2rhc-120/17 — validarea popririi
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- validarea popririi
- Temei legal
- temeiurile declarării revizuirii
2rhc-120/17 — validarea popririi (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
instanța de insolvabilitate, Curtea de Apel Bălți dosarul nr. 2rhc-120/2017 judecător: D. Corolevschi instanța de recurs, Curtea Supremă de Justiție judecători: G. Stratulat, D. Mardari, Iu. Bejenaru Î N C H E I E R E 20 decembrie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, Galina Stratulat judecători Dumitru Mardari, Iurie Bejenaru examinând cererea de revizuire depusă de Întreprinderea cu Capital Străin „Constr-Prim Locuința” Societate cu Răspundere Limitată, în cauza civilă la cererea administratorului insolvabilității Întreprinderii de Stat „Serviciul Asistență Beneficiari la Obiectele Sociale” împotriva terțului poprit Întreprinderea cu Capital Străin „Constr-Prim Locuința” Societate cu Răspundere Limitată, intervenienți accesorii Societatea cu Răspundere Limitată „Via-Brevis” și Societatea cu Răspundere Limitată „Urban Expert” cu privire la validarea popririi, împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 11 octombrie 2017, prin care s-a respins recursul declarat de Întreprinderea cu Capital Străin „Constr-Prim Locuința” Societate cu Răspundere Limitată și s-a menținut încheierea Curții de Apel Bălți din 14 august 2017, c o n s t a t ă : La 14 iulie 2016, debitorul ÎS „Serviciul Asistență Beneficiari la Obiectele Sociale” a depus cerere introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de întreprinderea fondată.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 15 iulie 2016, a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de debitorul ÎS „Serviciul Asistență Beneficiari la Obiectele Sociale” față de întreprinderea fondată, iar în vederea asigurării prompte a pricinii și pentru a parveni modificarea stării în care se aflau bunurile debitorului în perioada de până la intentarea procesului de insolvabilitate au fost aplicate măsuri de asigurare, inclusiv numit în calitate de administrator provizoriu al debitorului ÎS „Serviciul Asistență Beneficiari la Obiectele Sociale”, Litr Ana.
Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 12 septembrie 2016 a fost admisă cererea introductivă depusă de ÎS „Serviciul Asistență Beneficiari la Obiectele Sociale” privind intentarea procesului de insolvabilitate, constatată insolvabilitatea debitorului ÎS „Serviciul Asistență Beneficiari la Obiectele 1 Sociale” și intentată procedura de insolvabilitate față de debitorul ÎS „Serviciul Asistență Beneficiari la Obiectele Sociale”, în calitate de administrator al procedurii de insolvabilitate al ÎS „Serviciul Asistență Beneficiari la Obiectele Sociale” fiind desemnat Oleg Bunescu. Ca rezultat a respingerii cererilor de validare a creanțelor creditorilor SRL „Construct Clasic” și ÎCS „Constr-Prim Locuința” SRL, aceștia au depus contestații.
Ulterior, în cadrul examinării contestațiilor SRL „Construct Clasic” și ÎCS „Constr-Prim Locuința” SRL din 06 februarie 2017, reprezentanții creditorilor nominalizați au depus cerere de strămutare a pricinii care s-a admis prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 15 martie 2017 și s-a strămutat la Curtea de Apel Bălți. La 15 martie 2017, lichidatorului ÎS „Serviciul Asistență Beneficiari a Obiectelor Sociale”, Bunescu Oleg a depus o cerere împotriva terțului poprit SRL „Constr-Prim Locuința”, intervenienți accesorii SRL „Via-Brevis” și SRL „Urban Expert” privind validarea popririi.
În motivarea acesteia a invocat că, la data de 04 februarie 2010, între SRL „Constr-Prim Locuința” și SRL „Urban Expert” a fost încheiat Contractul de administrare fiduciară acumulativă cu nr. CL-UE/01 (înregistrat la OCT la data de 24 martie 2010 cu nr. 0100/10/20246), scopul acestui contract fiind atragerea de investiții de către administratorul fiduciar, adică SRL „Urban Expert”, administrarea investițiilor și realizarea continuării construcții caselor de locuit conform documentației de proiect în vederea realizării beneficiului pentru sine și pentru fiduciant în condițiile convenite în temeiul prezentului contract. De asemenea, susține că la acel moment obiectul material al contractului menționat supra reprezenta o construcție nefinalizată a casei de locuit, cu o suprafață totală de 414,4 m.p., nr. cadastral XXXXX, amplasată pe lotul de teren cu număr cadastral XXXXX, de 0,23 ha, din mun.
