3ra-1308/17 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- temeiurile declararii recursului
3ra-1308/17 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Dosarul nr. 3ra-1308/17 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud. L. Holevițcaia) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Bostan, Gr. Dașchevici, V. Negru) Î N C H E I E R E 15 noiembrie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru Judecători Nicolae Craiu Oleg Sternioală examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de Irina Zaharova, prin intermediul avocatului Nicolae Daniliuc, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Zaharova Irina împotriva Direcției pentru protecția drepturilor copiilor Rîșcani, intervenient accesoriu Zaharov Oleg cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei din 23 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău, c o n s t a t ă : La data de 19 iulie 2016 Zaharova Irina s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Direcției pentru protecția drepturilor copilului sect.
Rîșcani, intervenient accesoriu Zaharov Oleg cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acțiunii a indicat că, din căsătoria cu Zaharov Oleg s-a născut fiul xxxxx. Prin decizia din 24 mai 2016 a Comisiei pentru protecția copilului din cadrul Direcției pentru protecția copilului a sect. Râșcani, mun. Chișinău s-a considerat oportun de a stabili un grafic de întrevedere al copilului xxxxx, cu tatăl său - Zaharov Oleg. A menționat reclamanta că dânsa și fiul ei minor xxxxx nu au participat la ședința Comisiei pentru protecția copilului din motiv că se afla la serviciu, iar copilul la școală. Prin hotărârea din 14 octombrie 2010 a Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău, căsătoria încheiată între Zaharova Irina și Zaharov Oleg, a fost desfăcută și a fost stabilit locul de trai al copilului cu mama, Zaharova Irina.
A susținut reclamanta că pe parcursul a șase ani de zile, Zaharov Oleg s-a eschivat și în continuare se eschivează de la exercitarea obligațiilor părintești, refuză categoric să achite pensia alimentară pentru întreținerea copilului minor, iar încercările de a-1 convinge să-și onoreze obligațiile părintești au eșuat. De fiecare dată când era contactat pentru а-i solicita să participe la întreținerea copilului minor, de a achita pensia de întreținere, devenea agresiv, înjura și urmau amenințări în adresa ei, cât și în adresa copilului, comportament ce influențează negativ asupra copilului. 1 A specificat reclamanta că, la 15 iunie 2016, Zaharov Oleg, a pătruns în mod abuziv în apartamentul unde locuiește ea cu fiul său și părinții pensionari, i-a amenințat pe toți și a lăsat în urma sa un dezastru.
La 16 iunie 2016, reclamanta a sesizat Procuratura sect. Rîșcani, mun. Chișinău cu privire la începerea urmăririi penale în privința lui Zaharov Oleg. La momentul adresării în judecată pe rolul Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău se afla cauza civilă intentată împotriva lui Zaharov Oleg cu privire la decăderea din drepturile părintești. Consideră reclamanta că nu sunt clare circumstanțele și actele care au stat la baza emiterii deciziei din 24 mai 2016 a Comisiei pentru protecția copilului din cadrul Direcției pentru protecția copilului a sect. Rîșcani, mun. Chișinău, concluziile și recomandările formulate. A susținut reclamanta că s-a adresat Preturii sect. Râșcani mun. Chișinău, Comisiei pentru protecția copilului din cadrul Direcției pentru protecția copilului a sec. Rîșcani mun.
Chișinău cu o cerere prealabilă, prin care a solicitat anularea deciziei din 24 mai 2016, însă cererea a fost lăsată fără un careva răspuns. A solicitat reclamanta anularea deciziei nr. 20/4 din 24 mai 2016 a Comisiei pentru protecția copilului din cadrul Direcției pentru protecția copilului a sec. Rîșcani nun. Chișinău „Cu privire la stabilirea graficului de întrevederi al copilului, xxxxx cu tatăl Zaharov Oleg”, repararea prejudiciului moral în sumă de 10000 lei și cheltuieli de asistență juridică în sumă de 5000 lei. Prin hotărârea din 30 noiembrie 2016 a Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău, cererea de chemare în judecată înaintată de Zaharova Irina împotriva Direcției pentru protecția drepturilor copilului sectorul Rîșcani, intervenient accesoriu, Zaharov Oleg, cu privire la contestarea actului administrativ, a fost respinsă ca nefondată.
Prin decizia din 23 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul depus de Irina Zaharova, prin intermediul avocatului Nicolae Daniliuc și menținută hotărârea din 30 noiembrie 2016 a Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău. La data de 30 august 2017, Irina Zaharova, prin intermediul avocatului Nicolae Daniliuc, a declarat recurs împotriva deciziei din 23 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea deciziei instanței de apel și a hotărîrii instanței de fond cu pronunțarea unei hotărârii noi de admitere a acțiunii. În motivarea recursului s-a invocat că instanța de apel a interpretat și aplicat în mod eronat legea și normele dreptului material nu a aplicat legea care urma să fie aplicată, aplicînd o lege care nu trebuia să fie aplicată.
Menționează recurentul că concluziile instanței de apel sunt în contradicție cu circumstanțele cauzei. Conform art. 434 Cod de procedură civilă, recursul împotriva deciziei se depune în termen de 2 luni de la data comunicării deciziei integrale. Decizia Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la 23 mai 2017. Conform materialelor cauzei decizia instanței de apel a fost expediată participanților la proces la data de 10 august 2017, însă date despre recepționarea acesteia lipsesc. Recursul declarat la data de 30 august 2017 se consideră a fi declarat în termen. Examinând temeiurile recursului declarat de Irina Zaharova, prin intermediul avocatului Nicolae Daniliuc, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea 2 esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Irina Zaharova, prin intermediul avocatului Nicolae Daniliuc, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel.
Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă, din recursurile declarate nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența sa constantă, rezultînd din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). 3 În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a recunoaște recursul declarat de Irina Zaharova, prin intermediul avocatului Nicolae Daniliuc, ca fiind inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Se consideră inadmisibil recursul declarat de Irina Zaharova, prin intermediul avocatului Nicolae Daniliuc, împotriva deciziei din 23 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru Judecători Nicolae Craiu Oleg Sternioală 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.