Decizia nr. 352/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2651/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă în Dosarul nr. 3.741/118/2023**.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă. Apelantul-reclamant a depus un punct de vedere cu privire la chestiunea de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, au fost comunicate opinii de către specialiştii consultaţi, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 7 noiembrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 3.741/118/2023**, Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă aplicarea art. 10 şi 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la calculul gradaţiilor în cazul asistenţilor personali, în contextul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, dă dreptul angajatorului să înlăture drepturile salariale câştigate de salariaţi prin vechimea în muncă.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la 18 noiembrie 2024 cu nr. 2.651/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 6 octombrie 2025. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) ” Art. 10. – Salariile de bază şi gradaţiile (1) Salariile de bază sunt diferenţiate pe funcţii, grade/trepte şi gradaţii. (2) Fiecărei funcţii, fiecărui grad/treaptă profesională îi corespund 5 gradaţii, corespunzătoare tranşelor de vechime în muncă, cu excepţia funcţiilor de demnitate publică şi funcţiilor de conducere pentru care gradaţia este inclusă în indemnizaţia lunară/salariul de bază prevăzut pentru aceste funcţii în anexele nr. I-IX, precum şi a personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare. (3) Salariile de bază prevăzute în anexele nr. I-VIII pentru funcţiile de execuţie sunt la gradaţia 0. (4) Tranşele de vechime în muncă în funcţie de care se acordă cele 5 gradaţii, precum şi cotele procentuale corespunzătoare acestora, calculate la salariul de bază avut la data îndeplinirii condiţiilor de trecere în gradaţie şi incluse în acesta, sunt următoarele: a) gradaţia 1 – de la 3 ani la 5 ani – şi se determină prin majorarea salariului de bază prevăzut în anexele la prezenta lege cu cota procentuală de 7,5%, rezultând noul salariu de bază; b) gradaţia 2 – de la 5 ani la 10 ani – şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 5%, rezultând noul salariu de bază; c) gradaţia 3 – de la 10 ani la 15 ani – şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 5%, rezultând noul salariu de bază; d) gradaţia 4 – de la 15 ani la 20 de ani – şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 2,5%, rezultând noul salariu de bază; e) gradaţia 5 – peste 20 de ani – şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 2,5%, rezultând noul salariu de bază. (5) Gradaţia obţinută se acordă cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au împlinit condiţiile de acordare. (6) Pentru personalul nou-încadrat, salariul de bază se determină prin aplicarea succesivă a majorărilor prevăzute la alin. (4), corespunzător gradaţiei deţinute. (7) Pentru acordarea gradaţiei corespunzătoare tranşei de vechime în muncă, angajatorul va lua în considerare integral şi perioadele lucrate anterior în alte domenii de activitate decât cele bugetare. (…) Art. 12. – Modul de stabilire a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare (…) (2) Începând cu anul 2023, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexele nr. I-VIII cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare. (…) Art. 38. – Aplicarea legii (1) Prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017. (2) Începând cu data de 1 iulie 2017: a) se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; (…) (6) În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022″.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022”) ” Art. I. – (1) Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022, fără a se depăşi valoarea nominală pentru anul 2022 stabilită potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare. (…) (1 5 ) Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu luna iunie 2023, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile prevăzute în anexa nr. II la aceeaşi lege se stabilesc la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022″. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa – Secţia I civilă cu nr. 3.741/118/2023**, reclamanţii au formulat, în contradictoriu cu pârâţii oraşul Năvodari, prin primar şi Direcţia de Asistenţă Socială Năvodari şi primarul oraşului Năvodari, în temeiul prevederilor art. 37 din Legea-cadru nr. 153/2017 coroborate cu prevederile art. 1 şi 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, contestaţie împotriva dispoziţiilor nr. aaa/27.01.2023, nr. bbb/27.01.2023, nr. ccc/25.01.2023, nr. ddd/25.01.2023, nr. eee/25.01.2023, nr. fff/25.01.2023 şi nr. ggg/25.01.2023 privind stabilirea salariului de bază al reclamanţilor începând cu data de 1.01.2023, solicitând: anularea dispoziţiilor anterior menţionate şi obligarea pârâţilor la aplicarea corectă a legii şi la emiterea unor noi dispoziţii de salarizare şi la încheierea actelor adiţionale la contractele individuale de muncă în acord cu salariul de bază stabilit conform legii; plata diferenţelor rezultate dintre sumele ce trebuiau achitate cu titlu de drepturi salariale de la 1.01.2023 si sumele efectiv achitate cu acest titlu, prin raportare la salariul de bază prevăzut de lege, până la zi, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală aferentă; la plata unor daune morale/despăgubiri egale cu diferenţele rezultate dintre sumele ce trebuiau achitate cu titlu de drepturi salariale pe ultimii 3 ani, dacă legea ar fi fost aplicată corect, şi sumele efectiv achitate prin raportare la salariul de bază, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală aferentă, şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au precizat că au formulat contestaţie împotriva dispoziţiilor menţionate la paragraful 12, prin care au arătat că prevederile legale în materie sunt aplicate în mod eronat, ceea ce are ca efect o discriminare a asistenţilor personali ce au vechime în muncă, respectiv gradaţiile 1-5, faţă de cei ce nu au vechime în muncă, respectiv gradaţia 0, pentru care legea stabileşte salariul minim garantat în plată.

La momentul stabilirii salariului de bază, angajatorul reclamanţilor nu a ţinut cont de prevederile art. 38 alin. (2) lit. a) şi ale art. 10 din Legea-cadru nr. 153/2017, făcând o aplicare eronată a prevederilor art. 38 şi 12 din acelaşi act normativ, prin raportare la salariul de bază stabilit de lege la pct. 3.2 nr. crt. 45 de la cap. I din anexa nr. II la legea-cadru menţionată şi la prevederile hotărârilor Guvernului emise în perioada 2018-2022 cu privire la stabilirea salariului minim garantat în plată şi la prevederile ordonanţelor de majorare salarială intervenite în această perioadă. Se susţine că pârâţii au aplicat în mod eronat legea, ignorând total faptul că salariile asistentului personal cu vechime în muncă se stabilesc cu plecare de la salariul asistentului personal fără vechime în muncă, gradaţie 0, singurul pentru care legea stabileşte, în mod efectiv, salariul garantat în plată, pentru restul gradaţiilor de vechime salariul stabilindu-se cu plecare de la salariul minim garantat în plată, prin aplicarea unor procente în funcţie de vechimea în muncă avută, drept care au solicitat anularea actului şi recalcularea salariului în conformitate cu prevederile legale şi plata diferenţelor salariale rezultate, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală datorată, de la data scadenţei fiecărei sume şi până la data plăţii efective.

Pârâtul Oraşul Năvodari prin primar a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, printre altele, respingerea contestaţiei introduse în cauză, ca nefondată, susţinând, în esenţă, că, în raport cu dispoziţiile legale derogatorii ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, precum şi ţinând cont de reglementările din art. 1 şi 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.447/2022 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, interpretarea reclamanţilor cu privire la prevederile Legii-cadru nr. 153/2017, fără a se ţine cont de prevederile ordonanţei de urgenţă anterior menţionate, este o interpretare nelegală şi extensivă a dispoziţiilor legale.

Tribunalul judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea de şedinţă din 30 octombrie 2024, instanţa de trimitere a reţinut că sesizarea este admisibilă, prin raportare la dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 coroborate cu cele ale art. 519 din Codul de procedură civilă, dat fiind că: acţiunea de faţă se încadrează în categoria proceselor prevăzute de art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, iar asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nu face obiectul vreunui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamanţii au apreciat că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, este admisibilă, fără a expune un punct de vedere cu privire la fondul chestiunii de drept.

Pârâţii nu au formulat puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Potrivit punctului de vedere exprimat de instanţa de trimitere, singurul determinat expres este salariul asistentului personal cu gradaţia 0, care este salariul minim garantat în plată, salariu care în anul 2023 era de 3.000 de lei.

În această situaţie, dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 devin aplicabile, urmând ca majorarea cu 10% la care se face referire să se aplice la salariul minim garantat în plată de 3.000 lei, având în vedere faptul că majorarea se aplică la salariul stabilit pentru gradaţia 0.

Această interpretare derivă din aplicarea legilor în timp în sensul interpretării istorico-teleologice a acestora.

Cum Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 este un act normativ ulterior Legii-cadru nr. 153/2017, rezultă că dispoziţiile acesteia se aplică cu prioritate, toate dispoziţiile contrare reglementării celei mai noi fiind considerate prorogate implicit.

Mai mult, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 prevede expres că operează anumite derogări de la dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Instanţele consultate au comunicat o hotărâre judecătorească definitivă care poate prezenta unele aspecte relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Astfel, o curte de apel a pronunţat o decizie definitivă prin care a reţinut că, de principiu, potrivit reglementării exprese din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, cuantumul brut al salariilor de bază se majorează cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022, fără a se depăşi valoarea nominală pentru anul 2022, stabilită potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 153/2017. În ceea ce priveşte solicitările concrete din speţă, instanţa a constatat că nemulţumirile reclamantelor exprimate în cadrul acţiunii formulate vizează incorecta aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017 şi a ordonanţelor ulterioare, însă actul contestat în cauză (dispoziţia emisă în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, prin care se acordă doar majorarea de 10% pentru anul 2023) nu are legătură cu salariul anterior stabilit pentru reclamante, despre care se susţine că ar fi fost calculat în mod greşit.

Potrivit punctelor de vedere teoretice, nesusţinute de practică judiciară, comunicate de o curte de apel şi de două tribunale, aplicarea art. 10 şi 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 cu privire la calculul gradaţiilor în cazul asistenţilor personali, în contextul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, nu înlătură drepturile salariale câştigate de salariaţi prin vechimea în muncă. Majorarea de 10% se aplică la nivelul salariului acordat în luna decembrie 2022, fără a se depăşi însă valoarea nominală pentru acest an a salariului de bază al personalului plătit din fonduri publice prevăzut de anexele nr. I-VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, prin derogare de la art. 12 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Alte trei tribunale au exprimat puncte de vedere teoretice identice cu cel al instanţei de trimitere, cuprins în încheierea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu problema de drept.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În exercitarea controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor legale supuse interpretării au fost identificate deciziile redate în continuare.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 155 din 21 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 13 august 2024, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, printre altele, cu privire la dispoziţiile art. 12 alin. (2) şi ale art. 38 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi s-a constatat că acestea sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat în mod repetat şi consecvent cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, constatând că aceste norme legale nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate (cu titlu de exemplu: Decizia nr. 176 din 21 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 10 septembrie 2024; Decizia nr. 183 din 26 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 20 august 2024; Decizia nr. 599 din 21 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 17 ianuarie 2024; Decizia nr. 316 din 30 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 2 august 2023).

Prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 742 din 8 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 9 februarie 2021, şi nr. 834 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 6 aprilie 2020, au fost respinse excepţiile de neconstituţionalitate ridicate, printre altele, cu privire la dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi s-a constatat că aceste prevederi legale sunt constituţionale în raport cu criticile invocate. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate două decizii cu relevanţă directă asupra dezlegării chestiunii de drept care face obiectul prezentei sesizări.

Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 11 din 17 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 2 august 2024, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. I alin. (1) – (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare, ale art. I alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, care au ca efect plafonarea salariilor şi indemnizaţiilor prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, s-a stabilit că „Aceste reglementări legale sunt aplicabile şi funcţionarilor publici şi personalului contractual din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, chiar dacă prevederile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu modifică sistemul de stabilire a salariilor de bază din familia ocupaţională «Administraţie» cuprins în art. 11 din aceeaşi lege-cadru”, fiind relevante considerentele de la paragrafele 73-76.

Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 112 din 31 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 498 din 28 mai 2025, au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Tribunalul Botoşani – Secţia I civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă, în interpretarea art. 12 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2023, salarizarea personalului didactic şi a personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar se stabileşte prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi de anexa nr. I cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată stabilit prin hotărâre de Guvern”, fiind relevante considerentele de la paragrafele 41-46. X. Opiniile specialiştilor

În conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (11) raportat la art. 516 alin. (6) din Codul de procedură civilă, au fost solicitate opiniile mai multor specialişti din cadrul unor facultăţi de drept asupra chestiunii de drept supuse examinării.

Au fost transmise puncte de vedere de către Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi de către Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Ecologice din Bucureşti – Catedra de dreptul muncii şi securităţii sociale.

Potrivit opiniei comunicate de Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, salariul de bază al asistentului personal se stabileşte iniţial conform anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, pentru gradaţia 0. Se adaugă gradaţiile de vechime prevăzute de art. 10 din Legea-cadru nr. 153/2017, în funcţie de tranşele de vechime în muncă. Salariul în plată din decembrie 2022, care include gradaţiile şi eventuala ajustare la salariul minim, se majorează cu 10% conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, fără a depăşi nivelul salariului de bază din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022 (inclusiv gradaţiile corespunzătoare). Rezultatul se compară cu salariul minim brut pe ţară garantat în plată [stabilit prin hotărâre a Guvernului în baza art. 164 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 53/2003 sau Codul muncii) ]. Dacă este mai mic, salariul se ajustează la nivelul minim garantat, fără a aplica gradaţiile peste acest prag. Astfel, se respectă ierarhia grilei salariale şi protecţia socială obligatorie, deşi ajustarea la salariul minim poate egaliza salariile între gradaţii.

În susţinerea opiniei redate în cadrul paragrafului anterior au fost prezentate argumentele expuse în continuare.

Arhitectura Legii-cadru nr. 153/2017, care prevede tranşele de vechime în muncă în funcţie de care se acordă cele 5 gradaţii, se sprijină pe reperul salariului de bază stabilit potrivit anexelor nr. I-IX la legea-cadru menţionată. Problema vizează măsura în care pentru asistenţii personali salariul trebuie calculat prin aplicarea gradaţiilor de vechime la salariul minim brut pe ţară sau la salariul de bază corespunzător anului 2022. Altfel spus, întrebarea care se ridică este dacă se va considera Legea-cadru nr. 153/2017 ca derogând de la Codul muncii sau vor fi apreciate ca fiind aplicabile şi în privinţa personalului bugetar dispoziţiile privind salariul minim brut pe ţară.

Salariul minim brut garantat în plată reprezintă un standard de protecţie generală, aplicabil tuturor salariaţilor, inclusiv celor bugetari, în lipsa unei derogări exprese.

Ca urmare, salariul de bază se calculează prin aplicarea gradaţiei de vechime la salariul prevăzut în grila din Legea-cadru nr. 153/2017. Ulterior, salariul rezultat se compară cu salariul minim brut pe ţară garantat în plată. Dacă salariul calculat (inclusiv gradaţia) este mai mic decât salariul minim, se aplică acest din urmă cuantum.

Aceasta deoarece, pe de o parte, nu s-ar putea considera salariul minim brut pe ţară, stabilit prin hotărârile succesive ale Guvernului, ca punct de plecare pentru aplicarea gradaţiilor, pentru că într-un astfel de calcul s-ar nesocoti ierarhia salarială statornicită prin Legea-cadru nr. 153/2017. Punctul de plecare în această piramidă salarială îl constituie salariul de bază stabilit la nivelul anului 2022, după cum prevede şi art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Tot astfel şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2023 pentru completarea art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2023), prevede că salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile prevăzute în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 se stabilesc la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022.

Pe de altă parte, nu se poate considera că salariaţilor din sectorul bugetar nu li s-ar aplica salariul minim brut pe ţară, în condiţiile art. 164 din Codul muncii, deoarece numai o derogare expresă de la prevederile art. 164 ar deschide posibilitatea stabilirii unui salariu minim diferit de cel general.

În cadrul opiniei comunicate de Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Ecologice din Bucureşti – Catedra de dreptul muncii şi securităţii sociale, s-a arătat, cu titlu prealabil, că Legea nr. 53/2003 are caracter de drept comun pentru toate raporturile juridice de muncă, fie că izvorăsc sau nu din contractele individuale de muncă.

Prin punctul de vedere exprimat s-a precizat că Legea-cadru nr. 153/2017, deşi normă specială pentru personalul bugetar, nu derogă de la dispoziţia comună privind salariul minim brut în plată, iar, drept consecinţă, acesta stă la baza calculării tuturor elementelor salariale prevăzute de lege.

În susţinerea acestei opinii au fost invocate dispoziţiile: art. 41 alin. (2) şi art. 47 alin. (1) din Constituţia României, republicată; art. 164 din Legea nr. 53/2003, modificată şi completată prin Legea nr. 283/2024 privind modificarea şi completarea unor acte normative, pentru stabilirea salariilor minime adecvate care transpune Directiva (UE) 2022/2.041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European şi a Consiliului privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană; art. 10 şi art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017.

De asemenea, s-a apreciat că toate grilele de salarizare ar trebui să aibă la bază salariul minim pe economie, iar la acesta se vor aplica şi majorarea de 10% prevăzută, precum şi tranşele de vechime în muncă. Dacă nu s-ar proceda în acest fel, ar exista o discriminare între salariaţii supuşi Legii-cadru nr. 153/2017 şi cei care îşi desfăşoară activitatea în mediul privat unde se aplică deja obligatoriu Hotărârea Guvernului nr. 1.506/2024 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1185 din 28 noiembrie 2024.

Mai mult, art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 consacră două principii esenţiale: nondiscriminarea şi egalitatea de şanse pentru muncă de valoare egală. Prin ignorarea gradaţiei şi a coeficienţilor de ierarhizare s-ar elimina diferenţele dintre salariaţii aflaţi în grade şi vechimi diferite. Astfel, pot exista salariaţi cu vechime în aceeaşi funcţie salarizaţi identic cu debutanţii, deşi au atribuţii sporite şi mai complexe, dar şi nivelul de responsabilitate crescut derivat din experienţa acumulată.

Dacă nu s-ar pleca de la principiul calculării salariului, la nivelul tuturor grilelor, de la salariul minim garantat în plată şi s-ar actualiza doar pentru unii salariaţi, ar fi încălcat principiul nondiscriminării, consacrat şi de art. 16 alin. (1) din Constituţia României, republicată. XI. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este admisibilă, propunând următoarea dezlegare a chestiunii de drept: În interpretarea şi aplicarea art. 10 şi 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în contextul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, salariul de bază în plată (conţinând gradaţia acordată pentru o anumită vechime în muncă şi cu aplicarea majorării de 10%) al unui asistent personal urmează a se ajusta până la concurenţa salariului minim brut pe ţară garantat în plată, în măsura în care acesta din urmă este mai mare decât salariul de bază calculat potrivit Legii-cadru nr. 153/2017. XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie XII.1. Asupra admisibilităţii sesizării

Admisibilitatea sesizărilor este circumscrisă atât condiţiilor speciale instituite prin dispoziţiile art. 1 şi 2 ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cât şi celor ce decurg din cuprinsul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidenţă este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanţei de urgenţă sus-menţionate la prevederile Codului de procedură civilă, cu ale cărei dispoziţii arată că se completează.

În lumina acestor prevederi legale, condiţiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente: – existenţa unei cauze în curs de judecată care să privească fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; – instanţa de trimitere să judece cauza în primă instanţă ori în calea de atac; – sesizarea să privească o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Referitor la prima condiţie, se reţine că sesizarea se circumscrie obiectului de reglementare al ordonanţei, întrucât vizează plata drepturilor salariale cuvenite asistentului personal, plătit din fondurile publice.

Este îndeplinită şi condiţia potrivit căreia instanţa de trimitere să fie legal învestită cu soluţionarea cauzei în primă instanţă.

Referitor la cea de a treia condiţie, aceea ca sesizarea să privească o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, se impune a se observa că, potrivit jurisprudenţei constante a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, normele speciale ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se complinesc cu cele ale dreptului comun, respectiv cu dispoziţiile art. 519-520 din Codul de procedură civilă, în ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni reale, veritabile de drept, care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, nefiind posibilă învestirea instanţei supreme cu lămurirea oricărei probleme de drept subsumate cauzei acţiunii deduse judecăţii instanţei de trimitere.

Prin urmare, cerinţa ca dezlegarea problemei de drept să reflecte un anumit grad de dificultate se circumscrie condiţiilor de admisibilitate a sesizărilor formulate atât în temeiul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, cât şi în cel al art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, de vreme ce hotărârea prealabilă îşi păstrează raţiunea de a fi un mijloc eficient de prevenire a practicii neunitare exclusiv în contextul în care instanţele de trimitere se confruntă cu chestiuni de drept ce au aptitudinea de a constitui izvor al jurisprudenţei neunitare, prin caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor în analiză.

În prezenta cauză, sesizarea vizează modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 10 şi ale art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, coroborate cu cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 cu privire la calculul gradaţiilor în cazul asistenţilor personali, respectiv dacă „dă dreptul angajatorului să înlăture drepturile salariale câştigate de salariaţi prin vechimea în muncă”.

Întrebarea astfel formulată nu conţine o chestiune de drept clar enunţată, însă, din punctul de vedere exprimat de instanţa de trimitere rezultă că ceea ce solicită a se interpreta este dacă, pentru asistentul personal, majorarea de 10% acordată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 se calculează la salariul minim garantat în plată, în condiţiile în care acesta devine mai mare decât cel cu gradaţia 0 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, aplicabil potrivit prevederilor art. 38 din actul normativ menţionat, şi dacă, în acest caz, s-ar înlătura efectul aplicării gradaţiilor pentru vechimea în muncă.

Chestiunea de drept astfel formulată are în vedere necesitatea stabilirii modalităţii în care dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017 (care a reglementat o procedură etapizată de creştere a salariilor pe perioada 2017-2022, temporizarea procesului de aplicare a legii fiind menţinută şi pentru anii următori la nivelul salariului stabilit pentru anul 2022) cu distincţiile operate prin legile anuale de salarizare prin care se derogă în mod expres de la art. 12 alin. (2) din legea-cadru (a cărui aplicare ar fi permis stabilirea salariului de bază prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în grilele anexă cu suma salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată) se raportează la hotărârile de guvern, date în aplicarea dispoziţiilor art. 164 din Codul muncii, care stabilesc, anual, suma reprezentând salariul minim brut pe ţară garantat în plată. Necesitatea corelării acestor legi a apărut la momentul la care salariul de bază al angajatului, plafonat la nivelul anului 2022 şi majorat cu procentul de 10% prevăzut de legea de salarizare pentru anul 2023, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, a devenit mai mic decât salariul minim brut garantat în plată.

Cu alte cuvinte, problema care se pune, prin reformularea întrebării, este cum se interpretează dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017 care reglementează stabilirea salariului de bază şi a gradaţiilor prevăzute de art. 10 din legea-cadru (calculate la salariul de bază avut la data îndeplinirii condiţiilor de trecere în gradaţie şi incluse în acesta) la prevederile art. 164 din Codul muncii (care instituie obligaţia stabilirii unui salariu de bază cel puţin la nivelul celui minim brut în plată garantat pe ţară), ţinând cont de intervenţia legilor anuale de salarizare prin care se derogă de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În acest context se impune a analiza dacă Legea-cadru nr. 153/2017 constituie, pentru personalul plătit din fondurile publice, o normă specială, derogatorie de la dreptul comun în materia salarizării, sau dispoziţia privind salariul minim brut în plată se aplică cu precădere şi stă la baza calculării elementelor salariale prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017, caz în care algoritmul de calcul al salariului de bază brut lunar va fi afectat de dispoziţia care îl plafonează la nivelul anului 2022. Este de reţinut că nivelul acestuia poate creşte ca efect al majorărilor pe care legiuitorul le poate acorda prin legile anuale de salarizare, cum este majorarea de 10% acordată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, dar fără a se depăşi valoarea nominală pentru anul 2022 stabilită potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 153/2017, astfel cum dispune ordonanţa de urgenţă.

Într-o opinie exprimată de instanţe se afirmă că majorarea de 10% prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 nu se aplică salariaţilor care au atins nivelul maxim prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022 şi că salariul de bază nu poate fi stabilit prin înmulţirea coeficienţilor cu salariul minim brut garantat în plată întrucât se opun dispoziţiile art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare, şi cele ale art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021), care menţin acest salariu la nivelul anilor anteriori. S-a arătat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 derogă de la anumite dispoziţii ale Legii-cadru nr. 153/2017, astfel că majorarea de 10% se aplică salariului acordat pentru luna decembrie 2022, însă, în condiţiile în care singurul element determinat expres este salariul asistentului personal cu gradaţia 0, care este salariul minim garantat în plată, majorarea se aplică la acest salariu. Potrivit acestei interpretări, salariul de bază stabilit conform anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, gradaţia 0, este reprezentat de salariul minim brut garantat în plată căruia i se aplică majorarea de 10%.

Într-o altă opinie, s-a apreciat că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 continuă temporizarea procesului de aplicare etapizată avut în vedere prin Legea-cadru nr. 153/2017, însă nu pot constitui temei de reducere a salariului sau de înlăturare a drepturilor câştigate de salariaţi prin vechimea în muncă, ci cel mult ar putea opera o inaplicabilitate a majorării, cu menţinerea salariului în plată dacă s-ar fi depăşit valoarea nominală stabilită pentru anul 2022 potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 153/2017.

Este evident că în cauză există abordări divergente asupra textelor de lege menţionate, susceptibile a primi o interpretare diferită, ce prefigurează generalizarea unei practici neunitare pe măsură ce majorarea salariului minim brut garantat în plată va duce la extinderea acestei problematici şi la nivelul altor categorii socioprofesionale. Din această perspectivă, este îndeplinită şi condiţia existenţei unei chestiuni de drept veritabile şi dificile asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o procedură de unificare. XII.2. Asupra fondului cauzei

Astfel cum s-a arătat cu ocazia analizei condiţiilor de admisibilitate, chestiunea ce necesită o dezlegare pe fondul cauzei vizează modalitatea de armonizare a dispoziţiilor Codului muncii cu cele ale Legii-cadru nr. 153/2017 şi a legilor anuale care dispun asupra modalităţii de aplicare a acesteia.

Este de menţionat că, potrivit art. 41 alin. (2) din Constituţie, „Munca şi protecţia socială a muncii”: „Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege.”

Potrivit art. 160 din Codul muncii, salariul de bază reprezintă componenta fixă a remuneraţiei brute plătite unui salariat în care nu sunt incluse sporurile, indemnizaţiile şi alte adaosuri, salariul de bază minim brut reprezintă suma minimă la care are dreptul salariatul pentru munca prestată, iar salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată reprezintă suma stabilită anual prin hotărâre a Guvernului, în condiţiile art. 164 din acelaşi cod, corespunzătoare programului normal de muncă, în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de trai şi de muncă, în special a gradului de adecvare a salariului minim, în vederea asigurării unui nivel de trai decent.

Prevederile art. 164 din Codul muncii instituie obligaţia pentru angajatori de a nu negocia şi a nu stabili salarii de bază brute sub valoarea salariului de bază minim brut orar; de asemenea, prin hotărâre a Guvernului sau negocieri colective nu pot fi stabilite salarii minime brute sub valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, toate drepturile şi obligaţiile stabilite, potrivit legii, prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se determină utilizând nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, iar angajatorii sunt obligaţi să garanteze în plată salariaţilor un salariu de bază brut lunar cel puţin egal cu salariul de bază minim brut prevăzut la art. 160 alin. (3) din Codul muncii.

Curtea Constituţională a reţinut în Decizia nr. 545 din 24 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 2 iulie 2012 (Decizia Curţii Constituţionale nr. 545/2012), în privinţa art. 47 din Constituţie referitor la nivelul de trai, că „nivelul de trai decent este un concept relativ, ceea ce înseamnă că, în stabilirea sau definirea acestuia, legiuitorul are un rol preponderent în funcţie de capacitatea economică şi financiară a ţării; or, salariile plătite din fonduri publice respectă un atare nivel, ele neputând coborî sub salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, (referindu-se la Legea nr. 285/2010, Legea nr. 118/2010 şi hotărârile de guvern pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată aferente acelei perioade s.n.) (…) fiind deci, de principiu, superioare din punctul de vedere al cuantumului acestui nivel apreciat ca minim al decenţei în privinţa cuantumului salariilor”.

Rezultă din textele de lege menţionate faptul că, în raporturile juridice de muncă, angajatorii sunt obligaţi să stabilească un nivel al salariului de bază brut al angajaţilor care să nu fie mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Legea-cadru nr. 153/2017 vizează doar o categorie de angajaţi, şi anume pe aceea a personalului plătit din fondurile publice. Deşi prin art. 12 alin. (2) din legea-cadru se instituie obligaţia de a utiliza venitul brut minim garantat în plată ca baza 0 în stabilirea salariilor (începând cu anul 2023, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexele nr. I-VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare), potrivit dispoziţiilor art. 38, în perioada de aplicare etapizată a legii, 2017-2022, dar şi ulterior anului 2022, prin legile anuale de salarizare, a fost prorogată aplicarea art. 12 alin. (2) din legea-cadru, salariile de bază rămânând plafonate la nivelul anului anterior sau primind o majorare într-un procent prevăzut în legea anuală, distinctă de algoritmul de calcul prevăzut în legea-cadru şi fără a se depăşi nivelul prevăzut pentru anul 2022.

Potrivit definiţiei legale conţinute în art. 7 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, salariul de bază reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcţiei, gradului/treptei profesionale, gradaţiei, vechimii în specialitate, astfel cum este stabilită în anexele nr. I-IX la aceeaşi lege-cadru. Prin urmare, salariul de bază include şi gradaţiile acordate pentru o anumită vechime în muncă.

Necorelarea legislativă ce necesită interpretarea normelor juridice aplicabile a apărut în momentul în care, la nivelul unei categorii socioprofesionale cum este cea a asistenţilor personali, salariul minim brut pe ţară garantat în plată a devenit mai mare decât salariul de bază calculat conform Legii-cadru nr. 153/2017 pentru o anumită vechime.

Întrucât legile anuale de salarizare derogă de la dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, în perioada de temporizare a aplicării acestei legi salariul de bază nu se stabileşte pornind de la un salariu minim brut pe ţară garantat în plată, la care se aplică gradaţiile şi, ulterior, majorările, ci este cel reprezentat de cuantumul aflat în plată în anul anterior, care include gradaţiile corespunzătoare vechimii în muncă şi căruia i se aplică majorările stabilite prin legile anuale de salarizare, potrivit dispoziţiilor acestora, în speţă fiind plafonat la valoarea nominală a anului 2022.

Pe de altă parte, nu se poate considera că legea-cadru este o lege specială, derogatorie de la dreptul comun, astfel că personalului plătit din fondurile publice nu i se aplică prevederile art. 164 din Codul muncii, ci, exclusiv, dispoziţiile legii-cadru şi ale legilor anuale de salarizare, întrucât, pentru a reţine o astfel de interpretare, ar fi trebuit ca legiuitorul să deroge în mod expres de la prevederile art. 164 din Codul muncii, înlăturând, pentru personalul plătit din fondurile publice, obligaţia de a calcula drepturile salariale prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Astfel cum s-a susţinut şi în opinia specialiştilor care au răspuns solicitării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a-şi exprima un punct de vedere asupra interpretării dispoziţiilor menţionate, dispoziţiile art. 164 din Codul muncii reprezintă o normă general obligatorie aplicabilă tuturor raporturilor de muncă.

Lipsa unei derogări exprese în acest sens impune concluzia că dispoziţiile art. 164 din Codul muncii se aplică şi sistemului bugetar, caz în care salariul de bază brut al personalului plătit din fonduri publice corespunzător unei anumite vechimi în muncă în plată, căruia i se aplică majorarea prevăzută de legea anuală de salarizare, nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în raport cu care se vor calcula celelalte elemente salariale.

Urmează a se avea în vedere şi faptul că, potrivit dispo