- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 13 octombrie 2022
- Stat pârât
- POL
- Articole
- Articolul 5
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 5
Czeszel împotriva Poloniei
Traducere în română Auto
Prima secțiune CZESZEL c. POLONIA (Doc. nr. 47731/19) HOTĂRÂREA Strasburg 13 octombrie 2022 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Czeszel c. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Péter Paczolay , președinte, Alena Poláčková Davor Derenčinović , judecători și Liv Tigerstedt, Grefierul adjunct al secțiunii având în vedere: cererea (nu.
47731/19) împotriva Republicii Poloniei depusă cu Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 19 august 2019 de către un național polonez, dl Mirosław Czeszel, născut în 1960 și care locuiește în Zaścianki („reclamantul”), reprezentat de dl P. Kardas, avocat practicant în Cracovia; hotărârea de a anunța plângerea privind prelungirea presupusă excesivă a detenției reclamantului la retragerea guvernului polonez („Guvernul”), reprezentată de agentul lor, dl Sobczak, al Ministerului Afacerilor Externe, și de a declara inadmisibilă restul cererii; observațiile părților; având deliberat în particular la 20 septembrie 2022, Eliberați următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: OBIECTUL CAUZEI Prezentul caz se referă la prelungirea presupusă excesivă a detenției reclamantului în reținere.
Reclamantul a fost reținut în cursul procedurilor penale care au avut legătură cu multiple fraude de credit. Acuzațiile împotriva reclamantului, inclusiv gestionarea unui grup criminal organizat. În acest moment, dosarele au constituit 118 volume și 42 volume de atașamente. Reclamantul a fost arestat la 11 mai 2015 și reținut la 13 mai 2015 printr-o decizie a Curții de District Białystok. În cursul procedurii de detenție a reclamantului a fost extins sistematic. Curtea internă și-a bazat hotărârile pe o probabilitate semnificativă că reclamantul a comis infracțiunile în cauză și pe faptul că s-a confruntat cu o sentință severă. În plus, el a fost acuzat de administrarea unui grup criminal organizat și de comiterea infracțiunilor în cadrul acesteia, ceea ce a sporit riscul de a obstruge procedura.
De asemenea, tribunalele au făcut referire la caracterul complicat al cauzei și la riscul absodării sale, deoarece el nu are o reședință permanentă în Polonia. Instanțele au subliniat de mai multe ori că un co Acuzate au fugit din țară după ce au fost eliberate din închisoare. Instanțele au respins argumentul reclamantului că a declarat vinovat majoritatea acuzațiilor deoarece, în opinia lor, a încercat să minimizeze implicarea sa în activitatea penală. La 19 februarie 2019 Curtea de Apel din Varșovia a hotărât că reclamantul ar putea fi eliberat pe cauțiune pentru valoarea de 1.000.000 de zloti polonezi (PLN) (aproximativ 250.000 euro (EUR)). Curtea a raționat că, având în vedere durata detenției reclamantului, riscul de abscondare și de manipulare a probelor a fost semnificativ scăzut.
Curtea a susținut, de asemenea, că Curtea Regională de Varșovia, care a solicitat prelungirea detenției, nu a indicat ce etape procedurale în cursul procesului impusă deținerea ulterioră a reclamantului. Reclamantul nu a plătit cauțiunea. Apoi, diferite instanțe interne au prelungit detenția reclamantului modificand condițiile de cauțiune. La 23 mai 2019, Curtea de Apel din Varșovia a stabilit cauțiunea la 300.000 PLN (aproximativ 75 000 EUR) în numerar și o ipotecă imobiliară pentru 450.000 PLN (aproximativ 112 500 EUR). Reclamantul a fost eliberat la 28 mai 2019. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție că durata deținerii sale a fost necorespunzătoare. EVALUAREA CURTEI Guvernul a susținut o obiecție preliminară de neîndeplinire 10. Curtea observă că reclamantul a contestat nouă decizii privind detenția sa și a depus șase cereri de eliberare.
Ultimul recurs împotriva prelungirii detenției sale a condus la decizia de 19 Februarie 2019, înființarea unei cauțiuni pentru prima dată (a se vedea punctul 5 mai sus). Apoi, reclamantul a depus diverse cereri de ajustare a condițiilor cauțiunii la mijloacele sale financiare pentru a obține eliberarea sa. Potrivit jurisprudenței Curții în cazuri similare, reclamantul nu este obligat să apeleze împotriva fiecărei și a fiecărei decizii de prelungire a detenției (a se vedea, de exemplu, Bielski v. Polonia și Germania , nr. 18120/03, § 33, 3 mai 2011 … întemeiat în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție. Ei au susținut că motivele invocate de instanțele interne justificau întreaga lungime a detenției reclamantei.
Reclamantul a fost acuzat de administrarea unui grup criminal organizat, cazul a fost complex și procedura a fost condusă cu diligență adecvată. 12. Reclamantul a contestat argumentele Guvernului și a menținut afirmațiile sale. 13. Principiile generale privind dreptul la „procedură într-un timp rezonabil” sau la eliberarea procesului în așteptare, astfel cum sunt garantate de art. 5 § 3 din Convenție, au fost rezumate în Kudła c. Polonia ([GC], nr. 30210/96, § 110, ECHR 2000-XI) și Buzadji c. Republica Moldova ([GC], nr. 23755/07, §§ 84-91, 5 iulie 2016). 14. Detenția reclamantului a început la 11 mai 2015 și s-a încheiat la 28 mai 2019 când a fost eliberat pe cauțiune. Cu toate acestea, februarie 2019, reclamantul a fost acordat cauțiunea de o sumă considerabilă (a se vedea punctul 5 mai sus).
Întrucât reclamantul nu a putut să-l plătească, el a cerut în mod repetat instanțelor interne să reducă suma, care a fost acordată în cele din urmă la 23 mai 2019 de Curtea de Apel din Varșovia (a se vedea punctul 7 mai sus). Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect (a se vedea Kolakovic c. Malta , nr. 76392/12, § 70-71, 19 martie 2015), Curtea consideră că perioada care urmează să fie luată în considerare este de patru ani și optzeci de zile. 15. În cazul în cauză, la prelungirea detenției reclamantului, instanțele interne se bazau în mod constant pe gravitatea acuzațiilor, caracterul complicat al cauzei și probabilitatea ca reclamantul să absoardă sau să obstrugă procedurile (a se vedea punctul 3 mai sus).
Cu toate acestea, cu trecerea timpului, aceste motive inițiale de detenție preliminară au devenit din ce în ce mai puțin relevante și instanțele interne nu au reușit să se bazeze pe alte motive „relevante” și „suficiente” pentru a justifica privarea libertății. 16. În cazul instantaneu, Guvernul nu a furnizat argumente susceptibile de a justifica întreaga lungime a detenției anterioare a reclamantului. Având în vedere jurisprudența sa în cauză, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, lungimea detenției reclamantului în reținere a reținutului a fost excesivă. 17. Prin urmare, cererea este admisibilă și dezvăluie o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 18. Reclamantul a solicitat 25.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale.
El nu a formulat reclamații pentru prejudiciu material sau costuri și cheltuieli. 19. Guvernul a considerat suma în cauză exorbitan. 20. Curtea aprobă reclamantul 5 300 EUR, plus orice impozit care poate fi imputabil, în ceea ce privește prejudiciile morale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declara cererea admisibilă; declară că a existat o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 5,300 EUR (cincă mii trei sute de euro) care urmează să fie convertit în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (b) cel de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe valoarea de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale; restul cererii reclamantei pentru o justă satisfacție.
Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 13 octombrie 2022, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de judecată. Liv Tigerstedt Péter Paczolay Președintele adjunct al grefierului
FIRST SECTION
CASE OF CZESZEL v. POLAND (Application no. 47731/19) JUDGMENT STRASBOURG 13 October 2022 This judgment is final but it may be subject to editorial revision.
In the case of Czeszel v. Poland, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Committee composed of: Péter Paczolay , President, Alena Poláčková , Davor Derenčinović , Judges, and Liv Tigerstedt, Deputy Section Registrar , Having regard to: the application (no. 47731/19) against the Republic of Poland lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 19 August 2019 by a Polish national, Mr Mirosław Czeszel, born in 1960 and living in Zaścianki (“the applicant”) who was represented by Mr P. Kardas, a lawyer practising in Cracow; the decision to give notice of the complaint concerning the allegedly excessive length of the applicant’s detention on remand to the Polish Government (“the Government”), represented by their Agent, Mr J. Sobczak, of the Ministry of Foreign Affairs, and to declare inadmissible the remainder of the application; the parties’ observations; Having deliberated in private on 20 September 2022, Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
SUBJECT MATTER OF THE CASE
1. The present case concerns the allegedly excessive length of the applicant’s detention on remand.
The applicant was detained in the course of criminal proceedings which concerned multiple credit fraud. The final bill of indictment referred to 61 charges against the applicant, including managing an organised criminal group. At that moment the case files comprised 118 volumes and 42 volumes of attachments. 3 . The applicant was arrested on 11 May 2015 and detained on 13 May 2015 by a decision of the Białystok District Court. In the course of the proceedings the applicant’s detention was systematically extended. The domestic courts based their decisions on a significant probability that the applicant had committed the offences in question and on the fact that he faced a severe sentence. Moreover, he had been accused of managing an organised criminal group and committing offences within it, which increased the risk of obstructing the proceedings. The courts also referred to the complicated nature of the case and the risk of his absconding because he did not have a permanent residence in Poland. The courts stressed several times that a co ‑ accused had fled the country after being released from detention. The courts dismissed the applicant’s argument that he had pleaded guilty to most of the charges because, in their view, he had tried to minimise his involvement in the criminal activity.
