2ri-47/18 — validarea creantei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- validarea creantei
- Temei legal
- ridicatat de la examinare
2ri-47/18 — validarea creantei (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr. 2ri-47/18 Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Moraru) ÎNCHEIERE 24 ianuarie 2018 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței , judecătorul Oleg Sternioală Judecători Valeriu Doagă Luiza Gafton Mariana Pitic Nicolae Craiu examinând recursul declarat de către Sorochin Iuri, în cauza civilă la cererea introductivă depusă de lichidatorul SRL „Zebra-Trans” - Sorochin Iuri privind intentarea față de SRL „Zebra-Trans” a procedurii de insolvabilitate, împotriva încheierii protocolare din 25 septembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, c o n s t a t ă: La data de 05.06.2017, lichidatorul SRL „Zebra-Trans” - Sorochin Iuri s-a adresat în instanța de insolvabilitate cu cerere introductivă privind declararea debitorului în stare de insolvabilitate și intentarea procedurii de insolvabilitate față de SRL „Zebra- Trans”, din motivul incapacității de plată a acestuia.
În motivarea cererii introductive s-a indicat că, debitorul la moment se află într-o situație economică precară, nu dispune de mijloace financiare pe conturile bancare și nu dispune de bunuri suficiente pentru acoperirea creanțelor creditorilor și nici a cheltuielilor de întreținere a întreprinderii.
Prin încheierea din 13 iunie 2017 a Curții de Apel Chișinău s-a admis spre examinare cererea introductivă depusă de SRL „Zebra-Trans” și s-a desemnat în funcție de administrator provizoriu Șeremet Vasile, deținătorul autorizației nr. 82 din 14 ianuarie 2015. Prin hotărârea din 26 iunie 2017 a Curții de Apel Chișinău s-a admis cererea introductivă depusă de față de SRL „Zebra-Trans”; s-a constatat insolvabilitatea debitorului și s-a intentat procedura simplificată a falimentului față de SRL „Zebra- Trans”; s-a desemnat în funcția de lichidator al SRL „Zebra-Trans” - Șeremet Vasile, cu stabilirea atribuțiilor acestuia, în conformitate cu art. 63-73 a Legii insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012; s-a înlăturat administrația debitorului SRL „Zebra-Trans” de la gestionarea patrimoniului său și s-a obligat lichidatorul Șeremet Vasile în cel mult 5 zile lucrătoare să preia gestiunea patrimoniului, documentele de constituire a societății cu toate procesele-verbale ale adunărilor generale ale asociaților, certificatul 1 înregistrării de stat al întreprinderii, documentele ce confirmă drepturile societății asupra patrimoniului, registrele societății, actele de audit și ale IFS, documente interne, ștampila, documentele contabile ale debitorului, lista creditorilor debitorilor întreprinderii;
s-a obligat lichidatorul debitorului Șeremet Vasile să notifice creditorii SRL „Zebra-Trans” despre înregistrarea cererile de validare a creanțelor în vederea întocmiri tabelului definitiv al creanțelor / termen de cel mult 45 zile de la data intrării debitorului în procedura simplifica a falimentului, adică până la data de 14 august 2017; să facă un apel special în adresa creditorilor garantați cu propunerea de a preciza neîntârziat bunurile asupra cărora dețin un drept de preferință; să verifice, să întocmească și să prezinte instanție de insolvabilitate nu mai târziu de data de 31 august 2017 tabelul definitiv al creanțelor și un raport asupra cauzelor de neadmitere spre validare a cererilor neadmise; s-a stabilit ședința de validare a creanțelor pentru data de 25 septembrie 2017, ora 14:00.
