2ra-1840/17 — constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătorești și repararea prejudiciului

2ra-1840/17 — constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătorești și repararea prejudiciului (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: A. Danilov dosarul nr. 2ra-1840/17

instanța de apel: N. Budăi, I. Muruianu, V. Efros

D E C I Z I E

22 noiembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

În componență:

Președintele ședinței, judecătorul – Valeriu Doagă

Judecătorii – Tamara Chișca-Doneva, Iurie Bejenaru

Svetlana Filincova, Mariana Pitic

examinând recursurile declarate de Valentin Cucoș și reprezentantul

Ministerului Justiției al Republicii Moldova, Constantin Cachița, împotriva deciziei

Curții de Apel Chișinău din 29 iunie 2017,

adoptată în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Valentin

Cucoș împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenienți accesorii

executorul judecătoresc Oleg Ungureanu și executorul judecătoresc Anatolie Chiosa

cu privire la constatarea încălcării dreptului la executare în termen rezonabil a

hotărârii judecătorești și repararea prejudiciului material și moral,

c o n s t a t ă

La 09 martie 2015, Valentin Cucoș a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la constatarea

încălcării dreptului la executare în termen rezonabil a hotărârii judecătorești și

repararea prejudiciului material și moral.

În motivarea acțiunii menționează că, începând cu 16 septembrie 1991 a activat

în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din

07 februarie 2008 s-a admis acțiunea înaintată de Valentin Cucoș și s-a obligat

Consiliul municipal Chișinău să-l asigure cu spațiu locativ, conform normelor

stabilite de legislația în vigoare.

Relevă că, la 26 mai 2008, în baza documentului executoriu nominalizat a fost

intentată procedura executorie, însă, până la depunerea cererii de chemare în judecată

nu a fost încetată, iar hotărârea judecătorească fiind neexecutată mai mult de 7 ani,

debitorul comunicându-i că este în imposibilitate de a executa hotărârea

judecătorească, întrucât nu dispune de spațiu locativ liber.

Solicită admiterea acțiunii; constatarea încălcării dreptului la executare în

termen rezonabil a hotărârii Curții de Apel Chișinău din 07 februarie 2008 privind

acordarea de către Consiliul municipal Chișinău reclamantului Valentin Cucoș și

membrii familiei acestuia a spațiului locativ conform normelor stabilite de legislația

în vigoare; încasarea de la Ministerul Justiției în beneficiul lui Valentin Cucoș a

sumei de 200 000 de lei cu titlul de reparare a prejudiciu moral; compensarea din

contul Ministerului Justiției în beneficiul lui Valentin Cucoș a cheltuielilor de

judecată suportate.

1

Prin cerere de concretizare a pretențiilor din 18 iunie 2015 (f.d. 71-72, 105, 113-

119 vol. I) solicită admiterea acțiunii, constatarea încălcării dreptului la executare în

termen rezonabil a hotărârii Curții de Apel Chișinău din 07 februarie 2008 privind

acordarea de către Consiliul municipal Chișinău reclamantului Valentin Cucoș și

membrilor familiei acestuia a spațiului locativ conform normelor stabilite de

legislația în vigoare; încasarea de la Ministerul Justiției în beneficiul lui Valentin

Cucoș a sumei de 322 773 de lei cu titlu de reparare a prejudiciului material, a sumei

de 200 000 de lei cu titlul de reparare a prejudiciului moral și compensarea

cheltuielilor de asistență juridică în mărime de 3 000 de lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 02 noiembrie 2015

(f.d.120, 123-130 vol. I) s-a admis parțial acțiunea; s-a constatat încălcarea art. 6

CEDO urmare a neexecutării hotărârii judecătorești definitive a Curții de Apel

Chișinău din 07 februarie 2008; s-a încasat de la bugetul de stat prin intermundiul

Ministerului Justiției în beneficiul reclamantului Valentin Cucoș prejudiciul material

în sumă de 17 200 de euro sau echivalentul acestei sume la momentul executării

hotărârii și suma de 10 000 de lei cu titlu de reparare a prejudiciului moral, cauzat

prin neexecutarea în termen rezonabil al hotărârii judecătorești din 07 februarie 2008;

și s-a încasat de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Justiției în beneficiul

reclamantului Valentin Cucoș cheltuielile de judecată în sumă de 3 000 de lei; în rest

cerințele s-au respins ca fiind neîntemeiate.

În susținerea soluției adoptate, prima instanță a reținut că, prin hotărârea Curții

de Apel Chișinău din 07 februarie 2008 s-a obligat Consiliul municipal Chișinău să-i

acorde reclamantului Valentin Cucoș spațiu locativ, însă, devenind irevocabilă și

executorie, reclamantul nu a putut obține executarea acestei hotărâri în termen de mai

bine de 7 ani, circumstanță care constituie o ingerință la respectarea bunurilor sale,

așa cum este prevăzut în art.1 Protocol nr.1 din Convenției.

Astfel, neexecutarea fără motive a hotărârii Curții de Apel Chișinău din 07

februarie 2008 nu poate fi invocată reclamantului, ci Primăriei municipiului Chișinău

și organelor de executare ale statului.

Subsecvent, prima instanță a conchis ca fiind parțial întemeiate pretențiile

reclamantului privind repararea prejudiciului material cauzat prin neexecutarea în

termen rezonabil a hotărârii judecătorești, în limita sumei de 17 200 de euro sau

echivalentul în valută națională la momentul executării, or acest prejudiciu se

exprimă în plata chiriei spațiului locativ a câte 200 de euro lunar pentru perioada:

aprilie 2008 – iunie 2015.

Succesiv, instanța inferioară a apreciat că neexecutarea hotărârii judecătorești

irevocabile are importanță deosebită pentru reclamant, deoarece neasigurarea familiei

sale cu spațiu locativ îi cauzează suferințe morale. Însă, suma solicitată de acesta, în

raport cu circumstanțele cauzei, constituie o sumă excesivă și nu este rezonabilă,

motiv pentru care instanța a considerat suma de 10 000 de lei ca fiind proporțională

suferințelor cauzate acestuia.

Totodată, având în vedere că a conchis temeinicia parțială a acțiunii, instanța

inferioară a considerat necesar, prin prisma dispozițiilor art. 94 și 96 din Codul de

procedură civilă, de a compensa din contul bugetul de stat în beneficiul reclamantului

cheltuielile de asistenta juridică în sumă de 3 000 de lei, care sunt confirmate prin

bonul de plată anexat la materialele cauzei.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2016 (f.d. 195, 196-205

vol. I) s-a respins apelul declarat de Ministerul Justiției; s-a admis apelul declarat de

2

Valentin Cucoș și s-a modificat hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din

02 noiembrie 2015 în partea încasării prejudiciului moral și s-a majorat prejudiciul

moral încasat de la 10 000 de lei la 50 000 de lei; în rest hotărârea primei instanțe s-a

menținut; și s-a încasat din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanțelor

pentru Valentin Cucoș suma de 2 600 de euro în monedă națională conform cursului

valutar la data executării deciziei, ca compensare a cheltuielilor pentru închirierea

spațiului locativ după emiterea hotărârii în primă instanță.

În susținerea soluției pronunțate, instanța de apel reținut ca fiind incorectă

concluzia primei instanțe cu privire la încasarea din bugetul de stat în beneficiul

reclamantului suma de 10 000 de lei cu titlu de reparare a prejudiciului moral. Or,

hotărârea judecătorească din 07 februarie 2008, irevocabilă de la 29 octombrie 2008,

nu a fost executată până la pronunțarea hotărârii în prezenta pricină la 02noiembrie

2015, perioadă mai mare de 84 de luni.

Astfel, instanța de apel a considerat oportun de a majora cuantumul prejudiciului

moral până la 50 000 de lei, această sumă fiind una proporționată caracterului și

gravității suferințelor psihice cauzate lui Valentin Cucoș și fiind proporțională

sumelor acordate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauze similare.

Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 26 aprilie 2017 (f.d. 28-37 vol. II) s-a

admis recursul declarat de Ministerul Justiției; s-a casat decizia Curții de Apel

Chișinău din 30 noiembrie 2016; s-a trimis la rejudecare în apel la Curtea de Apel

Chișinău, în alt complet de judecată, cauza civilă la cererea de chemare în judecată

înaintată de Cucoș Valentin împotriva Ministerului Justiției privind constatarea

încălcării dreptului la executare în termen rezonabil a hotărârii judecătorești și

repararea prejudiciului cauzat.

În susținerea soluției pronunțate, instanța de recurs a reținut că, dreptul

reclamantului Valentin Cucoș la o locuință socială a apărut ca urmare a aplicării

prevederilor art. 35 din Legea nr. 416 din 18 decembrie 1990 cu privire la poliție,

care a fost exclus prin Legea nr. 90 din 04 decembrie 2009. Mai mult decât atât,

Legea nr. 416 din 18 decembrie 1990 cu privire la poliție a fost abrogată prin Legea

nr. 320 din 27 decembrie 2012, în vigoare de la 05 martie 2013. Astfel, conform art.

63 din Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea poliției și statutul

polițistului, poliția își creează fondul locativ de serviciu în modul stabilit de Guvern.

În acest sens, s-a conchis că legea în partea ce ține de asigurarea polițiștilor cu

spațiu locativ a fost modificată în timp. Respectiv, până la 04 decembrie 2009,

Valentin Cucoș deținea acest drept, iar în perioada de la 04 decembrie 2009 până la

05 martie 2013 legea nu garanta polițiștilor dreptul la spațiu locativ, iar începând cu

05 martie 2013 legea oferă acest drept în anumite condiții. Or, prin hotărârea Curții

de Apel Chișinău din 07 februarie 2008 a fost expres prevăzut că spațiul locativ

urmează să fie acordat conform normelor stabilite de legislația în vigoare.

Succesiv, instanța de recurs a remarcat că, la stabilirea prejudiciului material

cauzat prin neexecutarea hotărârii, instanțele de fond nu au ținut cont de normele

legale, care prevedeau acest drept la diferite perioade de timp, or, potrivit scrisorii

nr.10/808 din 16 mai 2016 a Ministerului Afacerilor Interne, raporturile de serviciu

ale lui Valentin Cucoș cu Ministerul Afacerilor Interne au încetat prin ordinul

nr.179ef din 25 noiembrie 2014. Prin urmare, din 25 noiembrie 2014, statul nu are

nici o obligație legală de a-l asigura pe Valentin Cucoș cu spațiu locativ.

Totodată, la stabilirea cuantumului prejudiciului material, instanțele de judecată

nu au ținut cont de faptul că în perioada activității în cadrul subdiviziunilor

3

Ministerului Afacerilor Interne, Valentin Cucoș a beneficiat de compensarea

cheltuielilor de închiriere a spațiului locativ în sumă de 10 200 de lei pentru perioada

de 01 ianuarie 2008 – 31 decembrie 2008 și în sumă de 14 096,76 de lei pentru

perioada 01 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2009.

Subsecvent, instanța de recurs a relevat că instanțele ierarhic inferioare nu au

stabilit, dacă Valentin Cucoș și/sau soția acestuia au deținut în proprietate spațiu

locativ în perioada 07 februarie 2008 – 25 noiembrie 2014.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 29 iunie 2017 (f.d.56, 57-69 vol. II) s-

au respins apelurile declarate de Valentin Cucoș și Ministerul Justiției al Republicii

Moldova și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 02

noiembrie 2015.

La 02 aprilie 2017, Valentin Cucoș a declarat recurs împotriva deciziei Curții de

Apel Chișinău din 29 iunie 2017 și hotărârii Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din

02 noiembrie 2015, solicitând admiterea recursului, casarea parțială a deciziei

instanței de apel și a hotărârii primei instanțe în partea ce ține de acordarea

despăgubirii morale în mărime de 10 000 de lei, cu pronunțarea în această parte a

unei hotărâri noi în sensul majorării despăgubirii morale până la 200 000 de lei, iar în

rest menținerea deciziei Curții de Apel Chișinău din 29 iunie 2017 și hotărârii

Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 02 noiembrie 2015 (f.d. 74-80 vol. II).

În motivarea recursului a reiterat motivele de fapt ale cauzei și a invocat că nu

este de acord cu soluția instanțelor inferioare în partea acordării sumei de 10 000 de

lei cu titlu de reparare a prejudiciului moral, deoarece aceasta este disproporționată și

derizorie în raport cu compensațiile acordate pe cauze similare și nefiind de natură să

restabilească echitatea socială și să compenseze suferințele cauzate prin neexecutarea

hotărârii judecătorești timp de mai mult de opt ani.

La 28 august 2017, reprezentantul Ministerului Justiției al Republicii Moldova,

Constantin Cachița a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din

29 iunie 2017, solicitând admiterea recursului; casarea deciziei recurate și a hotărârii

primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri în sensul respingerii acțiunii (f.d. 82-

89 vol. II).

În motivarea recursului a reiterat motivele de fapt ale cauzei și a invocat că, la

rejudecarea cauzei, instanța de apel a ignorat cu înverșunare și inexplicabil să verifice

legalitatea și temeinicia hotărârii Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 02

noiembrie 2015 prin prisma circumstanțelor constatate în decizia Curții Supreme de

Justiție din 26 aprilie 2017.

La acest capitol, relevă că, deși Valentin Cucoș a beneficiat pe parcursul anilor

2008-2009 de compensații pentru închirierea spațiului locativ, instanțele de fond au

încasat în mod repetat în beneficiul acestuia prejudiciul material pentru această

perioadă, ca compensație pentru închirierea spațiului locativ.

Consideră că, instanțele inferioare eronat au admis ca probă recipisele prezentate

de către Valentin Cucoș întru justificarea prejudiciului material suportat. Or, acestea

nu conțin informații cu privire la perioada pentru care sunt achitate.

Mai mult decât atât, nu a fost elucidat faptul dacă dispune sau nu Valentin

Cucoș de spațiu locativ.

Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 26 octombrie 2017 (f.d. 96),

recursurile declarate de Valentin Cucoș și reprezentantul Ministerului Justiției al

Republicii Moldova, Constantin Cachița împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău

din 29 iunie 2017 s-au considerat admisibile.

4

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursurile declarate de

Valentin Cucoș și de reprezentantul Ministerului Justiției al Republicii Moldova,

Constantin Cachița urmează a fi admise, cu casarea deciziei instanței de apel și

restituirea cauzei spre rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecată,

pentru următoarele motive.

Potrivit art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă, judecând recursul

declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs

și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a

administra noi dovezi.

Articolul 444 din Codul de procedură civilă consemnează că, recursul se

examinează fără înștiințarea participanților la proces.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă,

instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral

decizia instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel în toate

cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în coninuare CtEDO) a cerut inter

alia Statului să instituie la nivel național un mecanism pentru remedierea

persoanelor afectate de neexecutarea hotărârilor judecătorești privind acordarea

spațiului locativ.

În acest scop, a fost adoptată Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea

de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen

rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii

judecătorești.

Articolul 2 din Legea nominalizată prescrie în alineatul (1) și (2) că, orice

persoană fizică sau juridică ce consideră că i-a fost încălcat dreptul la judecarea în

termen rezonabil a cauzei sau dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărârii

judecătorești poate adresa în instanță de judecată o cerere de chemare în judecată

privind constatarea unei astfel de încălcări și repararea prejudiciului cauzat prin

această încălcare, în condițiile stabilite de prezenta lege și de legislația procesuală

civilă. Repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în

termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a

hotărârii judecătorești se face doar în măsura în care încălcarea a avut loc din cauze

ce nu pot fi imputate exclusiv persoanei care a depus cererea de reparare a

prejudiciului.

Sarcina nemijlocită de aplicare a prevederilor dispozițiilor legii enunțate prin

stabilirea mărimii reparației prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor

susmenționate le revine instanțelor de judecată în fiecare caz individual.

Materialele cauzei dedusă judecății atestă că, prin hotărârea Curții de Apel

Chișinău din 07 februarie 2008 (f.d. 5-6 recto-verso vol. I), menținută prin decizia

Curții Supreme de Justiție din 29 octombrie 2008 (f.d. 11-12 recto-verso vol. I) s-a

admis acțiunea înaintată de Valentin Cucoș și s-a obligat Consiliul municipal

Chișinău să-l asigure pe Valentin Cucoș cu spațiu locativ, conform normelor stabilite

de legislația în vigoare.

Prin încheierea executorului judecătoresc Victoria Eremia nr. 12-865/08 din 26

mai 2008, s-a primit spre executare documentul executoriu nr. 3-1113/08 emis de

Curtea de Apel Chișinău la 07 februarie 2008 cu privire la obligarea Consiliului

municipal Chișinău să-l asigure pe Valentin Cucoș cu spațiu locativ, conform

5

normelor stabilite de legislația în vigoare și s-a obligat Consiliul municipal Chișinău

să execute documentul executoriu în termen de 15 zile (f.d. 9 vol. I).

Succesiv, prin comunicatul-informativ nr. 08-5988 din 09 noiembrie 2011,

Consiliul municipal Chișinău a informat executorul judecătoresc că, prin decizia

Consiliului municipal Chișinău nr.12/28 din 27 noiembrie 2009 s-a constituit Comisia

de lucru pentru examinarea dosarelor persoanelor social vulnerabile, care au nevoie

de îmbunătățirea condițiilor locative cu selectarea beneficiarilor de locuințe social

locative situat pe str. Liviu Deleanu, 9/2 și respectiv Comisia urmează să decidă

asupra faptului repartizării apartamentelor din imobilul respectiv (f.d.15 vol.I).

Ulterior, prin scrisoarea nr. 026-12-874/08 din 31 octombrie 2011 (f.d. 19)

executorul judecătoresc Oleg Ungureanu a solicitat Primarului general al

municipiului Chișinău întreprinderea necondiționată a tuturor măsurilor posibile întru

executarea hotărârii judecătorești. Iar, prin scrisoarea nr. 03-116/2038 din 03 aprilie

2015 (f.d. 59 vol. I) Primăria municipiului Chișinău a informat Ministerul Justiției al

Republicii Moldova că, la moment Consiliul municipal Chișinău nu dispune de

mijloace financiare necesare pentru construcția spațiului locativ în vederea executării

hotărârilor instanțelor de judecată privind asigurarea cu spațiul locativ al creditorilor.

Colegiul consideră la caz este relevantă jurisprudența CtEDO, care relevă că

statul trebuie să introducă un recurs care să asigure cu adevărat o redresare efectivă

pentru violările Convenției, care se datorează neexecutării prelungite de către

autoritățile de stat a hotărârilor judecătorești definitive cu privire la acordarea

spațiului locativ de stat pronunțate împotriva Statului sau a entităților acestuia (cauza

Olaru și alții contra Moldovei).

În acest sens, în hotărârea Scordino nr. 1 contra Italiei (29 martie 2006), Înalta

Curte a descris rigorile cărora trebuie să corespundă recursul compensator, una din

care este echitatea procedurii privind examinarea cererii de acordare a compensației.

În condițiile speței, instanța de recurs notează că, prin hotărârea Judecătoriei

Buiucani, mun. Chișinău din 02 noiembrie 2015 (f.d. 120, 123-130 vol. I) s-a admis

parțial acțiunea lui Valentin Cucoș împotriva Ministerului Justiției al Republicii

Moldova cu privire la constatarea încălcării dreptului la executare a în termen

rezonabil a hotărârii judecătorești și repararea prejudiciului material și moral; s-a

constatat încălcarea art. 6 CEDO urmare a neexecutării hotărârii judecătorești

definitive a Curții de Apel Chișinău din 07 februarie 2008; s-a încasat de la bugetul

de stat prin intermundiul Ministerului Justiției în beneficiul reclamantului Valentin

Cucoș prejudiciul material în sumă de 17 200 de euro sau echivalentul acestei sume

la momentul executării hotărârii și suma de 10 000 de lei cu titlu de reparare a

prejudiciului moral, cauzate prin neexecutarea în termen rezonabil al hotărârii

judecătorești din 07 februarie 2008; și s-a încasat de la bugetul de stat prin

intermediul Ministerului Justiției în beneficiul reclamantului Valentin Cucoș

cheltuielile de judecată în sumă de 3 000 de lei; în rest cerințele s-au respins ca fiind

neîntemeiate.

Remarcabil este că prima instanță a conchis ca fiind parțial întemeiate pretențiile

lui Valentin Cucoș privind repararea prejudiciului material cauzat prin neexecutarea

în termen rezonabil a hotărârii judecătorești, în limita sumei de 17 200 de euro,

exprimat în plata chiriei spațiului locativ a câte 200 de euro lunar pentru perioada:

aprilie 2008 – iunie 2015.

Însă, prin decizia Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2016 (f.d. 195, 196-

205 vol. I) s-a respins apelul declarat de Ministerul Justiției și s-a admis apelul

6

declarat de Valentin Cucoș, modificându-se hotărârea Judecătoriei Buiucani,

mun.Chișinău din 02 noiembrie 2015 în partea încasării prejudiciului moral în sensul

majorării sumei încasate cu titlu de reparare a prejudiciului moral de la 10 000 de lei

la 50 000 de lei, iar în rest hotărârea primei instanțe s-a menținut. Totodată, s-a

încasat din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanțelor pentru Valentin

Cucoș suma de 2 600 de euro în monedă națională conform cursului valutar la data

executării deciziei, ca compensare a cheltuielilor pentru închirierea spațiului locativ

după emiterea hotărârii în primă instanță.

Succesiv, prin decizia Curții Supreme de Justiție din 26 aprilie 2017 (f.d. 28-37

vol. II) s-a admis recursul declarat de Ministerul Justiției, s-a casat decizia Curții de

Apel Chișinău din 30 noiembrie 2016 și s-a trimis cauza la rejudecare în apel la

Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată.

În susținerea soluției adoptate, instanța de recurs a reținut că, dreptul

reclamantului Valentin Cucoș la o locuință socială a apărut ca urmare a aplicării

prevederilor art. 35 din Legea nr. 416 din 18 decembrie 1990 cu privire la poliție.

Însă, la soluționarea diferendului apărut și la stabilirea cuantumului prejudiciului

material, instanțele de fond nu au identificat perioada în care Valentin Cucoș a avut

statut de victimă și a dispus de dreptul de a fi asigurat cu o locuință socială. Or,

dreptul lui Valentin Cucoș la o locuință socială a apărut ca urmare a aplicării

prevederilor art. 35 din Legea nr. 416 din 18 decembrie 1990 cu privire la poliție,

care prevedea că, colaboratorilor de poliție li se acordă de către autoritățile

administrației publice locale, cel mult după trei ani de la angajare în serviciu, iar

ofițerilor în cel mult după un an de la numirea lor în funcție, spațiu locativ sub formă

de apartament sau casă separată conform normelor stabilite de legislația în vigoare.

Astfel, nu s-a ținut cont de faptul că articolul respectiv a fost exclus prin Legea nr. 90

din 04 decembrie 2009, iar Legea în sine a fost abrogată prin Legea nr. 320 din 27

decembrie 2012, în vigoare de la 05 martie 2013.

Respectiv din 25 noiembrie 2014, statul nu are nici o obligație legală de a-l

asigura pe Valentin Cucoș cu spațiu locativ.

Subsecvent, instanța de recurs a constat că, la stabilirea cuantumului

prejudiciului material, instanțele inferioare nu au ținut cont de faptul că Valentin

Cucoș a beneficiat de compensarea cheltuielilor de închiriere a spațiului locativ în

sumă de 10 200 de lei pentru perioada 01 ianuarie2008 – 31 decembrie 2008 și în

sumă de 14 096,76 de lei pentru perioada 01ianuarie 2009 – 31 decembrie 2009. Or,

în suma de 17 200 de euro încasată de instanțele de fond cu titlu de compensare a

cheltuielilor suportate de Valentin Cucoș pentru încheierea spațiului locativ a fost

inclusă și perioada pentru care ultimul a beneficiat de compensare din partea MAI.

Cu titlu secundar, instanța re recurs a decelat că, instanțele inferioare au omis să

elucideze dacă în perioada 07 februarie 2008 – 25 noiembrie 2014, Valentin Cucoș

sau soția acestuia au deținut în proprietate spații locative.

Distinct circumstanțelor constatate de instanța de recurs și învederate în decizia

Curții Supreme de Justiție din 26 aprilie 2017, după rejudecarea cauzei în ordine de

apel, prin decizia Curții de Apel Chișinău din 29 iunie 2017 (f.d. 56, 57-69 vol. II) s-

au respins apelurile declarate de Valentin Cucoș și Ministerul Justiției al Republicii

Moldova și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 02

noiembrie 2015.

Verificând legalitatea deciziei Curții de Apel Chișinău din 29 iunie 2017,

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

7

Justiție desprinde că din conținutul acesteia nu se certifică în mod clar substanța

hotărârii judecătorești, circumstanță care a succedat adoptarea unei soluții cu

încălcarea normelor de drept material și procedural, astfel încât partea motivată fiind

în contradicție cu dispozitivul pronunțat.

Conform avizului nr. 11 din 2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor

Europeni (CCJE) în atenția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind

calitatea hotărârilor judecătorești, o motivație și o analiză clară sunt cerințele

fundamentale ale hotărârilor judecătorești și un aspect important al dreptului la un

proces echitabil. Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui

să evidențieze, că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost

prezentate.

Colegiul menționează că, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

garantează dreptul justițiabilului la o hotărâre motivată sub aspectul instituirii

obligației instanțelor de judecată de a-și argumenta hotărârile adoptate din

perspectiva unei analize ample a circumstanțelor pricinii. Îndatorirea de a motiva

coerent și unitar hotărârea sub aspectul tuturor cererilor, fără a exista contradicții între

motivare și dispozitiv, constituie o garanție pentru justițiabili, în fața eventualului

arbitrariu judecătoresc, fiind singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a putea

exercita un eficient control judiciar.

Codul de procedură civilă consacră principiul general după care orice hotărâre

judecătorească trebuie să fie motivată și să reprezinte premisa pentru soluția din

dispozitiv. Aceasta dispoziție este edictată atât în interesul unei bune administrări a

justiției și încrederii ce trebuie să inspire justițiabililor, cât și pentru a se da

instanțelor superioare posibilitatea de a controla judecata primelor instanțe.

Pentru satisfacerea acestui principiu, judecătorii fondului sunt datori să arate

motivele de fapt și de drept care au format convingerea lor, să enunțe cele constatate

și dovezile care au determinat-o.

La caz, instanța de recurs evidențiază că, apelul are efect devolutiv, care

presupune două limite raționale: tantum devolutum quantum apellatum, adică instanța

de apel rejudecă în fapt și în drept, ceea ce apelantul a înțeles să atace din hotărârea

primei instanțe, fiind o consecință a principiului disponibilității care guvernează

procesul civil și tantum devolutum quantum iudicatum, unde instanța de apel,

efectuează o nouă examinare în fond, dar și exercită controlul judiciar complet, în

fapt și în drept, asupra ceea ce a hotărât prima instanță și din acest motiv instanța de

apel, nu poate fi pusă în situația de a soluționa cereri care nu au fost formulate în fața

primei instanțe, adică cereri absolut noi prin care să se invoce pretenții noi.

Primar, instanța de recurs consideră oportun de a învedera că, o circumstanță

esențială pentru soluționarea justă a speței este identificarea perioadei în care lui

Valentin Cucoș i-a fost garantat dreptul la locuință de serviciu, or, prin decizia Curții

Europene a Drepturilor Omului, emisă în cauza Păduraru contra Moldovei, a fost

scoasă de pe rol cererea, deoarece reclamantul nu deținea statutul de victimă. În

consolidarea soluției adoptate, Înalta Curte a notat că „[…] potrivit hotărîrii din 7

februarie 2006, instanțele judecătorești naționale au atribuit reclamantului, în calitate

sa de procuror și pentru perioada mandatului său, o locuință de serviciu.

Curtea notează că la 28 decembrie 2007, reclamantul a demisionat din

funcția de procuror și că nici o prevedere din hotărîrea din 7 februarie 2006

nu obliga autoritățile administrative să-i acorde o locuință după această dată.

8

Din aceste motive, Curtea consideră că, începând cu 28 decembrie 2007,

statul nu mai era obligat să-i acorde reclamantului o locuință socială […]”.

În condițiile speței, instanța de recurs reiterează că dreptul lui Valentin Cucoș la

o locuință socială a apărut ca urmare a aplicării prevederilor art. 35 din Legea nr. 416

din 18 decembrie 1990 cu privire la poliție, care prevedea că colaboratorilor de

poliție li se acordă de către autoritățile administrației publice locale, cel mult după

trei ani de la angajare în serviciu, iar ofițerilor-cel mult după un an de la numirea lor

în funcție, spațiu locativ sub formă de apartament sau casă separată conform

normelor stabilite de legislația în vigoare. Însă, norma legală citată a fost exclusă prin

Legea nr. 90 din 04 decembrie 2009, iar Legea în sine a fost abrogată prin Legea

nr.320 din 27 decembrie 2012, în vigoare de la 05 martie 2013.

În această ordine de idei, Colegiul decelează că, deși, prin decizia Curții

Supreme de Justiție din 26 aprilie 2017 (f.d. 28-37 vol. II) s-a admis recursul declarat

de Ministerul Justiției, s-a casat decizia Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie

2016 și s-a trimis cauza la rejudecare în apel la Curtea de Apel Chișinău, în alt

complet de judecată, întru stabilirea perioadei în care Valentin Cucoș a avut statut de

victimă și a dispus de dreptul de a fi asigurat cu o locuință socială, precum și

stabilirea perioadei pentru care ultimul poate pretinde la compensarea cheltuielilor

pentru închirierea spațiului locativ, rejudecând cauza, instanța de apel a omis în mod

repetat să elucideze aceste circumstanțe.

Or, analizând memoriul deciziei supuse examenului legalității se atestă că,

acesta nu conține concluzii elocvente cu privire la perioada în care Valentin Cucoș a

avut statut de victimă și a dispus de dreptul de a fi asigurat cu o locuință socială,

instanța de apel limitându-se la o concluzie ambigue precum că „…neexecutarea unei

hotărâri judecătorești pentru o perioadă mai bine de 7 ani pe motivul inexistenței

fondului locativ, nu justifică inacțiunea statului de neexecutare…”.

La caz, Colegiul taxează că, din conținutul comunicatului-informativ nr. 10/808

din 16 mai 2016 al MAI (f.d. 165 vol. I) rezultă indubitabil că raporturile de serviciu

între Valentin Cucoș și Ministerul Afacerilor de Interne au încetat prin ordinul MAI

nr. 179ef din 25 noiembrie 2014, iar conform hotărârii Curții de Apel Chișinău din 07

februarie 2008 (f.d. 5-6 recto-verso vol. I), menținută prin decizia Curții Supreme de

Justiție din 29 octombrie 2008 (f.d. 11-12 recto-verso vol. I) Consiliul municipal

Chișinău a fost obligat să-l asigure pe Valentin Cucoș cu spațiu locativ, conform

normelor stabilite de legislația în vigoare.

Prin urmare, instanța de recurs consideră necesar de a evoca că prin prisma

principiului nemijlocirii și oralității dezbaterilor judiciare, consemnat la articolul 25

din Codul de procedură civilă, instanța inferioară trebuia să cerceteze direct și

nemijlocit probele, să asculte explicațiile părților și intervenienților, depozițiile

martorilor, concluziile expertului, consultațiile și explicațiile specialistului, să ia

cunoștință de înscrisuri, să cerceteze probele materiale, să audieze înregistrările audio

și să vizioneze înregistrările video, să emită hotărârea numai în temeiul

circumstanțelor constatate și al probelor cercetate și verificate în ședință de judecată.

Articolul 383 din Codul de procedură civilă prescrie în alineatul (1) că, după

explicațiile participanților la proces, instanța de apel verifică probele din dosar și cele

prezentate suplimentar de aceștia. Procedura de administrare a probelor în instanță de

apel este similară celei din primă instanță.

Astfel, înscrisurile se cercetează prin citirea acestora în ședință de judecată,

prezintarea acestora participanților la proces și reprezentanților, cu consemnarea

9

acestui act de procedură în procesul-verbal al ședinței de judecată. Or, articolul 273

din Codul de procedură civilă statuează că, pentru fiecare ședință de judecată în

primă instanță și în instanță de apel, precum și pentru fiecare act de procedură

îndeplinit în afara ședinței (audierea martorului la locul aflării lui, cercetarea

înscrisurilor și altor probe materiale la locul de aflare sau păstrare etc.), se întocmește

proces-verbal.

În acest sens, articolul 274 alin. (2) lit. i) din Codul de procedură civilă stabilește

că, în procesul-verbal al ședinței se indică faptul că s-a dat citire înscrisurilor, datele

examinării la fața locului a probelor materiale, că s-au ascultat și vizionat

înregistrările audio-video.

Studiind minuțios procesul-verbal al ședinței de judecată în ordine de apel în

cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Valentin Cucoș împotriva

Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenienți accesorii executorul

judecătoresc Oleg Ungureanu și executorul judecătoresc Anatolie Chiosa cu privire

la constatarea încălcării dreptului la executare în termen rezonabil a hotărârii

judecătorești și repararea prejudiciului material și moral, Colegiul desprinde că

instanța de apel a omis efectuarea unei etape procedurale importante, și anume

cercetarea și verificarea probelor.

Disensiunea creată cu privire la necercetarea și neverificarea probelor de către

instanța de apel, creează impedimente instanței de recurs de a verifica legalitatea

memoriului care a format poziția instanței de apel cu privire la soluția adoptat㸠or,

instanța de judecată are obligația pozitivă de a emite hotărârea numai în temeiul

circumstanțelor constatate și al probelor cercetate și verificate în ședință de judecată.

Cu titlu de consecință, sunt reprehensibile concluziile instanței inferioare

precum că „…deși Valentin Cucoș deține o hotărâre judecătorească definitivă și

executorie, prin care i-au fost recunoscute anumite drepturi, aceasta până la moment

nu a fost executată, fapt prin care îi sunt aduse prejudicii de ordin material și

moral…”. La caz, este de menționat că din moment ce nu a fost stabilită perioada

pentru care Valentin Cucoș a avut statut de victimă și a dispus de dreptul de a fi

asigurat cu o locuință socială, este incertă poziția instanței de apel cu privire la

prejudiciile cauzate lui Valentin Cucoș prin neexecutarea unei hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile, precum și cuantumul acestor prejudicii.

Mai mult decât atât, conform comunicatului-informativ nr. 10/808 din 16 mai

2016 al MAI (f.d. 165 vol. I), în perioada activității în cadrul subdiviziunilor MAI,

Valentin Cucoș a beneficiat de compensarea cheltuielilor de închiriere a spațiului

locativ pentru perioada 01 ianuarie 2008 – 31 decembrie 2008 în sumă de 10 200 de

lei și pentru perioada 01 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2009 în sumă de 14 096,76 de

lei.

Prin urmare, instanța de recurs vădește că, din cuprinsul deciziei recurate nu se

desprind aserțiuni în sensul concluziei cu privire la temeinicia reparării prejudiciului

material suportat de către Valentin Cucoș ca urmare a neexecutări hotărârii

judecătorești de asigurare cu spațiu locativ pentru perioada aprilie 2008 – iunie 2015,

iar proba scriptică comunicatul-informativ nr. 10/808 din 16 mai 2016 al MAI fiind

neapreciată de către instanța de apel.

Astfel, se ajunge la concluzia că, la rejudecarea cauzei în ordine de apel, nu s-a

ținut cont de faptul că Valentin Cucoș a beneficiat de compensarea cheltuielilor de

închiriere a spațiului locativ pentru perioada 01 ianuarie 2008 – 31 decembrie 2009 și

i s-au compensat în mod repetat aceste cheltuieli, circumstanță care este inadmisibilă,

10

deoarece demască elementele îmbogățirii fără justă cauză (capitolul XXXIII din

Codul civil).

Subsecvent, Colegiul opinează că, în speță, pentru stabilirea justeții reparării

prejudiciului material cauzat prin neexecutarea hotărârii judecătorești de asigurare a

lui Valentin Cucoș cu spațiu locativ, prin compensarea cheltuielilor de închiriere a

spațiului locativ, urmează a elucida rezonabilitatea închirierii de către Valentin Cucoș

a spațiului locativ în această perioadă. La acest capitol, iese în evidență faptul că,

instanța inferioară nu a administrat probe în sensul constatării dacă recurentul și

membrii familiei acestuia au deținut în proprietate, în perioada pentru care urmează a

fi despăgubit, bunuri imobile cu destinație locativă.

În această ordine de idei, coroborând normele legale precitate la circumstanțele

speței, instanța de recurs conchide că, instanța de apel nu a efectuat o analiză amplă a

suportului probator prezent la materialele cauzei, circumstanță care în esență a dus la

soluționarea greșită a diferendului. Or, elucidarea tuturor circumstanțelor relevante

speței, presupune prin sine lămurirea completă și certă a situației de fapt sub toate

aspectele, inclusiv temeiurilor și pretențiilor care au generat apariția prezentului

litigiu.

Rezultând din prevederile art. 373 alin. (2) din Codul de procedură civilă,

instanța de apel urma să verifice circumstanțele pricinii, obiectul litigiului dedus

judecății și concluziile stabilite în hotărârea primei instanțe, precum și cele care nu au

fost stabilite, dar care au importantă pentru soluționarea pricinii, apreciind probele

din dosar.

La caz, Colegiul menționează obligația instanței de apel de a verifica legalitatea

hotărârii în întregul ei, independent de motivele apelului privind legalitatea hotărârii

primei instanțe, în conformitate cu art. 373 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Totodată, norma precitată obligă instanța de apel de a verifica legalitatea soluției

adoptate de prima instanța în raport cu pretențiile înaintate, circumstanțele de fapt și

de drept invocate.

Colegiul reiterează că, motivarea este un element esențial al hotărârii

judecătorești, o puternica garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului

de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța

superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea

motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil,

exigență a art. 239 din Codul de procedură civilă și art. 6 alin. (1) din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Distinct justificărilor expuse supra, instanța de recurs învederează jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului, care statuează că, întinderea motivării depinde

de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de

prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinale și de practicile diferite

privind prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state (Boldea

împotriva României din 15 februarie 2007, paragraful 29; Van den Hurk împotriva

Olandei din 19 aprilie 1994, paragraful 61). Pentru a răspunde cerințelor procesului

echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat

chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (Boldea împotriva României din 15

februarie 2007, paragraful 29; Helle împotriva Finlandei din 19 februarie 1997,

paragraful 60).

La capitolul legalității hotărârilor instanței de judecată, jurisprudența CtEDO în

repetate rânduri a statuat necesitatea motivării hotărârilor instanței, unde funcția unei

11

decizii motivate este să demonstreze părților că ele au fost auzite. Dreptul de a fi

auzit include nu doar posibilitatea de a aduce argumente instanței, dar de asemenea o

obligație corespunzătoare a instanței de a arăta, în motivarea sa, motivele pentru care

anumite argumente au fost acceptate sau respinse. CtEDO a menționat că, este

motivată în mod corespunzător o decizie care permite părților să facă uz efectiv de

dreptul lor de a face apel (Hirvisaari împotriva Finlande).

În cazul în care instanța de judecată se abține de a da un răspuns special și

explicit în cele mai importante întrebări, fără a acorda părții care a formulat-o

posibilitatea de a ști dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest fapt

se va considera o încălcare a art. 6§1 din CEDO (Hiro Balani vs. Spania).

CtEDO în practica sa constantă a menționat că, dreptul la un proces echitabil,

garantat de art.6 §1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta

observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu

are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și

efective (Artico împotriva Italiei), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât

dacă aceste observații sunt în mod real ascultate, adică în mod corect examinate de

către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina instanței obligația

de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de

probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Parez împotriva Franței,

Van der Hurk împotriva Olandei).

Se reține că actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor normelor de drept,

să fie clar, înțeles de pârțile implicate în litigiu și să răspundă în mod sigur și expres

la toate cererile și obiecțiile formulate de către părți, ceea ce în speță lipsește.

Or, principiul procesului echitabil reclamă că hotărârea să fie motivată,

justițiabilul având posibilitatea să cunoască motivele care l-au făcut pe judecător să

adopte una sau altă soluție și să le conteste dacă sistemul prevedea o cale de atac

împotriva acestei hotărâri, lipsa motivării unei decizii judiciare, punând în pericol

dreptul la un proces echitabil (Kaufland împotriva Belgiei).

Instanța de recurs notează că, nemotivarea unei hotărâri judecătorești

echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii, fapt ce

justifică casarea actului de dispoziție recurat, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin urmare, conținutul hotărârii judecătorești trebuie să cuprindă examinarea

chestiunilor în fapt și în drept, dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus

judecății, care în final au format convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată.

Astfel, instanța asigurând securitatea juridică ce garantează previzibilitatea atât a

conținutului regulii de drept cât și a aplicării sale.

În speță, este evident că constatările instanței de apel nu conțin o argumentare

clară, bazată pe suportul probator existent la materialele cauzei, din care să rezulte

procesul deliberării și adoptării soluției emise, astfel încât instanța de recurs fiind în

dificultate de a exercita controlul judiciar asupra unei asemenea soluții și să verifice

temeinicia și legalitatea soluției adoptate.

Coroborând circumstanțele ce preced, instanța de recurs conchide temeinicia atât

a recursului declarat de către Valentin Cucoș, cât și a recursului declarat

reprezentantul Ministerului Justiției al Republicii Moldova, Constantin Cachița

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 29 iunie 2017, or soluția instanței de

apel nu este bazată pe suportul probator existent la materialele cauzei și este adoptată

cu aplicarea eronată a practicii CtEDO și a practicii naționale pe cazuri similare.

12

Dat fiind faptul că instanța de apel a emis o decizie neîntemeiată, dictată de

concluzii nemotivate și nu a elucidat toate circumstanțele pertinente speței, iar

lichidarea acestor lacune în cadrul procedurii de examinare în recurs nu este posibilă,

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție ajunge la concluzia necesității admiterii recursurilor declarate de Valentin

Cucoș și reprezentantul Ministerului Justiției al Republicii Moldova, Constantin

Cachița și casării deciziei Curții de Apel Chișinău din 29 iunie 2017, cu restituirea

cauzei spre rejudecare în Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată.

La rejudecarea cauzei, instanța inferioară urmează să țină cont de cele

menționate, suportul probator prezent la materialele cauzei și reexaminând cauza să

emită o hotărâre legală și întemeiată cu respectarea normelor de drept material și

procedural pertinente speței, precum și cercetare multiaspectuală a suportului

probator.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (2) din Codul de

procedură civilă, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție

d e c i d e

Se admit recursurile declarate de Valentin Cucoș și de reprezentantul

Ministerului Justiției al Republicii Moldova, Constantin Cachița.

Se casează integral decizia Curții de Apel Chișinău din 29 iunie 2017 și se

restituie cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Valentin Cucoș

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenienți accesorii

executorul judecătoresc Oleg Ungureanu și executorul judecătoresc Anatolie Chiosa

cu privire la constatarea încălcării dreptului la executare în termen rezonabil a

hotărârii judecătorești și repararea prejudiciului material și moral, spre rejudecare în

Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Iurie Bejenaru

Svetlana Filincova

Mariana Pitic

13