Decizia nr. 396 din 17 noiembrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Ileana Peligrad, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei probleme de drept: ” Dacă, în interpretarea şi aEEplicarea art. 144 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 360/2023, la obţinerea numărului total de puncte realizat, care se obţine conform art. 144 alin. (2), prin însumarea punctajelor anuale, trebuia inclus şi punctajul suplimentar aferent indicelui de corecţie, drept câştigat irevocabil prin decizia iniţială de pensionare anterioară emisă în temeiul Legii nr. 263/2010.”

După prezentarea referatului de către magistratul-asistent, preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, prin încheierea din 3 iulie 2025, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei supreme cu nr. 1.528/1/2025. II. Normele legale incidente

Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, cu modificările şi completările ulterioare, în continuare, Legea nr. 360/2023 ” Art. 144. – (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile stabilite pe baza legislaţiei anterioare devin pensii în înţelesul prezentei legi şi se recalculează prin înmulţirea numărului total de puncte realizat cu valoarea punctului de referinţă prevăzută la art. 84, cu excepţia pensiilor stabilite în fostul sistem de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor anterior datei de 1 aprilie 2001, care se recalculează conform art. 154. (2) Numărul total de puncte realizate prevăzut la alin. (1) se obţine prin însumarea punctajelor anuale realizate cu numărul de puncte de stabilitate acordate în baza art. 85 alin. (3).” III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, reclamantul SND a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii T, în principal, anularea deciziei de recalculare a pensiei pentru limită de vârsta nr. […], obligarea pârâtei la utilizarea ca bază de calcul a majorărilor anuale ale valorii punctului de referinţă, în sensul art. 84 din Legea nr. 360/2023, al pensiei în cuantum de […] lei, cuantum aflat în plată la momentul recalculării, dobândit irevocabil prin efectul legii în vigoare la momentul pensionării, iar, în subsidiar, obligarea pârâtei la revizuirea calculului pensiei stabilite în baza art. 144 din Legea nr. 360/2023 cu utilizarea la calculul numărului de puncte de stabilitate, în raport cu art. 85 din lege, ca bază de calcul, a stagiului total de cotizare de 48 de ani şi 3 luni, astfel cum este stabilit irevocabil prin decizia iniţială de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, în conformitate cu Legea nr. 263/2010 sub imperiul căreia s-a pensionat, cu stabilirea corectă, actualizată, a sumei punctajelor anuale realizate, respectiv numărul total de puncte în plată la 31 august 2024 prin includerea în suma punctajelor şi a punctajului aferent indicelui de corecţie de 1,15, drept câştigat irevocabil prin decizia iniţială de pensionare.

În motivare, reclamantul a precizat că s-a pensionat în anul 2018 sub imperiul Legii nr. 263/2010, până la momentul pensionării realizând un stagiu total de cotizare, respectiv vechime totală în muncă de 48 de ani şi 3 luni. Totodată, i s-a acordat şi un indice de corecţie 1,15, care a generat un punctaj suplimentar. Pensia i-a fost ulterior recalculată prin valorificarea sporurilor ore festive, ore şcoală, prin adăugarea stagiului de cotizare realizat după pensionare, prin revizuire în baza Legii nr. 221/2018, astfel că a ajuns la un punctaj mediu anual în plată de 3,77365 puncte.

Recalcularea pensiei aflate în plată după o formulă care diminuează baza de calcul avută în vedere la data dobândirii dreptului de pensie are drept consecinţă diminuarea drepturilor aflate în plată, astfel că art. 144 alin. (6) teza finală din Legea nr. 360/2023 încalcă principiul securităţii juridice în componenta sa privitoare la neretroactivitatea legii [art. 15 alin. (2) din Constituţia României].

Diminuarea bazei de calcul al pensiei în procedura recalculării s-a realizat ca efect al eliminării din calcul a perioadelor asimilate stagiului de cotizare şi a sporului de grupă superioară, a indicelui de corecţie, care reprezintă moştenirea genetică consolidată prin legile anterioare, pe principiul tempus regit actum, aspecte care se pot repercuta în cuantumul lunar al pensiei.

Prin aplicarea majorării valorii punctului de referinţă în conformitate cu art. 84 din Legea nr. 360/2023, la cuantumul mai mic al pensiei rezultate în urma recalculării, şi eliminarea din calculul punctelor de stabilitate a stagiilor totale de cotizare stabilite irevocabil prin decizia de acordare a pensiei pentru limită de vârstă în vigoare la momentul naşterii dreptului şi a elementelor esenţiale câştigate calculului prin legi anterioare se încalcă grav principiul neretroactivităţii legii civile.

Tribunalul Timiş – Secţia I civilă, prin Sentinţa civilă nr. 266 din 3 martie 2025, a respins ca neîntemeiată contestaţia, arătând că formula de calcul al pensiei prevăzută la art. 83 din Legea nr. 360/2023 ţine cont de două elemente – valoarea punctului de referinţă şi numărul total de puncte realizat de asigurat. Majorarea punctului de referinţă, conform art. 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023, nu se realizează în funcţie de cuantumul pensiei, astfel că modalitatea de formulare a capătului principal de cerere este improprie.

Operaţiunea de emitere a deciziilor de recalculare în temeiul art. 144 din Legea nr. 360/2023 este una pur administrativă, menită să încunoştiinţeze pensionarii cu privire la nivelul pensiei cuvenite începând din 1 septembrie 2024, data de la care a început să producă efecte juridice.

Prima instanţă a reţinut că pârâta a stabilit în mod corect stagiul de cotizare contributiv pentru care se acordă puncte de stabilitate ca fiind de 6 ani, 8 luni şi 6 zile, noua lege a pensiilor, anume art. 3 lit. q) şi r) din Legea nr. 360/2023, făcând diferenţa între stagiul de cotizare şi stagiul de cotizare contributiv. Pentru a se obţine stagiul de cotizare contributiv se scad din stagiul de cotizare perioadele asimilate şi perioadele necontributive recunoscute ca stagii de cotizare.

În cuprinsul deciziei contestate s-a reţinut că reclamantul a realizat un stagiu total de cotizare de 48 de ani, 9 luni şi 22 de zile, din care: 32 de ani, 4 luni şi 22 de zile stagiu de cotizare contributiv; 15 ani stagiu de cotizare necontributiv: 1 an, 5 luni stagiu asimilat (necontributiv); 6 ani, 8 luni şi 6 zile stagiu de cotizare contributiv pentru care se acordă puncte de stabilitate.

Având în vedere că punctele de stabilitate se acordă doar pentru stagiul de cotizare contributiv realizat peste 25 de ani contributivi, solicitarea reclamantului de stabilire a numărului de puncte de stabilitate prin raportare la stagiul total de cotizare de 48 de ani şi 3 luni este nefondată.

Cu privire la indicele de corecţie este întemeiată apărarea pârâtei conform căreia acesta se aplică, conform Legii nr. 263/2010, punctajului mediu anual, noţiune care, în noua lege a pensiilor, nu mai există.

În prezent, nu mai este relevant punctajul mediu anual şi nici punctajul aferent indicelui de corecţie, reglementat de legea anterioară, deoarece, la recalcularea pensiilor în baza art. 144 din Legea nr. 360/2023, se înmulţeşte numărul total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referinţă.

Din cuprinsul expunerii de motive a propunerii legislative ce a devenit, după adoptare, Legea nr. 360/2023 se constată intenţia clară a legiuitorului de eliminare a indicelui de corecţie. În acest sens, s-a menţionat că: „Proiectul de lege care vizează sistemul public de pensii îşi propune să reglementeze o formulă de calcul bazată pe numărul de puncte realizat de fiecare beneficiar, potrivit principiului contributivităţii, astfel încât să fie corectate mare parte din inechităţile sistemului public de pensii prin eliminarea indicelui de corecţie şi a stagiului complet de cotizare diferit”.

Împotriva aceste sentinţe a declarat apel reclamantul, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinţei apelate şi admiterea acţiunii.

În cadrul soluţionării apelului s-au dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea unor chestiuni de drept şi suspendarea cauzei. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea sesizării

Conform art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

După cum rezultă din dispoziţia citată anterior, instanţa de apel sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu lămurirea unei chestiuni de drept numai în măsura în care această lămurire este determinantă în ce priveşte soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost ridicată, este nouă, respectiv asupra ei să nu se fi statuat şi să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii. Pentru a putea face obiectul sesizării instanţei supreme, chestiunea de drept trebuie să fie veritabilă, putându-se concretiza în următoarele probleme: modalităţi diferite de interpretare a unui text de lege, textul este incomplet (nu acoperă toate situaţiile de facto), există sincope în corelarea cu celelalte dispoziţii legale în vigoare sau a devenit caduc.

Cu privire la interpretarea şi aplicarea art. 144 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 360/2023, respectiv dacă, în numărul total de puncte realizat, care se obţine conform art. 144 alin. (2) prin însumarea punctajelor anuale, trebuia inclus şi punctajul suplimentar aferent indicelui de corecţie, drept câştigat irevocabil prin decizia iniţială de pensionare anterioară emisă în temeiul Legii nr. 263/2010, s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, chestiunea de drept fiind nouă şi putând genera în practica instanţelor o interpretare diferită, nefiind exclusă şi o interpretare în sensul dorit de reclamant. V. Punctul de vedere al completului de judecată

Art. 144 din Legea nr. 360/2023 are în vedere punctajul total realizat, în calculul căruia nu intră şi punctajul aferent indicelui de corecţie, care nu este un punctaj realizat, ci este un beneficiu acordat de legiuitor care se adaugă celui mediu anual. Mai mult, acest indice de corecţie nu mai este prevăzut de Legea nr. 360/2023.

În ce priveşte aspectul privind acordarea punctelor de stabilitate şi pentru vechimea suplimentară în muncă aferentă condiţiilor de muncă în grupele superioare de muncă s-a arătat că dispoziţiile legale sunt clare şi nu sunt susceptibile de interpretări diferite.

Art. 85 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede că punctele de stabilitate se acordă pentru stagiul de cotizare contributiv ce depăşeşte 25 de ani, or, vechimea suplimentară în muncă acordată pentru grupele superioare de muncă nu este un stagiu de cotizare contributiv, nefiind efectiv realizat, ci reprezintă un beneficiu acordat de lege celor care au lucrat în grupe superioare de muncă. VI. Punctul de vedere al părţilor

Apelantul-reclamant a arătat că distincţia pe care noua lege o face atunci când clasifică, pentru prima dată, stagiul de cotizare ca fiind contributiv/necontributiv nu poate genera efecte asupra stagiului de cotizare realizat înainte de intrarea în vigoare a noii legi.

Cu alte cuvinte, vechimea suplimentară aferentă stagiului de cotizare realizat în grupele superioare de muncă, inclusă în stagiul total de cotizare şi recunoscută ca atare de legile în vigoare la momentul realizării şi deschiderii dreptului la pensie, reprezintă un drept consolidat în virtutea principiului tempus regit actum şi nu poate fi considerată necontributivă.

Mai mult, din definiţia dată numărului total de puncte [art. 3 lit. h) din lege] rezultă că intenţia legiuitorului a fost aceea de a conserva baza de calcul avută la momentul translatării pensiilor stabilite anterior datei de 31 august 2024 şi la acea bază doar să se adauge numărul punctelor de stabilitate, elementul de noutate adus de lege.

Referitor la admisibilitatea cererii sale a considerat că toate cele trei condiţii cumulative sunt îndeplinite. Astfel: a) chestiunea de drept ridicată este nouă, iar instanţa supremă nu a statuat anterior cu privire la lămurirea ei şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare; b) prezenta cauză se află în faza judecăţii în ultima instanţă; c) de lămurirea acestei chestiuni de drept depinde în mod nemijlocit soluţionarea pe fond a acţiunii.

Intimata-pârâtă a solicitat respingerea cererii de sesizare a instanţei supreme, arătând referitor la acordarea unui punctaj suplimentar aferent indicelui de corecţie, că această coordonată reglementată de art. 170 alin. (1) al Legii nr. 263/2010 nu avea influenţă asupra numărului de puncte realizate, ci se aplica punctajului mediu anual care se calcula prin raportare la punctele realizate.

Indicele de corecţie nu a generat punctaj suplimentar, ci a majorat punctajul mediu anual, stabilit conform art. 95 al Legii nr. 263/2010.

Numărul total de puncte realizate se calculează având la bază veniturile obţinute în perioada de activitate, reflectă nivelul de contributivitate al reclamantului şi nu poate fi influenţat de alte coordonate, nereglementate legal în acest scop.

Deşi indicele de corecţie acordat reclamantului nu influenţează numărul de puncte realizate pe parcursul perioadei active a reclamantului, acesta are în continuare beneficiul acestuia, întrucât Legea nr. 360/2023 prevede menţinerea drepturilor de pensie în cuantumul stabilit anterior, conform vechilor coordonate de calcul al drepturilor de pensie.

Totodată, perioada reprezentând stagiu suplimentar acordat reclamantului ca şi beneficiu pentru munca prestată în grupe superioare de muncă nu poate fi apreciată ca perioadă contributivă şi avută în vedere pentru acordarea punctelor de stabilitate reglementate de art. 85 al Legii nr. 360/2023, întrucât, pentru această perioadă, reclamantul nu a datorat contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii, acesta datorând aceste contribuţii pentru perioada în care a desfăşurat efectiv activitate în grupe superioare de muncă, care este motivul acordării acestui beneficiu.

Într-adevăr, pentru perioada de activitate desfăşurată în condiţii de grupe superioare de muncă/condiţii speciale/condiţii deosebite există obligaţia plăţii unei contribuţii majorate, însă, ca urmare a plăţii acestora, reclamantul a obţinut beneficiile reducerii vârstei de pensionare, punctajului suplimentar şi a sporului de stagiu.

Contribuţiile sociale majorate plătite au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului pensiei aflate în plată la 31 august 2024 şi se reflectă într-un cuantum superior faţă de pensiile acordate pentru stagii realizate în condiţii normale de lucru.

Stagiul suplimentar acordat pentru perioada de stagiu realizat în grupe superioare de muncă este considerat ca fiind stagiu de cotizare realizat în condiţii normale de muncă, pentru întregirea stagiului necesar acordării reducerii vârstei de pensionare, dacă este cazul, şi stabilirii drepturilor de pensie. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Analiza punctelor de vedere şi a jurisprudenţei înaintate a permis identificarea a două orientări.

Într-o primă orientare, s-a arătat că, la obţinerea numărului total de puncte realizat, care se obţine conform art. 144 alin. (2) din Legea nr. 360/2023, prin însumarea punctajelor anuale, nu trebuie inclus şi punctajul suplimentar aferent indicelui de corecţie.

În susţinere, s-a arătat că numărul total de puncte realizate utilizat pentru recalcularea prevăzută de art. 144 alin. (1) din Legea nr. 360/2023 este reglementat de alin. (2) al aceluiaşi articol, fără a include vreun punctaj suplimentar aferent unui indice de corecţie. Prin Legea nr. 360/2023 nu sunt reglementate aplicarea unui indice de corecţie şi nici acordarea de punctaje suplimentare aferente, iar aplicarea prin combinare cu dispoziţii din Legea nr. 263/2010 ar genera o lex tertia, nepermisă.

Indicele de corecţie este menit să compenseze consecinţele negative rezultate dintr-un calcul al pensiei prin utilizarea unui punctaj mediu anual şi a unui stagiu complet de cotizare. Aceste elemente nu mai sunt folosite la calcularea pensiei în baza Legii nr. 360/2023, astfel că nu mai există situaţia premisă pentru aplicarea unui indice de corecţie.

În acest sens sunt practica judiciară la nivelul Secţiei a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Bucureşti, Tribunalului Alba, Tribunalului Cluj, Tribunalului Maramureş, Curţii de Apel Constanţa, Tribunalului Satu Mare, Tribunalului Botoşani, Tribunalului Arad şi Tribunalului Timiş, precum şi punctele de vedere ale Tribunalului Călăraşi, Tribunalului Giurgiu, Tribunalului Ilfov, Curţii de Apel Iaşi, Tribunalului Iaşi – Secţia I civilă şi Curţii de Apel Suceava.

Într-o a doua orientare, s-a arătat că se impune includerea în suma punctajelor şi a punctajului suplimentar aferent indicelui de corecţie, acesta fiind unul consolidat deja, reprezentând un drept câştigat irevocabil prin decizia iniţială de pensionare şi aflat în plată în momentul recalculării din oficiu a pensiei, respectiv la 31 august 2024. Aceasta deoarece, potrivit definiţiei pe care noua lege o atribuie numărului total de puncte [art. 3 lit. h)] ca fiind suma punctajelor anuale aferente perioadelor de stagiu de cotizare realizat, perioadelor asimilate, perioadelor necontributive, stagiului potenţial şi a numărului de puncte de stabilitate, se pune firesc întrebarea dacă acest număr total de puncte trebuia actualizat la momentul recalculării pentru a corespunde cuantumului pensiei aflate în plată.

Numărul total de puncte trebuie actualizat proporţional cu punctajul mediu anual în care era inclus şi indicele de corecţie.

La calculul pensiei pe baza algoritmului de calcul prevăzut de Legea nr. 263/2010, cuantumul pensiei rezultă din înmulţirea punctajului mediu anual cu valoarea punctului de pensie, în care s-a inclus şi punctajul aferent indicelui de corecţie; întrucât noua lege prevede ca element de calcul numărul total de puncte, care înseamnă suma punctajelor anuale, pe noua formulă de calcul, ce utilizează ca bază de calcul tocmai acest număr de puncte, actualizarea numărului total de puncte este obligatorie.

Indicele de corecţie nu generează punctaj suplimentar, ci majorează punctajul mediu anual, stabilit conform art. 95 al Legii nr. 263/2010.

În acest sens, sunt hotărârea înaintată de Tribunalul Cluj, precum şi opiniile exprimate de Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Teleorman şi Tribunalul Vaslui.

Ministerul Public a arătat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 70 din 11 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1256 din 31 decembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 170 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, că data acordării indicelui de corecţie este cea la care stabilirea pensiei a avut loc pentru prima oară în condiţiile Legii nr. 263/2010, chiar dacă aceasta este anterioară zilei de 10 februarie 2020, când Decizia nr. 702 din 31 octombrie 2019 pronunţată de Curtea Constituţională a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Pentru regularitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit o serie de condiţii de admisibilitate a acestei proceduri, a căror îndeplinire trebuie realizată cumulativ, respectiv: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; – instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; – chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Se constată, verificând elementele sesizării de faţă, că primele cerinţe de admisibilitate, referitoare la titularul sesizării, respectiv stadiul soluţionării pricinii în ultimă instanţă, sunt întrunite.

De asemenea, este relevată legătura chestiunii de drept cu soluţionarea cauzei în apel, având în vedere că soluţia ce urmează a fi pronunţată de instanţa de trimitere depinde de rezolvarea problemei de drept în discuţie, în raport cu motivele invocate de părţi, atât prin deciziile contestate, cât şi cererile formulate la prima instanţă, precum şi prin argumentele expuse prin cererea de apel.

În acelaşi timp, din verificările efectuate se constată că este întrunită şi cerinţa ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept enunţate, precum şi faptul că nu există un recurs în interesul legii în curs de soluţionare privitor la această chestiune.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reţine că sesizarea este însă inadmisibilă, întrucât chestiunea de drept invocată nu este susceptibilă de o rezolvare de principiu, având în vedere considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel, chiar dacă problema de drept relevată are legătură cu dezlegarea cauzei, ea nu îndeplineşte cerinţa de a fi o veritabilă şi reală problemă de drept, născută dintr-un text incomplet, neclar, susceptibil de interpretări contradictorii.

În ceea ce priveşte cerinţa referitoare la existenţa unei „chestiuni de drept veritabile” s-a reţinut că aceasta trebuie să constea într-o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită şi prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.

Sesizarea trebuie să ducă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea unor chestiuni ce ţin de particularităţile cauzei.

Astfel, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 9 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2017), s-a mai reţinut că „problema eficienţei sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (…) reclamă (…) o chestiune juridică reală, care ridică probleme de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare ori contradictorii ce necesită rezolvarea de principiu a chestiunii de drept în procedura hotărârii prealabile, şi nu realizarea unor operaţiuni de interpretare şi aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanţele particulare ce caracterizează fiecare litigiu. (…) Cum interpretarea normelor de către judecător implică tocmai acel procedeu logico-judiciar de stabilire a conţinutului şi sensului acestor norme, chestiunea de drept trebuie să suscite serioase dificultăţi care ar împiedica pronunţarea soluţiei şi nu simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei”.

Tot în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a reţinut că, pentru a fi în prezenţa unei veritabile chestiuni de drept, care să justifice în mod real recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, este necesar să se constate „caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi al dificultăţii completului în a-şi însuşi o anumită interpretare” (Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018).

În prezenta cauză, din modalitatea de formulare a întrebării adresate Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dar şi din menţiunile inserate de instanţa de trimitere în cuprinsul încheierii de sesizare şi din înscrisurile ataşate, rezultă că problema ce se solicită a fi lămurită nu este susceptibilă de a primi o rezolvare de principiu printr-o hotărâre pronunţată în condiţiile art. 521 din Codul de procedură civilă, întrucât nu vizează interpretarea in abstracto a dispoziţiilor art. 144 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 360/2023, ci doar aplicarea acestora în situaţia relevată de instanţa de trimitere.

Astfel, din modul în care instanţa de trimitere a formulat punctul de vedere asupra problemei de drept, se constată că judecătorul nu se confruntă cu o veritabilă dificultate în demersul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor menţionate, încheierea de sesizare necuprinzând nicio justificare a modului în care dispoziţiile art. 144 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 360/2023 ar fi susceptibile de interpretări diferite.

Or, absenţa indicării elementelor de ambiguitate sau neclaritate a textelor, precum şi punctul de vedere clar exprimat al instanţei de trimitere relevă, în realitate, o solicitare de soluţionare, în concret, a raportului dedus judecăţii.

În aceste condiţii, dezlegarea ce se solicită a fi dată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reprezintă chiar soluţia ce are a fi pronunţată în litigiul în care a fost formulată sesizarea. Este adevărat că, de regulă, hotărârea pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept anticipează în mare măsură soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauza în care este formulată sesizarea, ca o confirmare a legăturii de dependenţă între chestiunea de drept şi litigiul de fond, însă, în speţă, reprezintă o veritabilă dezlegare a litigiului respectiv.

A considera justificată intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-o astfel de ipoteză echivalează cu acceptarea faptului că se poate recurge la acest mecanism de preîntâmpinare a apariţiei divergenţelor de jurisprudenţă ori de câte ori judecătorul va simţi nevoia unei validări cu privire la încadrarea unei anumite situaţii de fapt în limitele sau în afara ipotezei reglementate de dispoziţia lipsită de echivoc a legii.

În concluzie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că, în prezenta sesizare, aşa cum s-a reţinut şi anterior în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, „nu există o dificultate sporită de interpretare şi aplicare a legii care să justifice angrenarea mecanismului hotărârii prealabile, ci, mai mult, o nevoie neexprimată expres de validare a unei anumite interpretări a probatoriului şi a aplicării dispoziţiilor legale la situaţia de fapt rezultată din acesta. Or, nu acesta este rolul mecanismului hotărârii prealabile, întrucât există riscul ca, în numele dezideratului de asigurare a unei practici judiciare unitare, să fie deturnat scopul acestuia” (Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 74; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021).

Condiţia noutăţii se consideră îndeplinită atunci când problema de drept îşi are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial, dar şi atunci când chestiuni noi de drept sunt generate de un act normativ mai vechi, în situaţia în care aplicarea unei norme vechi a devenit de actualitate şi nu există jurisprudenţă cu privire la interpretarea acesteia ori dacă se impune clarificarea unei asemenea norme într-un context legislativ nou din care rezultă dificultăţi de interpretare.

Această condiţie nu se verifică în cazul sesizării de faţă.

Astfel, verificările specifice realizate de complet au evidenţiat că practica majoritară a instanţelor judecătoreşti – exemplificată la capitolul VII din prezenta decizie – este în sensul că, la obţinerea numărului total de puncte realizat, care se obţine conform art. 144 alin. (2) din Legea nr. 360/2023, prin însumarea punctajelor anuale, nu trebuie inclus şi punctajul suplimentar aferent indicelui de corecţie, o singură hotărâre în sens contrar nefiind suficientă în a concluziona că problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări este susceptibilă de interpretări diferite.

Prin urmare, depăşirea stadiului unei practici incipiente, în curs de formare, şi conturarea unei practici în legătură cu chestiunea de drept ce face obiectul sesizării trimit la concluzia că nu mai poate fi sesizată instanţa supremă pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, într-o asemenea situaţie, scopul preîntâmpinării practicii neunitare nemaiputând fi atins, chestiunea de drept nemaifiind, prin urmare, una nouă.

În considerarea argumentelor expuse, constatând că nu sunt îndeplinite cerinţele de admisibilitate privind existenţa unei veritabile probleme de drept, având un grad ridicat de dificultate care să justifice pronunţarea unei hotărâri prealabile, şi cea referitoare la existenţa unei probleme de drept cu caracter de noutate, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,