Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 13.12.2017
inadmisibil

2rh-225/17 — contestarea paternității

HOTĂRÂRE
13.12.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea paternităţii
Temei legal
temeiurile declarării revizuirii
Citează această cauză
2rh-225/17 — contestarea paternității (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță, Judecătoria Centru, mun.Chișinău dosarul nr. 2rh-225/2017 judecător: I.Țurcan instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău: judecători: M.Ciugureanu, A:Panov, L.Bulgac instanța de recurs, Curtea Supremă de Justiție judecători: Sv.Filincova, Sv.Novac, T.Vieru, I.Cimpoi, G. Stratulat Î N C H E I E R E 13 decembrie 2017 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, Svetlana Filincova judecători Dumitru Visternicean, Tatiana Vieru, Nicolae Craiu, Galina Stratulat examinând cererea de revizuire depusă de Serviciul Stare Civilă, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Serghei Croitor și Irina Șuleac împotriva Serviciului Stare Civilă cu privire la contestarea paternității, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 12 mai 2011 prin care a fost admis apelul declarat de către Serghei Croitor și Irina Șuleac, casată hotărârea Judecătoriei Centru, mun.Chișinău din 19 iulie 2010 și emisă o nouă hotărâre, c o n s t a t ă : La 14 septembrie 2009 Serghei Croitor și Irina Șuleac s-au adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Oficiului Stare Civilă s.Centru, mun.Chișinău cu privire la contestarea paternității.

În motivarea acțiunii, reclamanții au indicat că, Irina Șuleac este mama lui XXX XXX născut la XXX XXX XXX, în actul de naștere al ultimului la rubrica tată este indicat Serghei Croitor. La 31 iulie 2009 reprezentantul lui Serghei Croitor – Mihai Josan, invocând faptul că reclamanții au prezentat informații false privind tatăl copilului, în baza art.62 al Legii privind actele de stare civilă nr. 100 din 26 aprilie 2001, a depus la Oficiul Stare Civilă s. Centru mun. Chișinău o cerere privind anularea certificatului de naștere nr.0585034 din 23 iunie 2009 eliberat pe numele lui XXX XXX, cerere însă care a fost respinsă. Reclamanții solicită contestarea parternității lui Serghei Croitor, anularea certificatului de naștere nr.0585034 din 23 iunie 2009, recunoașterea nulității actului de stare civilă nr.1329 din 23 iunie 2009, schimbarea numelui și prenumelui din XXX XXX în XXX XXX.

1 Prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 02 iulie 2010 a fost scoasă de pe rol cerința reclamanților cu privire la schimbarea numelui și prenumelui copilului. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 19 iulie 2010, a fost respinsă acțiunea. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 12 mai 2011, a fost admis apelul declarat de către Serghei Croitor și Irina Șuleac, casată hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 19 iulie 2010 și adoptată o nouă hotărâre prin care a fost recunoscut nul certificatul de naștere nr.0585034 din 23 iunie 2009 eliberat de Oficiul Stare Civilă s. Centru mun. Chișinău, recunoscut nul actul de stare civilă nr.1329 din 23 iunie 2009 al Oficiului Stării Civile s. Centru mun.

Chișinău, schimbat numele și prenumele lui XXX XXX în XXX XXX. La 23 noiembrie 2011 Serviciul Stare Civilă a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 12 mai 2011, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei instanței de apel referitor la recunoașterea nulității actului de naștere pe numele lui XXX XXX. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 02 mai 2011 a fost admis recursul depus de Serviciul Stare Civilă, casată decizia Curții de Apel Chișinău din 12 mai 2011 și menținută hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 19 iulie 2010. La 29 martie 2017 Serviciul Stare Civilă a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 12 mai 2011, solicitând admiterea cererii de revizuire și casarea deciziei instanței de apel.

În motivarea cererii de revizuire a invocat temeiul declarării revizuirii prevăzut de art. 449, lit. c) Cod de procedură civilă, indicând că instanța a emis o hotărâre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces. Menționează că, Serviciul Stare Civilă nu a fost atras în proces, iar decizia Curții de Apel Chișinău din 12 mai 2011 nu a fost adusă la cunoștința revizuentului și prin urmare a fost lipsit de dreptul de a o contesta în termenul prevăzut de lege. Totodată afirmă că prin neatragerea în proces a fost privat de dreptul de a prezenta poziția de specialitate asupra cauzei date pentru asigurarea emiterii unei hotărâri judecătorești obiective și legal argumentată.

Astfel, Serviciul Stare Civilă invocă lezarea dreptului și interesului statului, pe care îl reprezintă în calitate de organ ce asigură înregistrarea actelor de stare civilă cu încălcarea normelor de drept material și procedural, care, în consecință a dus la anularea neîntemeiată a actului de stare civilă ce atestă existența (nașterea) unei persoane vii. În conformitate cu art. 452 alin. (1) - (11) Cod de procedură civilă, instanța examinează cererea de revizuire în ședință publică în conformitate cu normele de examinare a cererii de chemare în judecată. Dacă examinarea cererii de revizuire este de competența Curții Supreme de Justiție sau a instanței de apel, ședințele se desfășoară fără înștiințarea participanților la proces.

Dacă instanța care examinează cererea de revizuire consideră necesară prezența participanților la proces, aceasta dispune înștiințarea lor. 2 Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră cererea de revizuire depusă de Serviciul Stare Civilă neîntemeiată și care urmează a fi respinsă ca inadmisibilă din următoarele motive. În conformitate cu art. 448 alin. (2) Cod de procedură civilă, cererea de revizuire împotriva unei hotărâri care, fiind supusă căilor de atac, a fost menținută, modificată sau casată, emițându-se o nouă hotărâre, se soluționează de instanța care a menținut, a modificat hotărârea sau a emis o nouă hotărâre.

Conform prevederilor art. 453 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, după ce examinează cererea de revizuire, instanța emite o încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. Temeiurile pentru revizuirea hotărârilor judecătorești irevocabile de către legislator sunt specificate exhaustiv în art. 449 Cod de procedură civilă. În conformitate cu art. 451, alin. (1) Cod de procedură civilă, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menționate la art. 447, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 și anexându-se probele ce le confirmă.

Revizuientul și-a motivat pretențiile în temeiul art. 449 lit. c) Cod de procedură civilă, care stabilește că revizuirea se declară în cazul în care instanța a emis o hotărîre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces, invocînd în acest sens că Serviciul Stare Civilă nu a fost atras în proces, iar decizia Curții de Apel Chișinău din 12 mai 2011 nu a fost adusă la cunoștința revizuentului și prin urmare a fost lipsit de dreptul de a o contesta în termenul prevăzut de lege.

Instanța de revizuire constată însă că, nu poate fi reținut argumentul revizuentului precum că nu a fost atras în proces și a fost lipsit de dreptul de a contesta decizia instanței de apel din 12 mai 2011, or, din materialele cauzei reiese cu certitudine că la 23 noiembrie 2011 Serviciul Stare Civilă a depus cerere de recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 12 mai 2011, iar prin decizia Curții Supreme de Justiție din 02 mai 2012 a fost admis recursul depus de Serviciul Stare Civilă, casată decizia Curții de Apel Chișinău din 12 mai 2011 și menținută hotărârea Judecătoriei Centru mun.Chișinău din 19 iulie 2010. Ba mai mult, faptul că Serviciul Stare Civilă cunoștea despre examinarea cauzei date în cadrul Curții de Apel Chișinău se atestă și prin solicitarea Șefului Oficiului Stare Civilă de a examina cauza în lipsa reprezentantului Oficiului Stare Civilă (f.d.84, pe verso).

În consecință, sub aspectul analizat, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție conchide că argumentele invocate de Serviciul Stare Civilă se referă la dezacordul cu decizia Curții de Apel Chișinău a cărei revizuire se pretinde, or, aceasta a fost casată de către Curtea Supremă de Justiție prin decizia din 02 mai 2012 și respectiv argumentele invocate nu cad sub incidența art. 449 Cod de procedură civilă. Din considerentele menționate și având în vedere că cererea de revizuire nu indică careva temeiuri prevăzute de art. 449 Cod de procedură civilă, Colegiul 3 civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.

Reieșind din cele expuse, în conformitate cu art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Serviciul Stării Civile, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Serghei Croitor și Irina Șuleac împotriva Serviciului Stare Civilă cu privire la contestarea paternității. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței Svetlana Filincova judecători Dumitru Visternicean Tatiana Vieru Nicolae Craiu Galina Stratulat 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-12-13
0,94
2ra-1921/17 — stabilirea paternitații
Dosarul nr. 2ra-1921/17 Prima instanţă: Jud. Botanica mun.Chişinău Jud. V. Puica Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău: A.Panov, M. Anton, A. Danilov D E C I Z I E 13 decembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contenci
CSJ 2017-11-15
0,93
3ra-1308/17 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-1308/17 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud. L. Holevițcaia) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Bostan, Gr. Dașchevici, V. Negru) Î N C H E I E R E 15 noiembrie 2017 mun. Chișinău Colegi
CSJ 2018-04-18
0,93
2ra-593/18 — stabilirea paternitatii
Dosarul nr. 2ra-593/18 Prima instanță: Judecătoria Ştefan Vodă (jud. D. Dubcovschi) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: L. Bulgac, G. Daşchevici, S. Gîrbu) DECIZIE 18 aprilie 2018 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial şi de co
CSJ 2022-05-18
0,93
2r-187/22 — Contestarea paternitatii
Dosarul nr. 2r-187/22 (2-17199428-01-2r-06042022) Instanța de fond: Judecătoria Chişinău, sediul Centru, judecător – D. Tricolici Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău, judecători – A. Panov, M. Anton, O. Cojocaru D E C I Z I E 18 mai 2
CSJ 2018-02-14
0,93
2ra-55/18 — Contestarea paternitătii
Dosarul nr. 2ra–55/18 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, judecător A. Malîi Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău, judecători N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu ÎNCHEIERE 14 februarie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, c
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă