- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 18 octombrie 2022
- Stat pârât
- PRT
- Concluzia
- Inadmisibil
Fischer Rodrigues Cruz da Costa împotriva Portugaliei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere nr. 3145/15 José Miguel FISCHER RODRIGUES CRUZ DA COSTA împotriva Portugaliei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 18 octombrie 2022 într-un comitet format din Tim Eicke, președintele Faris Vehabović, Pere Pastor Vilanova, judecători și Crina Kaufman, adjunctă la secțiunea f.f. cererea nr. 3145/15, îndreptat împotriva Republicii Portugheze și al cărui resortisant al acestui stat, domnul José Miguel Fischer Rodrigues Cruz da Costa, născut în 1984, reprezentat de domnul S. Magalhaes, avocat la Braga, a sesizat Curtea la 5 decembrie 2014, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Având în vedere decizia de a aduce la cunoștința guvernului portughez (adică a guvernului portughez) reprezentat de agentul său, M.F.
da Graça Carvalho, procuror general adjunct, cauza formulată pe teren la art. 6 alineatul (1) din convenție și de a declara inadmisibilă cererea pentru surplus, având în vedere observațiile guvernului pârât, și Remarcând faptul că reclamantul a omis să își prezinte observațiile în termenul stabilit, După ce a deliberat, face următoarea decizie în momentul faptelor, recurentul era deținut în închisoarea Paços de Ferreira. Cererea privește o hotărâre prin care instanța de executare a pedepsei (TEP) La 6 iunie 2013, Porto a respins cererea de concediu penal (licença de saída juristicional) formulată de reclamant la 17 aprilie 2013 și a emis un aviz din partea Consiliului tehnic al închisorii (Conselho tecnico do estabelecimento prisional) în decizia sa.
) care a raportat comportamentul lui la … La 15 noiembrie 2013, Tribunalul de Primă Instanță din Porto a declarat cererea inadmisibilă în temeiul articolelor 196 alineatul (1) și 235 din Codul de punere în aplicare a culpelor (denumit în continuare "RPC"). La o dată nespecificată, reclamantul a introdus o acțiune în fața Tribunalului Constituțional și a susținut că articolele 196 alineatul (1) și 235 din CEP sunt neconstituționale în măsura în care acestea se referă la ministerul public de trimitere a oricărei hotărâri de acordare, respingere sau anulare a unui concediu penal, în timp ce deținuții nu puteau face acest lucru decât în acest din urmă caz. Prin hotărâre (n 560/2014) din 15 iulie 2014, Tribunalul Constituțional a declarat că dispozițiile în litigiu nu erau contrare Constituției.
În hotărârea sa, Tribunalul Constituțional a reamintit că concediul penal era un mijloc de flexibilizare a executării unei pedepse cu închisoarea, fără a schimba statutul deținuților. El a menționat că orice decizie în această privință avea, într-o anumită măsură, un caracter discreționar și că calea de atac de care dispunea procurorul public împotriva deciziilor pronunțate de TEP care acordau, respingeau sau anulau un concediu penal a fost rezultatul faptului că acesta obliga organismul respectiv să vegheze asupra legalității executării pedepselor. consideră, prin urmare, că această cale de atac a fost în beneficiul deținuților și concluzionează că dispozițiile atacate nu aduceau atingere principiului egalității armelor, având în vedere, pe de altă parte, că, în caz de recurs interjucat împotriva unei decizii de acordare a unui concediu penal unui deținuți, acesta își putea exercita poziția în fața instanței superioare.
În mai 2017, reclamantului i s-a acordat un concediu penal. La 18 iunie 2018, a fost eliberat condiționat. EVALUAREA CURȚII Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a putut face apel la decizia TEP de respingere a cererii sale de concediu penal (punctul 2 de mai sus). Guvernanța pledează în temeiul art. 6 din Convenția privind faptele din speță. 10. Curtea constată că partea penală a art. 6 Õ 1 din Convenție nu se aplică procedurii în litigiu, din moment ce instanța penală nu se referă, în principiu, la dreptul la o acuzație în materie penală (Enea c. Italia [GC], nu 74912/01, § 97, CEDH 2009). Mai rămâne de verificat dacă reclamantul dispune în speță de un drept civil în litigiul privind cererea sa de concediu penal.
11. Curtea face trimitere la principiile generale expuse în Hotărârea Boulois c. Luxemburg ([GC], n 37575/04, §§ 90-94, CEDO 2012).În speță, Curtea constată că Õ în temeiul articolelor 76 alineatul (2) și 79 alineatul (2) din CEP, un concediu penal poate fi acordat oricărui deținut, cu condiția ca acesta să fi ispășit o durată minimă a pedepsei sale și că aceasta intră sub incidența regimului obișnuit sau deschis ( Petrescu c. Portugalia, nr 23190/17, § 36, 3 decembrie 2019). În conformitate cu art. 78 din CEP, în cazul în care TEP se pronunță asupra unei cereri de concediu penal, acesta trebuie să țină seama de comportamentul de la … În cele din urmă, deținutul poate să își reînnoiască cererea de concediu penal la data expirării unui termen de patru luni după o decizie de respingere sau chiar de o perioadă mai scurtă dacă TEP prevede în mod expres acest lucru în decizia de respingere (art. 84 din CEP).
13. În plus, trebuie remarcat că într-o hotărâre (n 752/2014) din 12 februarie 2014 noiembrie 2014 pronunțată într-o cauză distinctă de cea a reclamantului, Tribunalul Constituțional a considerat că concediul penal nu era un drept recunoscut deținuților. De asemenea, Tribunalul a arătat că deciziile TEP au un caracter discreționar, reimitând astfel aprecierea pe care o făcuse în hotărârea sa nr. 560/2014 privind această specie (punctul 6 de mai sus). 14. Având în vedere constatările de mai sus, Curtea consideră că reclamantul nu se putea pretinde, în mod apărător, să fie titular al unui drept Prin urmare, aceasta acceptă excepția din partea guvernului și încheie în mod direct aplicabilitatea articolului 6 din Convenția în speță (comparată cu Boulois, citată anterior, § 104, și Jaurietta Ortigala c. Spania (dec.), nr 24931/07, 22 ianuarie 2013). cu dispozițiile Convenției și trebuie respinsă în conformitate cu art. §§ 3 lit. (a) și 4 din Convenție.
Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcut în franceză și comunicat în scris la 17 noiembrie 2022. Crina Kaufman Tim Eicke Grefier Adjunct f.f. Președinte
QUATRIÈME SECTION
DÉCISION Requête n o 3145/15 José Miguel FISCHER RODRIGUES CRUZ DA COSTA contre le Portugal La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 18 octobre 2022 en un comité composé de : Tim Eicke, président , Faris Vehabović, Pere Pastor Vilanova , juges , et de Crina Kaufman, greffière adjointe de section f.f ., Vu la requête n o 3145/15, dirigée contre la République portugaise et dont un ressortissant de cet État, M. José Miguel Fischer Rodrigues Cruz da Costa (« le requérant »), né en 1984, représenté par M e S. Magalhães, avocate à Braga, a saisi la Cour le 5 décembre 2014 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »), Vu la décision de porter à la connaissance du gouvernement portugais (« le Gouvernement »), représenté par son agente, M me M.F.
da Graça Carvalho, procureure générale adjointe, le grief formulé sur le terrain de l’article 6 § 1 de la Convention et de déclarer irrecevable la requête pour le surplus, Vu les observations du Gouvernement défendeur, et Notant que le requérant a omis de présenter ses observations dans le délai qui lui était imparti, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : OBJET DE l’AFFAIRE
Au moment des faits, le requérant était détenu à la prison de Paços de Ferreira. 2 . La requête concerne une décision par laquelle le tribunal de l’exécution des peines (le « TEP ») de Porto rejeta le 6 juin 2013 la demande de congé pénal ( licença de saída jurisdicional ) qui avait été formulée par le requérant le 17 avril 2013. Dans sa décision, le TEP tint compte d’un avis du conseil technique de la prison ( Conselho técnico do estabelecimento prisional ) qui rendait compte du comportement de l’intéressé au sein de la prison et considérait que ce dernier ne témoignait pas d’un jugement autocritique par rapport à sa condamnation.
Le 17 juin 2013, le requérant interjeta appel de la décision du TEP.
Le 15 novembre 2013, la cour d’appel de Porto déclara l’appel irrecevable en application des articles 196 § 1 et 235 du code d’exécution des peines (le « CEP »). 5. À une date non précisée, le requérant introduisit un recours devant le Tribunal constitutionnel. Il soutenait que les articles 196 § 1 et 235 du CEP étaient inconstitutionnels en ce qu’ils permettaient au ministère public d’interjeter appel de tout jugement accordant, rejetant ou annulant un congé pénal alors que le détenu ne pouvait le faire que dans ce dernier cas de figure. 6 . Par un arrêt (n o 560/2014) du 15 juillet 2014, le Tribunal constitutionnel déclara que les dispositions litigieuses n’étaient pas contraires à la Constitution. Dans son arrêt, il rappela que le congé pénal était un moyen de flexibiliser l’exécution d’une peine de prison, sans pour autant changer le statut du détenu. Il nota que toute décision en la matière revêtait, dans une certaine mesure, un caractère discrétionnaire. Il releva ensuite que la voie d’appel dont disposait le ministère public contre des décisions rendues par des TEP accordant, rejetant ou annulant un congé pénal résultait du fait qu’il incombait audit organe de veiller à la légalité de l’exécution des peines. Il considéra, en conséquence, que cette voie de recours bénéficiait au détenu, et il conclut que les dispositions attaquées ne portaient pas atteinte au principe de l’égalité des armes, étant donné, par ailleurs, qu’en cas d’appel interjeté contre une décision accordant un congé pénal à un détenu, celui-ci pouvait faire valoir sa position devant le tribunal supérieur.
En mai 2017, le requérant se vit accorder un congé pénal. Le 18 juin 2018, il fut placé en liberté conditionnelle.
APPRÉCIATION DE LA COUR
8. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de n’avoir pas pu faire appel de la décision du TEP rejetant sa demande de congé pénal (paragraphe 2 ci-dessus).
Le Gouvernement plaide l’inapplicabilité de l’article 6 de la Convention aux faits de l’espèce.
La Cour note d’emblée que le volet pénal de l’article 6 § 1 de la Convention n’est pas applicable à la procédure litigieuse dès lors que le contentieux pénitentiaire ne concerne pas, en principe, le bien-fondé d’une accusation en matière pénale ( Enea c. Italie [GC], n o 74912/01, § 97, CEDH 2009). Il reste à rechercher si le requérant disposait en l’espèce d’un « droit de caractère civil » afin de déterminer si les garanties procédurales prévues à l’article 6 § 1 de la Convention étaient applicables au litige relatif à sa demande de congé pénal.
La Cour renvoie aux principes généraux exposés dans l’arrêt Boulois c. Luxembourg ([GC], n o 37575/04, §§ 90-94, CEDH 2012). 12 . En l’espèce, la Cour constate qu’en vertu des articles 76 § 2 et 79 § 2 du CEP, un congé pénal peut être accordé à tout détenu à condition que l’intéressé ait purgé une durée minimale de sa peine et qu’il relève du régime ordinaire ou ouvert ( Petrescu c. Portugal , n o 23190/17, § 36, 3 décembre 2019). Selon l’article 78 du CEP, lorsque le TEP statue sur une demande de congé pénal, il doit tenir compte du comportement de l’intéressé en prison, de l’environnement familial et social prévu pour l’accueillir, de ses antécédents ainsi que des besoins de la victime. Enfin, le détenu peut renouveler sa demande de congé pénal à l’expiration d’un délai de quatre mois suivant une décision de rejet, voire d’un délai plus court si le TEP le prévoit expressément dans la décision de rejet (article 84 du CEP).
Il est à noter, par ailleurs, que dans un arrêt (n o 752/2014) du 12 novembre 2014 rendu dans une affaire distincte de celle du requérant, le Tribunal constitutionnel a considéré que le congé pénal n’était pas un droit reconnu aux détenus. Il a aussi relevé que les décisions de TEP s’y rapportant présentaient un caractère discrétionnaire, réitérant ainsi les appréciations qu’il avait faites dans son arrêt n o 560/2014 relatif à la présente espèce (paragraphe 6 ci-dessus).
Eu égard aux constatations qui précèdent, la Cour estime que le requérant ne pouvait se prétendre, de manière défendable, être titulaire d’un « droit » reconnu dans l’ordre juridique interne. Elle accueille donc l’exception soulevée par le Gouvernement et conclut à l’inapplicabilité de l’article 6 de la Convention en l’espèce (comparer avec Boulois , précité, § 104, et Jaurietta Ortigala c. Espagne (déc.), n o 24931/07, 22 janvier 2013).
Il s’ensuit que la requête est incompatible ratione materiae avec les dispositions de la Convention et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Fait en français puis communiqué par écrit le 17 novembre 2022. Crina Kaufman Tim Eicke Greffière adjointe f.f. Président