andana-Prim”, a fost garantată de către Vasilevscaia Natalia prin contractul de fidejusiune nr. 03- 305-F.
2 Însă, Societatea cu Răspundere Limitată „Andana-Prim” nu și-a onorat obligațiunile contractuale, acumulînd o datorie totală în sumă de 1 832,85 lei, fapt ce se confirmă prin factura fiscală din 19 octombrie 2016 în sumă de 1 060 lei și factura fiscală din 12 octombrie 2016 în sumă de 775,85 lei, ce nu a fost achitată din suma totală a facturii de 2 515 lei. Astfel, la data de 4 ianuarie 2017 și 21 februarie 2017 a expediat notificări privind achitarea datoriei în adresa Societății cu Răspundere Limitată „Andana-Prim” și Vasilevscaia Natalia, însă, aceste notificări au rămas fără un răspuns. Solicită Societatea cu Răspundere Limitată „Royal-Progres” admiterea cererii de alăturare la cererea introductivă, intentarea procesului de insolvabilitate față de Societatea cu Răspundere Limitată „Andana-Prim” cu desemnarea administratorului provizoriu Muntean Oleg, admiterea și validarea creanței în sumă de 2 116,80 lei de rangul V și a sumei de 1 703,95 lei de rangul VI.
Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 11 iulie 2017 a fost admisă cererea introductivă depusă de creditorul Societatea cu Răspundere Limitată „Seniba-Plus” și cererea de alăturare a Societății cu Răspundere Limitată „Royal-Progres”. S-a constatat insolvabilitatea debitorului și s-a intentat procesul de insolvabilitate față de Societatea cu Răspundere Limitată „Andana-Prim”. S-a dispus inițierea procedurii simplificate a falimentului și dizolvarea Societății cu Răspundere Limitată „Andana- Prim”. S-a ridicat dreptul Nataliei Vasilevscaia de administrare a Societății cu Răspundere Limitată „Andana-Prim” și s-a numit Muntean Oleg în calitate de lichidator. S-a obligat lichidatorul să notifice toți creditorii debitorului despre înregistrarea cererilor de validare a creanțelor, să verifice, să întocmească și să prezinte instanței de insolvabilitate tabelul definitiv al creanțelor.
S-a stabilit ședința de validare a creanțelor pe data de 1 decembrie 2017, ora 10:45. La data de 14 decembrie 2017, Societatea cu Răspundere Limitată „Andana- Prim” a depus cerere de recurs prin intermediul avocatului Moloșag Natalia, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea integrală a hotărârii Curții de Apel Chișinău din 11 iulie 2017 cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie respisă cererea introductivă a Societății cu Răspundere Limitată „Seniba-Plus” și cererea Societății cu Răspundere Limitată „Royal-Progres” de alăturare la cererea introductivă. În motivarea recursului a indicat că, la 25 iulie 2017 a depus cerere de recurs nemotivat deoarece instanța de insolvabilitate a eliberat doar dispozitivul hotărârii.
Copia hotărârii motivate a fost eliberată la data de 1 decembrie 2017 iar cererea de recurs suplimentar a depus-o în termenu de 15 zile, motiv din care consideră că a respectat termenul de declarare a recursului. Indică că, instanța de insolvabilitate a trecut tacit și nu a elucidat argumentele invocate în referința depusă. Menționează că, în urma încheierii contractului de locațiune a spațiului din str. Sarmizegetusa, 8, urma să desfășoare activitate de cafenea-bar. Însă, acest spațiu a fost transmis cu mari deficiențe de la legislație pentru desfășurarea activității conform destinației, motiv din care în perioada noiembrie anul 3 2015 până în luna iulie anul 2016 a adus îmbunătățiri considerabile spațiului luat în locațiune.
În această perioadă Societatea cu Răspundere Limitată „Andana-Prim” nu a desfășurat nici un gen de activitate, aceasta fiind începută din luna septembrie anul 2016. Referitor la cererea de alăturare a Societății cu Răspundere Limitată „Royal- Progres” a indicat că, la Judecătoria mun. Chișinău sediul Central, s-a aflat pe rol cauza intentată de ultima împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Andana-Prim” și Vasilevscaia Natalia în vederea recuperării datoriei în sumă de 1 835 lei, 1 550,91 lei penalități, 153,04 lei dobânzi, 10,95 lei cheltuieli poștale și 270 lei cheltuieli de judecată. Această pretenție a fost admisă la 11 octombrie 2017 și urmează a fi executată de către copârâta Vasilevscaia Natalia.
Astfel, suma invocată de acest creditor nu poate servi drept temei de plasare a debitorului în proces de insolvabilitate. Susține că, instanța de insolvabilitate nu s-a expus asupra acestor obiecții care au fost formulate în referința depusă de debitor. Examinând recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Andana- Prim” prin intermediul avocatului Moloșag Natalia, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție menționează următoarele. La 14 februarie 2018, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimaților copia cererii de recurs, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței. Până la examinarea cererii de recurs.
Prin referința din 12 martie 2018, Societatea cu Răspundere Limitată „Seniba- Plus” a solicitat respingerea ca fiind neîntemeiat și depus în afara termenului legal cererea de recurs declarată de Societatea cu Răspundere Limitată „Andana-Prim” împotriva hotărârii Curții de Apel Chișinău din 11 iulie 2017. În conformitate cu art. 444 din Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces. Verificând argumentele recursului, studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Andana-Prim” prin intermediul avocatului Moloșag Natalia ca fiind depus tardiv, din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul și să mențină decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe, precum și încheierile atacate cu recurs. Potrivit art. 356 din Codul de procedură civilă, cererea de declarare a insolvabilității se judecă în instanță conform normelor generale din prezentul cod, cu excepțiile și completările stabilite de legea insolvabilității. Conform art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, hotărârile și încheierile instanței de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunțării și numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege.
4 Art. 110 din Codul de procedură civilă prevede că, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. Iar conform art. 111 alin. (3) Cod de procedură civilă, termenul de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii evenimentului ori momentului care a condiționat începutul lui.
După cum denotă actele cauzei, Societatea cu Răspundere Limitată „Andana- Prim”, prin intermediul avocatului Moloșag Natalia a depus cerere de recurs împotriva hotărârii instanței de insolvabilitate din 11 iulie 2017 (f.d.117), adică în afara termenului de declarare a recursului prevăzut expres de art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilității. Acest termen a început a curge din data de 12 iulie 2017 și a expirat la data de 26 iulie 2017. În acest sens, Colegiul Civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție menționează că, potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată din 11 iulie 2017, reprezentantul Societății cu Răspundere Limitată „Andana-Prim”, avocatul Moloșag Natalia a fost prezentă la pronunțarea dispozitivului hotărârii instanței de insolvabilitate din 11 iulie 2017 (f.d.106-108).
Faptul primirii dispozitivului hotărârii din 11 iulie 2017, a fost recunoscut și de către recurentă în cererea sa de recurs (f.d.118). Prin urmare, conform art. 116 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.). Reieșind din norma de drept citată se menționează că, recurenta declarând cererea de recurs în afara termenului legal, nu a solicitat repunerea în termen.
În acest context instanța de recurs respinge ca fiind neîntemeiate argumentele recurentei precum că la data de 26 iulie 2017 a depus cererea de recurs nemotivată, iar cererea de recurs suplimentară din data de 14 decembrie 2017 a fost depusă în termen de 15 zile din momentul în care a făcut cunoștință cu hotărârea motivată a instanței de insolvabilitate. Or, prin încheierea Președintelui Colegiului Civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție din 27 iulie 2017, recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Andana-Prim” prin intermediul avocatului Moloșag Natalia la data de 25 iulie 2017, a fost restituit în temeiul art. 437 alin. (1) lit. f) și art. 438 din Codul de procedură civilă, pe motiv că în cererea de recurs nu s- a indicat esența și temeiurile recursului, argumentele ilegalității hotărârii atacate și solicitările recurentului.
5 Iar, conform art. 438 alin. (3) din Codul de procedură civilă, restituirea cererii de recurs nu împiedică declararea repetată a recursului după lichidarea neajunsurilor și respectarea celorlalte reguli stabilite de lege pentru declararea lui. Colegiul Civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție menționează că, deși legea prevede posibilitatea depunerii unei alte cereri de recurs, după înlăturarea neajunsurilor existente la depunerea cererii de recurs inițiale, la declararea recursului repetat urmează a fi respectate celelalte reguli stabilite de lege pentru declararea lui, inclusiv termenul de declarare a recursului, la caz, 15 zile calendaristice din data pronunțării hotărârii contestate.
Distinct de cele relatate, instanța de recurs reiterează prevederile art. 56 alin. (3) și art. 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă potrivit cărora, participanții la proces sânt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligațiilor procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă. Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare. Instanța de recurs menționează că, recurenta Societatea cu Răspundere Limitată „Andana-Prim” nu a respectat termenul prevăzut expres la art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilității, nu a depus diligența necesară și nu a depus cererea de recurs în termen de 15 zile din data pronunțării hotărârii.
Examinarea unui astfel de recurs ar presupune verificarea unei hotărâri judecătorești rămasă irevocabilă, astfel încălcându-se principiul securității raporturilor juridice, precum și, ar încălca drepturile celorlalte părți la un proces echitabil. O asemenea soluție este compatibilă cu standardele inserate în textul art. 6§1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
În susținerea opiniei enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție invocă și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Melnic contra Moldovei (din 14 noiembrie 2006) și cauza Ponomaryov contra Ucrainei (din 03 aprilie 2008), unde se notează că deși în speță nu era vorba despre desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile în urma admiterii unei căi extraordinare de atac în lumina unor circumstanțe nou descoperite, ci de redeschiderea unui proces prin repunerea în termenul de introducere a unei căi ordinare de atac, totuși reînnoirea acestui termen pentru motive neconvingătoare, reprezintă o soluție care ar putea înfrânge principiul securității raporturilor juridice într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac.
În asemenea circumstanțe Colegiul menționează și faptul că, argumentele expuse în recurs nu pot fi examinate sub aspectul temeiniciei, în condițiile când recurenta a omis termenul legal de contestare a acestuia. Astfel, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție conchide că recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Andana-Prim” prin intermediul avocatului Moloșag Natalia la data de 14 6 decembrie 2017 împotriva hotărârii Curții de Apel Chișinău din 11 iulie 2017, urmează a fi respins ca fiind tardiv. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se respinge recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Andana- Prim” prin intermediul avocatului Moloșag Natalia.
Se menține hotărârea Curții de Apel Chișinău din 11 iulie 2017, în cauza de insolvabilitate la cererea introductivă a creditorului Societatea cu Răspundere Limitată „Seniba-Plus” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Andana-Prim” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate, și cererea Societății cu Răspundere Limitată „Royal-Progres” de alăturare la cererea introductivă a Societății cu Răspundere Limitată „Seniba-Plus”. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, Judecător: Oleg Sternioală Judecători: Valeriu Doagă Iurie Bejenaru Mariana Pitic Nicolae Craiu 7
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.