Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 20.12.2017

2ac-167/17 — cu privire la declararea nulității actului juridic

HOTĂRÂRE
20.12.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la declararea nulităţii actului juridic
Temei legal
soluţionarea conflictelor de competenţă jurisdicţională
Citează această cauză
2ac-167/17 — cu privire la declararea nulității actului juridic (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

dosarul 2ac-167/17 Î N C H E I E R E 20 decembrie 2017 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Iuliana Oprea Ion Druță examinând demersul Judecătoriei Soroca sediul Florești cu privire la soluționarea conflictului de competență jurisdicțională apărut între Judecătoria Soroca sediul Florești și instanța de insolvabilitate a Curții de Apel Bălți în gestiunea căreia se află spre examinare procedura de insolvabilitate a Societății cu Răspundere Limitată „Demeder-Com” în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Firmei de Producție și Comerț „Bioprotect” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Demeder-Com”, Evgheniei Rotari și Eugeniei Rotari, intervenient accesoriu Societatea cu Răspundere Limitată „Tradiție Agro Flor” cu privire la declararea nulității actului juridic c o n s t a t ă: La 1 septembrie 2016, FPC „Bioprotect SRL” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Demider-Com”, Evgheniei Rotari și Eugeniei Rotari, intervenient accesoriu SRL „Tradiție Agro Flor” cu privire la declararea nulității actului juridic.

Prin încheierea Judecătoriei Soroca sediul Florești din 14 iunie 2017, cauza civilă la cererea de chemare în judecată a FPC „Bioprotect SRL”, a fost strămutată spre examinare, conform competenței instanței de insolvabilitate Curtea de Apel Bălți, în gestiunea căreia se află spre examinare procedura de insolvabilitate a SRL „Demeder-Com”. La 19 iunie 2017 FPC „Bioprotect” SRL a contestat încheierea menționată, solicitând casarea acesteia cu remiterea cauzei la examinare în fond în Judecătoria Soroca sediul Florești. Prin încheierea din 18 iulie 2017, Curtea de Apel Bălți a suspendat din oficiu procesul, cauza fiind înaintată Curții Supreme de Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 6 septembrie 2017, cauza a fost remisă Curții de Apel Bălți pentru examinarea recursului depus de FPC „Bioprotect” SRL împotriva încheierii Judecătoriei Soroca sediul Florești. Prin decizia din 12 octombrie 2017 Curtea de Apel Bălți a admis recursul declarat de FPC „Bioprotect” SRL, a casat încheierea Judecătoriei Soroca sediul Florești din 14 iunie 2017 restituind pricina spre judecare în fond în Judecătoria Soroca. Prin încheierea Judecătoriei Soroca sediul Florești din 8 noiembrie 2017 a fost suspendată examinarea cauzei, în adresa Curții Supreme de Justiție fiind înaintat pentru soluționare, conflictul de competență apărut între Judecătoria Soroca sediul Florești și instanța de insolvabilitate a Curții de Apel Bălți în gestiunea căreia se află spre examinare procedura de insolvabilitate a SRL „Demeder-Com”.

Analizând solicitarea menționată, în coraport de obiectul cererii de chemare în judecată și coroborare cu natura litigiului supus examinării, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că competentă să judece cauza civilă la cererea de chemare în judecată a FPC „Bioprotect” SRL împotriva SRL „Demider-Com”, Evgheniei Rotari și Eugeniei Rotari, intervenient accesoriu SRL „Tradiție Agro Flor” cu privire la declararea nulității actului juridic este instanța de insolvabilitate a Curții de Apel Bălți, unde și urmează a fi remisă, din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 44 alin. (3) și alin.(9) CPC, conflictul de competență dintre două sau mai multe judecătorii care nu țin de aceeași curte de apel ori dintre o judecătorie și o curte de apel, ori între curțile de apel se judecă de Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție.

Instanța competentă să judece conflictul de competență soluționează, fără citarea participanților la proces, conflictul dintre instanțe printr-o încheiere, care nu se supune nici unei căi de atac. Raportând la caz aceste prevederi legale, se constată că în temeiul hotărârii Curții de Apel Bălți din 15 martie 2016 (dos. Nr. 2ri-307/2016) a fost constatată insolvabilitatea SRL „Demeder-Com”, a fost dispusă intentarea procesului de insolvabilitate față de SRL „Demeder-Com”. Potrivit art. 5 alin. (2) din Legea insolvabilității, instanța de insolvabilitate dispune de competența exclusivă de judecare, în cadrul procesului de insolvabilitate, a litigiilor ce țin de masa debitoare. Dacă partea interesată invocă existența unui litigiu de drept referitor la masa debitoare, instanța de insolvabilitate va judeca această cauză într-un proces separat, în procedură contencioasă, conform Codului de procedură civilă.

Iar, reieșind din conținutul art. 39 alin. (1) din Legea insolvabilității, masa debitoare cuprinde toate bunurile debitorului la data intentării procesului de insolvabilitate, precum și cele pe care acesta le dobândește și le recuperează pe parcursul procesului. Mai mult, instanța pe al cărei rol se află cauza de insolvabilitate examinează din oficiu toate circumstanțele relevante cauzei. În aceeași ordine de idei, conform art. 5 alin. (5) lit. g) din legea menționată supra, una din competențele instanței de insolvabilitate este și judecarea acțiunilor introduse de administratorul insolvabilității/lichidatorul privind nulitatea actelor juridice încheiate de către debitor anterior intentării procesului.

Distinct de aceste prevederi legale, se va menționa că din materialele cauzei rezultă că obiectul acțiunii inițiate de reclamantul FPC „Bioprotect” SRL este anularea hotărârii privind repartizarea dividendelor (profitul net) între asociații SRL „Demeder-Com” pentru anii 2014-2015, adoptată ca urmare a petrecerii adunării generale extraordinare a debitorului SRL „Demeder-Com” la 6 august 2016, iar în situația în care aceasta a avut loc după intentarea procesului de insolvabilitate, în mod cert, dividendele repartizate între asociații SRL „Demeder-Com” fac parte deja din masa debitoare a debitorului SRL „Demeder-Com”. La fel, și contractul de cesiune a creanței nr. 11/16 din 11 martie 2016, între fondatorii întreprinderii aflate în procedura de insolvabilitate din 15 martie 2016 și persoana terță SRL „Tradiție Agro Flor”, a fost încheiat în perioada de observație, după depunerea cererii introductive în privința SRL „Demeder-Com”.

Astfel fiind, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că competentă în examinarea cererii de chemare în judecată a FPC „Bioprotect” SRL împotriva SRL „Demider-Com”, Evgheniei Rotari și Eugeniei Rotari, intervenient accesoriu SRL „Tradiție Agro Flor” cu privire la declararea nulității actului juridic este instanța de insolvabilitate a Curții de Apel Bălți, unde și urmează a fi remisă cauza pentru examinare în ordine generală.

În conformitate cu art. 44 alin. (3) și alin. (9) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se constată competența Curții de Apel Bălți ca instanță de insolvabilitate la judecarea în fond a cauzei civile la cererea de chemare în judecată a Firmei de Producție și Comerț „Bioprotect” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Demeder-Com”, Evgheniei Rotari și Eugeniei Rotari, intervenient accesoriu Societatea cu Răspundere Limitată „Tradiție Agro Flor” cu privire la declararea nulității actului juridic.

Cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Firmei de Producție și Comerț „Bioprotect” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Demeder-Com”, Evgheniei Rotari și Eugeniei Rotari, intervenient accesoriu Societatea cu Răspundere Limitată „Tradiție Agro Flor” cu privire la declararea nulității actului juridic se remite spre judecare la Curtea de Apel Bălți, ca instanță de insolvabilitate. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Iuliana Oprea Ion Druță

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-09-06
0,96
2ac-96/17 — declararea nulitatii actului juridic
de Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie. Conform prevederilor art. 44 alin. (1) Codul de procedură civilă instanţa judecătorească în faţa căreia s-a ivit conflictul de competenţă jurisdicţio
CSJ 2017-08-23
0,95
2rc-648/17 — privind intentarea procesului de insolvabilitate
Dosarul nr. 2rc-648/17 Instanţa de fond: CA Bălți– Iu. Grosu D E C I Z I E 23 august 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei judecătorul
CSJ 2016-09-14
0,94
2rc-757/16 — proces de insolvabilitate
dosarul nr. 2rc-757/16 prima instanţă – (Curtea de Apel Bălți) I. Grosu D E C I Z I E 14 septembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele ședinț
CSJ 2017-06-07
0,94
2rc-411/17 — recunoașterea în calitate de creditor garantat și rectificarea tabelului definitiv al creanțelor
Prima instanţă: Iu. Grosu dosarul nr. 2rc-411/17 D E C I Z I E 07 iunie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul: Valeriu Doag
CSJ 2016-09-21
0,94
2rc-640/16 — contestarea creanțelor
dosarul nr. 2rc-640/16 prima instanţă: Iu. Grosu D E C I Z I E 21 septembrie 2016 mun. Chisinău Colegiul civil, comercial si de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă