3ra-1446/17 — contestarea actului administrativ

dosarul nr.3ra-1446/17

Prima instanță: (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) S. Stratan.

Instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) Iu. Cimpoi, L. Pruteanu, I. Secrieru

Î N C H E I E R E

20 decembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului,

judecători Galina Stratulat

Oleg Sternioală

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Inspectoratul General al Poliției,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Donțu Cristina

împotriva Inspectoratului General al Poliției cu privire la stabilirea, calcularea și

achitarea îndemnizației pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 03 octombrie 2017, prin care a fost

respins apelul declarat de Inspectoratul General al Poliției și menținută hotărârea

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 06 martie 2017.

c o n s t a t ă :

La 11 ianuarie 2017, Donțu Cristina a înaintat cerere de chemare în judecată

împotriva Inspectoratului General al Poliției cu privire la stabilirea, calcularea și

achitarea îndemnizației pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani.

În motivarea acțiunii, Donțu Cristina a menționat că la 12 octombrie 2013 a

încheiat căsătoria cu Gîscă Ion, care este angajat al Inspectoratului General al Poliției.

De asemenea, a menționat că la data de 22 decembrie 2014 s-a născut fiul Dan.

Reiterează Donțu Cristina că nu este angajată în cîmpul muncii, se află la

întreținerea soțului, nu deține carnet de muncă și nu are un venit asigurat.

La fel, indică faptul că s-a adresat Inspectoratului General al Poliției cu cerere,

prin care a solicitat stabilirea, calcularea și achitarea îndemnizației pentru îngrijirea

copilului pînă la vîrsta de 3 ani, însă prin răspunsul pîrîtului din 22 decembrie 2016,

cererea sa a fost respinsă.

Consideră răspunsul menționat ca fiind neîntemeiat și ilegal.

Totodată, relatează că venitul mediu lunar realizat în ultimele luni de soțul său,

Gîscă Ion, conform certificatului de salariu, constituie 44.142,90 lei, iar 30% constituie

suma de 13.242,87 lei.

Reclamanta Donțu Cristina solicită recunoașterea ca fiind ilegal refuzul

Inspectoratului General al Poliției privind stabilirea, calcularea și achitarea

îndemnizației pentru îngrijirea copilului minor, Gîscă Dan pînă la vîrsta de 3 ani,

obligarea Inspectoratului General al Poliției să-i stabilească, calculeze și să-i achite

1

îndemnizația pentru îngrijirea copilului minor, Gîscă Dan pînă la vîrsta de 3 ani, de la

16 noiembrie 2015 pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 06 martie 2017, cererea de

chemare înaintată de Donțu Cristina a fost admisă.

S-a declarat ilegal refuzul Inspectoratului General al Poliției din 21 decembrie

2016.

S-a obligat Inspectoratul General al Poliției de a calcula și achita Cristinei Donțu

îndemnizația pentru concediul parțial plătit pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de

3 ani pentru copilul minor Gîscă Dan.

Pentru a decide astfel, prima instanță cu referire la circumstanțele cauzei a

reținut că soțiilor colaboratorilor de poliție, neangajate în cîmpul muncii și care nu au

un venit asigurat, îndemnizațiile de maternitate unice la nașterea copilului și

îndemnizațiile lunare pentru creștrea copilului pînă la vîrsta de 3 ani, li se vor calcula

și achita la locul de serviciu al soțului polițist, din bugetul de stat.

Astfel, prima instanță a concluzionat că în speță sunt întrunite temeiurile legale

pentru stabilirea, calcularea și achitarea îndemnizației lunare pentru creșterea copilului

pînă la atingerea vîrstei de 3 ani, avînd în vedere faptul că soțul Cristinei Donțu este

colaborator de poliție, iar la momentul nașterii copilului, reclamanta se afla la

întreținerea soțului, motiv pentru care aceasta este în drept de a pretinde la obligarea

calculării și achitării îndemnizației pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 03 octombrie 2017, a fost respins apelul

declarat de Inspectoratul General al Poliției și menținută hotărârea Judecătoriei

Chișinău, sediul Centru din 06 martie 2017.

La 08 noiembrie 2017, Inspectoratul General al Poliției a declarat recurs

împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei

instanței de apel și hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

acțiunea înaintată de Donțu Cristina să fie respinsă.

Recurentul Inspectoratul General al Poliției, în motivarea recursului a menționat

că atît prima instanță, cît și cea de apel au interpretat eronat normele de drept material,

care au elucidat și au apreciat numai argumentele expuse de intimată, totodată

considerîndu-le întemeiate.

Menționează că soția aflată la întreținerea soțului nu intră în categoria

persoanelor asigurate obligatoriu prin efectul legii.

Totodată, reiterează că acest fapt nu exclude posibilitatea solicitării de către

intimată a exercitării dreptului achitării îndemnizației pentru creșterea copilului pînă la

vîrsta de 3 ani în calitate de persoană asigurată sau neasigurată, însă, în ultima soluție

doar pînă la atingerea vîrstei de 1,5 ani, așa cum prevede legislația în vigoare.

Astfel, invocă faptul că Donțu Cristina a beneficiat de la Casa Națională de

Asigurări Sociale de îndemnizația lunară pentru îngrijirea copilului ca persoană

neasigurată pînă la vîrsta de 1,5 ani pentru perioada 22 decembrie 2014 – 22 iunie

2016.

Prin urmare, soția aflată la întreținerea soțului nu dispune de dreptul de a

beneficia de îndemnizația pentru creșterea copilului pînă la vîrsta de 3 ani.

Deci, menționează că polițiștii nu sunt asigurați în sistemul public de asigurări

sociale, fiind supuși asigurării de stat obligatorii, iar îndemnizațiile pentru îngrijirea

copilului pînă la vîrsta de 3 ani prevăzute de legislație sunt limitate pentru persoanele

asigurate în sistemul public de asigurări sociale.

2

În consecință, conchide că executarea obligației de achitare a îndemnizației

pentru creșterea copilului pînă la vîrsta de 3 ani, este pusă pe seama altor instituții, dat

fiind faptul că polițiștii nu au/aveau obligația de a contribui la bugetul asigurărilor

sociale de stat și aceștia se consideră asigurați prin intermediul bugetului asigurărilor

sociale de stat conform legislației în vigoare.

Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs menționează

că, Curtea de Apel Chișinău a emis dispozitivul deciziei la 03 octombrie 2017.

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2

luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Recursul a fost declarat la 08 noiembrie 2017, respectiv se consideră depus în

termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în

recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate

cu alin. (2).

Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul

judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de

apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau

alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că

3

instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de

apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă

statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise

(Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230).

Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin

însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această

privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile

de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și

de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten v. Norway,

hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii

de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt pot fi

conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie

1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători

decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității

recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o

referire cu privire la fondul recursului.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Inspectoratul General al

Poliției, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din

Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Inspectoratul General al Poliției.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, Galina Stratulat

judecători Oleg Sternioală

Dumitru Mardari

4