2ra-1949/17 — repararea prejudiciului material și moral ș.a.

2ra-1949/17 — repararea prejudiciului material și moral ș.a. (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: O. Cernei dosarul nr. 2ra-1949/17

instanța de apel: I. Muruianu, V. Efros, V. Clima

Î N C H E I E R E

09 noiembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul – Valeriu Doagă

Judecătorii – Nicolae Craiu, Ion Druță

examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de

reprezentantul Elenei Cociu, avocatul Maxim Belinschi și de reprezentantul

Ministerului Justiției, Daniel Pantea împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 25

mai 2017,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Elena Cociu și

reprezentantul ei, avocatul Maxim Belinschi împotriva Ministerului Justiției cu privire

la repararea prejudiciului moral și material cauzat în urma tragerii ilegale la răspundere

penală,

c o n s t a t ă:

La 04 iulie 2016, Elena Cociu și reprezentantul ei, avocatul Maxim Belinschi s-au

adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției cu privire la

repararea prejudiciului moral și material cauzat în urma tragerii ilegale la răspundere

penală.

În motivarea acțiunii au invocat că, la 06 februarie 2015 ofițerul superior de

investigații al Serviciului investigare a fraudelor economice a Inspectoratului de Poliție

Ciocana, Teodor Maleca a fost înaintat demers judecătorului de instrucție privind

autorizarea efectuării percheziției în apartamentul nr.7 și în încăperile auxiliare din str.

Ștefan cel Mare nr.21c/1, com. Bubuieci, mun. Chișinău pe motivul că există material

conform căruia a devenit cunoscută informația operativă referitor la activitatea ilegală a

Elenei Cociu și Vladislav Braga, care prestează servicii de locațiune contra plată fără

declararea mijloacelor bănești în modul stabilit de legislație, cît și comercializarea

apartamentelor din str. Mircea cel Bătrîn, com. Bubuieci. La aceeași dată, judecătorul de

instrucție din cadrul Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău a emis încheierea prin care s-a

autorizat efectuarea percheziției în apartamentul nr. 7 și în încăperile auxiliare din str.

Ștefan cel Mare nr. 21c/1, iar în aceeași zi a avut loc percheziția propriu-zisă.

Menționează, că la 06 februarie 2015, în jurul orelor 17.40, același colaborator de

poliție, Teodor Maleca repetat a venit pe adresa menționată pentru a înmîna Elenei

Cociu citație de a se prezenta la 07 februarie 2015, însă soțul ultimei, Vladislav Braga i-

a interzis acestuia să aibă acces în imobilul respectiv, deoarece nu avea autorizația

corespunzătoare. În pofida faptului interzicerii de a intra în imobilul respectiv, Teodor

1

Maleca, concomitent cu un locatar al blocului locativ a pătruns în interior, aflându-se în

intervalul orei 17.42 pînă la 18.07 și s-a interesat de Elena Cociu de la unii locatari. Pe

faptul dat a fost depusă plîngere în conformitate cu art. 274 din Codul de procedură

penală, însă s-a refuzat în pornirea urmăririi penale.

Relevă că la 06 martie 2015, de către procurorul în Procuratura sect. Ciocana,

Renata Anici a fost pornită urmărirea penală în baza existenței bănuielii rezonabile că

de către Elena Cociu a fost comisă infracțiunea prevăzută de art. 241 alin. (1) din Codul

penal, pe motivul că în perioada anilor 2013 – 2015, Elena Cociu a organizat prestarea

serviciilor de locațiune a apartamentelor persoanelor fizice din blocul locativ situat în

mun. Chișinău, com. Bubuieci, str. Ștefan cel Mare 21c/1, transmițînd apartamente în

locațiune diferitor persoane în baza unor contracte tipizate, fără a fi înregistrate în

modul stabilit de legislație. În aceeași zi, procurorul respectiv, dispune prin ordonanțe

petrecerea percheziției în toate apartamentele din blocul locativ situat în mun. Chișinău,

com. Bubuieci, str. Ștefan cel Mare nr.21c/1, iar judecătorul de instrucție a autorizat

petrecerea perchezițiilor respective, în urma cărora au fost deranjați și au creat

incomodități locatarilor blocului locativ menționat.

Afirmă că la 17 mai 2015, avocatul Maxim Belinschi în baza informației primite

de la Camera de Licențiere și de la Direcția generală comerț, alimentație publică a

Primăriei mun. Chișinău, dar și în baza informației prezentate de Elena Cociu, s-a

adresat cu cerere procurorului Renata Anici prin care a solicitat încetarea urmăririi

penale și scoaterea de sub urmărire penală a Elenei Cociu, însă prin ordonanța

procurorului Renata Anici din 24 iunie 2015 cererea respectivă a fost respinsă, fiind

depusă plîngere în conformitate cu art. 299-2992 din Codul de procedură penală.

Ulterior, la 06 iulie 2015 a depus o cerere repetată cu motive suplimentare prin

care a solicitat încetarea urmăririi penale, însă la 30 iulie 2015 a recepționat prin poștă

ordonanța procurorului Renata Anici prin care s-a respins repetat cererea înaintată.

Concomitent cu aceasta, a recepționat și ordonanța procurorului interimar al sect.

Ciocana, Anatolie Vițu prin care s-a respins plîngerea depusă în ordinea art. 299 – 2992

din Codul de procedură penală, deoarece pe cauza penală se efectuează acțiuni de

urmărire penală îndreptate spre stabilirea adevărului pe caz.

Obținînd de la OCT Chișinău informația cu privire la sechestrul aplicat asupra

apartamentelor blocului locativ din com. Bubuieci, str. Ștefan cel Mare 21c/1, și în urma

cererilor înaintate la 22 iulie 2015 și la 22 august 2015, a luat cunoștință de încheierile

emise de judecătorul de instrucție din Judecătoria Ciocana, mun. Chișinău din 22 mai

2015 prin care s-a aplicat sechestrul pe apartamentele nr.1-36 din blocul locativ

menționat supra și pe construcția nefinisată din com. Bubuieci, str. Bubuioc 10/2, iar

prin deciziile Curții de Apel Chișinău din 08 octombrie 2015, s-au anulat ca fiind ilegale

încheierile emise de judecătorul de instrucție din Judecătoria Ciocana, mun. Chișinău

din 22 mai 2015.

Relevă că la 10 august 2015 a depus plîngere în ordinea art. 313 din Codul de

procedură penală, prin care a solicitat anularea ordonanțelor emise de Procuratura sect.

Ciocana, mun. Chișinău în baza cărora s-a refuzat în încetarea urmăririi penale și

scoaterea de sub urmărirea penală a Elenei Cociu, iar prin încheierea judecătorului de

instrucție din Judecătoria Ciocana, mun. Chișinău din 20 noiembrie 2015 s-a respins

plîngerea respectivă.

Invocă faptul că la 01 noiembrie 2015 a depus plîngere la Procuratura Generală pe

acțiunile procurorului din Procuratura sect. Ciocana, Renata Anici, prin care a solicitat

încetarea urmăririi penale pornite, scoaterea de sub urmărirea penală a Elenei Cociu și

2

tragerea la răspundere disciplinară a procurorului Renata Anici.

Menționează că urmare a cererii înaintate la 03 noiembrie 2015 judecătorului de

instrucție, prin încheierea judecătorului de instrucție din Judecătoria Ciocana, mun.

Chișinău din 04 decembrie 2015 s-a constatat faptul încălcării termenului rezonabil de

desfășurare a procesului penal pe cauza penală nr . 2015488009 și s-a obligat procurorul

și organul de urmărire penală a IP Ciocana să urgenteze urmărirea penală în cauza

penală menționată, fiindu-i stabilit un termen pentru finisarea urmăririi penale de o lună,

calculat din data emiterii încheierii.

Afirmă că la 07 decembrie 2015 în adresa Procurorului sect. Ciocana și

Procuraturii Generale a fost depusă plîngere asupra ordonanței de pornire a urmăririi

penale pe cauza penală nr. 2015488009 în privința Elenei Cociu, însă prin ordonanța

procurorului, adjunct al procurorului sect. Ciocana, Anatol Vițu din 24 decembrie 2015,

s-a respins plîngerea parvenită de la Procuratura Generală, precum și plîngerea adresată

Procuraturii sect. Ciocana.

La 24 decembrie 2015, ofițerul de urmărire penală din IP Ciocana, Denis Miheev a

emis ordonanța în baza căreia Elena Cociu a fost recunoscută în calitate de bănuit pe

cauza penală nominalizată.

Ulterior, prin ordonanța din 04 ianuarie 2016 emisă de procurorul din Procuratura

sect. Ciocana, Renata Anici, s-a dispus scoaterea integrală de sub urmărirea penală a

Elenei Cociu din motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

Consideră că urmărirea penală nu trebuia să înceapă, iar aplicarea în mod

clandestin a sechestrului asupra bunurilor imobile ce aparțin cu drept de proprietate

Elenei Cociu i-a fost cauzat prejudiciu material enorm, iar prin acțiunile ilegale ale

organelor de urmărire penală, i-a fost știrbită imaginea și reputația, cauzîndu-i

prejudiciu moral în mărime de 50000 de lei.

Solicită încasarea din bugetul de stat a prejudiciului material cauzat Elenei Cociu

în sumă de 50000 de euro, ca rezultat a aplicării ilegale a sechestrului pe bunurile

imobile și restituirii arvunei duble din motivul imposibilității înstrăinării mai multor

apartamente și a unui bun imobil pe care s-au aplicat sechestre ilicite; încasarea din

bugetul de stat a prejudiciului material cauzat Elenei Cociu prin tragerea ilegală la

răspundere penală, ca urmare a achitării onorariului avocatului pentru prestarea

serviciilor juridice în sumă de 3723 de euro, achitați avocatului în lei, echivalentul a

81502 lei; încasarea din bugetul de stat a prejudiciului moral cauzat Elenei Cociu ca

urmare a tragerii ilegale la răspundere penală în mărime de 50000 de lei; obligarea

procurorului din Procuratura sect. Ciocana, Renata Anici să prezinte în formă scrisă

scuzele oficiale pentru tragerea la răspundere ilegală a Elenei Cociu.

Prin încheierea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 02 august 2016 s-a atras

în proces Procuratura Generală în calitate de intervenient accesoriu (vol.1, f.d.215).

Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 22 noiembrie 2016, s-a

admis cererea de chemare în judecată depusă de Elena Cociu împotriva Ministerului

Justiției, intervenient accesoriu Procuratura Generală cu privire la repararea

prejudiciului moral și material, obligarea procurorului să prezinte scuze oficiale și

încasarea cheltuielilor de judecată. S-a încasat din bugetul de stat prin intermediul

Ministerului Justiției în beneficiul Elenei Cociu suma de 5000 de lei cu titlu de

prejudiciu moral, suma de 15000 de lei cu titlu de prejudiciu material și suma de 5000

de lei cu titlu de cheltuieli pentru asistență juridică, în total suma de 25000 de lei. În

rest, pretențiile ce țin de repararea prejudiciului moral, material, încasarea cheltuielilor

pentru asistență juridică și obligarea procurorului Renata Anici din Procuratura sect.

3

Ciocana să prezinte scuze oficiale, s-au respins ca neîntemeiate (vol.2, f.d.28).

În susținerea poziției prima instanță a constatat că materialul probator anexat la

materialele cauzei denotă incontestabil faptul că Elenei Cociu i-au fost cauzate suferințe

psihice prin faptul că a fost atrasă la răspundere penală pentru acțiuni în care nu s-au

constatat elementele infracțiunii.

La fel, prima instanță a reținut că aplicarea sechestrelor asupra bunurilor

reclamantei a fost ilegală, în sensul prevederilor art. 3 lit. c) din Legea privind modul de

reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale

procuraturii și ale instanțelor judecătorești nr. 1545 din 25 februarie 1998 (în continuare

– Legea nr. 1545 din 25.02.1998), iar reclamanta nu a confirmat prin probe pertinente și

concludente suferințele invocate de ea în măsura în care să fie pasibilă repararea

prejudiciului moral în mărimea solicitată.

Cu referire la repararea prejudiciului material, instanța a reținut că reclamanta nu

solicită restituirea averii sechestrate, în sensul art. 7 lit.c) din Legea nr. 1545 din

25.02.1998, prejudiciul nefiind justificat.

În partea ce ține de încasarea onorariului achitat avocatului pentru prestarea

serviciilor juridice în cadrul urmăririi penale, instanța a conchis că reclamanta nu a

justificat cheltuielile de asistență juridică. La fel, s-a notat faptul că prin reducerea

onorariului avocatului instanța nu a intervenit în convenția încheiată între părți, ci doar

stabilește în mod corespunzător cuantumul cheltuielilor de judecată în sensul art. 96 din

Codul de procedură civilă.

Ce ține de pretenția cu privire la obligarea organelor Procuraturii Generale să

prezinte scuze oficiale, instanța a reținut că reclamanta a omis termenul de 15 zile

prevăzut la art. 12 alin. (4) din Legea nr. 1545 din 25.02.1998.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 25 mai 2017 s-au respins din lipsă de

temei apelurile declarate de Elena Cociu, Ministerul Justiției și Procuratura Generală și

s-a menținut hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 22 noiembrie 2016.

La 04 septembrie 2017 reprezentantul Elenei Cociu, avocatul Maxim Belinschi a

declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 25 mai 2017, solicitînd

admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și casarea parțială a hotărîrii

primei instanțe, cu admiterea integrală a acțiunii în sensul formulat.

În motivarea recursului a invocat motivele de fapt ale cauzei exprimîndu-și

dezacordul cu hotărîrile instanțelor inferioare.

Susține că odată ce instanța de apel a constatat aplicarea ilegală a sechestrului

asupra bunurilor imobile a Elenei Cociu, urma să constate și cauzarea prejudiciului

material direct cauzat recurentei în urma restituirii arvunei duble lui Victor Melinte.

Afirmă că instanțele inferioare au apreciat eronat probele ce demonstrează

cuantumul onorariului avocatului pentru serviciile de asistență juridică în cadrul cauzei

penale, a prejudiciului moral, precum și a cheltuielilor de judecată, referindu-se la

explicațiile hotărîrilor explicative ale Plenului Curții Supreme de Justiție.

La 31 octombrie 2017, reprezentantul Ministerului Justiției, Daniel Pantea a

declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 25 mai 2017, solicitînd

admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărîrii primei instanțe, cu

emiterea unei noi hotărîri de respingere a acțiunii.

În argumentarea acestuia a invocat că Elena Cociu nu a fost trasă la răspundere

penală și nici nu i s-a acordat statutul de condamnat, nefiind întrunite condițiile de la

art.3 alin. (1) din Legea 1545 din 25.02.1998.

4

Consideră că este necesar să se constate ilegalitatea actului procedural emis de

organul de drept, iar instanțele inferioare nu au indicat care act normativ justifică

răspunderea statului.

Susține că instanța de apel nu a ținut cont de explicațiile din recomandarea Curții

Supreme de Justiție nr.23 pentru a determina cheltuielile pentru asistență juridică în

cauza penală și în prezenta cauză, reieșind din jurisprudența CEDO și practica națională.

Examinând temeiurile recursurilor în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate a Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție consideră că acestea sunt inadmisibile pentru

următoarele.

Potrivit art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra admisibilității

recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în

care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanță din

oficiu și în toate cazurile.

Conform art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2

luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este

termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Completul reține că la 10 iulie 2017, Elena Cociu a recepționat decizia Curții de

Apel Chișinău din 25 mai 2017 (vol.2, f.d.130-151), fapt confirmat prin recipisa

semnată de ultima (vol.2, f.d.153), iar cererea de recurs a fost depusă la 04 septembrie

5

2017, ce reiese din amprenta sigiliului aplicată pe recurs (vol.2, f.d.156). Prin urmare,

recursul declarat de reprezentantul Elenei Cociu, avocatul Maxim Belinschi se

consideră exercitat în termen.

Totodată, instanța de recurs conchide că recursul reprezentantului Ministerului

Justiției, Daniel Pantea a fost depus în termen, deoarece din materialele cauzei nu se

poate desprinde momentul comunicării deciziei Curții de Apel Chișinău din 25 mai

2017, însă aceasta a fost expediată părților prin scrisoare de însoțire cu nr. de ieșire

12153 din 23 iunie 2017 (vol.2, f.d.152), iar cererea de recurs a fost depusă la 31

octombrie 2017, fapt confirmat prin amprenta sigiliului aplicat pe recurs.

Alegațiile din recursul declarat de reprezentantul Elenei Cociu, avocatul Maxim

Belinschi că, odată ce instanța de apel a constatat aplicarea ilegală a sechestrului asupra

bunurilor imobile a Elenei Cociu, urma să constate și cauzarea prejudiciului material

direct cauzat recurentei în urma restituirii arvunei duble lui Victor Melinte, nu pot fi

reținute, deoarece repararea prejudiciului material în sensul art. 7 lit.c) din Legea nr.

1545 din 25.02.1998 se referă la averea confiscată ori trecută în venitul statului sau

ridicată de organul de urmărire penală, precum și averea sechestrată, însă în speță nu se

reține astfel de acțiune.

La fel nu pot fi reținute cele invocate de reprezentantul Elenei Cociu, avocatul

Maxim Belinschi precum că instanțele inferioare au apreciat eronat probele ce

demonstrează cuantumul onorariului avocatului pentru serviciile de asistență juridică în

cadrul cauzei penale, a prejudiciului moral, precum și a cheltuielilor de judecată,

deoarece forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența

probelor și concluziile făcute în urma probațiunii ar putea fi încadrate în temeiul

prevăzut de art. 386 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă, aplicabil doar

procedurii de apel, însă asemenea temei nu se regăsește în art. 432 din Codul de

procedură civilă aplicabil recursului.

Cu referire la argumentele din recursul declarat de reprezentantul Ministerului

Justiției, Daniel Pantea precum că, Elena Cociu nu a fost trasă la răspundere penală și

nici nu i s-a acordat statutul de condamnat, nefiind întrunite condițiile de la art.3 alin.

(1) din Legea 1545 din 25.02.1998, nu pot fi reținute, întrucît răspunderea penală

implică obligația unei persoane de a răspunde în fața organelor de urmărire penală și

apoi în fața instanței de judecată pentru fapta prevăzută de legea penală pe care a

săvârșit-o, obligația de a suporta măsurile de constrângere penală prevăzute de lege

pentru săvârșirea infracțiunii și obligația de a executa pedeapsa aplicată.

Mai mult, art. 2 din aceeași lege prevede noțiunea de acțiuni ilicite, și anume

acțiuni sau inacțiuni ale organului împuternicit să examineze cazurile cu privire la

contravenții, ale organului de urmărire penală sau ale instanței de judecată, care exclud

vinovăția acestora, al căror caracter ilegal se manifestă prin încălcarea principiului

general, potrivit căruia nici o persoană nevinovată nu poate fi trasă la răspundere și nu

poate fi judecată, (erori) ori fapte ale persoanelor cu funcție de răspundere din organul

de urmărire penală sau din instanța de judecată, manifestate prin încălcarea

intenționată a normelor procedurale și materiale în timpul procedurii penale sau

contravenționale (infracțiuni).

Din aceleași raționamente descrise supra nu pot fi reținute nici cele inserate în

recursul reprezentantului Ministerului Justiției, Daniel Pantea, că este necesar să se

constate ilegalitatea actului procedural emis de organul de drept, iar instanțele inferioare

nu au indicat care act normativ justifică răspunderea statului.

6

Cu referire la faptul invocării de către recurenți a recomandării Curții Supreme de

Justiție și a hotărîrilor explicative ale Plenului Curții Supreme de Justiție, completul de

admisibilitate reiterează că, recomandările Curții Supreme de Justiție și hotărârile

Plenului Curții Supreme de Justiție reprezintă evaluări ale practicii judiciare existente

și aserțiuni cu privire la modul de punere în aplicare a legii, avînd caracter consultativ

și nu pot constitui baza formală a hotărîrilor judecătorești, pentru că nu sunt izvor

oficial de drept. Mai mult, practica națională pe asemenea categorii de litigii invocate

în cererea de recurs este diferită de respectiva cauză.

Referitor la cele invocate de reprezentantul Ministerului Justiției, Daniel Pantea

precum că prejudiciul material sub formă de cheltuieli pentru asistență juridică este

neîntemeiat, instanța de recurs menționează că, probele prezentate cu privire la

cheltuielile suportate, instanțele inferioare le-au dat o apreciere prin prisma dispozițiilor

art. 96 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, instanța judecătorească

obligă partea care a pierdut procesul să compenseze părții care a avut cîștig de cauză

cheltuielile ei de asistență juridică, în măsura în care acestea au fost reale, necesare și

rezonabile.

Instanța de recurs constată că, cererile de recurs în esența lor constituie o

interpretare a normelor de drept și o apreciere a probelor efectuate de reprezentanții

recurenților care nu pot fi puse la baza recursului, însă acestea au fost deja supuse

examinării minuțioase și aprecierii juste de către instanțele inferioare prin prisma art.

130 și 139 din Codul de procedură civilă, în raport cu dispozițiile art. 118 din aceeași

lege, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și respectiv nu urmează a fi reiterate în

ordine de recurs, iar instanța de apel a interpretat elocvent și a aplicat corect normele de

drept incident speței, prin prisma circumstanțelor importante ale cauzei.

Astfel, instanța de recurs notează că, reprezentanții recurenților nu au invocat

niciun argument plauzibil în vederea ilegalității deciziei instanței de apel.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea Europeană a

precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs efectiv sunt în

primul rînd chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în principiu, competența

instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei cereri de acest tip (Doorson

împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67). La acest capitol instanță de recurs reține că

recursurile declarate de reprezentantul Elenei Cociu, avocatul Maxim Belinschi și de

reprezentantul Ministerului Justiției, Daniel Pantea nu s-au bazat exclusiv pe chestiuni

de drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau aplicarea eronată a normelor de drept

material sau a normelor de drept procedural, iar ca urmare nu corespund cerinței de a

fi „efectiv”, fiind lipsite de șanse de succes și nu sunt capabile să ofere îndreptarea

situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că reprezentantul Elenei Cociu,

avocatul Maxim Belinschi și reprezentantul Ministerului Justiției, Daniel Pantea au

depus cererile de recurs, după ce au avut posibilitate de a fi auziți de o instanță de fond

și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut deplină jurisdicție (a se vedea

mutatis mutandis „Levages Prestations Services” împotriva Franței, cererea nr.

21920/93 din 23 octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurenților le-a fost asigurat dreptul

de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un recurs efectiv.

De fapt, în cazul cînd nu există suspiciuni privind încălcarea echității procedurii din

perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au reușit să pună în discuție în

fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe care le considerau necesare în

7

vederea apărării punctului său de vedere (Blücher împotriva Cehiei, cererea nr.

58580/00 din 11 aprilie 2005, §65-67)

Din considerentele menționate și avînd în vedere faptul, că argumentele invocate în

recursuri nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din

Codul de procedură civilă, completul de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și

de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în mod unanim ajunge la

concluzia de a considera recursurile declarate de reprezentantul Elenei Cociu, avocatul

Maxim Belinschi și de reprezentantul Ministerului Justiției, Daniel Pantea, în baza art.

433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind inadmisibile.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Recursurile declarate de reprezentantul Elenei Cociu, avocatul Maxim Belinschi

și de reprezentantul Ministerului Justiției, Daniel Pantea, se consideră inadmisibile.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Nicolae Craiu

Ion Druță

8