Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 13.12.2017
respins

3ds-26/17 — Contestarea actului administrativ și încasarea cheltuielilor de judecată

HOTĂRÂRE
13.12.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
Contestarea actului administrativ şi încasarea cheltuielilor de judecată
Temei legal
Explicarea hotărîrii
Citează această cauză
3ds-26/17 — Contestarea actului administrativ și încasarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul 3ds-26/17 Î N C H E I E R E 13 decembrie 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii: Ion Druță și Iuliana Oprea examinând cererea înaintată de către Departamentul Trupelor de Carabinieri, cu privire la explicarea încheierii Curții Supreme de Justiție din 2 august 2017, A C O N S T A T A T: La 22 martie 2016, Leahu Alexandr a depus cerere de chemare în judecată împotriva Departamentului Trupelor de Carabinieri al Ministerului Afacerilor Interne al RM, privind contestarea actului administrativ și încasarea cheltuielilor de judecată. În motivarea pretențiilor invocate a precizat că din 15 aprilie 2011 activează în calitate de jurist în cadrul Departamentului Trupelor de Carabinieri, iar din aprilie 2013, este specialist principal în cadrul Secției juridice al Departamentului Trupelor de Carabinieri.

Reclamantul a specificat că în baza prescripției Departamentului Trupelor de Carabinieri nr. 1/6-650 din 23 decembrie 2015, a fost detașat pentru un termen de 40 de zile la unitatea militară nr. 1045 din orașul Comrat, subdiviziune a Departamentului Trupelor de Carabinieri. Pentru deplasare în interes de serviciu urma să fie asigurat cu diurnele pentru cazare și hrană, care însă nu i-au fost achitate. Respectînd cele invocate în prescripție s-a prezentat în unitatea respectivă. În perioada 4 ianuarie 2015 – 10 ianuarie 2015 s-a aflat în concediu mediacl, iar în perioada 11 ianuarie 2016 – 18 ianuarie 2016, din lipsa mijloacelor financiare și reieșind din faptul că salariul pentru luna decembrie a fost transferat la cârd abia la 18 ianuarie 2016, s-a aflat în imposibilitate de a se deplasa la unitatea militară nr. 1045 or.

Comrat. Reclamantul a mai indicat că la 18 februarie 2016 a fost inițiată ancheta de serviciu pe faptul neprezentării la unitatea militară nr. 1045 or. Comrat. În urma anchetei de serviciu, prin ordinul nr. 28 ef din 17 februarie 2016, s-a constatat 1 neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu stipulate în fișa de post și încălcarea prevederilor Ordinului Departamentului Trupelor de Carabinieri nr. 254 ef din 21 decembrie 2015, manifestate prin neprezentarea în perioada 11-18 ianuarie 2016 la locul detașării, în unitatea militară nr. 1045 a Departamentului Trupelor de Carabinieri, în consecință fiind sancționat disciplinar cu prevenire despre necorespunderea parțială funcției.

Leahu Alexandr este în dezacord cu concluziile anchetei de serviciu și a precizat că în perioada 11 ianuarie 2016 – 15 ianuarie 2016 s-a prezentat la serviciu conform orarului zilnic de muncă, fapt confirmat prin înregistrările ce se fac regulat în registrul de intrare-ieșire a militarilor prin contract al Departamentului Trupelor de Carabinieri. Solicită reclamantul repunerea în termenul legal de adresare în instanța de judecată, anularea ordinului Departamentului Trupelor de Carabinieri nr. 28 ef din 17 februarie 2016 și încasarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 30 iunie 2016, a fost admisă acțiunea înaintată de către Leahu Alexandr.

A fost anulat ordinul Departamentului Trupelor de Carabinieri nr. 28 ef din 17 februarie 2016 de aplicare a sancțiunii disciplinare lui Leahu Alexandr, specialist principal al secției juridice al Departamentului Trupelor de Carabinieri cu prevenire despre necorespunderea parțială funcției. S-a dispus încasarea din contul Departamentului Trupelor de Carabinieri, în beneficiul lui Leahu Alexandr] suma de 1500 lei – cu titlu de cheltuielile ce țin de asistența juridică (f.d. 77, 80-84). Pentru a hotărî astfel, instanța de fond s-a bazat pe cercetarea completă, a tuturor probelor prezente și a constatat că, cerințele invocate în acțiune se încadrează în prevederile Legii. La 04 iulie 2016, nefiind de acord cu hotărîrea primei instanțe, Departamentul Trupelor de Carabinieri, a declarat apel.

În motivarea apelului a indicat că, prima instanță la adoptarea hotărîrii nu a constatat și nu a elucidat pe deplin circumstanțele care au importanță pentru soluționarea pricinii în fond, concluziile expuse în hotărîre sunt în contradicție cu circumstanțele pricinii, fiind încălcate și aplicate eronat normele de drept procedural. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 22 noiembrie 2016, a fost respins apelul declarat de Departamentul Trupelor de Carabinieri, fiind menținută hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 30 iunie 2016. S-a dispus încasarea din contul Departamentului Trupelor Carabinieri, în beneficiul lui Lehu Alexandr a sumei de 1500 lei – cu titlu de cheltuieli pentru asistență juridică (f.d.

129, 130-135). Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a conchis că motivele invocate de apelant sunt neîntemeiate și nu și-au găsit reflectarea în probele acumulate la materialele dosarului. Astfel, instanța de apel a indicat că prima instanță a dat o apreciare obiectivă și justă probelor administrate, a constatat și elucidat pe deplin toate circumstanțele care au importanță pentru soluționarea pricinii și incorect a aplicat normele de drept material și procedural, în consecință adoptînd o hotărîre întemeiată. 2 Nefiind de acord cu decizia instanței de apel, la 12 ianuarie 2017, Departamentul Trupelor de Carabinieri, a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și a hotărîrii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărîri.