La 25 septembrie 2017, Curtea de Apel Chișinău a admis cererea lichidatorului debitorului de validare a creanțelor creditorilor și a validat creanțele creditorilor conform tabelului definitiv al creanțelor prezentat de lichidatorul debitorului Șeremet Vasile. La 09 octombrie 2017, conform plicului poștal (f.d. 128), Sorochin Iuri a declarat recurs împotriva încheierii protocolare din 25 septembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău solicitând includerea în tabelul definitiv al creditorilor toți creditorii. Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție a stabilit că prezenta cauză urmează a fi ridicată de la examinare și trimisă în instanța de insolvabilitate – Curtea de Apel Chișinău, în același complet de judecată, pentru înlăturarea omisiunilor, rezultând din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 249 alin. (1), (2) Cod de procedură civilă, după pronunțarea hotărârii, instanța care a adoptat-o nu este în drept să o anuleze nici să o modifice. La cererea participanților la proces sau din oficiu, instanța judecătorească corectează greșelile sau omisiunile din hotărâre care țin de nume, calitatea procesuală, orice alte erori materiale sau de calcul evidente. Problema corectării unor astfel de greșeli se soluționează în ședință de judecată. Participanților la proces li se comunică locul, data și ora ședinței de judecată. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea corectării greșelilor. Colegiul reține că în procesul-verbal al ședinței de judecată din 25 septembrie 2017, instanța de insolvabilitate a dispus validarea creanțelor creditorilor conform tabelului definitiv al creanțelor prezentat de lichidatorul debitorului Șeremet Vasile.
În tabelul definitiv al creanțelor, întocmit și prezentat de către lichidatorul debitorului Șeremet Vasile, instanța de insolvabilitate a validat creanțele doar a Serviciului Fiscal de Stat, aplicând în acest sens semnătura judecătorului în rubrica “creanțe validate”. Conform art. 143 alin. (7) al Legii insolvabilității, în urma verificării tabelului de creanțe definitiv și a materialelor din dosar, cu audierea administratorului / lichidatorului, judecătorul instanței de insolvabilitate va valida creanțele incluse în tabel și necontestate de creditori semnând în rubrica “Validat” în dreptul fiecărei creanțe trecute în tabel de administrator/lichidator.
De altfel, consemnarea judecătorului în tabelul definitiv consolidat al creanțelor are efectul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile pentru toate creanțele validate, conform valorii și rangului lor, precum și pentru debitor, 2 administrator/lichidator și pentru toți creditorii chirografari și creditorii garantați. Tot aici, este de notat că, în tabelul definitiv al creanțelor prezentat de lichidatorul debitorului Șeremet Vasile a fost inclus ca creditor și Sorochin Iuri, însă în rubrica “creanțe validate” nu a fost aplicată semnătura judecătorului instanței de insolvabilitate, care ar confirma validarea creanțelor menționate, în condițiile când în procesul-verbal al ședinței de judecată din 25 septembrie 2017, instanța de insolvabilitate a dispus validarea creanțelor creditorilor conform tabelului definitiv al creanțelor prezentat de lichidatorul debitorului Șeremet Vasile.
Respectiv, neaplicarea semnăturii judecătorului instanței de insolvabilitate în tabelul definitiv consolidat al creanțelor, la rubrica „creanțe validate”, în privința creanței lui Sorochin Iuri, constituie o omisiune ce urmează a fi înlăturată de către instanța de insolvabilitate, conform legislației în vigoare. Totodată, instanța de insolvabilitate înlăturând omisiunea constatată de către instanța de recurs urmează a restitui prezenta cauză la Curtea Supremă de Justiție pentru examinarea recursului declarat de Sorochin Iuri.
În astfel de circumstanțe, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a ridica cauza de la examinarea recursului declarat de Sorochin Iuri și de a transmite cauza civilă la cererea introductivă depusă de lichidatorul SRL „Zebra-Trans” - Sorochin Iuri privind intentarea față de SRL „Zebra-Trans” a procedurii de insolvabilitate, Curții de Apel Chișinău, în același complet de judecată, pentru înlăturarea omisiunilor menționate supra.
În conformitate cu art. art. 269-270 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Se ridică cauza civilă la cererea introductivă depusă de lichidatorul SRL „Zebra- Trans” - Sorochin Iuri privind intentarea față de SRL „Zebra-Trans” a procedurii de insolvabilitate, de la examinarea recursului declarat de Sorochin Iuri și se transmite Curții de Apel Chișinău pentru înlăturarea omisiunilor, în același complet de judecată. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței , judecătorul Oleg Sternioală Judecători Valeriu Doagă Luiza Gafton Mariana Pitic Nicolae Craiu 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.