2ri-307/17 — Validarea popririi
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Validarea popririi
- Temei legal
- Temeiurile declararii recursului
2ri-307/17 — Validarea popririi (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Dosarul nr. 2ri-307/16 Instanța de fond: Curtea de Apel Chișinău, judecător – Maria Moraru DECIZIE 01 noiembrie 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintele ședinței, – Tatiana Vieru, Judecători – Oleg Sternioală, Nicolae Craiu, Mariana Pitic, Svetlana Filincova examinând recursul declarat de către SRL „Grilia” împotriva hotărârii Curții de Apel Chișinău din 03 iulie 2017, prin care a fost admisă cererea de validare a popririi a SRL „Sunrise-Trans” de la terțul poprit SRL „Grilia”, în procedura de insolvabilitate față de SRL „Sunrise-Trans”, a con st at at: La 02.01.2017, creditorul SRL „Trans Ager” s-a adresat cu cerere introductivă, privind declararea debitorului SRL „Sunrise-Trans” în stare de insolvabilitate și intentarea procedurii de insolvabilitate față de SRL „Sunrise- Trans”, din motivul incapacității de plată a acestuia.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 05 ianuarie 2017, cererea introductivă depusă de creditorul SRL „Trans Ager” a fost admisă spre examinare, iar SRL „Sunrise-Trans” fiind pusă sub observație, prin desemnarea în calitate de administrator provizoriu pe Guțu Sergiu. Prin hotărîrea Curții de Apel din 16 martie 2017, s-a hotărât intentarea procesului de insolvabilitate față de SRL „Sunrise-Trans” și în calitate de administrator al insolvabilității a fost desemnat Guțu Sergiu. La 11.05.2017, administratorul insolvabilității a înaintat o cerere, prin care a solicitat validarea popririi instituită prin somația din 27.04.2017, cu încasarea de la terțul poprit SRL „Trans Grilia” a datoriei în mărime de 65 000 de lei, în folosul debitorului SRL „Sunrise-Trans”, în proces de insolvabilitate.
În motivarea cererii a indicat că, în urma analizei actelor de evidență contabilă a SRL ,,Sunrise-Trans”, în proces de insolvabilitate, s-a constatat că SRL „Trans Grilia” are o datorie față de SRL „Sunrise-Trans” în sumă de 65 000 de lei, formată în rezultatul neachitării unității de transport KAESSBOHRER SF 10-24 L, n/î: CRV 021, a.f. 1992, șasiu WKK46100001017183, înstrăinată de SRL „Sunrise- Trans” terțului poprit SRL „Trans Grilia”, în baza contractului de vânzare- cumpărare a semiremorcii f/nr. din 28.12.2015. Prin somația din 27.04.2017, expediată la adresa sediului terțului poprit, administratorul insolvabilității i-a adus la cunoștință despre înființarea popririi și a solicitat ca, în termen de 5 zile de la data comunicării popririi, să achite la contul de acumulare a SRL „Sunrise-Trans” suma datorată în mărime de 65 000 lei.
Ulterior, reprezentantul administratorului SRL „Sunrise-Trans” a depus pe numele instanței o cerere de majorare a pretențiilor, prin care a solicitat încasarea cheltuielilor legate de comandarea extrasului din Registrul de Stat al persoanelor juridice a terțului poprit în sumă de 110 lei, solicitând validarea popririi cu încasarea datoriei de la terțul poprit în mărime de 65110 lei. Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 03 iulie 2017, cererea SRL „Sunrise-Trans” de validare a popririi a fost admisă, fiind validată poprirea și încasată de la SRL „Trans Grilia” în beneficiul SRL „Sunrise-Trans” datoria în mărime de 65110 lei. La 27.07.2017, SRL „Trans Grilia” a declarat recurs împotriva hotărârii enunțate, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii date, cu remiterea cauzei la rejudecare, precum și repunerea în termen a recursului.
În motivarea recursului a indicat că somația administratorului insolvabilității și citația instanței de judecată în adresa recurentului nu au ajuns. La 02.03.2017, SRL „Trans Grilia” a depus cerere privind corectarea și completarea recursului, fiind solicitată anexarea unor probe la cererea de recurs. La 03.10.2017, SRL „Sunrise-Trans” a depus referință la cererea de recurs, prin care a solicitat respingerea cererii de depunere în termen a recursului și respingerea recursului ca tardiv și neîntemeiat. Conform art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012, hotărârile și încheierile instanței de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunțării și numai în cazurile prevăzute de prezenta lege.
După cum rezultă din materialele dosarului, hotărârea contestată cu recurs a fost pronunțată de către Curtea de Apel Chișinău la data de 03 iulie 2017, în ședință publică, unde recurentul susține că nu a fost prezent, și respectiv i-a devenit cunoscut despre hotărârea contestată abia la data de 22 iulie 2017, după ce a recepționat încheierea executorului judecătoresc Ciuchitu Radu, privind derularea executării silite a titlului executoriu emis în temeiul hotărârii judecătorești din 03.07.2017, din care considerente a solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului.
Colegiul analizând situația de fapt și de drept constată ca întemeiate argumentele recurentului, precum că acestuia i-a devenit cunoscut despre hotărârea contestată abia la data de 22 iulie 2017, și a luat cunoștință cu ea navigând pe sit-ul Curții de Apel Chișinău, or, la materialele cauzei lipsesc dovezi care să confirme faptul că copia hotărârii a fost adusă la cunoștința acestuia în modul stabilit de lege. Dat fiind faptul că în procedura de insolvabilitate termenele de contestare cu recurs coincid cu cele din Codul de procedură civilă (recurs Secțiunea 1- (15zile și 5 zile), iar Legea insolvabilității nu interzice acest lucru, persoana îndreptățită poate solicita repunerea în termen pentru depunerea recursului, aducând argumentele corespunzătoare.
În așa fel, Colegiul apreciază ca întemeiată cererea de repunere în termen a recursului, fiind dispusă admiterea ei. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat și care urmează a fi admis, din următoarele considerente. Conform art. 1 alin. (4) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, procesul de insolvabilitate se desfășoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă și cu cele ale prezentei legi.
Pornind de la faptul că instanța de insolvabilitate invocă prevederile art. 104 alin. (1) lit. b), art. 106 Cod de procedură civilă, privind citarea legală, menționând că reprezentantul SRL „Trans Grilia”, nu s-a prezentat în ședința de judecată, fiind citat legal și că terțul poprit nu a recepționat corespondența cu citație, în așa fel, determinând instanța să considere că acesta a fost citat legal și să examineze cauza în lipsa reprezentantului SRL „Trans Grilia”, Colegiul reține, că concluzia instanței de judecată ierarhic inferioară este prematură, ori instanța nu l-a citat legal pe reprezentantul SRL „Trans Grilia” în scopul stabilirii dacă acesta datorează sau nu SRL „Sunrise-Trans” careva sume de bani, și nu a verificat dacă probele prezente în speță sunt de natură să demonstreze cu certitudine că cerințele SRL „Sunrise- Trans” privind validarea popririi sunt bazate pe probe pertinente și concludente, având în vedere că din conținutul scrisorii Direcției identificare și înmatriculare a mijloacelor de transport nr. 03/1-2663 din 22.05.2017 (f. d. 11), la care face referire instanța de insolvabilitate, nu se deduce cu desăvârșire că SRL „Trans Grilia” datorează SRL „Sunrise-Trans” careva sume de bani.
Mai ales, în situația în care recurentul invocă și prezintă o factură fiscală Seria WH nr. 4594278 din 11.01.2016 (f. d. 47), prin care susține că suma de 65000 de lei a fost achitată SRL „Sunrise-Trans”, și în care se indică la rubrica „denumirea mărfurilor” – „semiremorcii de tip refrigerant CRV 021”. În acest sens, Colegiul relevă că citația remisă SRL „Trans Grilia” a fost restituită emitentului cu mențiunea ,,necunoscut” (f. d. 21). Prin urmare, SRL „Trans Grilia” nu a fost citată legal în instanța de judecată. Din înscrisurile prezentate rezultă că ea nici nu cunoștea despre litigiul judiciar și că nu este cunoscută poziția acesteia față de obiectul dedus judecății. Astfel, hotărârea adoptată este lovită de nulitate, întrucât a fost pronunțată în contradictorie cu persoana care nu a fost informată despre existența litigiului și nu a fost citată legal.
Aici, instanța de recurs menționează că procedura în fața instanțelor judiciare trebuie să aibă un caracter contradictoriu, care presupune, în fond, posibilitatea pentru părțile în proces de a li se aduce la cunoștință toate dovezile invocate și observațiile formulate și de a face comentarii în legătură cu ele. Instanța ierarhic inferioară, neasigurând contradictorietatea în proces s-a expus asupra litigiului din oficiu, ceia ce duce la încălcarea art.6 CEDO prin neasigurarea unui proces echitabil. Cu referire la dispozițiile enunțate, instanța de recurs remarcă că conform art. 6 § (1) al Convenției Europene, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială.
În cauza /Grozescu vs România/, Curtea Europeană a menționat că părțile în proces trebuie să aibă posibilitate să aprecieze și să comenteze relevanța concluziilor și argumentele părții adverse, iar lipsa dezbaterii în contradictoriu constituie o încălcare a procesului echitabil. Sub aspectul celor relatate, este cert că instanța de judecată a examinat cauza cu încălcarea normelor de procedură, instanța de recurs fiind în imposibilitate să exercite controlul judiciar asupra unui asemenea act de dispoziție și să verifice temeinicia și legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege. Potrivit art. 432 alin. (3) lit. b) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată.
Prin urmare, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție conchide că hotărârea instanței de insolvabilitate urmează a fi casată, cu remiterea pricinii spre rejudecare în Curtea de Apel Chișinău. La rejudecarea cauzei instanța urmează să țină cont de cele menționate și rejudecând pricina, să emită o hotărâre întemeiată și legală. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, D E C I D E: Se admite cererea de repunere în termen a recursului depus de SRL „Trans Grilia” împotriva hotărârii Curții de Apel Chișinău din 03 iulie 2017. Se repune în termen recursul declarat de SRL „Trans Grilia” Se admite recursul declarat de către SRL „Trans Grilia”.
Se casează hotărârea Curții de Apel Chișinău din 03 iulie 2017, în procedura de insolvabilitate față de SRL „Sunrise-Trans” cu remiterea cauzei la rejudecare în Curte de Apel Chișinău, în alt complet de judecată. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, judecător Tatiana Vieru Judecători Oleg Sternioală Nicolae Craiu Mariana Pitic Svetlana Filincova
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.