Ulterior, la 21 martie 2017 Departamentul Trupelor Carabinieri a depus recurs suplimentar. În motivarea recursului a invocat că instanța de apel nu a constatat toate circumstanțele importante pentru soluționarea corectă a apricinii, fiind aplicate eronat normele de drept material. Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 2 august 2017, recursul declarat de Departamentul Trupelor Carabinieri a fost considerat inadmisibil (f.d. 183). La 2 octombrie 2017, Departamentul Trupelor Carabinieri, a înaintat o cerere, cu privire la explicarea încheierea Curții Supreme de Justiție din 2 august 2017. În motivarea cererii a indicat că lui Leahu Alexandr urmează să i se achite 1500 lei, iar în acest sens, instanța de apel nu a concretizat cuantumul pretențiilor pecuniare care urmează a fi achitate cu titlu de cheltuieli pentru asistență juridică.

Studiind materialele dosarului, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, consideră cererea înaintată de către Departamentul Trupelor de Carabinieri, cu privire la explicarea încheierea Curții Supreme de Justiție din 2 august 2017 neîntemeiată și care urmează a fi respinsă. În favoarea concluziei enunțate se invocă următoarele argumente. La caz se constată că prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 2 august 2017, recursul declarat de Departamentul Trupelor Carabinieri a fost considerat inadmisibil. În conformitate cu art. 251 alin. (1) CPC, dacă sunt necesare explicații referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau dacă hotărârea cuprinde dispoziții contradictorii, instanța emitentă poate, la cererea participanților la proces sau a executorului judecătoresc, să dea explicații asupra dispozitivului ori să omită dispozițiile contradictorii fără a modifica cuprinsul hotărârii.

Reieșind din prevederile normei enunțate, Colegiul consideră că cererea înaintată de către Departamentul Trupelor de Carabinieri, cu privire la explicarea încheierea Curții Supreme de Justiție din 2 august 2017 este neîntemeiată, deoarece din conținutul încheierii menționate nu rezultă că sunt necesare explicații referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului încheierii sau încheierea cuprinde careva dispoziții contradictorii. Instanța de judecată consideră oportun de a indica faptul că la la 12 ianuarie 2017, Departamentul Trupelor de Carabinieri, a contestat cu recurs decizia Curții de Apel Chișinău din 22 noiembrie 2016, prin care a fost respins apelul declarat de Departamentul Trupelor de Carabinieri, fiind menținută hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.

Chișinău din 30 iunie 2016. Totodată, s-a dispus încasarea din contul Departamentului Trupelor Carabinieri, în beneficiul lui Lehu Alexandr a sumei de 1500 lei – cu titlu de cheltuieli pentru asistență juridică, instanța de apel indicînd clar 3 care a fost motivul și temeiul legal care a stat la baza dispunerii încasării cheltuielilor de judecată. Mai mult decît atît din încheierea Curții Supreme de Justiție din 27 ianuarie 2016, explicarea căreia se solicită, rezultă clar motivele din care a fost adoptată o atare soluție, precum și norma legală care a stat la baza acesteia, constatările expuse fiind certe, exprese și clare, prin urmare nu lasă loc interpretărilor. Prin urmare, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea înaintată de către Departamentul Trupelor de Carabinieri, cu privire la explicarea încheierea Curții Supreme de Justiție din 2 august 2017 urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

În conformitate cu art. 251, art. art. 269-270 CPC, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție D I S P U N E: Se respinge cererea înaintată de către Departamentul Trupelor de Carabinieri, cu privire la explicarea încheierii Curții Supreme de Justiție din 2 august 2017. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecători Ion Druță Iuliana Oprea 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-08-02
0,97
3ra-656/17 — Contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-656/17 Judecătoria Centru, mun. Chişinău Judecător: Ana Cucerescu Curtea de Apel Chişinău Judecători: Domnica Manole, Iurie Cotruţă şi Angela Bostan Î N C H E I E R E 02 august 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi
CSJ 2017-05-24
0,94
3ra-515/17 — Obligarea calculării și achitării îndemnizației
Dosarul nr. 3ra-515/17 Prima instanţă: Jud. Centru Jud. I.Ţurcan Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău: I.Cimpoi, I.Secrieru, E.Fistican Î N C H E I E R E 24 mai 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrati
CSJ 2018-03-14
0,94
3ra-253/18 — repararea prejudiciului material și moral
ele și să achite suma obligată începând cu 30 aprilie 2015, dar nu la 18 iunie 2015 când a efectuat achitarea. Referitor la celelalte pretenții invocate în cererea de chemare în judecată instanța a stabilit în speță lipsa temeiului de drept
CSJ 2017-03-01
0,94
3ra-253/17 — privind anularea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-253/17 Instanţa de fond: Judecătoria Centru mun. Chişinău – Al. Gafton Instanţa de apel: CA Chişinău – V. Pruteanu, L. Popova, A. Gavriliţa Î N C H E I E R E 01 martie 2017 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Conte
CSJ 2016-09-15
0,93
3ra-1163/16 — contestarea actului administrativ
prima instanţă: A. Cucerescu dosarul nr. 3ra-1163/16 instanţa de apel: N. Budăi, I. Muruianu, V. Efros Î N C H E I E R E 15 septembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă