2r-714/17 — constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare
- Temei legal
- repunerea în termen, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii
2r-714/17 — constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Prima instanță, Jud. Rîșcani mun. Chișinău: S. Papuha dosarul nr. 2r-714/17 Instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău: V. Pruteanu, A. Gavrilița, L. Popova D E C I Z I E 18 octombrie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Mariana Pitic, Luiza Gafton examinând, fără înștiințarea participanților la proces, recursul declarat de către Onufrievici Taras, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de „Smart Developers” LTD împotriva lui Moskviciov Alexei, Grigoriu Valeriu și Onufrievici Taras, intervenienți accesorii notarii publici Colomeeț Maria și Șumcov Andrei, cu privire la constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 17 iunie 2015, prin care au fost restituite ca depuse în afara termenului legal apelurile declarate de către Moskviciov Alexei, Grigoriu Valeriu și Onufrievici Taras împotriva hotărârii Judecătoriei Rîșcani mun.
Chișinău din 28 mai 2014, c o n s t a t ă La 22 octombrie 2013, „Smart Developers” LTD a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Moskviciov Alexei, Grigoriu Valeriu și Onufrievici Taras, intervenienți accesorii notarii publici Colomeeț Maria și Șumcov Andrei, cu privire la constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare. Solicită reclamantul constatarea nulității absolute a contractului de vânzare- cumpărare a terenului situat în mun. Chișinău, str. Moara Roșie, 5A, încheiat între „Smart Developers” LTD în persoana lui Șevțova Liubovi și Onufrievici Taras la 15 februarie 2013, autentificat de notarul public Colomeeț Maria și a contractului de vânzare-cumpărare a terenului situat în mun.
Chișinău, com. Tohatin, extravilan, încheiat între Smart Developers” LTD în persoana lui Șevțova Liubovi și Grigoriu Valeriu la 29 martie 2013, autentificat de notarul public Șumcov Andrei. Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 28 mai 2014, acțiunea a fost admisă integral. S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare- cumpărare a terenului situat în mun. Chișinău, str. Moara Roșie, 5A, încheiat între „Smart Developers” LTD în persoana lui Șevțova Liubovi și Onufrievici Taras la 15 februarie 2013, autentificat de notarul public Colomeeț Maria și a contractului de vânzare-cumpărare a terenului situat în mun. Chișinău, com. Tohatin, extravilan cu nr. cadastral XXXXX, încheiat între Smart Developers” LTD în persoana lui Șevțova Liubovi și Grigoriu Valeriu la 29 martie 2013, autentificat de notarul public Șumcov Andrei.
S-a încasat în mod solidar din contul lui Moskviciov Alexei, Grigoriu Valeriu și Onufrievici Taras în beneficiul „Smart Developers” LTD suma de 50 000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. La 16 iunie 2014, Grigoriu Valeriu a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea apelului și casarea hotărârii Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 28 mai 2014. La 29 august 2014 și Moskviciov Alexei a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 28 mai 2014 și pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii. Prin încheierile Curții de Apel Chișinău din 28 octombrie 2014, apelul declarat de către Grigoriu Valeriu a fost restituit în temeiul art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, iar apelul lui Moskviciov Alexei a fost restituit în temeiul art. 369 alin. (1) lit. b) CPC.
La 08 aprilie 2015, Moskviciov Alexei a depus repetat cerere de apel împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 28 mai 2014 și pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii. În aceeași zi - 08 aprilie 2015 și Onufrievici Taras a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 28 mai 2014, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii. La 16 iunie 2015, Grigoriu Valeriu a declarat repetat apel împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea apelului și casarea hotărârii Judecătoriei Rîșcani mun.
Chișinău din 28 mai 2014. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 17 iunie 2015, au fost restituite ca depuse în afara termenului legal cererile de apel declarate de către Moskviciov Alexei, Grigoriu Valeriu și Onufrievici Taras împotriva hotărârii Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 28 mai 2014. Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 22 iulie 2015, a fost încetată procedura în recurs în legătură cu retragerea de către recurentul Moskviciov Alexei a cererii de recurs declarate împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 17 iunie 2015. Prin încheierea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 05 mai 2016, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Moskviciov Alexei împotriva hotărârii Judecătoriei Rîșcani mun.
Chișinău din 28 mai 2014. La 27 mai 2016, Moskviciov Alexei a mai depus o cerere de apel împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând repunerea în termen, admiterea apelului, casarea hotărârii Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 28 mai 2014 și pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 15 februarie 2017, apelul declarat de către Moskviciov Alexei a fost restituit ca depus în afara termenului legal. 2 Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 12 mai 2017, a fost admis recursul declarat de către Moskviciov Alexei, casată încheierea Curții de Apel Chișinău din 15 februarie 2017 și restituită cauza spre rejudecare. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 28 iunie 2017, menținută prin decizia Curții Supreme de Justiție din 27 septembrie 2017, a fost respinsă cererea de repunere în termen și restituit apelul declarat de către Moskviciov Alexei ca fiind depus în afara termenului legal.
La 15 septembrie 2017, Onufrievici Taras, prin intermediul avocatului Brumă Sorin, a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 17 iunie 2015, solicitând repunerea în termen, admiterea recursului și casarea încheierii recurate în partea restituirii cererii sale de apel cu remiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel. În susținerea recursului, recurentul a invocat că prin procura nr. 77A B 5233249 din 06 septembrie 2017, a împuternicit-o pe Daria Barsucova de a-i reprezenta interesele în fața instanțelor de judecată din Republica Moldova.
La 07 septembrie 2017, Barsucova Daria a încheiat din numele lui, contractul de asistență juridică nr. 07-09/17 cu avocatul Brumă Sorin, care la 12 septembrie 2017 a făcut cunoștință cu materialele prezentei cauze civile, inclusiv și cu încheierea Curții de Apel Chișinău din 17 iunie 2015. Indică Onufrievici Taras că n-a fost citat legal pentru ședința de judecată a instanței de apel din 17 iunie 2015 și respectiv, nu a cunoscut despre emiterea încheierii recurate, materialele cauzei neconținând dovada recepționării încheierii de către dânsul. Afirmă recurentul că niciodată nu a locuit pe teritoriul Republicii Moldova și în perioada anilor 2014-2017 s-a aflat pe teritoriul Federației Ruse, a cărui cetățean este, motiv din care a fost în imposibilitate de a cunoaște actele judecătorești emise în cadrul prezentei cauze, neavând nici-un reprezentant.
La 12 octombrie 2017, în adresa intimaților a fost expediată spre cunoștință copia recursului declarat de Onufrievici Taras, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței la recurs. La 17 octombrie 2017, „Smart Developers” LTD a depus referință, solicitând respingerea recursului și menținerea încheierii Curții de Apel Chișinău din 17 iunie 2015. Alte referințe nu au parvenit. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de repunere în termen este neîntemeiată și recursul urmează a fi respins ca fiind tardiv, din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Art. 425 CPC stipulează că termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. 3 Din suportul probator prezent la materialele cauzei rezultă că la 08 aprilie 2015, Onufrievici Taras a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 28 mai 2014, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii (f.d. 63-64, volumul II). La 16 iunie 2015, Onufrievici Taras a depus cerere de apel motivată (f.d.
79- 80, volumul II). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 17 iunie 2015, apelul declarat de către Onufrievici Taras a fost restituit ca depus în afara termenului legal. Potrivit scrisorii nr. 3454, încheierea Curții de Apel Chișinău din 17 iunie 2015 a fost expediată în adresa lui Onufrievici Taras la 22 iunie 2015 (f.d. 101, volumul II). În conformitate cu art. 116 alin. alin. (1) și (3) CPC, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.).
Prin prisma prevederilor legale citate, termenul de declarare a recursului poate fi restabilit dacă persoanele îndreptățite solicită acest lucru și prezintă probe veridice, ce confirmă imposibilitatea de a fi putut depune recursul în termen. La caz, recurentul-apelant Onufrievici Taras, solicitând repunerea în termenul de declarare a recursului, a indicat drept motiv de omitere a termenului faptul că nu a fost citat legal pentru ședința de judecată a instanței de apel din 17 iunie 2015 și nu a cunoscut despre emiterea încheierii recurate, la materialele cauzei nefiind anexată nici-o dovadă a recepționării acesteia de către dânsul.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că într-adevăr materialele cauzei nu conțin dovada recepționării de către recurentul-apelant Onufrievici Taras a încheierii Curții de Apel Chișinău din 17 iunie 2015, însă ultimul, depunând cerere de apel nemotivată la 08 aprilie 2015 și respectiv, motivată la 16 iunie 2015, ambele semnate personal de către acesta, urma să depună diligența necesară și să se intereseze la ce etapă de examinare se află cererea sa de apel.
Astfel, abia la 07 septembrie 2017, peste 2 ani și 3 luni de la emiterea încheierii recurate, Onufrievici Taras prin intermediul reprezentantului Barsucova Daria în baza procurii nr. 77 AB 5233249 din 06 septembrie 2017, a încheiat contractul de asistență juridică nr. 07-09/17 cu avocatul Brumă Sorin, care a făcut cunoștință cu materialele cauzei la 12 septembrie 2017. În acest sens, instanța de recurs accentuează că participanții la proces, în conformitate cu art. 56 alin. (3) CPC au obligația de a se folosi cu bună-credință de drepturile lor procedurale, iar faptul că nu s-a aflat pe teritoriul Republicii Moldova, nu justifică imposibilitatea lui Onufrievici Taras pe parcursul a 2 ani și 3 luni de a face cunoștință cu dosarul și a încheia contract de asistență juridică cu un avocat.
Se reține că, în cazul în care cererea de repunere în termen ar fi considerată întemeiată din motivele invocate de către Onufrievici Taras, se va crea situația când 4 recurenții de rea-credință vor avea posibilitatea să declare recurs din data în care vor considera necesar să solicite informații de pe materialele cauzei și nu din data în care ar fi cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască despre emiterea actului contestat. În consecință, ținând cont de faptul că prezentul recurs a fost declarat abia la 15 septembrie 2017, cu încălcarea evidentă a termenului legal prevăzut de art. 425 CPC și fără a indica vreun motiv justificativ cu anexarea probelor în vederea argumentării omiterii termenului legal, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Onufrievici Taras urmează a fi respins ca fiind depus în afara termenului legal.
Instanța de recurs accentuează că o asemenea soluție este compatibilă cu standardele înserate în textul art. 6§1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, încuviințarea exercitării unei căi ordinare de atac în urma rămânerii definitive a actului jurisdicțional valabil adoptat în lipsa unor circumstanțe fundamentale și obligatorii, ar însemna de fapt încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a drepturilor celorlalte părți la un proces echitabil.
În susținerea opiniei enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție invocă și hotărîrea Curții Europene a Drepturilor Omului în speța Melnic c. Moldovei din 14 noiembrie 2006, definitivă din 14 februarie 2007, precum și hotărîrea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Ponomaryov c. Ucrainei (hotărîrea din 03 aprilie 2008, definitivă din 29 septembrie 2008), unde se notează că deși în speță nu era vorba despre desființarea unei hotărîri judecătorești definitive și irevocabile în urma admiterii unei căi extraordinare de atac în lumina unor circumstanțe nou descoperite, ci de redeschiderea unui proces prin repunerea în termenul de introducere a unei căi ordinare de atac, totuși reînnoirea acestui termen pentru motive neconvingătoare, reprezintă o soluție care ar putea înfrînge principiul securității raporturilor juridice într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac.
Din considerentele menționate și avînd în vedere faptul că recursul a fost depus cu omiterea termenului prevăzut de art. 425 CPC, în lipsa temeiurilor de repunere în termen, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea de repunere în termen cu respingerea recursului declarat de Onufrievici Taras ca fiind depus în afara termenului legal și menținerea încheierii Curții de Apel Chișinău din 17 iunie 2015. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e: Se respinge cererea lui Onufrievici Taras de repunere în termenul de declarare a recursului.
Se respinge recursul declarat de către Onufrievici Taras, ca fiind depus în afara termenului legal. Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 17 iunie 2015, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de „Smart Developers” LTD 5 împotriva lui Moskviciov Alexei, Grigoriu Valeriu și Onufrievici Taras, intervenienți accesorii notarii publici Colomeeț Maria și Șumcov Andrei, cu privire la constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecător Iulia Sîrcu Judecătorii Mariana Pitic Luiza Gafton 6
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.