The applicant was indicted on 9 February 2018. 5 . On 19 February 2019 the Warsaw Court of Appeal decided that the applicant could be released on bail for the amount of 1,000,000 Polish zlotys (PLN) (approximately 250,000 euros (EUR)). The court reasoned that in the light of the length of the applicant’s detention, the risk of absconding and tampering with evidence was significantly decreased. The court also held that the Warsaw Regional Court, which requested the extension of the detention, had not indicated which procedural steps in the course of the trial required the applicant’s further detention.
The applicant did not pay bail. Subsequently, various domestic courts extended the applicant’s detention modifying the bail conditions. 7 . On 23 May 2019 the Warsaw Court of Appeal set bail at PLN 300,000 (approximately EUR 75,000) in cash and a real estate mortgage for PLN 450,000 (approximately EUR 112,500). The applicant was additionally placed under police supervision and prohibited from leaving the country and contacting co ‑ defendants and witnesses. Bail was paid and the mortgage submitted on 27 May 2019. The applicant was released on 28 May 2019.
The applicant complained under Article 5 § 3 of the Convention that the length of his detention was unreasonable.
THE COURT’S ASSESSMENT
9. The Government raised a preliminary objection of non ‑ exhaustion of domestic remedies, as the applicant failed to appeal against six decisions extending his detention and four decisions setting conditions of the applicant’s bail.
The Court observes that the applicant did challenge nine decisions regarding his detention and filed six requests for release. The applicant’s last appeal against extension of his detention resulted in the decision of 19 February 2019, setting a bail for the first time (see paragraph 5 above). Thereafter, the applicant filed various motions to adjust the terms of the bail to his financial means in order to obtain his release. According to the Court’s case-law in similar cases the applicant is not required to appeal against each and every decision extending his detention (see, for example, Bielski v. Poland and Germany , no. 18120/03, § 33, 3 May 2011). It follows that this preliminary objection must be dismissed.
The Government further argued that the application was manifestly ill ‑ founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention. They submitted that the reasons relied on by the domestic courts justified the entire length of the applicant’s detention. The applicant was accused of managing an organised criminal group, the case was complex, and the proceeding were conducted with adequate diligence.
The applicant contested the Government’s arguments and maintained his claims.
The general principles concerning the right to “trial within a reasonable time” or to release pending trial, as guaranteed by Article 5 § 3 of the Convention, have been summarised in Kudła v. Poland ([GC], no. 30210/96, § 110, ECHR 2000-XI) and Buzadji v. the Republic of Moldova ([GC], no. 23755/07, §§ 84-91, 5 July 2016).
The applicant’s detention started on 11 May 2015 and ended on 28 May 2019 when he was released on bail. The Court notes that already on 19 February 2019 the applicant was granted bail, however, of a considerable amount (see paragraph 5 above). Since the applicant was unable to pay it, he repeatedly asked the domestic courts to lower the sum, which was finally granted on 23 May 2019 by the Warsaw Court of Appeal (see paragraph 7 above). Having regard to its case-law on the subject (see Kolakovic v. Malta , no. 76392/12, § 70-71, 19 March 2015), the Court considers that the period to be taken into account amounts to four years and eighteen days.
In the present case, when extending the applicant’s detention the domestic courts consistently relied on the gravity of the charges, the complicated nature of the case and the likelihood that the applicant would abscond or obstruct the proceedings (see paragraph 3 above). However, with the passage of time those initial grounds for pre-trial detention became less and less relevant and the domestic courts failed to rely on other “relevant” and “sufficient” grounds to justify the deprivation of liberty.
In the instant case, the Government has not provided arguments susceptible to justify the entire length the applicant’s pre-trial detention. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the applicant’s detention on remand was excessive.
The application is therefore admissible and discloses a violation of Article 5 § 3 of the Convention.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
18. The applicant claimed 25,000 euros (EUR) in respect of non ‑ pecuniary damage. He did not make any claims for pecuniary damage or costs and expenses.
The Government considered the sum in question exorbitant.
The Court awards the applicant EUR 5,300, plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, Declares the application admissible; Holds that there has been a violation of Article 5 § 3 of the Convention; Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months, EUR 5,300 (five thousand three hundred euros) to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable, in respect of non ‑ pecuniary damage; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 13 October 2022, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Liv Tigerstedt Péter Paczolay Deputy Registrar President