Chișinău, str. Calea Ieșilor 63/6, proprietar beneficiar al căreia este SRL „Constr-Prim Locuința”. Se mai invocă că, la 15 februarie 2010, între SRL „Urban Expert” și ÎS „Serviciul Asistență Beneficiari la Obiectele Sociale” a fost încheiat contractul de mandat comercial nr. 3, prin care Mandatarul, (ÎS „Serviciul Asistență Beneficiari la Obiectele Sociale”) urma să execute contra plată unele acțiuni juridice din numele Mandantului (adică SRL „Urban Expert”) și anume: găsirea investitorilor, care sunt dispuși să investească în construcția spațiului locativ din mun. Chișinău, sector Buiucani, str. Calea Ieșilor 63/6, în conformitate cu condițiile înaintate de Mandant; să-i acorde Mandantului ajutor la încheierea contractului de investire în construcția spațiului locativ între Mandant și Investitor; să contribuie, după finalizarea construcțiilor, la darea în exploatare a blocului locativ nominalizat.
Mai indică faptul că, la 27 iunie 2011, a fost semnat Acordul de cesiune a drepturilor și preluarea obligațiilor ce rezultă din Contractul de administrare fiduciară acumulativă nr. CL-UE/01 din 04 februarie 2010, prin care executarea prezentului contract a trecut în totalitate la ÎS „Serviciul Asistență Beneficiari la Obiectele Sociale”. 2 Susține, că în perioada anilor 2010-2011, ÎS „Serviciul Asistență Beneficiari la Obiectele Sociale” a efectuat mai multe transferuri de mijloace bănești, în sumă totală de peste 11 milioane lei, în favoarea SRL „Urban Expert”. Menționează că, la rândul său, SRL „Urban Expert” a utilizat (transferat) mijloacele bănești, antreprenorului SRL „Via Brevis” pentru executarea lucrărilor de construcție a blocului locativ nefinalizat, cu suprafață totală de 414,4 m.p.
(nr. cadastral XXXXX), amplasat pe lotul de teren cu număr cadastral XXXXX, de 0,23 ha, din mun. Chișinău, str. Calea Ieșilor 63/6, proprietar-beneficiar al căreia este ÎCS „Constr-Prim Locuința” SRL. Pe perioada anilor 2010-2011, de către SRL „Via Brevis” au fost executate lucrări în valoare totală de 11 008 044,43 lei, pentru construcția casei de locuit (nr. cadastral XXXXX), amplasată pe lotul de teren cu număr cadastral XXXXX, de 0,23 ha, din mun. Chișinău, str. Calea Ieșilor 63/6, și care sunt întemeiate prin: facturi fiscale, procese-verbale de recepție a lucrărilor executate, contract, devize de lucrări și actul de verificare din 04 octombrie 2011. Remarcă că, ulterior, conform hotărârii Judecătoriei Botanica, mun.
Chișinău din 02 septembrie 2014, menținută prin decizia Curții Supreme de Justiție din 30 septembrie 2015 s-a decis anularea Acordului de cesiune din 27 iunie 2011, încheiat între ÎCS „Constr-Prim Locuința” SRL, SRL „Urban Expert” și ÎS „Serviciul Asistență Beneficiari la Obiectele Sociale” privind cesiunea drepturilor și preluarea obligațiilor ce rezultă din Contractul de administrare fiduciară acumulativă nr. CL-UE/01 din 04 februarie 2010. La 10 februarie 2017, ÎS „Serviciul Asistență Beneficiari la Obiectele Sociale” a semnat cu SRL „Urban Expert”, Acordul de cesiune a drepturilor de creanță care derivă din Contractul de administrare fiduciară acumulativă nr. CL- UE/01 din 04 februarie 2010 . Astfel, conform acestui acord „Cedentul”, SRL „Urban Expert” transmite, iar „Cesionarul”, ÎS „Serviciul Asistență Beneficiari la Obiectele Sociale” preia dreptul asupra creanței de 11 008 044,43 lei, care derivă din Contractul de administrare fiduciară acumulativă nr. CL-UE/01 din 04 februarie 2010, încheiat între „Cedent” și SRL „Constr-Prim Locuința” astfel încât, „Cesionarul” substituie „Cedentul” și devine parte în relația respectivă obținând calitatea „Cedentului” cu toate drepturile asupra creanței de 11 008 044,43 lei și capătă dreptul de a pretinde de la SRL „Constr-Prim Locuința”, inclusiv în instanța de judecată, încasarea sumelor respective,
precum și alte drepturi derivate legal. Totodată, prin scrisoarea nr. 40-02 din 17 februarie 2017, ÎS „Serviciul Asistentă Beneficiari la Obiectele Sociale” a notificat SRL „Constr-Prim Locuința” că, la 10 februarie 2017 între ÎS „Serviciul Asistență Beneficiari a Obiectelor Sociale” în proces de insolvabilitate și SRL „Urban Expert” a fost încheiat Acordul de cesiune a drepturilor de creanță care derivă din Contractul de administrare fiduciară acumulativă nr. CL-UE/01 din 04 februarie 2010. Remarcă faptul că, la caz, SRL „Constr-Prim Locuința” este proprietarul terenului, beneficiarul și responsabilul șantierului și a complexului imobiliar nr. 3 cadastral XXXXX, amplasat pe lotul de teren cu număr cadastral XXXXX, de 0,23 ha, din mun.
Chișinău, str. Calea Ieșilor 63/6. Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 04 mai 2017 a fost intentată procedura imediată a falimentului cu desemnarea în calitate de lichidator a administratorului Bunescu Oleg, deținător al autorizației MJ nr. 35 din 14 ianuarie 2015. La 26 iulie 2017 terțul poprit ÎCS „Constr-Prim Locuința” SRL a înaintat prin intermediul cancelariei Curții de Apel Bălți cerere cu privire la încetarea procesului în cauză pe motiv că, de către Judecătoria Chișinău, cu sediul Centru a fost emisă hotărârea din 10 mai 2017, prin care s-a hotărât a încasa din contul ÎS „Serviciul Asistență Beneficiari a Obiectelor Sociale” în beneficiul SRL „Luvican Lux” datoria în sumă de 2 684 961 lei, pentru lucrările de construcție efectuate de către SRL „Via Brevis”, dar care au fost transmise printr-un act de predare- primire către SRL „Luvican Lux”, astfel, în temeiul prevederilor art. 265, lit. b) apare necesitatea de a înceta procesul.
În motivarea cererii de încetare a mai indicat că, pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani s-a aflat o altă cauză intentată de către SRL „Via-Brevis” împotriva SRL „Constr-Prim Locuința” cu privire la în casarea datoriei de 4 573 736 lei , care la fel erau solicitate pentru efectuarea lucrărilor de construcție de pe adresa, mun. Chișinău, str. Calea Ieșilor 63/6 . Astfel, potrivit acțiunii intentate de către ÎS „Serviciul Asistență Beneficiari a Obiectelor Sociale” împotriva SRL „Constr-Prim Locuința” se deduce faptul că lucrările solicitate și efectuate au fost îndeplinite de SRL „Via- Brevis”, deci ultima a solicitat de la SRL „Constr-Prim Locuința” suma pentru lucrări, după care ÎS „Serviciul Asistență Beneficiari a Obiectelor Sociale” solicită încasarea de la SRL „Constr-Prim Locuința” a aceleiași sume.
Prin urmare, două societăți distincte au solicitat încasarea de la SRL „Constr-Prim Locuința” aceeași sumă de 11 000 000 lei, deși în cauza examinată la Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău SRL „Via-Brevis” a menționat faptul că SRL „Constr-Prim Locuința” i-a transmis suma de 7 000 000 lei, atât în materiale de construcție cât și în mijloace financiare, din care motiv s-a calculat diferența încasându-se doar suma de 4 573 736 lei. Totodată susține că, ÎS „Serviciul Asistență Beneficiari a Obiectelor Sociale” nu este parte în dosarul pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani. Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 14 august 2017 s-a respins ca nefondată cererea declarată de ÎCS „Constr-Prim Locuința” SRL privind încetarea procesului intentat la cererea ÎS „Serviciul Asistență Beneficiari la Obiectele Sociale” împotriva terțului poprit ÎCS „Constr-Prim Locuința” SRL, intervenienți accesorii SRL „Via-Brevis” și SRL „Urban Expert” cu privire la validarea popririi.
Nefiind de acord cu încheierea instanței de insolvabilitate, la 17 august 2017 ÎCS „Constr-Prim Locuința” SRL a declarat recurs nemotivat, iar la 10 octombrie 2017 recurs motivat, solicitând casarea încheierii Curții de Apel Bălți din 14 august 2017. 4 Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 11 octombrie 2017 s-a respins recursul declarat de ÎCS „Constr-Prim Locuința” SRL și s-a menținut încheierea Curții de Apel Bălți din 14 august 2017. La 31 octombrie 2017, ÎCS „Constr-Prim Locuința” SRL a depus cerere de revizuire împotriva deciziei instanței de recurs, solicitând casarea deciziei instanței de recurs cu pronunțarea unei noi hotărâri de încetare a procesului de insolvabilitate.
În motivarea cererii de revizuire a invocat temeiul declarării revizuirii prevăzut de art. 449, lit. b) Cod de procedură civilă, indicând că în urma analizei deciziei instanței de recurs, revizuentul a depistat unele circumstanțe importante, care au dus la soluționarea incorectă a cauzei și anume faptul că instanța de recurs a indicat în decizia supusă revizuirii faptul precum că, reprezentantul ÎCS „Constr-Prim Locuința” SRL a recunoscut faptul că actele prezentate în cererea de validare a popririi de ÎS „Serviciul Asistență Beneficiari a Obiectelor Sociale” cum ar fi (actul de verificare cu facturi și procese-verbale de primire a lucrărilor pe perioade și sume exacte) nu se suprapun cu aceleași acte și date a lucrărilor de construcție efectuate, în cauza ce se află pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, or asemenea afirmații în cadrul examinării cererilor de încetare a procesului de insolvabilitate nu au fost făcute.
Totodată, a mai indicat în susținerea cererii de revizuire argumente de fapt și de drept similare celor expuse în cadrul examinării cauzei anterior, considerând că astfel, instanța de recurs a apreciat eronat materialul probator, care a dus la soluționarea greșită a cauzei. În conformitate cu art. 452 alin. (1) - (11) Cod de procedură civilă, instanța examinează cererea de revizuire în ședință publică în conformitate cu normele de examinare a cererii de chemare în judecată. Dacă examinarea cererii de revizuire este de competența Curții Supreme de Justiție sau a instanței de apel, ședințele se desfășoară fără înștiințarea participanților la proces. Dacă instanța care examinează cererea de revizuire consideră necesară prezența participanților la proces, aceasta dispune înștiințarea lor.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră cererea de revizuire depusă de ÎCS „Constr-Prim Locuința” SRL neîntemeiată și care urmează a fi respinsă ca inadmisibilă din următoarele motive. În conformitate cu art. 448 alin. (2) Cod de procedură civilă, cererea de revizuire împotriva unei hotărâri care, fiind supusă căilor de atac, a fost menținută, modificată sau casată, emițându-se o nouă hotărâre, se soluționează de instanța care a menținut, a modificat hotărârea sau a emis o nouă hotărâre. Conform prevederilor art. 453 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, după ce examinează cererea de revizuire, instanța emite o încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă.
Temeiurile pentru revizuirea hotărârilor judecătorești irevocabile de către legislator sunt specificate exhaustiv în art. 449 Cod de procedură civilă. 5 În conformitate cu art. 451, alin. (1) Cod de procedură civilă, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menționate la art. 447, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 și anexându-se probele ce le confirmă. În conformitate cu art. 449 lit. b) Cod de procedură civilă, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale pricinii care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a pricinii.
Din prevederile enunțate este important de înțeles că circumstanțele sau faptele trebuiau să existe obiectiv până la data pronunțării hotărârii, să aibă importanță esențială pentru justa soluționare a cauzei civile, adică să aibă putere decisivă asupra concluziei (hotărârii) instanței de judecată, să fie descoperite după ce hotărârea judecătorească devine irevocabilă. Cu alte cuvinte, art. 449 lit. b) Cod de procedură civilă, vorbește despre circumstanțe (fapte) necunoscute anterior petiționarului, dar întrucât examinarea fondului cauzei prezumă că instanța a constatat și elucidat pe deplin toate circumstanțele care au importanță pentru soluționarea pricinii, este evident că o condiție esențială pentru admiterea revizuirii este că și instanței nu i-au fost și nu au putut fi cunoscute aceste circumstanțe (fapte).
Pentru acest motiv de revizuire esențial este ca revizuentul să probeze că nu a știut anterior pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere despre aceste circumstanțe sau fapte și că nu a avut posibilitatea de a le cunoaște, în caz contrar ele nu pot servi ca temei de revizuire. Mai mult, revizuentul trebuie să demonstreze că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a pricinii. Sub acest aspect, ca o condiție esențială de redeschidere a procesului pe acest temei este ca circumstanțele (faptele) să fi existat obiectiv până la data pronunțării hotărârii, ele urmând a fi diferențiate de faptele noi apărute după pronunțarea hotărârii.
Faptele noi apărute după adoptarea hotărârii pot servi temei de adresare cu o nouă acțiune în judecată, dar nu ca temei de revizuire. Circumstanțele sau faptele prezentate ca temei de revizuire trebuie să influențeze esențial soluția dată inițial de instanță, în sensul că nu orice circumstanțe sau fapte necunoscute anterior pot servi temei de revizuire, ci doar atunci când sunt determinante pentru judecarea justă a cauzei, or aceste noi circumstanțe conduc după sine la apariția, modificarea sau încetarea raporturilor juridice dintre părțile în litigiu și deci sunt determinante pentru judecarea justă a cauzei. Or, lipsa acestui suport probatoriu, ca element obligator al temeiului prevăzut la art. 449 lit. b) Cod de procedură civilă, decade sau lipsește revizuentul de posibilitatea invocării unui atare temei.
Așadar, având în vedere această normă juridică de trimitere, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție 6 conchide că revizuentul nu a probat nici într-un fel prezența acestui temei de revizuire, altfel spus, ÎCS „Constr-Prim Locuința” SRL nu a făcut dovada faptului că în procesul examinării anterioare a cauzei nu a cunoscut de cele invocate drept temei al cererii de revizuire, sau că a întreprins careva măsuri pentru a le cunoaște în procesul examinării cauzei. Prin urmare, Colegiul constată că revizuentul nu a prezentat înscrisuri noi care să corespundă caracteristicilor cerute de norma de drept indicată, în timp ce acelea prezentate nu au putere decisivă asupra concluziei (hotărârii) instanței de judecată ori de natură să răstoarne o situație juridică deja stabilită.
Situația de fapt impune de a remarca că revizuirea este o cale de atac de retractare și nu de reformare prin intermediul căreia se poate obține anularea unei hotărâri judecătorești irevocabile și reînnoirea judecății în cazurile expres determinate de lege, iar retractarea neîntemeiată a hotărârii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilității raporturilor juridice. De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate, care sunt prevăzute în mod limitativ în art. 449 Cod de procedură civilă. În consecință, sub aspectul analizat, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că argumentele invocate de ÎCS „Constr-Prim Locuința” SRL se referă la dezacordul cu soluția pronunțată de către Curtea Supremă de Justiție prin decizia a cărei revizuire se pretinde, și nu atestă prin prisma art. 449 Cod de procedură civilă careva temeiuri legale de revizuire.
Astfel, la caz se va remarca că admiterea cererii de revizuire, în asemenea împrejurări, ar contravine principiului securității raporturilor juridice și ar constitui o violare a art. 6 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Colegiul reiterează că, posibilitatea reinițierii procesului de judecată urmează să fie examinată în lumina Preambulului Convenției, care declară preeminența dreptului o parte a moștenirii comune a Statelor Contractante. Unul din aspectele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care cere, printre altele, ca atunci când instanțele judecătorești dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuție (Brumărescu v. Romania, Roșca v. Moldova).
Securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului res judicata (ibid., § 62), adică principiul caracterului irevocabil al hotărârilor judecătorești. Acest principiu cere ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri irevocabile și obligatorii, doar cu scopul de a obține o reexaminare și o nouă determinare a cauzei. Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existență a două opinii diferite cu privire la aceeași chestiune nu este un temei de reexaminare. O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci când este necesară, datorită unor circumstanțe esențiale și convingătoare (Roșca v. Moldova, citată mai sus, § 25, Popov nr. 2 vs. Moldova).
7 Din considerentele menționate și având în vedere că cererea de revizuire nu indică careva temeiuri prevăzute de art. 449 Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.
Reieșind din cele expuse, în conformitate cu art. 269-270, art. 453, alin. (1), lit. a) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Întreprinderea cu Capital Străin „Constr-Prim Locuința” Societate cu Răspundere Limitată, împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 11 octombrie 2017, în cauza civilă la cererea administratorului insolvabilității Întreprinderii de Stat „Serviciul Asistență Beneficiari la Obiectele Sociale” împotriva terțului poprit Întreprinderea cu Capital Străin „Constr-Prim Locuința” Societate cu Răspundere Limitată, intervenienți accesorii Societatea cu Răspundere Limitată „Via-Brevis” și Societatea cu Răspundere Limitată „Urban Expert” cu privire la validarea popririi.
Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, Galina Stratulat judecători Dumitru Mardari Iurie Bejenaru 8
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.