2ra-1180/17 — repararea prejudiciului material și moral

prima instanță: V. Muntean dosarul nr. 2ra-1180/17

instanța de apel: M. Ciugureanu, A. Minciuna, L. Popova

Î N C H E I E R E

22 iunie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul – Valeriu Doagă

Judecătorii – Tamara Chișca-Doneva, Ion Druță

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de

reprezentantul Ministerului Justiției al Republicii Moldova, Daniel Pantea, împotriva

deciziei Curții de Apel Chișinău din 22 februarie 2017, adoptată în cauza civilă la

cererea de chemare în judecată depusă de Simion Capaclî împotriva Ministerului

Justiției al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Inspectoratul de Poliție

Comrat cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor

de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești,

c o n s t a t ă:

La 21 aprilie 2016, Simion Capaclî a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la repararea

prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale

procuraturii și ale instanțelor judecătorești.

În motivarea acțiunii a menționat că, la data de 14 noiembrie 2013 în privința sa a

fost întocmit proces-verbal cu privire la contravenție, în temeiul art. 78 alin. (1) din

Codul contravențional. Prin hotărârea Judecătoriei Comrat din 18 februarie 2014 s-a

admis parțial contestația sa, iar procesul-verbal cu privire la contravenție fiind anulat,

întrucât a fost întocmit cu greșeli de către agentul constatator.

Menționează că, la 07 aprilie 2014 agentul constatator al Inspectoratului de

Poliție Comrat, s-a întocmit alt proces-verbal cu privire la contravenție pe aceeași

faptă.

Susține că, prin hotărârea Judecătoriei Comrat din 13 mai 2014, devenită

irevocabilă la 06 iunie 2014, s-a anulat procesul-verbal cu privire la contravenție din

07 aprilie 2014, în legătură cu faptul că nu există faptul contravenției.

Aderent, relevă că, întru apărarea drepturilor sale în cadrul cauzei

contravenționale, a contractat avocatul Vladimir Cazmalî, care i-a acordat asistență

juridică, și anume întocmirea contestațiilor împotriva proceselor-verbale cu privire la

contravenție și apărarea intereselor în cadrul ședințelor de judecată, achitând pentru

serviciile de asistență juridică prestate a achitat avocatului suma de 2100 de lei.

Astfel, în temeiul hotărârii Judecătoriei Comrat din 13 mai 2014 coroborată cu

prevederile Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a

1

prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale

procuraturii și ale instanțelor judecătorești, consideră că cheltuielile suportate pentru

asistența juridică urmează a fi compensate din bugetul de stat prin intermediul

Ministerului Justiției al Republicii Moldova.

Solicită încasarea din contul Ministerului Justiției al Republicii Moldova în

beneficiul său a cheltuielilor legate de asistența juridică în sumă de 2100 de lei, a

prejudiciului moral cauzat în sumă de 10000 de lei și a cheltuielilor de judecată

exprimate prin taxa de stat în sumă de 250 de lei și 500 de lei pentru întocmirea cererii

de chemare în judecată.

Prin încheierea protocolară a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 02 iunie

2016, s-a atras în proces în calitate de intervenient accesoriu Inspectoratul de Poliție

Comrat (f.d. 25).

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 23 iunie 2016 s-a admis

parțial acțiunea, s-a încasat din bugetul de stat, prin intermediul Ministerului

Finanțelor al Republicii Moldova, în beneficiul reclamantului Semion Capaclî suma de

3000 de lei cu titlu de reparare a prejudiciului moral cauzat, suma de 2100 de lei cu

titlu de compensare a cheltuielilor de asistență juridică în cauzele contravenționale,

precum și suma de 500 de lei cu titlu de compensare a cheltuielilor pentru asistență

juridică în prezenta cauză civilă; în rest, pretențiile lui Semion Capaclî cu privire la

încasarea prejudiciului moral cauzat în mărime de 7000 de lei și a cheltuielilor de

judecată legate de plata taxei de stat în cuantum de 250 de lei, s-au respins ca

neîntemeiate (f.d. 41-47).

Astfel, având în vedere că prin hotărârea Judecătoriei Comrat din 13 mai 2014,

devenită irevocabilă la 06 iunie 2014, în legătură cu faptul că nu există faptul

contravenției, s-a anulat procesul-verbal cu privire la contravenție întocmit la 07 aprilie

2014 în privința lui Semion Capaclî, ultimul este în drept să solicite și să beneficieze

de repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală,

ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești în temeiul Legii privind modul de

reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală,

ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 22 februarie 2017, s-a respins apelul

declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova și s-a menținut hotărârea

Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 23 iunie 2016 (f.d. 83, 84-88).

La 13 aprilie 2017 reprezentantul Ministerului Justiției al Republicii Moldova,

Daniel Pantea a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 22

februarie 2017, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și a

hotărârii primei instanței, cu pronunțarea unei noi hotărâri în sensul respingerii

acțiunii.

În motivarea recursului a reiterat circumstanțele faptice ce țin de fondul cauzei și

a invocat că, instanța de apel aplicat eronat normele de drept material ce țin de

încasarea prejudiciului cauza prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală,

procuraturii și instanțelor judecătorești. Or, prin prisma Legii privind modul de

reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală,

ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești, Simion Capaclî nu are dreptul la

repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale

procuraturii și ale instanțelor judecătorești.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile,

2

completul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive.

Articolul 431 din Codul de procedură civilă consemnează în alineatul (2) că,

asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în

care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanță din

oficiu și în toate cazurile.

În conformitate cu art.433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Conform art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de

2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este

termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Completul constată că din materialele cauzei nu poate fi stabilit momentul

comunicării recurentului deciziei Curții de Apel Chișinău din 22 februarie 2017

(f.d.83) pentru a determina respectarea termenului legal de declarare a recursului, însă

decizia recurată a fost expediată participanților la proces prin scrisoarea de însoțire

3

nr.2394 din 06 martie 2017 (f.d. 89), iar cererea de recurs a fost depusă la 13 aprilie

2017, fapt confirmat prin amprenta sigiliului aplicată pe recurs (f.d. 97), prin urmare

calea de atac se consideră exercitată în termen.

Instanța de recurs atestă că, nu pot fi reținute alegațiile reprezentantului

recurentului precum că, instanța de apel aplicat eronat normele de drept material ce țin

de încasarea prejudiciului cauza prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală,

procuraturii și instanțelor judecătorești, deoarece Simion Capaclî nu întrunește

condițiile prevăzute de Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin

acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor

judecătorești.

Or, dispozițiile art. 3 din Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat

prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor

judecătorești prescriu că, în conformitate cu prevederile prezentei legi, este reparabil

prejudiciul material și moral cauzat persoanei fizice sau juridice în urma: a) reținerii

ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de arest, de declarație de a nu

părăsi localitatea sau țara, tragerii ilegale la răspundere penală; b) condamnării ilegale,

confiscării ilegale a averii, supunerii ilegale la muncă neremunerată în folosul

comunității; c) efectuării ilegale, în cazul urmăririi penale ori judecării cauzei penale, a

percheziției, ridicării, punerii ilegale sub sechestru a averii, eliberării sau suspendării

ilegale din lucru (funcție), precum și în urma altor acțiuni de procedură care limitează

drepturile persoanelor fizice sau juridice; d) supunerii ilegale la arest contravențional,

reținerii contravenționale ilegale sau aplicării ilegale a amenzii contravenționale de

către instanța de judecată; e) efectuării măsurilor speciale de investigații cu încălcarea

prevederilor legislației; f) ridicării ilegale a documentelor contabile, a altor documente,

a banilor, a ștampilelor, precum și în urma blocării conturilor bancare. Prejudiciul

cauzat se repară integral, indiferent de culpa persoanelor cu funcție de răspundere din

organele de urmărire penală, din procuratură și din instanțele judecătorești.

Completul decelează că, prin prisma jurisprudenței CtEDO, pentru a determina

dacă o abatere se califică ca „penală”, în sensul Convenției, prima chestiune care

trebuie stabilită este dacă norma care definește abaterea aparține dreptului penal în

sistemul juridic al statului pârât; iar ulterior trebuie examinată natura abaterii și, în

sfârșit, natura și gradul de severitate ale pedepsei care putea fi aplicată persoanei în

cauză, luând în considerație obiectul și scopul articolului 6 al Convenției, sensul

obișnuit al termenilor din articolul respectiv, precum și legislația Statelor Contractante

(the Garyfallou AEBE vs Greece, hotărâre din 24 septembrie 1997).

În principiu, având în vedere că, caracterul general al CCA și scopul pedepselor,

care este atât de a pedepsi, cât și de a preveni, sunt suficiente pentru a arăta că, în

sensul articolului 6 al Convenției, reclamantul a fost acuzat de o abatere penală (a se

vedea Lauko vs Slovakia, hotărâre din 2 septembrie 1998, Ziliberberg vs Moldovei,

cererea nr.61821/00 din 1 februarie 2000, definitivă la 01/05/2005).

Prin urmare, instanța de recurs deduce că reprezentantul recurentului nu a invocat

niciun argument plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziei instanței de apel și

a hotărârii primei instanțe.

În altă ordine de idei, instanța de recurs constată că, argumentele invocate în

cererea de recurs, în esența lor, sânt similare argumentelor invocate în cererea de apel

și care au fost deja supuse examinării și aprecierii juste de către instanța de apel prin

prisma art. 130 și 139 din Codul de procedură civilă, în raport cu dispozițiile art. 118

4

din aceeași lege, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și respectiv nu urmează a fi

reiterate în ordine de recurs. Această circumstanță evidențiază caracterul declarativ al

recursului, lipsit de conținut și evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentului cu

soluția dată de instanțele inferioare, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a

recursului.

În acest sens, instanța de recurs reamintește prin prisma jurisprudenței CtEDO,

fosta Comisie a arătat că „… art. 6 §1 al Convenției, nu impune motivarea în detaliu a

unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,

respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca

fiind lipsit de șanse de succes” (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia

Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Completul concluzionează că, din conținutul cererii de recurs nu rezultă existența

unuia din temeiurile legale de recurs, iar circumstanțele de fapt invocate de

recurentului în cererea de recurs nu constituie obiect al recursului, or recursul

devoluează exclusiv circumstanțele de drept ale pricinii.

Din considerentele menționate și având în vedere faptul că argumentele invocate

în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) și

prevederile art. 437 din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la

concluzia de a considera recursul declarat de reprezentantul Ministerului Justiției al

Republicii Moldova, Daniel Pantea, în baza art. 433 lit. a) din Codul de procedură

civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de reprezentantul Ministerului Justiției al Republicii Moldova,

Daniel Pantea, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Ion Druță

5