Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 22.11.2017
admis

2ac-140/17 — contestarea actelor executorului judecătoresc

HOTĂRÂRE
22.11.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea actelor executorului judecătoresc
Temei legal
strămutarea pricinii, inadmisibilitatea participării repetate a judecătorului la judecarea aceleiaşi pricini, temeiurile de recuzare a judecătorului
Citează această cauză
2ac-140/17 — contestarea actelor executorului judecătoresc (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

dosarul nr. 2ac-140/17 Î N C H E I E R E 22 noiembrie 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Mariana Pitic, Luiza Gafton examinând propunerea de recuzare înaintată de către Demian Nicolae judecătorilor Curții de Apel Comrat, Ștefan Starciuc, Afanasie Curdov și Marina Galupa, în cauza civilă la cererea lui Demian Nicolae împotriva lui Dascăl Svetlana, intervenient accesoriu executorul judecătoresc Șevcenco Oleg, cu privire la repunerea în termen și contestarea actelor executorului judecătoresc, c o n s t a t ă La 26 octombrie 2016, Demian Nicolae a depus cerere împotriva lui Dascăl Svetlana, intervenient accesoriu executorul judecătoresc Șevcenco Oleg, cu privire la repunerea în termen și contestarea actelor executorului judecătoresc.

Prin hotărârea Judecătoriei Cimișlia din 08 februarie 2017, a fost repus Demian Nicolae în termenul de atac și anulată încheierea executorului judecătoresc Șevcenco Oleg din 28 iunie 2016 cu privire la stabilirea restanței la plata pensiei alimentare în urma recalculării pentru anii 2009-2013, ca neîntemeiată. La 17 februarie 2017, Dascăl Svetlana a declarat recurs împotriva hotărârii Judecătoriei Cimișlia din 08 februarie 2017, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a cererii. Cauza civilă a fost repartizată spre examinare în ordine de recurs judecătorului Curții de Apel Comrat, Afanasie Curdov.

Prin decizia Curții de Apel Comrat din 30 mai 2017, emisă de judecătorii Ștefan Starciuc, Afanasie Curdov și Marina Galupa, a fost admis recursul declarat de Dascăl Svetlana și casată hotărârea Judecătoriei Cimișlia din 08 februarie 2017 în partea anulării încheierii executorului judecătoresc, cu emiterea în această parte a unei hotărâri noi de respingere a cererii. În rest, hotărârea primei instanțe a fost menținută. La 22 august 2017, Demian Nicolae a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curții de Apel Comrat din 30 mai 2017, solicitând admiterea revizuirii, casarea deciziei cu rejudecarea recursului, în alt complet de judecată. Prin încheierea Curții de Apel Comrat din 26 octombrie 2017, a fost admisă cererea de revizuire depusă de Demian Nicolae, casată decizia Curții de Apel Comrat din 30 mai 2017 și dispusă rejudecarea recursului, de același complet de judecată.

La 08 noiembrie 2017, avocatul Tănase Oleg, din numele lui Demian Nicolae, a înaintat propunere de recuzare judecătorilor Curții de Apel Comrat - Ștefan Starciuc, Afanasie Curdov și Marina Galupa, pe motiv că au participat anterior la examinarea cauzei în ordine de recurs și respectiv, în conformitate cu art. 49 alin. (3) CPC, nu mai pot participa la examinarea repetată a recursului. La 10 noiembrie 2017, Curtea de Apel Comrat a expediat prezenta cauză către Curtea Supremă de Justiție pentru examinarea propunerii de recuzare înaintată de Nicolae Demian, indicând că formarea unui complet de judecată pentru examinarea acesteia este imposibilă din motivul lipsei de cadre, întrucât judecătorul S. Gubenco a fost suspendat, la Curtea de Apel Comrat activând doar 6 judecători.

Totodată, din același motiv, solicită în cazul admiterii propunerii de recuzare, strămutarea cauzei civile la altă instanță de judecată de același grad. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în propunerea de recuzare, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a o admite, cu strămutarea cauzei spre judecare în ordine de recurs la Curtea de Apel Cahul, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. d) CPC, instanța strămută pricina la o altă instanță dacă din motivul recuzării (abținerii de la judecată) unui sau mai multor judecători ori din alte motive întemeiate, substituirea judecătorilor săi devine imposibilă.

Potrivit alin. (4) CPC al aceluiași articol, strămutarea pricinii în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d), e), f), și g) se efectuează de către instanța ierarhic superioară a cărei încheiere este irevocabilă și nu este susceptibilă de recurs. În conformitate cu art. 49 alin. (3) CPC, judecătorul care a luat parte la judecarea pricinii în instanță de recurs nu mai poate participa la judecarea ei în primă instanță și nici în instanță de apel sau în cea de recurs. Iar art. 50 alin. (1) lit. d) CPC prevede că, judecătorul care judecă pricina urmează a fi recuzat dacă și-a expus opinia asupra pricinii care se judecă. Materialele cauzei atestă că judecătorii Ștefan Starciuc, Afanasie Curdov și Marina Galupa au participat anterior la examinarea prezentei cauze în ordine de recurs, emițând decizia Curții de Apel Comrat din 30 mai 2017 (f.d.

103-106). Raportând circumstanțele constatate la prevederile legale enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră drept întemeiată propunerea de recuzare a judecătorilor Ștefan Starciuc, Afanasie Curdov și Marina Galupa în temeiul art. 49 alin. (3) CPC. Astfel, având în vedere imposibilitatea constituirii unui complet de judecată legal la Curtea de Apel Comrat din motivul lipsei de cadre, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a strămuta cauza civilă la cererea lui Demian Nicolae împotriva lui Dascăl Svetlana, intervenient accesoriu executorul judecătoresc Șevcenco Oleg, cu privire la repunerea în termen și contestarea actelor executorului judecătoresc, pentru 2 examinare în ordine de recurs la Curtea de Apel Cahul, ca fiind instanța de judecată egală în grad și situată în imediată apropriere geografică a Curții de Apel Comrat.

În conformitate cu art. art. 43 alin. alin. (2) lit. d), (4), 49 alin. (3), art. 50 alin. (1) lit. d) și 269-270 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e: Se admite propunerea de recuzare înaintată de către Demian Nicolae judecătorilor Curții de Apel Comrat, Ștefan Starciuc, Afanasie Curdov și Marina Galupa. Cauza civilă la cererea lui Demian Nicolae împotriva lui Dascăl Svetlana, intervenient accesoriu executorul judecătoresc Șevcenco Oleg, cu privire la repunerea în termen și contestarea actelor executorului judecătoresc, se strămută pentru examinare în ordine de recurs la Curtea de Apel Cahul. Încheierea este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Mariana Pitic Luiza Gafton 3

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-02-07
0,93
2ac-9/18 — rezilierea contractului și încasarea datoriei
admis recursul declarat de Sîrbu Iachim, a casat încheierea Judecătoriei Cimişlia, sediul Leova din 12 aprilie 2017 şi a restituit cauza la rejudecare în aceeaşi instanţă în alt complet de judecată (vol.1, f.d.218-221). Judecătoria Cimişlia
CSJ 2017-04-12
0,93
2ac-53/17 — anularea încheierii de intentare a procedurii de executare
2ac-53/17 Î N C H E I E R E 12 aprilie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Tamara Chişca-Don
CSJ 2022-02-09
0,93
2ac-22/22 — anularea incheierii executorului judecatoresc privind stabilirea restantei la plata pensiei pentru intretine a copilului
Dosarul nr. 2ac-22/22 2-19000592-01-2ac-27012022 ÎNCHEIERE 09 februarie 2022 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componența: Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mard
CSJ 2019-09-25
0,93
2ac-208/19 — recunoasterea ca fiind ilegal refuzul executorului judecatoresc de a stramuta procedura de executare cu obligarea executorului de a stramuta procedura de executare
Dosarul nr. 2ac-208/2019 Î N C H E I E R E 25 septembrie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, în componenţa: Preşedintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală judecători
CSJ 2018-10-10
0,93
2ac-117/18 — anularea actelor administrative, restabilirea in functie si incasarea salariului
din 13 iunie 2018 a Curţii de Apel Comrat, cerere de apel depusă de Judecătoria Comrat împotriva hotărârii din 05 aprilie 2018 a Judecătoriei Cimișlia, sediul Leova a fost primită în procedură, pentru examinarea cauzei în ordine de apel, fi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă